Despre MIHAI EMINESCU Ion Dumitrescu Metafora mrii n

Despre MIHAI EMINESCU • Ion Dumitrescu – Metafora mării în poezia lui Eminescu, • • Ed. Minerva 1972 Tudor Vianu - Scriitori români, Ed. Minerva 1970 Şerban Cioculescu – Viaţa lui I. L. Caragiale Ed. Minerva 1972 Titu Maiorescu – Critice Ed. Minerva 1973 Ion Simuţ – Revizuiri Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995

Ion Dumitrescu Metafora mării în poezia lui Eminescu • “Mai întâi Eminescu, geniu romantic prin excelenţă, nu • s-a oprit , în zugrăvirea mării, la furia nestăvilită a valurilor şi nici nu le-a urmărit insistent cum se pierd dincolo de zări. … el disciplinează în formă clasică avânturile despre nemărginit. ” “Se pot cita versuri măiestrite din poezia lui în care marea vizează nesfârşitul, secondată acustic de un context ce prinde în tremurarea licvidei zvonul depărtării mari. ” “Privea în zare cum pe mări Răsare şi străluce, Pe mişcătoarele cărări Corăbii negre duce. ” (Luceafărul – strofa IV)

Metafora mării în poezia lui Eminescu • “Metafora «noaptea uitării» numeşte complexul morţii nu ca act în sine, ci în ceea ce am putea numi implicaţiile spaţiale ei. … imaginea se încadrează în ansamblul care compară viaţa omului cu apele râului şi marea cu moartea. … De-oi adormi curând În noaptea uitării, Să mă duceţi tăcând La marginea mării. ” “Observaţii similare se pot face şi cu privire la cuplul liniştea serii – marginea mării din Mai am un singur dor. ” “… romanticul furtună evoca lui Eminescu lumea mării, nu numai prin seriile semantice la care participă în limbă, ci şi prin semnificaţia lui străveche …. ” “Strâns legat este conceptul mării de seria semantică a plutirii şi cea a scufundării. ”

Metafora mării în poezia lui Eminescu • “Marea se impune, în primul rând, prin imensitatea ei, calitate pentru • • care se impune în literatură cel mai adesea ca simbol al infinitului. Poziţia aceasta, obţinută fără efort deosebit al închipuirii, a fost depăşită de sufletele sensibile prin pasiunea lor scrutătoare. ” “Valurile, dar mai ales fluxul şi refluxul sunt o altă caracteristică a mării. ” “Nicăieri ca pe ţărmurile mării, istoric vorbind, nu se poate vedea şi nimeni ca ea nu poate destăinui că toate dispar în faţa morţii inexorabile. Eminescu s-a confruntat cu atari gânduri şi le-a dat expresie aleasă în Panorama deşertăciunilor, unde, în frământarea valurilor, acordurile zădărniciei se revarsă din cripta istoriei. Tâlcul profund al dispariţiei civilizaţiilor în apă este, în această poemă, identitatea de destin dintre ele şi valul care, după înălţarea de-o clipă, s-a spart: De atunci marea-nfuriată de sublima ei durere În imagini de talazuri spune-a Greciei cădere; … De atunci marea-nfuriată de sublima ei durere În imagini de talazuri plânge-a Daciei cădere …”

Metafora mării în poezia lui Eminescu • “… în Mai am un singur dor, aderenţa mării la nemărginit este mai vie, iar finalul, cu reflexele muzicale pe care le conturează, lasă să străbată abia perceptibil şi unde din misterul voinţei de a fi: Ve geme de patimi Al mării aspru cânt … Ci eu voi fi pământ În singurătate-mi. Abia perceptibil, fiindcă dacă asprul cânt al mării şi patimile de care ea geme se pot situa obişnuit pe linia tradiţională a imaginii, la un scriitor ca Eminescu atari personificări lucesc de o stranie lumină nouă care, în sfâşierea zbaterii, trădează sublimarea voinţei. De-oi adormi … pune accent în plus pe eternitatea mării şi, zugrăvind aspiraţia valului spre aştri, lasă să răsune în spectacol deopotrivă drama voinţei. Durerile adânci ale apelor şi murmurul lor neîncetat sunt acorduri tipice în acest sens: Lucesc un cer senin Eternelor ape, Care-n dureri adânci Se-nalţă la maluri. ”

Metafora mării în poezia lui Eminescu • “Poetul în căutarea metaforei; înfiriparea ei între • • • subconştient şi conştiinţă Marea – scenă alegorică a istoriei, metaforă a zbaterii zadarnice Marea – metaforă a vieţii Oceanul de gheaţă, metaforă a vieţii deznădăjduite Marea – oglindă a omului aspirând spre ideal Marea – metaforă a spaţiilor morţii Marea – metaforă a eternităţii Marea – metaforă a infinitului Marea – metaforă a voinţei metafizice Esenţa sintetică a imaginilor. Marea, complex metaforic Metafora mării şi structura eminesciană” Ion Dumitrescu

Tudor Vianu Scriitori români Poezia lui Eminescu • “Eminescu este marele subiect al literaturii româneşti. • Opera lui poate fi comparată cu o cetate puternică a cărei cucerire cere pregătiri numeroase, un asediu răbdător, o măsurare îndelungată a puterilor, un avânt pornit de departe. ” “Analogii cu literaturile străine au fost … de cele mai multe ori în scopul de a reliefa prin comparaţie o trăsătură sufletească, pentru a preciza o diferenţă sau pentru a pune în lumină o influenţă importantă în formarea concepţiei sale. ”

Tudor Vianu Poezia lui Eminescu • “Atitudini şi motive romantice în poeziile de • • tinereţe Eminescu şi etica lui Schopenhauer Voluptate şi durere Pesimism şi natură Luceafărul Armonia eminesciană Atitudinea şi formele eului în lirica lui Eminescu Structura motivului în poezia lui Eminescu: O, mamă …”

Şerban Cioculescu Viaţa lui I. L. Caragiale Prietenii MIHAI EMINESCU • “Întâlnirea lor e unul dintre cele mai frumoase episoade • ale vieţii noastre literare. Un adolescent, cu studiile întrerupte, setos de cultură, prea devreme aruncat în vâltoarea vieţii, e pus faţă în faţă cu un tânăr pribeag, fugit de acasă, răzvrătit contra şcoalei şi găsind timpul, între munci istovitoare, să-şi înzestreze sufletul cu o comoară de cunoştinţe. ” “ … urmau lungi colocvii de economie politică şi istorie naţională, în care cu deosebire Eminescu îşi fixa doctrina, cu o desăvârşită închegare. Tot el îşi dădea la iveală o întinsă cultură generală, cu substrat filozofic, care îi dădea prilej lui Caragiale să prindă cunoştinţe noi. ”

Titu Maiorescu Critice • “Ironia amară care străbate din puţinele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică şi mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, • întreabă el, după ce a cântat frumuseţea poeţilor anteriori, simţiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măşti râzânde puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază. În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!” • “Pentru a arăta micimea epigonilor, se înalţă peste măsură poeţii mai vechi …”

Titu Maiorescu Critice • “Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individualistă la nivelul culturii europene de astăzi. Cu neobosita lui stăruinţă de a ceti, de a studia, de a cunoaşte, el îşi înzestra fără preget memoria cu operele însemnate din literatura antică şi modernă. Cunoscător al filozofiei, în special a lui Platon, Kant şi Schopenhauer, şi nu mai puţin a credinţelor religioase, mai ales a celor creştine şi buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedând ştiinţa celor publicate până astăzi din istoria şi limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-şi formeze înalta abstracţiune care în poeziile lui ne deschide aşa de des orizontul fără margini al gândirii omeneşti. ”

Ion Simuţ Revizuiri Mitul biografic eminescian Un mod de a fi în lume • “Imaginea biografiei eminesciene, condiţionată de operă, dar relativ separabilă de ea, s-a ridicat la rangul unui destin simbolic, întrevăzut de Titu Maiorescu, dar explicitat în întreaga lui amploare pentru întâia dată de G. Călinescu: «Există o condiţie excepţională care ridică pe Eminescu deasupra poeţilor de circulaţie mărginită. A cunoscut poporul şi provinciile româneşti, a devenit familiar cu speculaţiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existenţă nesigură şi trudnică, a trăit într-un veac integrat ce nu răspundea idealului său, a plâns şi a bletemat, apoi s-a îmbolnăvit şi a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus a spus până la 33 de ani. » ”

Mitul biografic eminescian Un mod de a fi în lume • “Preocupările de a reconstitui viaţa poetului şi de a ne • revela destinul său tragic s-au multiplicat în memorialistica, documentaristica şi epica postumităţii eminesciene cu unul şi acelaţi scop: de a răspunde nevoii noastre profunde de a înţelege omenescul genialităţii. Calea era una singură: a ne reprezenta imaginar un mod de afi în lume. ” “O apropiere firească de Eminescu se poate face astăzi numai urcând spre el versantul dinspre noi al culturii române interpuse, în dezvoltarea ei, între momentul de acum şi momentul de atunci. Putem privi astăzi altfel decât Cezar Petrescu, E. Lovinescu sau G. Călinescu spre viaţa lui Eminescu?

Mitul biografic eminescian Un mod de a fi în lume • Nu ştiu cine se va încumeta să răspundă la o asemenea • întrebare. Important e faptul că ne apare nu numai posibil dar şi legitim esteticeşte. G. Călinescu, E. Lovinescu sau Cezar Petrescu întrupează (…) nevoia noastră profundă de mitul emblematic al genialităţii eminesciene. Iar romanul sau biografia sânt succedanele derutante ale acestui mit necesar. …. Biografia călinesciană, romanul psihologic-erotic lovinescian, romanul social cezarpetrescian sânt trei moduri de a ni-l închipui pe poet existând, fiinţând în lumea lui şi renăscând pentru noi. ” “Modul său specific de a fi în lume se cerea revelat poetului şi pentru sine. … de câte ori ne vom aminti de poet: viaţa lui Eminescu, dar mai ales opera lui, pulsând continuu, ca «inimă a lumii» . ”