Perioadele cresterii copilului Perioadele copilariei Copilria natere adolescena

Perioadele cresterii copilului

Perioadele copilariei • Copilăria = naştere - adolescenţa -creştere şi dezvoltare →modificări morfofuncţionale • COPILĂRIA I: naştere – 3 ani ( încheierea erupţiei dentiţiei temporare) Etape: - nou născut - sugar - copil mic

1. Perioada de nou-născut = primele 28 zile (include perinatală ) • Caracteristici: R creştere accelerată ponderală şi staturală R nevoi mari de principii nutritive, posibilităţi limitate de digestie R alimentaţie exclusiv lactată R termolabilitate R activitate nervoasă subcorticală reflexă fără inhibiţie corticală R imunitatea transmisă transplacentar şi prin laptele mamei - tendinţa la infecţii generalizate.

R fenomene caracteristice: - scădere iniţială în greutate - icterul neonatal - criza genitală R dependenţa totală de mamă şi de familie R patologia: malformaţii congenitale, hipoxia neonatală, hemoragia intracraniană, boala hemoragică, infecţii R mortalitatea cea mai ridicată Perioada de sugar (1 lună – 1 an) Caracteristici: * creştere ponderală şi staturală * nevoi nutriţionale mari * maturare progresivă a activităţilor enzimelor digestive + apariţia dentiţiei temporare → alimentaţie diversificată

* * dezvoltare neuropsihică rapidă dezvoltarea imunităţii proprii patologia: infecţii, anemie, rahitism, malnutriţie mortalitate mare 3. Perioada de copil mic (antepreşcolar) – 1 -3 ani Caracteristici: * încetinirea ritmului de creştere * diminuarea nevoilor nutritive * completarea dentiţiei temporare + maturarea activ. enz. dig→alimentaţia variată. * dezvoltare neuropsihica, neuromotorie

* dezv. progresivă a imunităţii proprii întărită de vaccinări. * patologia: infectii, traumatisme, intox. accidentale, anemie * mortalitate mică. COPILĂRIA II ( preşcolar ) - 3 -6 ani (incheierea erupţiei dentiţiei temporare şi apariţia primilor dinţi definitivi) Caracteristici: ü creştere staturală şi ponderală lentă dar uniformă ü metabolism bazal scăzut, nevoi nutriţionale reduse ü alimentaţie variată, apropiată adultului ü dezv. intelectuală intensă (curiozitatea, capacitatea de înţelegere, comunicarea)

ü patologia: boli infecţioase, imuno-alergice, afecţiuni maligne ü mortalitate redusă COPILĂRIA III (şcolar) 6 – 16 ani Perioada de şcolar mic F 6→ 10 -11 ani B 6→ 12 -13 ani Caracteristici: creştere-lentă staturo-ponderală, înaintea pubertăţii cresc mai ales toracele, membrele sup. nevoi nutriţionale mici apare dentiţia definitivă dezv. intelectuală intensă imunitate deplină (9 -10 ani) patologia: infecţii (severitate redusă), accidente, boli maligne

Perioada de şcolar mare ( pubertatea ) F 11→ 14 ani B 13→ 16 ani Caracteristici: [ creştere lentă precedată de saltul prepuberal [ modificarea fizionomiei feţei [ caracterele sexuale secundare [ dezv. psihointelectuală; labilitate psihică şi vegetativă [ nevoi nutritive crescute [ patologia: - infecţii minore, tulb. ale stării de nutriţie

ADOLESCENŢA(postpubertate) F 14→ 18 ani B 16→ 21 Caracteristici: [ oprirea creşterii staturale, osificarea cartilajelor de creştere [ desăvîrşire funcţională a tuturor organelor [ patologie: accidente, consum de droguri, tulb de nutriţie

CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI Creşterea şi dezvoltarea - fenomene strâns legate între ele dar diferite ë Creşterea - modificare măsurabilă a unor dimensiuni, mărire cantitativă a celulelor, ţesuturilor şi organelor ë Dezvoltarea - proces calitativ (modificări structurale şi funcţionale organelor şi aparatelor).

Mecanismul creşterii La bază - hipertrofia, hiperplazia şi diferenţierea celulară. Ä Hiperplazia celulară - diviziunea celulei→distribuire a materialui genetic la celulele fiice, celulele somatice mitoză, celulele sexuale - meioză. Din unirea spermatozoidului cu ovulul celula rezultată → 46 cromozomi. Ä Hipertrofia celulară - mărirea în volum a celulei având la bază sinteza proteică. Ä Diferenţierea celulară - evoluţia celulelor rezultate din primele diviziuni spre celule specializate → funcţii specifice fiecărui tip de celulă.

Influenţa hormonilor asupra creşterii După naştere - sistemul hipotalamo-hipofizar = centrul coordonator al creşterii copilului, menţinând un echilibru între glandele endocrine. Hipofiza →acţiunea hormonului somatotrop (STH) : sinteza proteinelor, promovează proliferarea şi diferenţierea celulară, creşterea în lungime a oaselor. - hormonul somatotrop stimulează sinteza somatomedinelor - factori insulinici de creştere “insulinlike growth factor” (IGF-1, IGF-2) - rol în stimularea creşterii oaselor şi a ţesutului muscular

Tiroida (tiroxina şi triiodotironina) - stimulează sinteza proteică, reglează glicogenoliza, produce hipertrofia condrocitelor de la nivelul cartilajului de creştere a osului, favorizează mineralizarea oaselor şi creşterea dinţilor - hormonii tiroidieni potenţează acţiunea STH-ului. Glandele suprarenale w Hormonii glucocorticoizi inhibă creşterea. - activează catabolismul proteic, diminuează pătrunderea aminoacizilor în celule, inhibă proliferarea şi diferenţierea condroblaştilor. - inhibă acţiunea hormonului somatotrop prin stimularea inhibitorilor somatomedinelor. w Hormonii mineralocorticoizi stimulează sinteza de ADN şi ARNm şi reabsorbţia tubulară a apei şi sodiului.

Timusul(primele luni de viaţă) -sinergic cu STH-ul. Pancreasul insulina şi glucagonul. - Insulina participă la sinteza ARN, favorizează pătrunderea acizilor aminaţi în celule şi oxidarea celulară a glucozei cu eliberare de energie pentru sinteza proteică. - Glucagonul inhibă creşterea, favorizează catabolismul proteic şi inhibă gluconeogeneza. Glandele sexuale intervin prin acţiunea hormonilor androgeni şi estrogeni. Hormonii androgeni la pubertate - calcifierea cartilajului de creştere, dezvoltarea umerilor, participă la diferenţierea şi maturarea sexuală. Estrogenii - lărgirea bazinului şi calcifierea cartilajului de creştere.

Factorii care influenţează creşterea şi dezvoltarea Factorii genetici Ædin momentul concepţiei - determinism genetic (influenţează evoluţia) Æînălţimea părinţilor poate fi folosită pentru a calcula cu aproximaţie talia finală a copiilor, astfel: - pentru băieţi: (talie tată + talie mamă + 13 cm) / 2 - pentru fete: (talie tată + talie mamă – 13 cm) / 2 Ægemenii monozigoţi crescuţi în condiţii diferite din punct de vedere al instruirii, au un coeficient de inteligenţă apropiat. • Recombinarea genetică intercrozomică şi intracrozomica ar explica de ce din părinţi foarte dotaţi pot proveni copii cu totul nesemnificativi

• Sexul Fetele - mai scunde (excepţie - debutul pubertăţii) - dezvoltarea (maturizarea) – cu 2 ani mai repede - mersul, vorbirea – apar mai repede - mai temătoare, mai sensibile - morbiditate, mortalitate – mai reduse Băieţii - dezvoltare musculară mai bună - acuitate vizuală mai bună - mai puternici, mai agresivi - morbiditate, mortalitate – mai frecvente: mortalitatea intrauterină, perinatală, malf. congenitale, epilepsia, retardul mental, infecţiile

Factorii de mediu Alimentaţia ë Calitatea alimentaţiei - influenţă semnificativă asupra stării de sănătate şi asupra creşterii şi dezvoltării copilului. ë Consumul de alimente cu un conţinut proteic scăzut în timpul sarcinii - copii cu greutate mai mică. ë Alimentaţia postnatală prin aportul ei energetic, proteic, mineral şi vitaminic intervine în sinteza proteinelor, în multiplicarea şi diferenţierea celulelor. ë Copiii din a căror dietă lipsesc elemente nutritive esenţiale→ creştere deficitară. ë Copiii supraalimentaţi, devin obezi →dezvoltare motorie întârziată.

Nivelul socioeconomic ë Situaţia materială a părinţilor se reflectă în calitatea alimentaţiei, condiţiile de igienă, ambianţă psihică şi accesul la facilităţile civilizaţiei şi medicinei. ë Apartenenţa la un mediu socioeconomic scăzut este asociată cu: inteligenţă mai scăzută, nivelul redus al limbajului, achiziţii şcolare reduse, delicvenţă. Mediul geografic ë Influenţeaza creşterea prin elementele de microclimat: soare, aer, lumină, temperatură, umiditate, presiune atmosferică şi raze ultraviolete. ë Clima excesivă (de deşert sau alpină)→statură mai mică. ë Razele X şi ultraviolete în doze mici stimulează creşterea, în doze mari o opresc.

Factorii afectiv-educativi ë Mediul familial calm, afectuos - baza dezvoltării psihice sănătoase a copilului. Dizarmonia afectează dezvoltarea personal socială a copilului. ë Problemele comportamentale în adolescenţă mai frecvente la copiii din medii discordante Exerciţiul fizic ë Activitatea fizică favorizează dezvoltarea somatica şi motorie a copilului (activează circulaţia crescând aportul de oxigen şi substanţe nutritive la ţesuturi).

Metodele de evaluare a creşterii Aprecierea creşterii copilului - prin determinarea periodică a greutăţii, lungimii/înălţimii şi a perimetrelor. Pentru o evaluare clinică corectă se impune respectarea următoarelor etape: • măsurători efectuate cât mai precis • compararea cu valorile standard pentru vârstă • evaluarea cât mai corectă a moştenirii genetice

Creşterea ponderală Ø În primele patru luni, creşterea ponderală este în medie de 750 g lunar. Creşterea ponderală este mai accelerată în luna 2 -a de viaţă, până la 1000 g. Ø Între lunile 5 şi 8, creşterea ponderală este mai constantă de 500 g lunar. Ø În intervalul 9 -12 luni sugarul - creştere lunară de 250 g. Ø După vârsta de 2 ani, creşterea anuală medie este sub 2000 g, cu o accelerare înaintea pubertăţii. După 2 ani, greutatea ideală a copilului poate fi aproximată cu ajutorul formulei lui Hermann: G=2 x + 9 (G = greutatea în kg, x = vârsta copilului în ani).

Creşterea staturală · Se măsoară cu pediometrul (poziţie culcată) în primii 2 ani iar ulterior cu statimetrul (ortostatism). · Creşterea staturală lunară este de 4 cm - prima lună de viaţă, 3 cm - lunile a 2 -a şi a 3 -a, 2 cm în luna 4 -a, din luna 5 -a - 1 an, 1 cm pe lună. · În al doilea an de viaţă - 10 -12 cm/an · După vârsta de 2 ani - 5 -6 cm/an · Peste vârsta de 2 ani - formula lui Geldrich: Î=80+5 x · La debutul pubertăţii- salt statural de 10 cm anual. · Creşterea seculară = tendinţa de creştere progresivă, cu fiecare generaţie, a valorilor medii ale înălţimii, instalarea mai precoce a pubertăţii şi îndepărtarea vârstei menopauzei.

· · · Perimetrul cranian Perimetrul sau circumferinţa craniană uneşte bosele frontale cu protuberanţa occipitală. Măsoară la naştere 34 -35 cm Creşte cu 2 cm în fiecare lună în trimestru I, un cm lunar în trimestrul II şi 0, 5 cm între 6 luni şi un an. Circumferinţa craniană ajunge la vârsta de 1 an la 45 cm, la 5 ani la 50 cm şi la 55 cm la 15 ani. Diferenţele dintre sexe de 0, 8 -1, 2 cm de la naştere, în favoarea băieţilor, se menţin pe tot parcursul copilăriei

Înregistrarea grafică a măsurătorilor ÈDupă măsurarea greutăţii, lungimii / înălţimii şi a perimetrului cranian, valorile acestora sunt înregistrate pe hărţi de creştere corespunzătoare, în funcţie de vârsta şi sexul copilului ÈExistă hărţi speciale pentru copiii cu tulburări de creştere (sindr. Down, Turner, acondroplazie etc). ÈFiecare hartă cuprinde 7 curbe-percentile reprezentând distribuţia greutăţii, înălţimii sau a perimetrului cranian pentru o anumită vârstă (percentila 5 -10 -25 -50 -75 -9095 sau 3 -10 -25 -50 -75 -90 -97). ÈVor fi urmărite creşterea în greutate, lungime sau înălţime până la vârsta de 20 ani şi cea a perimetrului cranian până la 3 ani. ÈPercentila 50 este mediana sau valoarea standard, 50% dintre valorile înregistrate fiind mai mari şi 50% mai mici faţă de aceasta.

È 50% dintre copii vor avea valorile greutăţii, taliei şi ale perimetrului cranian cuprinse între percentilele 25 şi 50, 80% între percentilele 10 şi 90 iar 90% între percentilele 3 şi 97. È În primele 36 luni de viaţă - hărţile de creştere pentru greutate, lungime, perimetru cranian în funcţie de vârsta copilului şi greutatea raportată la lungime. È Între 2 şi 20 ani - greutatea, înălţimea şi indicele de masă corporală (IMC) în raport cu vârsta. È La un copil sănătos, valorile obţinute prin măsurarea greutăţii, taliei sau a perimetrului cranian se menţin în interiorul a unu maximum două culoare de creştere (excepţie de-a lungul primilor 2 ani de viaţă). È Pentru nou-născuţii prematuri - se poate evita diagnosticul eronat de faliment al creşterii prin folosirea vârstei gestaţionale corectate

ÈÎn cazul adolescenţilor - variabilitate normală în ceea ce priveşte momentul apariţiei puseului de creştere ÈAnaliza aspectului curbei de creştere ponderală oferă informaţii esenţiale pentru stabilirea diagnosticului de faliment al creşterii (când greutatea copilului se află sub percentila 5 sau când coboară brusc două percentile). ÈGreutatea raportată la înălţime, situată sub percentila 5 este cel mai sigur indicator al malnutriţiei. Statura mică = Înălţimea sub percentila 3 sau 5 · Statura mică familială: - determinată genetic (părinţi mici de statură) - la nivelul percentilei 3 sau 5 – ritm normal de creştere - vârsta osoasă în concordanţă cu cea cronologică →adulţi mici

· - Hipostatura constituţională: statura mică cu ritm normal de creştere debut tardiv al pubertăţii vârsta osoasă mult sub cea cronologică →adult de talie normală · Deficitul creşterii staturale trebuie privit întotdeauna şi ca un eventual simptom al unei boli cronice, mai ales în sfera gastrointestinală. · În afara deficitului hormonului de creştere, există şi alte cauze endocrine care pot cauza o creştere staturală nesatisfăcătoare

Alţi indicatori ai creşterii Raportul dintre diferite segmente ale corpului · La naştere, capul şi trunchiul copilului sunt relativ mari, urmând apoi o creştere progresivă a lungimii membrelor mai ales în perioada pubertăţii. · Proporţionalitatea poate fi apreciată prin măsurarea segmentului inferior al corpului (distanţa dintre pube şi podea) şi a celui superior (diferenţa dintre înălţime şi segmentul inferior). · Raportul dintre segmentul superior şi inferior al corpului este de 1, 7 la naştere, 1, 3 la 3 ani şi 1 după vârsta de 7 ani

Maturarea scheletului · Vârsta osoasă - se stabileşte pe baza unei radiografii de pumn · Aprecierea vârstei osoase are la bază numărul, mărimea, forma şi densitatea nucleilor epifizari. · Vârsta osoasă se corelează bine cu etapa de dezvoltare pubertală şi poate fi utilă în estimarea înălţimii finale. Dezvoltarea dentiţiei – Dentiţia copilului parcurge două etape importante: dentiţia temporară (primară) urmată apoi de dentiţia permanentă (secundară). – Procesul de dezvoltare a dentiţiei cuprinde mineralizarea, erupţia şi exfolierea.

· Mineralizarea începe în al 2 -lea trimestru de sarcină şi continuă până la vârsta de 3 ani pentru dentiţia primară şi până la vârsta de 25 ani pentru dentiţia secundară. · Erupţia începe în jurul vârstei de 6 -8 luni cu incisivii centrali inferiori, progresând înspre părţile laterale→ setul complet al dinţilor primari în jurul vârstei de 2, 5 -3 ani. - Primul dinte permanent care erupe, la vârsta de 6 -7 ani, este primul molar. Erupţia dinţilor permanenţi se încheie în intervalul 17 -22 ani, cu erupţia celui de-al treilea molar. · Exfolirea începe în jurul vârstei de 6 ani şi se continuă până la 12 ani. – Erupţia dentiţiei permanente poate urma imediat după exfoliere, sau după un interval de 4 -5 luni.

• Etapele dezvoltării dentiţiei se corelează destul de slab cu celelalte procese ale creşterii çSe consideră că erupţia dentară este întârziată atunci când dentiţia nu este prezentă la vârsta de 13 luni (hipotiroidismul şi hipoparatirodismul). çÎntârzierea erupţiei dentare poate fi şi de cauză familială sau idiopatică. çTulburările metabolice şi de nutriţie, bolile cronice şi unele medicamente (tetraciclina)→ decolorări sau alte anomalii ale smalţului dentar.

Metode de evaluare a dezvoltării copilului - Cunoaşterea modelului de dezvoltare normală a sugarului şi copilului preşcolar este o necesitate pentru fiecare pediatru. - Evaluarea gradului de inteligenţă a copilului şcolar → problemă mai complexă. Aprecierea dezvoltării sugarului şi copilului preşcolar - Test screening de evaluare a dezvoltării copilului de la naştere până la vârsta de 6 ani→ testul Denver II (se poate realiza o evaluare a copilului prin cuprinderea celor patru domenii importante ale dezvoltări: personalsocial, motilitatea fină-adaptativă, limbajul şi motilitatea grosieră).

- Observarea copilului într-o anumită perioadă scurtă de timp, poate indica nivelul de dezvoltare atins de copil la un moment dat comparativ cu media copiilor de aceeaşi vârstă. Aprecierea gradului de inteligenţă la şcolari - Inteligenţa = capacitatea de gândire abstractă, de adaptare la situaţii noi şi de beneficia de pe urma experienţei proprii. - Coeficientul de inteligenţă = raportul dintre vârsta mentală şi cea cronologică: QI=vârsta mentală/vârsta cronologică X 100 - Trebuie depistate tulburările de văz şi de auz, acestea fiind adesea principala cauză a problemelor şcolare.