Mihai Eminescu De ce numi vii Vezi rndunelele

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii

Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci Când ne primblam prin văi şi lunci, Te ridicam de subsuori De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scântei… Dar, oricât ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu Viaţa sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Şi lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

<< NOTE de LECTURĂ >> << „De ce nu-mi vii”, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 11 din 1 februarie 1887. A apărut pentru prima oară în volum, în POESII, ediția a III-a, în 1888. Tema poeziei este schiţată în epoca studiilor universitare la Viena în 1871 şi elaborată în formă definitivă în epoca bucureşteană în 1882 -1883. Se păstrează în patru manuscrise, în cinci versiuni. Cu doi ani înainte de a se stinge, Eminescu trimite „Convorbirilor” poezia „De ce nu-mi vii” de la Mănăstirea Neamţului, unde era internat, loc de ipotetică refacere a sănătăţii sale. Este (re)scrisă din memorie şi trimisă revistei ieşene ca o demonstraţie a menţinerii capacităţii sale creatoare. Textul putea să rămână printre postume ca atâtea alte creaţii valoroase dar poetul a ţinut s-o transmită publicului larg, sau, poate, unei singure persoane. >>

<<Poate că se gândea la Veronica Micle, care parcă i-a răspuns când trimite lui Eminescu primul exemplar al volumului său de POEZII, apărut În 1887, cu dedicaţia: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887. ” „Şi te iubesc ca şi atunce Cu tot avântu-nchipuirii Şi cu acea simţire dulce Ce-o dă dă trecutul amintirii”>> De aceea m-am gândit că fotografia ei poate fi o ilustrare pentru unele versuri din poezie.

<< Poezia începe cu motivul toamnei, o clamare tulburătoare a nevoii de a nu mai fi singur, într-o lume peste care se aşterne toamna, o toamnă târzie, prefigurând un sfârșit inevitabil in concordanță cu singurătatea dezolantă și sufletul frământat al poetului >> Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

<< Chemarea „vino” este adresată iubitei, cunoscută atât de bine din LACUL şi DORINȚA. „Ei” îi este trimisă această chemare de dragoste>> O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci Când ne primblam prin văi şi lunci, Te ridicam de subsuori De-atâtea ori, de-atâtea ori? << Îmbinarea sentimentului iubirii cu natura este prezentă în toate poeziile erotice ale poetului. Natura capătă nuanţe nostalgice prin rememorarea din strofa a III-a, a toposului poetic in care cuplul îndrăgostit își trăiește iubirea>>

<<Poetul ridică fiinţa iubită pe un piedestal, considerând-o idealul feminin prin comparaţie cu alte femei >> “Ca tine nu-s, ca tine nu-s!” În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scântei… Dar, oricât ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

<< În strofa următoare, o vede ca pe o fiinţa astrală>> “Mai mândră decât orice stea”. Căci tu înseninezi mereu Viaţa sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea!

<<Chemarea „De ce nu-mi vii’’ răsună sfâşietor intr-un cadru pustiu de toamnă, anotimp al sfârșitului perceput ca o fatalitate. Eminescu invocă prezenţa iubitei aflate departe, care ar putea aduce o undă de speranţă în frământările existenţiale din acea perioadă a vieții sale>> Târzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Şi lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

<< De aceea starea sufletească <<Eminescu trăiește parcă în vis iubirea de altădată a poetului este melancolică, iar natura este prezentă prin elemente care sugerează iar chemările și întrebărie sale repetate trecerea inevitabilă spre Toamnă, anotimp al sfârşitului: “lanurile sunt pustii”. >> au o muzicalitate apropiată de o litanie. . . >> <<Repetiţia lor sugerează intensitatea sentimentelor pe care le trăiește eroul liric>> De aceea am ales să repet și eu de câteva ori textul poeziei. . .

Imagini, versuri și texte de pe Net Muzica Youtube De ce nu-mi vii (extras) Recitare Mircea Albulescu - Youtube Autor pps Adrian Toia