CEL MAI MARE POET ROM N MIHAI EMINESCU

CEL MAI MARE POET ROM N MIHAI EMINESCU

EPOCA MARILOR CLASICI cel mai mare povestitor român TITU MAIORESCU PRIMUL NOSTRU ESTETICIAN ŞI CRITIC LITERAR cel mai mare dramaturg din literatura română “omul deplin al culturii româneşti” “părintele nuvelei româneşti”

“Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt Rege ar fi putut să-l distingă ? ” Titu Maiorescu

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Lacul "Mihai Eminescu”

M. Eminescu s-a născut la Ipoteşti, judeţul Botoşani la 15 ianuarie 1850, ca al 7 -lea copil din cei 11 ai căminarului Gh. Eminovici şi ai Ralucăi Juraşcu.

Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar putea fi Eminescu

Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870

“Era o frumuseţe ! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare”. ( I. L. Caragiale, In Nirvana )

Mihail Pascali –actor, vara - director de teatru în provincie: “Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie nemţeşte şi are mare talent: face poezii (…) Si-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi citind Schiller. In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu carţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un viţiu”;

Ipoteşti Casa memorială Mihai Eminescu

SARA PE DEAL Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine. Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, Streşine vechi casele-n lună ridică, Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Gh. Eminovici preţuia mult învăţătura, avea ceva studii şi era vorbitor a câtorva limbi străine, printre care şi germana. De aceea îşi dă toţi copiii la şcoala nemţească din Cernăuţi. Se spune că ţinea în casă un profesor german.

Brătescu-Voineşti explica “Luceafărul”, referindu-se la viaţa poetului: • Luceafărul este Eminescu, • Fata de împărat este Veronica Micle, • Cătălin este Caragiale, iar • Demiurgul este Titu Maiorescu.

”Niciodată nu s'ar fi gândit măcar să o publice ( poezia ): publicarea îi era indiferentă, unul sau altul din noi trebuia să-i ia manuscrisul din mână şi să-l dea la Convorbiri Literare !” ( Titu Maiorescu )

Mihai Eminescu şi Veronica Micle CONSTANTA Veronica Micle şi Mihai Eminescu se nasc în 1850, şi se sting amândoi în acelaşi an, 1889. N-au fost căsătoriţi, dar dragostea lor a fost mare şi adâncă, dincolo de răutăţile unor semeni care i-au dorit despărţiţi. "Ingerul blond" venise la Iaşi cu mama sa, din Năsăudul ardelean. Tatăl primise două gloanţe în piept (luptase sub steagul lui Avram Iancu).

Fată minunată, Veronica termină excelent gimnaziul, în iunie 1863. La examenul de absolvire, din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. O cere în căsătorie, deşi e cu 30 de ani mai in vârstă decât Veronica (ea devine "doamna Micle" la 14 ani). Vor avea două fete: Valeria şi Virginia.

În anii 1864 şi 1865 Veronica participă, în calitate de martor, la procesul intentat de câţiva membri ai fracţiunii politice liberale lui Titu Maiorescu, pe atunci profesor de gramatică şi pedagogie la Şcoala Centrală de fete şi preşedinte al Comitetului de inspecţiune şcolar. l I se impută „fapte scandaloase, ba chiar şi romanse întregi”. Titu Maiorescu este în cele din urmă achitat, dar postura Veronicăi de martor al acuzării nu va fi uitată cu uşurinţă. l

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Cunoscând-o la Viena (1872), pajul Cupidon a intins arcul si i-a săgetat pe amândoi. Frumoasă, spirituală, cultivată, Veronica e o femeie plină de poezie şi mister, romantică şi provocatoare. Eminescu lasă Berlinul şi vine la Iaşi, dorind s-o revadă. Pătrunde în salonul ei literar, citind poezii de amor, scrise peste zi la Biblioteca Centrală.

• In 1879, se stinge la Iaşi soţul ei, Stefan Micle, lăsând-o săracă, fără sprijin material. • Veronica vine la Bucureşti. O lună şi jumătate, alături de Emin (cum îl alinta), lupta pentru obţinerea unei pensii. Pe stradă, el o prezintă amicilor drept logodnică. • Se gândesc să se căsătorească, însă Maiorescu şi junimiştii afirma că, dacă poetul se însoară, "nu va mai plânge aşa frumos". • Târziu, amândoi îşi dau seama că sunt victimele unor intrigi de culise. • Eminescu se îmbolnăveşte cumplit, săvârşindu-se din viaţă la 15 iunie 1889.

Eminescu “nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Il iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, şi el cu melancolie impersonală îşi căuta refugiul într'o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei. ” Titu Maiorescu

Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul şi-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colţ Luceafărul aşteaptă. In ciorna scrisorii de condoleanţe la moartea lui Ştefan Micle, Eminescu scrie: „viaţa mea, ciudată şi azi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu are nici un înţeles fără tine”.

A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari, împărăteşti, O prea frumoasă fată.

-“Ce-ti pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul ? Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu in lumea mă simt Nemuritor şi rece”.

Casa memorială Veronica Micle din Târgu Neamţ, donată mănăstirii Văratec

“Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul ? ”

“este o aşa de covărşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie, căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa” ( Titu Maiorescu )

“Eminescu era omul cel mai silitor, veşnic cetind, meditând, scriind” Titu Maiorescu

Teiul lui Eminescu Aflat în mijlocul grădinii Copou, Teiul lui Eminescu a devenit simbolul vegetal al Iaşului, fiind un adevărat loc de pelerinaj pentru romantici. Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin prezenţa "Teiului Eminescu", ce "capătă valoarea unui monument viu, cel mai preţios” poate, din câte s-au închinat marelui şi nefericitului poet.

l l " Teiul uriaş, bătrân de 100 ani îşi deschide florile în fiecare primăvară, semn că romantismul şi poezia nu au murit încă. Ani la rând a pândit în parc perechea de îndrăgostiţi Eminescu, Veronica Micle, rămânând şi astăzi mărturie nescrisă a iubirii lor.

l Despre Teiul lui l De zeci de ani Teiul lui Eminescu este un simbol al Iaşului şi în acelaşi timp un loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţi. Eminescu se spune că era aşa de frumos încât în momentul când a fost amenajată grădina publică, teiul a fost lăsat în picioare, deşi nu se înscria pe axa centrală a parcului.

l In anii '80, Teiul a fost la un pas de a se usca din cauza unei plombe de beton turnată în trunchiul său lovit de trăsnete şi rupt de furtuni. l Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborât rădăcini, pe lângă plomba de beton, care s-au înfipt în pământ.

“Viaţa lui era neregulată; abuz de tutun şi de cafea, nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, şi apoi deodată la vreme neobişnuită, după miezul nopţii, mâncări şi băuturi fără alegere şi fără măsură; aşa era viaţa lui Eminescu”. ( Titu Maiorescu )

Eminescu în caricaturi

“Si când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost, O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite, aşezat şi el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari, Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari Si te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă, In vro notă prizărită sub o pagină neroadă. ” ( Scrisoarea I )

“Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subţire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nări Si le umflă orişicine în savante adunări Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. “ ( Scrisoarea I )

• Mite Kremnitz a afirmat că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. • Maiorescu a precizat că era vorba de doamna Cleopatra Poenaru. Lecca, o adorată care-l inspira, probabil în poeziile pe care nu le-a publicat, dar le-a citit la întâlnirile literare săptămânale. • Doamna Poenaru-Lecca a respins categoric avansurile poetului. • Ea a fost destinatara poeziei Pe lângă plopii fără soţ, deoarece locuia în Bucureşti pe actuala stradă Căderea Bastiliei, care pe atunci avea case pe o singură parte, iar pe cealaltă erau doar plopi, de aceea erau fără soţ. Pe lângă plopii fără soţ

Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toti. Tu nu m-ai cunoscut.

Mormântul lui Mihai Eminescu În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu.

Aleea cu tei Iaşi “Astfel se stinse în al 8 -lea lustru de viaţă, cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale. ” ( G. Calinescu )

l l l După stingerea Luceafărului, regretele o stapânesc pe Veronica. Pleacă la Mănăstirea Văratec. Tulburată, parcă-l vede pe Emin în oglinda pârâului de munte. Inghite un flacon de arsenic, dorind să se ducă dincolo. E înhumată lângă bisericuţa Sf. Ioan din Văratec. Prin moarte, e logodită cu Eminescu pentru veşnicie.

Iaşi Aleea clasicilor

“Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20 -lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti”. Titu Maiorescu

By ABC COLEGIUL TEHNIC, PIATRA NEAMT Ilustraţiile şi unele informaţii au fost preluate de pe Internet M. Sadoveanu recită: Sara pe deal Revedere Atât de fragedă Pe lângă plopii fără soţ De câte ori, iubito… A. Păunescu recită Odă ( în metru antic )