Curs 8 COALA I FAMILIA Tipul dasclului false

Curs 8 ŞCOALA ŞI FAMILIA Tipul dascălului (false celebrităţi, dascăli adevăraţi) Educaţia, problema şcolii şi a familiei Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

Şcoala şi familia § Şcoala nu reprezintă doar o temă a literaturii române; ea § § apare ca o constantă tematică în toată literatura universală. Mari autori ca Charles Dickens în “David Copperfield”, Rudyard Kipling in “Stalki & Co. ” , Alain Fournier în “Cărarea pierdută”, James Joyce în “Portret al artistului în tinereţe” etc. s-au oprit asupra problemelor şcolii şi leau ilustrat în operele lor. Problematica pe care ei o semnalează este de o mare complexitate. Aceasta rezultă şi din modul în care tema a fost tratată în literatura română. Analiza temei a scos în evidenţă câteva aspecte semnificative.

Şcoala şi familia § În chiar textele studiate s-a observat că există un câmp § § § de probleme proprii elevului, pe care îl urmăreşte I. Creangă şi un altul al dascălului asupra căruia insistă I. L. Caragiale. Pe de altă parte, este de subliniat faptul că şcoala este evocată în literatură cu posibilităţile şi din perspectiva unor genuri diferite. Imaginea şcolii se proiectează în versiunea pe care o admite genul epic adoptat de I. Creangă, altfel decât în versiunea genului dramatic a lui I. L. Caragiale. Alteori sunt valorificate disponibilităţile genului liric, cum se întâmplă în cazul lui Bacovia, care în “Liceu” îşi exprimă aceeaşi nemulţumire şi dezamăgire faţă de şcoală.

Şcoala şi familia § Dar toate aceste exemple propun ceea ce am putea numi o imagine negativă a şcolii, în care dominanta este dată de enumerarea unor limite ale instituţiei, consemnate cu intenţie critică. § Înţelegerea aceasta ar rămâne incompletă şi falsă daca nu ne-am aminti că există şi versantul luminos al temei, cel care, într-o ordine concurentă, dezvoltă imaginea pozitivă a şcolii.

Şcoala şi familia Aceasta, la rândul ei, presupune câteva dominante: § figura bunului dascăl, devotat misiunii sale, asemenea domnului Trandafir sau a dascălului Clăiţa din nuvela “Budulea Taichii”, de Slavici sau a celor două chipuri evocate de O. Goga în “Dascălul” şi “Dăscăliţa”. § elevul model, asemenea lui Huţu din ‘Budulea Taichii”. § şcoala care schimbă destinul, ca în cazul lui Nicolae din romanul “Moromeţii”, de Marin Preda.

False celebrităţi § În literatura lui Caragiale, şcoala devine o temă importantă mai ales în “Momente şi schiţe”. § Ea face obiectul analizei în “Bacalaureat”, ”Lanţul slăbiciunilor”, ”Un pedagog de şcoală nouă”, ”Despre cometă”, ”Emulaţiune”, “Premiu I”, ”Dascăl prost”, ”Şcoala română”. § Interesul lui I. L. Caragiale faţă de şcoală se explică prin faptul că în spaţiul acestei instituţii se confruntă trei tipuri de mentalitate: a elevilor, a dascălilor, a părinţilor.

False celebrităţi § O atenţie specială a arătat Caragiale faţă de tipul dascălului, al cărui exponent caricatural este Marius Chicoş Rostogan, eroul intruchipând ceea ce autorul numea ironic ”pedagogul nostru absolut”. § El este construit cu ajutorul unor procedee diferite, aparţinând uneori epicului şi alteori dramaticului. § Personajul se dovedeşte a avea două feţe în relaţiile cu părinţii şi cu elevii: arogant cu cei slabi, slugarnic cu cei puternici.

False celebrităţi § Alternarea registrului verbal trădează o predispoziţie marcată spre injustiţie. § Concluzia spre care tinde Caragiale ar fi aceea că instituţia nu este rea în sine, dar este stricată de slujitorii ei, de limitele acestora, dar şi de mentalitatea momentului. § Spiritul în care sunt formaţi copiii, valorile propuse, decid atitudinea lor de mai târziu în societate.

Dascăli adevăraţi § Fire sensibilă, vibrând profund şi statornic la tot ceea ce i-a marcat existenţa, Sadoveanu evocă în operele sale, ca şi Vasile Alecsandri, Ion Creangă sau Costache Negruzzi, chipul celor care iau luminat copilăria, între aceştia aflându-se şi Mihai Busuioc, fostul sau învăţător. § Povestirea are o notă autobiografică, scrisă sub formă de scrisoare (epistolă) adresată unui prieten, în care scriitorul povesteşte despre primii ani de viaţă, petrecuţi în târguşorul Paşcani.

Dascăli adevăraţi § Atât din titlu, cât şi din această emoţionantă mărturisire se desprind esenţa şi scopul evocării, precum şi tonul ei fundamental: chipul unui om, evidenţierea minunatului caracter al acestui apostol al neamului, dascăl şi îndrumător al scriitorului, şi nostalgia ce-i răscoleşte sufletul fostului învăţăcel. § Emoţia adultului care retrăieşte clipele vârstei fericite este puternică, locul pe care se afla cândva şcoala readucându-i în memorie chipul domnului Trandafir, asociat cu gestul lui grijuliu şi patern de a le dărui"de gustare" câte două pere, la începutul fiecărei vacanţe, din părul din curtea şcolii.

Dascăli adevăraţi § Sadoveanu îl apreciază pe dascăl § § nu numai pentru "gramatică şi aritmetică", deoarece "acestea se făceau bine", baieţii învăţau după puterile lor, ci mai ales pentru “învăţătura cealaltă, sufletească", pentru că avea o adevărată vocaţie de apostol, chiar dacă în "colţul acela de ţară", "nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui". In finalul naraţiunii, nostalgia scriitorului atinge cote maxime, cu puternice accente elegiace, evocarea transformându-se în meditaţie, căci tot ce i-a fost drag şi i -a mângâiat copilăria nu mai exista. N-a mai ramas decât "locul unde a fost o odaie scundă" şi unde "odată a trăit un om. . . ".

Dascăli adevăraţi/dascăli falşi § În “Amintiri”, deşi I. Creangă, evocand procesul de formare a lui Nică, nu renunţă la intenţia de a-şi amuza cititorii, sunt consemnate aspecte şi probleme care ţin de începuturile învăţământului romanesc. § Patru imagini ale şcolii, din locuri diferite, sunt fixate în paginile, astăzi clasice, ale “Amintirilor”: şcolile din Humulesti, din Broşteni, din Târgu-Neamţ şi şcoala de catiheţi de la Fălticeni.