Revista colii IONEL TEODOREANU Iai Nr 10 anul

Revista şcolii „ IONEL TEODOREANU” Iaşi Nr. 10, anul 2006

COLECTIVUL DE REDACŢIE COORDONATORI Prof. Dumitru Buruiană Instit. Lorena Bujor CADRE DIDACTICE Prof. Silviana Loghin Instit. Daniela Dumitraşcu Înv. Elena Gheorghică Bibl. Manuela Mocanu TEHNOREDACTARE Bibl. Manuela Mocanu Coperta I – desenată de elevul Silviu Teodor-Stanciu Coperta IV – Şcoala „Ionel Teodoreanu” şi bustul scriitorului Ionel Teodoreanu Din cuprins Uniunea Europeană. În grădina Europei Evenimente editoriale Reporter în şcoală Gânduri la început şi sfârşit de drum. . . Pledoarie pentru carte Gânduri de copil Cartea mea preferată Clasa a III-a A vă spune poveşti Eminescu văzut de. . . Integrarea mijloacelor audio-vizuale în desfăşurarea orelor de limbă română Valorificarea intereselor elevilor pentru anumite teme propuse de programele de limbă engleză La Marseillaise Cartea - izvorul învăţăturii Activităţi ecologice în timpul liber al elevilor Comportamentul animalelor. Animale dispărute. Sisteme de calcul în Egiptul Antic Modalităţi de creştere a eficienţei lecţiei de educaţie fizică Gimnastica aerobică de întreţinere Limbajul muzical Cum să fim sănătoşi Pagina minţilor creţe

IONEL TEODOREANU 1897 - 1954

n n Într-o dimineaţă mă trezesc cu acest gând: „Cine mi-a dat viaţă şi de ce ? ” Răspunsul l-am găsit greu. Însă, de atunci, în fiecare dimineaţă eu mă joc cu visele. Soarele se uită la mine şi râde zicându-mi: „Priveşte în grădină şi-ai să dezlegi visul. Vei găsi răspunsul la întrebarea ta”. În grădină printre ceilalţi pomi am găsit POMUL COPILĂRIEI în care se pârguiau visele copiilor, dorinţele lor şi implicaţiile pe care le au acestea. Împreună cu colegii mei cu chip de floare ce râdeau stropiţi de soare le-am cules, le-am adus în clasă şi le-am prefăcut în castel. Aici domnea o lume a noastră: păpuşi ce închipuiau eroi din poveşti, navete spaţiale, trenuleţe şi tot ce nu gândeşti. Era o lume uimitoare, fantastică, o lume a copiilor. Mânuţele sub formă de petale sculptau castele fără uşi, palate de nisip pentru pitici şi păpuşi. Însă ce a urmat nu vreau să-mi amintesc! Un zbor îndepărtat a făcut pământul să geamă. Un blestem din pustie, o umbră cu largi aripi s-a târât peste copiii flori. Aceştia au săltat ochii şi trişti au întrebat: „De ce nu-i cer senin? De ce nu mai avem părinţi şi şcoli? ” Grădina castelului a devenit pustie, pe jos păpuşile stricate au luat chipul colegilor mei. Frigul mă strângea în spate şi-mi era tare frică. Vroiam să fug. Pomul cu dorinţele şi responsabilităţile europene ma oprit şi mi-a cerut să le spun copiilor să nu se lase învinşi. Împreună să veghem ca toate drepturile noastre să aibă împrejmuire de bunătate, pace şi puritate. „De ce mi s-a dat viaţă? ” Ca să am grijă ca toate acestea să nu fie întinate. . . Pentru a avea grijă ca drepturile noastre să crească frumos şi să aibă rod bun. Alexandra Bodescu, cl. a III-a A n Cercul de creaţie „Mlădiţe literare” n n n

Noi suntem primăvara. Primăvara europeană. Mâinile noastre sunt crengi de măr ce mângâie cerul. Obrajii noştri sunt florile de cais ruşinate de sărutul soarelui. Ochii noştri sunt adâncimea seninului de primăvară. Visele noastre sunt zborul de cocori şi aripile de fluture ascunse între flori. Noi suntem primăvara. Primăvara europeană. Aşteptăm înflorirea tinereţii într-o comunitate a maturităţii. . . Aşteptăm să devenim rădăcinile primăverilor viitoare. Sub soarele blând al privirii oamenilor mari. Dana Lupan cl. a III-a A Cercul de creaţie „Mlădiţe literar Coordonator, LORENA BUJOR

Iarna trece peste văi Într-o sanie cu zurgălăi. Se adună nori grămadă Să cearnă zăpadă. Peste dealuri, pe câmpii Aruncă flori argintii. Pomii cercelaţi de gheaţă În soare slab se răsfaţă În orizonturi argintii Cu tulpine fumurii. Dana Lupan, cl. a IV-a A Cercul de creaţie “Mlădiţe literare”

n n n n Încă de acum un veac, Titu Maiorescu nota: „Pe cât se poate omeneşte prevedea literatura poetică română va începe secolul al 20 -lea sub auspiciile geniului şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetări româneşti. ” După Gherea şi Ibrăileanu, N. Iorga va explica încă mai pregnant miracolul: „schimbarea cea mare care se întrupează în Eminescu nu e un fenomen de viaţă artificială, teoretică, ce s-ar fi coborât într-o realitate disciplinată, ci avem de a face cu una din acele mari mişcări care iese din adâncul viu al unei naţiuni, din tot ce se poate conţine în prezent, ca şi dintr-un foarte lung trecut. E unul din momentele acelea fericite cu unul dintre oamenii predestinaţi, care rezumă o literatură şi o îndreaptă, aruncând puternice lumini către viitor, deschizând drumuri şi mai departe generaţiilor care vor veni pe urmă. ” Pentru ca M. Sadoveanu să pătrundă în însuşi procesul creator, desluşindu-l în temeiurile lui: „În mai puţin de două decenii, Eminescu a rupt drumuri nouă în poezia românească. S-a adâncit – scafandrul unic şi uimitor- în mitul şi lirica populară. A restituit poporului măiestru şlefuite, diamantele sufletului generaţiilor acestui neam. ” Cu verbu-i iluminat de înalturi, Tudor Arghezi înnobilează încă pe marele său înaintaş: „În Eminescu e dragoste şi durere de dragoste. E dragoste de păsări albe care străbat eternitatea şi se întâlnesc din zbor în dreptul unei stele. ” Evident, asemenea şir de referinţe ar putea continua cu Lovinescu, Vianu, Ralea, Perpessicius, acesta din urmă pentru devoţiunea lui exemplară întru editarea critică a totalităţii operei eminesciene. Cel care, însă, a durat, cum a spus Ibrăileanu, monumentul cel mai impunător genialului tutelar al literaturii române, este George Călinescu prin lucrarea „Viaţa lui Eminescu” apărută în 1932, urmate de cele cinci volume consacrate operei. Călinescu a rămas până astăzi arhitectul, încă neegalat al Culturii Eminescu: „Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate şi câte o stea va vesteji în depărtări, până când acest pământ să-şi adune toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale. ” Prof. Petru Hriscu

n n n n Eminescu a fost cel mai mare poet român. Încă din timpul gimnaziului poetul îşi pune în evidenţă firea sa romantică, compunând primele sale versuri. Dar debutul său literar se produce în anul 1870 când începe să colaboreze cu revista „Convorbiri literare”. Mai târziu, poetul a locuit o perioadă de timp în oraşul nostru. El a fost bun prieten cu Veronica Micle şi marele povestitor Ion Creangă. Astăzi când paşii ne poartă pe străzile Iaşului, descoperim urme ale trecutului marelui poet. Atunci când zăbovim o clipă în faţa „Teiului Eminescu”, ne face să îl simţim pe marele poet contemporanul nostru. Teiul, deşi are peste 130 de ani, şi-a păstrat vigoarea şi frunza verde. Când îl priveşti, te aştepţi în orice clipă să apară Eminescu şi să se aşeze la umbra bătrânului copac, pentru a compune versuri minunate. Acelaşi sentiment te încearcă când treci prin faţa bojdeucii lui Creangă, prin faţa casei Veronicăi Micle sau când paşii ne poartă spre Bucium, pe lângă „Plopii fără soţ”. Datorită minunatelor sale poezii şi existenţa acestor locuri minunate, putem vorbi de Eminescu la timpul prezent, deoarece poetul şi-a câştigat nemurirea. El v-a rămâne veşnic în sufletul românilor drept cel mai mare poet al tuturor timpurilor, „luceafărul poeziei româneşti”. Conoro C. , cl. a IV-a C

n n n 15 ianuarie. Într-un spaţiu încărcat de poezie vrem să ne arătăm nemărginita dragoste pentru Luceafăr. Ne adunăm şi cu adâncă emoţie prezentăm materialele pregătite din timp. Volumele de poezii, fişele cu date biografice, afişele şi portretele lucrate cu multă migală, toate vorbesc de Mihai Eminescu. Poetul se strecoară parcă în inimile tuturor. Ne aducem aminte încă o dată că s-a născut la Botoşani, că a copilărit la Ipoteşti şi că a debutat în literatură cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”. Recităm apoi dintre cele mai frumoase poezii create de dânsul. Fiecare dintre noi înţelege că „voievodul stelar” străluceşte mai puternic decât toate stelele pe cerul poeziei româneşti. Prin versurile marelui poet cunoaştem trecutul glorios al românilor şi minunatul colţ de rai care este pământul românesc. n n n Elena Dimitriu, cl. a IV-a C

n n n n n Mihai Eminescu nu a scris un poem anume cărţii, dar prin întreaga sa activitate şi creaţie este strâns legat de aceasta. Cartea înseamnă pentru Eminescu cunoaştere, ea deţine secrete, dar şi răspunsuri, oferă speranţe în dezvăluirea enigmelor atât de numeroase ce frământă mintea omenească. Eroii lui Eminescu, ca şi poetul însuşi, au o mare bucurie intelectuală pentru carte, au o mare plăcere a lecturii. Cartea are, în opera lui Eminescu, multe semnificaţii, de la obiectul de decor, la element al unei construcţii metaforice: „Şi prin cărţile în vrafuri Umblă şoarecii furiş” „Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu Stăpânul vieţii mele. ” „A fi scris în cartea vieţii” „Citesc pe o carte veche, Cu mii negre rânduri. ” „Şi sună-n noaptea tristă Un cântec de copilă Şi vânt-ntoarce- o filă Din cartea ce-am deschis. De ce mi-a-ntors el foaia Unde învăţatul zice Că-n lume nu-i ferice, Ca viata este vis ?

n n n n n Experienţa didactică dobândită în procesul de predare- învăţare a limbilor străine dovedeşte că unele exerciţii simple, având ca model activităţile propuse de manualele alternative, se pot dezvolta în adevărate creaţii literare, dacă tema acestora este pe gustul elevilor noştri. Astfel, manualul de limba engleză SMART pentru clasa a 6 -a propune ca topic, în cadrul unităţii de învăţare “ GREEN “, drepturile animalelor, iar ca exerciţiu de creativitate se sugerează scrierea unei poezii având ca model o poezie despre sentimentele noastre faţă de animale. Elevii clasei a 6 -a B s-au arătat dornici să scrie scurte poezii cu tema deja menţionată, unii reuşind să transmită mesaje emoţionante (Andreea Conoro, Lucian Gherasimescu) privind legătura dintre om şi lumea animalelor. Manualul de limba engleză “ENGLISH SCRAPBOOK” pentru clasa a 7 -a cuprinde, deasemenea, unele teme interesante pentru elevi: TASTES AND BEHAVIOUR, COLOURS, FAME, ENTERTAINMENT, etc. In cadrul unităţii de învăţare ”COLOURS”, unul dintre exerciţii propune elevilor să reflecteze asupra culorilor care le -ar place să-i înconjoare în camera lor. Le–am sugerat elevilor să dezvolte această idee. Valorificarea intereselor elevilor pentru anumite teme propuse de programele de limba engleză Într-un paragraf scurt am avut plăcută surpriza să constat că unii dintre ei au reuşit să creeze imagini artistice şi să exprime sentimente puternice (Marian Spătaru, Răzvan Cazacu, etc. ) în legătură cu dorinţa omului de a trăi cât mai aproape de natură. Am convingerea că potenţialul creator şi imaginaţia elevilor sunt impresionante, iar când acestea sunt stimulate prin alegerea unei teme adecvate nivelului de studiu şi intereselor specifice vârstei, creaţiile eleviilor dovedesc performanţa lor în domeniul limbilor străine şi prefigurează perspectiva deveni competenţi în procesul de comunicare orală cu vorbitori nativi. profesor, Viorica Luiuz I am very happy When I see my litlle puppy And I feel sad ‘Couse I’ve lost my little cat But I am happy again When outside it rainy And all my pets are playing With my and my friend.

n n n n Epopeea lui Ghilgameş Cu peste un mileniu şi jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, în Mesopotamia, „ţara dintre cele două fluvii”, scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii. Mai veche decât Illiada şi Odiseea, mai veche decât Biblia, epopeea care cântă vitejiile şi suferinţele lui Ghilgameş, legendarul rege al Urukului, avea să-şi ia locul de cinste- orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă – în faimoasa bibliotecă a regelui assirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac al erei noastre. Poemul prezintă valoare universală nu numai prin vechimea sa, ci mai cu seamă datorită deosebitelor sale merite care privesc calitatea şi caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învăţături morale, el ne înfăţişează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor. „Epopeea lui Ghilgameş” reflectă epoca de tranziţie de la orânduirea comunei primitive la cea sclavagistă, epocă ce s-a desfăşurat în tot cursul mileniilor III şi IV î. Hr. În Egipt şi Mesopotamia. Ghilgameş însuşi e un rege care a trăit efectiv, cetatea Urukului în care se desfăşoară acţiunea a existat realmente, iar relaţiile sociale prezentate în epopee sunt cele ale momentului istoric pomenit mai sus. Din cele 3600 de versuri pe care trebuie să le fi avut în forma primitivă, nu ne-au mai rămas decât jumătate. Acţiunea se petrece în actualul oraş Warka, de unde au răsărit vestigiile vechii cetăţi a Urukului, cam la 220 km sud-est de Bagdad. Cam pe la jumătatea mileniului al III-lea, Urukul devine o cetate înfloritoare. În jurul lui, pământul cultivat se întinde atât de departe cât au putut să pătrundă apa prin irigaţii şi nămolul râului în uscăciunea nisipului.

Epopeea ne spune că, stăpân absolut în cetatea Urukului era regele Ghilgameş. Fiu al zeiţei Ninsun – preoteasă a zeului gamaş, şi al unui spiriduş – amestec deci de om şi zeitate, el este un primitiv: iute la mânie, gata oricând de luptă şi plin de lăudăroşenie. Este înspăimântat de gândul morţii şi sufletul lui cunoaşte frământarea nemuririi. Ghilgameş pleacă să cutreiere pământul pentru a găsi taina nemuririi. Întâlnindu-se cu bătrânul înţelept Utanapiştim află despre povestea potopului, mai veche decât Biblia. Alături de Ghilgameş apare figura interesantă a lui Enkidu, care nu e o fiinţă omenească, ci o făptură creată de zei. Plămădit din lut, el capătă viaţă din răsuflarea zeiţei Aruru. Crescut laolaltă cu fiarele sălbatice, are forţa şi toate instinctele unui animal, fiind plin de trufie şi bântuit de spaime. Caracteristica personajului o constituie procesul umanizării lui. Femeia este cea care îi ascute inteligenţa şi puterea de percepere. Printre asprele figuri bărbăteşti ale epopeii se ivesc şi două chipuri de femei, care vin să îmblânzească atmosfera de furtună şi zăngănit de arme: hangiţa Siduri şi buna , înţeleapta şi atot- ştiutoarea, zeiţa Ninsun, mama lui Ghilgameş. Ea tălmăceşte visele şi călăuzeşte cu grijă paşii celor doi viteji, cerând la nevoie sprijinul zeilor celor mari.

Una dintre cele mai importante divinităţi ale Panteonului mesopotamian este zeiţa Iştar, figură de seamă a epopeii. Puternică şi răzbunătoare atunci când dragostea ei nu l-a putut ademeni pe frumosul Ghilgameş, nu se lasă până ce zeul Anu-tatăl nu va plăsmui Taurul ceresc, dihania care trebuie să coboare pe pământ şi să-l ucidă pe acel care a îndrăznit s-ă o înfrunte. Taurul ceresc, făptură fabuloasă e asemuit balaurului cu şapte capete din basmele noastre. Epopeea lui Ghilgameş, opera anonimă şi colectivă a mai multor veacuri, a dăinuit, fiindcă răspundea unei necesităţi populare, dar şi datorită valorii ei artistice. Universalitatea temei, tabloul succint şi esenţial al bucuriilor şi suferinţelor omeneşti în care s-au recunoscut totdeauna ascultătorii şi cititorii tuturor timpurilor impresionează. De peste patru milenii, şi dintr-un îndepărtat colţ al pământului, acoperit azi de nisipuri, bate încă – până la noi – inima unui om şi a unui popor. Alexandru Ionuţ Bulhac, cl. a V-a A

n n n „Muzica a început prin cântec, iar cântecul este cea mai bună iniţiere posibilă în muzică” Ernest Ansermet n n n n n Prima din necesităţile cele mai profunde ale omului este comunicarea. Cântecul copilului, cuvintele mamei, un basm, o pagină de muzică, din toate se desprinde aceeaşi intenţie: a comunica, a spune ce crezi, ce simţi, ce vrei. Cel mai frumos şi cel mai complet dintre instrumentele muzicale este vocea omenească. „Dacă aveţi o voce bună, nu şovăiţi nici o clipă să o cultivaţi, considerând-o drept cel mai frumos dar pe care vi l-a acordat natura” spunea marele compozitor Robert Schumann în „Sfaturi pentru tinerii muzicieni”. A cânta cu vocea sau la un instrument, rămâne, în pofida valurilor de muzică ce invadează astăzi civilizaţia noastră, cel mai sigur mod de a pătrunde o artă atât de misterioasă. Cele mai bune condiţii de audiere ale unei capodopere nu vor înlocui niciodată experienţa trăită de un interpret. Ascultând o pagină de muzică, aceasta nu poate fi tradusă prin cuvinte. Ea trezeşte în oameni o activitate interioară, activitate care este însăşi desfăşurarea discursului muzical. Urmărim muzica în mişcarea ei, ne simţim purtaţi de la un punct la altul şi când aceasta se trezeşte, înţelegem că a spus tot ce avea de spus. Deoarece sentimentul muzical nu poate fi tradus prin cuvinte, s-a spus deseori că muzica este arta de a exprima inexprimabilul. Muzica novatoare surprinde auditoriul. Ceea ce ea aduce nou nu este întotdeauna bine înţeles nici de executanţi, nici de auditori. Însă o operă adevărată sfârşeşte, fără excepţie, prin a se impune. Atitudinea faţă de muzica din trecut sau faţă de cuceririle mai recente ale acesteia rămâne ca fiecare să şi-o formuleze pentru sine însuşi, în funcţie de firea sa, de mediul, cultura şi de capacitatea sa de a fi receptiv. Orice lucrare, fie că datează din sec. al XVII-lea sau al XX-lea, trebuie însă abordată cu respect, fără complezenţă, fără o părere preconcepută şi nici un caz nu trebuie judecată în pripă. Dacă e imposibil „a învăţa” să ascultăm muzica, cel puţin să reuşim după audiţii îndelungate, după o căutare neobosită, cu disponibilitate interioară mereu reînnoită, să ne apropiem de ea suficient pentru a trăi mesajul muzical, pentru a-l trăi în toată intensitatea şi în toate semnificaţiile lui. Se mai pune şi o altă întrebare: muzică „uşoară” sau „muzică” serioasă ? Jazz-ul constituie un caz tipic care ilustrează muzica denumită „uşoară” sau „muzică de gen”. Sunt totuşi puţine cazuri în care muzica uşoară a dat naştere unor lucrări de răsunet universal, aşa cum au dat cele aparţinând muzicii culte. Desigur că muzica uşoară are valoare, însă această valoare este cuprinsă în limitele unui gen restrâns. Departe de mine să minimalizez acest gen muzical, fiecare om are libertatea deplină în alegerea preferinţelor sale muzicale. Astfel că, în final, să pot spune, după cum afirma Duhamel că „muzica se răspândeşte pretutindeni, ca o apă subterană, în împărăţia vieţii mele. ” Prof. Maria Barbacaru.

n n n n n n I. FIECARE ENUNŢ-UN CALAMBUR 1. Nicăieri nu-i frumos ca pe la noi! 2. Un car te-a adus acasă. 3. Noaptea, luna pare un alb astru. 4. Cum păr are puţin, se piaptănă rar. 5. Azi, un măr Gică îşi alege, Nică, ieri o portocală. 6. În cor, darea unui spectacol e plăcută. 7. Numai un cal dur a putut rupe hamurile. Încercaţi şi voi un calambur, pornind de la cuvântul PORTOCALĂ. II. S. O. S. Încurcă-toate a pătruns împărăţia proverbelor şi a făcut mari încurcături. Prinţesa proverbelor vă roagă să o ajutaţi să-şi restabilească ordinea în împărăţie: Câinele care latră nu prinde şoareci. Buturuga mică departe ajunge. Unde dai să nu te duci cu sacul. Lupul îşi schimbă năravul şi unde crapă. Câinele care latră e bun la toate. Cine-i bun la carte, la război înapoi. Ziua bună nu prinde şoareci. Pisica cu clopoţei are patru ochi. Prietenul adevărat nu muşcă. Cine se scoală de dimineaţă răstoarnă carul mare. Cristiana Cojocaru, cl. a IV-a A

Dana este o elevă fruntaşă. Ea ştie că „Cine are carte are patru ochi!” şi, de aceea la ore este numai ochi şi urechi. Ochii zilei se deschiseseră de mult şi Dana se mai gândea încă ce să scrie în compunerea „Timpul liber”. O rază de soare care bătea într-un ochi de geam al camerei sale strălucea atât de tare, încât îi luă ochii. Din când în când raza parcă-i făcea cu ochiul. Dana închise ochii şi se lăsă furată cu gândul. Cât ai clipi din ochi se şi văzu privind cu ochi galeşi la jucăriile din vitrina unui magazin, iar acestea îi făceau cu ochiul. Apoi gândul o purtă acasă. Aici îi sări în ochi chipul mamei, care-o aştepta cu cina pe masă: un ochi cu şuncă şi o ceaşcă cu lapte plină ochi. Şi acum îi scotea ochii ca de fiecare dată când mânca de ochii lumii. Într-un colţ de cameră o ochi şi pe bunica, care împletea la ilicul său, cu ochii-n patru, ca să nu scape vreun ochi. Se visa cu prietena sa, Alexandra. Aici, ferite de ochii lumii, îşi plimbau bărcuţele pe un ochi de apă. Alţi copii furau cu ochii jucăriile din hârtie. De la o vreme Dana îi luă la ochi pe câţiva dintre admiratori care voiau să le răstoarne bărcuţele. Însă bărcuţele s-au răsturnat chiar sub ochii lor. Nenorocirea e că Dana a intrat în acest labirint cu fel de ochi şi nu mai poate ieşi. De ce? A uitat pentru puţin timp să-şi folosească ochii minţii şi s-a lăsat vrăjită de raza de soare. Ajut-o pe Dana să iasă din acest labirint, înlocuind expresiile subliniate, folosindu-ţi ochii minţii. Propus de : Dana Lupan, cl. a IV-a A