EXPERTIZA PSIHOLOGIC JUDICIAR N CADRUL SISTEMULUI JUDICIAR Expertiza

EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ JUDICIARĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI JUDICIAR

■ Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare în calificarea acţiunilor subiectului, a comportamentului impus de o situaţie afectiv tensionată, de neconştientizarea motivului şi caracterului acţiunilor săvîrşite. ■ Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor penale şi civile; de a obţine informaţii obiective, aprecieri nepărtinitoare şi principiale, importante pentru analiza situaţiei.

Competenţele expertizei psihologice judiciare: ■ Stabilirea particularităţilor psihologice individuale persoanelor participante la procesul penal (inculpat, victimă, martor) care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lor într-o situaţie extremală sau psihotraumatizantă: -nivelul dezvoltării intelectuale; -prezenţa anumitor stări psihofiziologice (anxietate, sugestibilitate înaltă, impulsivitate etc. ) care pot influenţa considerabil comportamentul şi mărturiile depuse. ■ Diagnosticul stărilor de tensiune psihică nepatologică (anxietate, fobie, stres, afect etc. ), care au cauzat comiterea crimei, comportamentul inadecvat manifestat în situaţii extreme etc. ■ Evaluarea sferei motivaţionale a personalităţii, a tendinţelor care au stimulat săvârşirea faptelor criminale. ■ Evaluarea capacităţii subiectului de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi de a le controla (în special, în cazul minorilor inculpaţi şi al persoanelor cu semne de retard mental); ■ Stabilirea capacităţii victimelor, martorilor de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii corecte (pe dosare penale şi civile). Obiectivitatea cercetărilor efectuate şi a concluziilor formulatede către psiholog este asigurată de metodologiei ştiinţifice adecvate, a metodelor şi tehnicilor de lucru elaborate şi standardizate conform unor cerinţe exacte şi bine definite.

Tipurile de expertiză psihologică judiciară 1. Expertiza personală şi de comisie 2. Expertiza de bază şi suplimentară 3. Expertiza primară şi repetată. 4. Expertiza monospecializată şi complexă. • Expertiza personală este realizată de către un specialist în domeniu • Expertiza de comisie este realizată de cîţiva specialişti dintr-un anumit domeniu • Expertiza de bază este cea ordonată pentru explicarea întrebărilor înaintate în faţa specialistului • Expetiza suplimentară este ordonată în cazul când concluziile expertizei de bază sunt incomplete, neclare sau în cazul când apar dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor formulate • Expertiza primară este cea realizată prima, în contextul dosarului, şi subiectului respectiv. • Expertiza repetată se promovează de câteva ori în cazul atitudinii rezervate faţă de concluziile formulate anterior. • Expertiza monospecializată este realizată de un anumit tip de specialişti. • Expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi specialişti (de exemplu, un medic şi un psiholog)

■ Expertiza psihologică judiciară se efectuează în baza ordonanţei întocmite de anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată, care decid şi asupra componenţei ei. ■ Cerinţele faţă de întrebările adresate psihologului expert: Ø e necesar ca întrebările să nu depăşească limitele competenţei profesionale a expertului; Ø întrebările nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la componenţa crimei, vinovăţia subiectului, aceste probleme fiind de resortul instanţei de judecată); Ø formulările trebuie să fie explicite, concrete, laconice şi în consecutivitate logică. ■ Expertul-psiholog prezintă concluziile formulate organului care a emis ordonanţa. Reprezentanţii organelor de drept, la rândul lor, apreciază calitatea, caracterul ştiinţific al concluziilor, plenitudinea lor şi gradul de argumentare a răspunsurilor pentru a decide dacă aceste concluzii pot fi folosite în practica judiciară. ■ Expertiza psihologică judiciară poate fi ordonată, practic, pe toate dosarele penale şi în cazul multor dosare civile.

Temeiuri pentru ordonarea obligatorie a expertizei psihologice judiciare 1. Retard în cazul minorului delincvent. În asemenea caz, se recomandă ca expertiza psihologică judiciară să fie dispusă doar după efectuarea expertizei psihiatrice judiciare, iar competenţele expertizei psihologice judiciare ţin de: Ø Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltării psihice normale şi descrierea manifestărilor lor; Ø Gradul de influenţa a devierilor în dezvoltarea psihică a subiectului asupra capacităţii lui de a conştientiza acţiniunile săvârşite; Ø Capacitatea subiectului de a-şi dirija propriile acţiuni. 2. Determinarea capacităţii subiectului de a percepe corect circumstanţele importante pentru cazul cercetat şi de a depune mărturii corecte despre ele. 3. Stabilirea sau negarea stării de incapacitate a victimei în cazul analizei crimelor sexuale. 4. Prezenţa semnelor supraexcitaţiei emoţionale apărute prin surprindere

Se recomandă efectuarea expertizei psihologice judiciare pe următoarele tipuri de dosare: ■ Toate dosarele cu participarea minorilor, indiferent de locul şi rolul lor în cadrul procesului penal: infractor, victimă, martor. În cazul minorului pot apărea întrebări referitoare la: v capacitatea lui de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele; v de a conştientiza cele întîmplate; v predispoziţia de a exagera cele percepute; v sugestibilitate mărită, care condiţionează posibilitatea de a influenţa din exterior mărturiile minorului; v agresivitate şi demonstrativitate în comportament; v prezenţa unor particularităţi psihologice individuale care ar putea să influnţeze esenţial comportamentul minorului. În practica expertizei psihologice judiciare, prin „influenţă esenţială” se subînţelege limitarea substanţială a capacităţilor subiectului de a conştientiza şi de a- şi controla propriile acţiuni. ■ Crimele comise în stare de afect sau în altă stare de tensiune psihică. Concluziile expertizei psihologice judiciare indică posibilitatea prezenţei afectului sau a altei stări de tensiune psihică (stres, frustrare etc. ). ■ Dosarele de viol.

În cazul dosarelor de viol expertiza poate fi dispusă atît în privinţa victimei, cît şi în privinţa inculpatului. ■ în privinţa victimei, poate fi analizată capacitatea ei de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele, de a conştientiza acţiunile săvârşite cu ea şi de a opune rezistenţă activă. ■ în privinţa violatorului, se analizează capacitatea lui de a percepe şi de a aprecia adecvat acţiunile proprii, prezenţa particularităţilor psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lui în situaţia analizată. Concluziile psihologului pe dosarele de viol sunt foarte importante, dat fiind faptul că în practica judiciară persistă tendinţa de a califica comportamentul victimei, lipsit de reacţii active de autoapărare, drept comportament de acceptare a relaţiei sexuale. Incapacitatea victimei de a opune o rezistenţă activă violatorului poate fi condiţionată de mai mulţi factori: a) neînţelegerea de către victimă a conţinutului real al situaţiei (se analizează în cazul victimei minore sau cu retard mental); b) apariţia fobiei puternic manifestate, care blochează reacţiile de apărare, capacitatea de a opune rezistenţă în situaţiile de abuz fizic şi psihologic. Pasivitatea victimei violului poate fi explicată prin particularităţile psihologice individuale, explicabile în situaţia respectivă: astenie, introversiune, timiditate, neîncredere în sine, predispunere către poziţia victimiară, lipsa voinţei de a căuta posibilităţi de ieşire din situaţie, bizuirea pe ajutorul altor persoane etc. Totodată, pasivitatea victimei poate fi cauzată de asocierea abuzului fizic şi a celui psihologic şi de paticularităţile situaţiei (lipsa ajutorului din exterior, prezenţa mai multor violatori etc. ). Prin urmare, lipsa rezistenţei active din partea victimei nu ne permite să calificăm rapoturile sexuale altfel decât abuzive (viol). În psihologia judiciară încă nu este studiată la un nivel satisfăcător problema legată de comportamentul violatorului, determinat de stereotipurile formate în mentalitatea acestuia vizând femeile, în general şi pesonalitatea victimei, în particular, culpabilizarea neîntemeiată a victimei de către violator, precum şi perceperea negativă de către acesta a relaţiilor dintre sexe.

Concluziile expertizei psihologice judiciare sunt utilizate în procesul judiciar în următoarele situaţii: În cazul studierii mecanismelor crimei săvârşite: dinamica, motivele, cauzele crimei. Pentru demonstrarea şi calificarea acţiunilor, concluziile expertizei având statut de probă, în special vizând componenta subiectivă a crimei (vina, motivaţia), precum şi pentru argumentarea necesităţii de a efectua alte expertize specializate La verificarea cazurilor de pricinuire involuntară a daunei de către o persoană care nu a putut să evite urmările negative ale acţiunilor proprii. Pentru a stabili circumstanţele care atenuează pedeapsa (afectul, retardul mental, dar care nu exclud capacitatea de exerciţiu). În scopul aplicării măsurilor judiciare echitabile vis-a-vis de inculpat, ţinând cont de particularităţile lui individuale şi de impactul situaţiei asupra comportamentului respectivului subiect Datele expertizei psihologice judiciare pot fi utile, de asemenea, şi în scopuri tactice: Pentru stabilirea contactului psihologic în timpul anchetei şi altor acţiuni de anchetă; Pentru a identifica comportamentul simulat;

Modele de întrebări adresate expertizei psihologice judiciare pe diferite tipuri de dosare: I. Întrebări care ajută la constatarea prezenţei sau lipsei afectului sau altor stări de tensiune psihică la inculpat, care au putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi comportamentul lui în momentul comiterii crimei: • Ţinînd cont de particularităţile psihologice individuale personalităţii, precum şi de specificul situaţiei analizate, s-a aflat oare subiectul în momentul săvârşiri acţiunilor incriminate în stare de afect? Care au fost cauzele apariţiei afectului? • Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale personalităţii, precum şi de particularităţile situaţiei analizate, s-a aflat oare respondentul în momentul săvârşiri acţiunilor incriminate într-o stare emoţională (tensiune psihică, frustrare, confuzie) care ar fi putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi starea lui psihică? în caz că da - în ce mod a putut să se întâmple acest lucru? • S-a aflat oare inculpatul în stare de tensiune neuropsihică maximă în perioada premergătoare acţiunilor săvârşite? • Există o legătură cauzală între starea psihică a subiectului, premergătoare acţiunilor, şi starea lui psihică în momentul comiterii acţiunilor analizate? • În cazul în care în momentul săvârşirii acţiunilor subiectul s-a aflat în stare de tensiune neuropsihică şi emoţională maximă, în ce măsură această stare a influienţat capacitatea lui de a conştientiza importanţa propriilor acţiuni şi capacitatea de a le controla? • Ţinând cont de starea psihică a subiectului, de particularităţile lui psihologice, şi de circumstanţele cazului, a putut el să coreleze corect acţiunile proprii de autoapărare cu cerinţele obiective ale situaţiei în care s-a aflat?

II. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale subiecţilor (inculpat, martor, victimă), aflaţi în stare de sănătate psihică, de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii adecvate. • Ţinînd cont de particularităţile individuale şi de vîrstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a produs acţiunea, a putut oare subiectul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar? (de indicat care) • Ţinînd cont de starea psihică în care s-a aflat subiectul în momentul percepţiei, a putut el să înţeleagă corect circumstanţele importante pentru dosar (de indicat care) III. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale victimelor, aflate în stare de sănătate psihică, de a înţelege corect caracterul şi importanţa acţiunilor săvârşite cu ele şi de a opune rezistenţă în situaţiile de viol • Posedă oare respondenta (-ul) unele particularităţi psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul în situaţia analizată? • Luînd în calcul particularităţile psihologice, starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să înţeleagă corect caracterul şi conţinutul acţiunilor săvârşite cu ea (el)? • Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să opună rezistenţă?

IV. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice şi a particularităţilor psihologice ale minorului (inculpat, martor, victimă): • Ţinînd cont de dezvoltărea psihică a respondentului, a putut el să conştientizeze acţiunile proprii şi să le controleze? • Luînd în calcul particularităţile individuale şi de vârstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a produs acţiunea, a putut respondentul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar, să le memorizeze şi să le reproducă adecvat? • În cazul crimelor comise în grup: Ţinând cont de particularităţile ce vîrstă şi individuale respondentului, ce influenţă a putut să aibă membrii grupului asupra lui; s-a aflat el în stare de dependenţă psihologică de acest grup? • Manifestă respondentul semne de sugestibilitate mărită? • Manifestă respondentul predispoziţia de a exagera evenimentele produse şi de a fantaza? V. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor minorului inculpat cu retard în dezvoltare psihică de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi deteminarea capacităţii lui de a dirija acţiunile proprii: • Manifestă minorul semne de retard în dezvoltare psihică, necondiţionate de boală psihică? În cazul prezenţei respectivelor semne, prin ce anume se manifestă ele şi cum au influenţat acestea comportamentul respondentului în situaţia analizată?

• Ţinînd cont de nivelul dezvoltării psihice, a fost în stare minorul să conştientizeze impotanţa acţiunilor proprii? • Luînd în calcul nivelul dezvoltării psihice, a putut minorul să dirijeze acţiunile proprii? VI. Întrebări care ajută la stabilirea stărilor psihice, particularităţilor psihologice individuale care pot să condiţioneze accidentele rutiere sau tehnice: • S-a aflat oare respondentul în momentul săvârşirii acţiunilor analizate într-o stare psihică, ce ar fi putut influienţa esenţial capacitatea lui de a-şi realiza funcţiile? • Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi circumstanţele situaţiei analizate, a putut respondentul să aprecieze adecvat situaţia, să ia decizii corecte şi să le realizeze? VII. Întrebări care ajută la stabilirea prezenţei stărilor psihice predispozante la suicid: • Ţinînd cont de particularităţile psihologice individuale şi de caracterul situaţiei, s-a aflat respondentul în perioada premergătoare decesului într-o stare psihică ce a predispus la suicid?