Floarea i alctuirea ei Floarea i funciile florii

Floarea şi alcătuirea ei Floarea şi funcţiile florii

Unele plante au câte o singură floare, aşezată în vârful tulpinii (laleaua), altele au mai multe flori, dar aşezate din loc în loc pe tulpină (macul, trandafirul). Acestea sunt flori simple.

Veţi constata că unele plante au flori mici, grupate sub diferite forme pe aceeaşi codiţă. Acestea sunt inflorescenţe (liliacul, salcâmul).

Floarea de cais prezintă o codiţă numită pedicel prin care se prinde de tulpină şi care o îndepărtează de aceasta. Pedicelul se termină la partea superioară cu o umflătură în formă de păhărel numită receptacul. Pe ea stau prinse piesele florale: învelişul floral şi organele de reproducere.

Învelişul floral cuprinde: • Sepale- frunzuliţe verzi (în număr de cinci la cais sau cireş). Totalitatea lor formează caliciul. • Petale- frunze alb-roz în număr de cinci. Totalitatea petalelor formează corola. • Caliciul şi corola invelesc organele de reproducere • Organele de reproducere sunt androceul şi gineceul. • Androceul reprezintă partea bărbătească a florii şi cuprinde totalitatea staminelor. Staminele sunt formate din: • filament şi antere ce conţin grăuncioare cu polen. Polenul conţine celule reproducătoare bărbăteşti.

Gineceul (pistilul) reprezintă partea femeiască a florii şi este format din ovar cu ovule, stil şi stigmat lipicios. Ovulele sunt celulele reproducătoare fermeieşti. Nu toate plantele au florile astfel alcătuite. Ele diferă între ele nu numai ca aşezare pe tulpină, culoare sau parfum ci şi prin alte trăsături. La unele, receptaculul poate fi o ridicătură de diferite forme, foarte mic sau o adâncitură.

Sepalele şi petalele pot fi libere sau unite şi în număr diferit. În anumite cazuri ele pot lipsi. Staminele pot fi egale ca lungime sau diferite. Forma ovarului şi numărul de ovule pot fi diferite de la o plantă la alta. Oricare ar fi forma sau constituţia florii, staminele cu polen şi gineceul care conţine ovulele sunt mereu prezente. Acestea sunt organele reproducătoare ale plantelor cu flori.

Înflorirea plantelor este influenţată de anumiţi factori de mediu cum ar fi: • Temperatura - unele plante înfloresc numai după ce au stat la temperatura scăzută (grâul de toamnă). Altele înfloresc la temperaturi ridicate (macul, albăstrelele). • lumina - favorizează înflorirea atunci când este intensă şi o reduce atunci când este mai slabă.

Funcţiile florii Floarea este organul ce asigură înmulţirea plantei. Din ea se formează fructele şi seminţele, ca rezultat a două procese: polenizarea şi fecundarea. Polenizarea este fenomenul de transmitere al polenului din anterele staminei pe stigmatul gineceului. După locul de unde porvine polenul deosebim: • Polenizarea directă (autopolenizare) are loc atunci când polenul de pe stamine ajunge pe stigmatul aceleiaşi flori. • Polenizarea indirectă (încrucişată) are loc atunci când polenul din anterele unei flori trece pe stigmatul altei flori, dar care aparţine aceleiaşi specii

Cine poate transporta polenul? –Insectele şi păsările. La numeroase plante problema transportului polenului este rezolvată de deplasarea insectelor care se aşază pe aceste flori pentru diferite motive şi anume: • multe specii de insecte iau polenul care constituie hrană pentru larvele lor (albinele) • florile secretă o substanţă dulcenectarul- care constituie hrană pentru multe insecte • aici insectele găsesc protecţie.

Polenizarea mai poate fi făcută şi de către alte animale, în afara insectelor. Pasărea colibri, ce caută nectar şi insecte, are un cioc lung şi subţire pe care-l introduce în floare. Deşi florile par inactive, ele „cheamă” insectele prin corolele lor frumoase şi prin parfumurile lor. Plantele polenizate de insecte au flori de talie mare, cu petale viu colorate.

• Dacă florile sunt mici, ele sunt grupate în inflorescenţe (lfoarea soarelui, salcâm). • Când insectele pătrund în floare, granulele de polen cu suprafaţa lor neregulată se prind pe picioare şi abdomenul acestora. Insectele devin astfel mijlocul de transport al polenului. Ele pot lăsa polenul pe stigmatul altor flori, pe care se aşază ulterior, efectuând astfel polenizarea.

– Vântul. Este un alt mijloc de transport al polenului. • Plantele polenizate prin vânt prezintă flori mici, puţin colorate, la care petalele pot lipsi. La unele, staminele au un filament lung şi subţire de care atârnă anterele care se leagănă sub acţiunea vântului, făcându-le să lase uşor polenul (mâţişorii). • Grăuncioarele de polen sunt foarte mici şi foarte uşoare. Unele plante au grăuncioarele de polen ancorate cu doi saci cu aer, ce la fac să plutească. • Grăuncioarele de polen sunt răspândite de vânt la întâmplare şi pe distanţe mari. Plantele produc o cantitate mare de polen pentru ca o parte să aibă şansa fecundaţiei. Mult polen se pierde putind în aer, sub formă de nori galbeni, sau formând pelicule galbene pe suprafaţa apei sau a solului.

– Polenizarea artificială- este polenizarea făcută de om. Ea poate fi de două feluri: • o polenizare suplimentară- care o completează pe cea naturală. • o polenizare dirijată- pentru a obţine varietăţi noi de plante, cu importanţă economică. • Reţineţi! Ornamentele de pe grăunciorul de polen sunt specifice fiecărei specii. Fiecare plantă recunoaşte propriul polen şi polenul, care aparţine speciei sale. • După grăuncioarele de polen bine conservate în roci s-au identificat tipurile de plante ce au trăit în diferite ere geologice.

Fecundaţia Pentru ca floarea să formeze fruct cu seminţe nu este suficient ca polenul să ajungă pe stigmat. El trebuie să-şi continue drumul până la ovulele din ovar. De aceea, polenul, după ce a ajuns pe sitgmatul lipicios şi umed, „încolţeşte” adică se îmbibă cu apă, se umflă, crapă şi formează un tub polinic care pătrunde prin stil şi ajunge în ovar. Aici, o celulă bărbătească din grăunciorul de polen se uneşte cu celula femeiască din ovul şi formează celula-ou, ce va genera embrionul. Unirea celulei bărbăteşti din grăunciorul de polen cu celula femeiască se numeşte FECUNDAŢIE. Această unire este indipensabilă pentru ca ovulele să se transforme în seminţe. După fecundaţie, ovarul îşi continuă creşterea şi se transformă în fruct.

Sfârşit