Programul Operaional Sectorial Creterea Competitivitii Economice cofinanat prin

  • Slides: 3
Download presentation
Programul Operațional Sectorial “ Creșterea Competitivității Economice “ co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare

Programul Operațional Sectorial “ Creșterea Competitivității Economice “ co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională “ Investiții pentru viitorul dumneavoastră” Titlu proiect: “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare integrată pentru medicină avansată şi medicină translaţională în vederea creşterii competitivităţii ştiinţifice la nivel internaţional în domeniile pentru sănătate” – Med. FUTURE Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca Director proiect: Prof. Univ. Dr. Alexandru Irimie Valoarea totală a proiectului: 37. 150. 572, 33 lei; Locație de implementare: Cluj-Napoca Durată implementare: 17 luni.

Obiectivul proiectului Proiectul Med. FUTURE propune crearea și dezvoltarea unui CENTRU DE CERCETARE de

Obiectivul proiectului Proiectul Med. FUTURE propune crearea și dezvoltarea unui CENTRU DE CERCETARE de înaltă performanță în domeniul medicinei avansate, crearea si dezvoltarea unor noi concepte la nivel molecular pentru intelegerea mecanismelor ce duc la aparitia unor boli precum si la identificarea unor tratamente personalizate adaptate genotipului pacientului, utilizand tehnologii state of the art si metode minim invazive. Pentru realizarea acestui deziderat se vor integra performanţele în domeniu realizate de către beneficiarul finanţării, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, dezvoltarea acestui centru cât şi potenţialul real de implicare a utilizatorilor industriali prin susţinerea şi dezvoltarea unor firme inovatoare şi, implicit, crearea şi dezvoltarea unui pol de excelenţă în domeniul cercetării medicale avansate în regiune. Crearea acestui tip de laboratoare cu acces deschis reprezintă alături de activitatea de cercetare fundamentală şi translaţională în domeniul medicinei avansate şi garanţia unor performanţe tehnologice prin deservirea lor de către specialişti formaţi în ţară şi mai ales în străinătate prin întoarcerea acasă a knowhow–ului obţinut în laboratoare de excelenţă. Centru de Cercetare în Medicină Avansată şi Medicină Translaţională

Centrul de Medicină Avansată și Medicină Translațională DEPARTAMENTE • Departamentul Proteomică/ Metabolomică • Departamentul

Centrul de Medicină Avansată și Medicină Translațională DEPARTAMENTE • Departamentul Proteomică/ Metabolomică • Departamentul de Bio. Nano. Scopie și Analiză structurală și funcțională • Departamentul Biobază • Departamentul Studii Clinice / terapii celulare LABORATOARE 9 laboratoare proteomică – metabolomică 2 laboratoare de experimente 1 laborator de pregătire probe 1 laborator GMP 1 laborator bioinformatica si studii computationale