FUNCIILE COMUNICRII 1 Funcia emotiv expresiv a comunicrii

FUNCȚIILE COMUNICĂRII 1. Funcția emotivă (expresivă) a comunicării constă în evidenţierea stărilor afective sau reacţiilor sufleteşti ale emiţătorului la contactul cu o anumită realitate. Mărcile lingvistice sunt: interjecţiile, unele forme verbale, expresii, adjective cu valoare de epitet, mijloace stilistice. Este centrată asupra emiţătorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului faţă de conţinutul enun ţului. Stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjecţii; dincolo de emoţia pură, limba posedă însă şi alte caracteristici formale menite să marcheze participarea afectivă a vorbi toruluila enunţ (persoana I la pronume şi verb, intonaţia interogativă/ exclamativă, lungimea sunetelor etc): Vai, ce tare plouă!

FUNCȚIILE COMUNICĂRII: 2. Funcția conativă (numită şi persuasivă sau retorică) - se referă la efectul de convingere pe care mesajul trebuie să l aibă asupra destinatarului, de la care se intenţionează să se obţină un anumit tip de răspuns (verbal, comportamental). Modul imperativ este specific funcţiei conative. Expresia gramaticală a funcţiei conative este marcată de pers. a II a la pronume şi verb, de vocativ la substantiv şi de imperativ la verb; intonaţia exclamativă/ interogativă caracterizează şi ea enunţurile a căror funcţie primordială este centrată asupra receptorului: Ascultă mă! De ce nu mă crezi?

FUNCȚIILE COMUNICĂRII 3. Funcția referenţială (numită şi denotativă, informativă) este axată pe: referentul mesajului (obiectul comunicării: despre ce element al realităţii se vorbeşte) contextul (situaţia) în care loc transmiterea mesajului este orientată spre referentul mesajului, este funcţia primordială într o mare parte a enunţurilor, coexistând uneori cu alte funcţii; îi aparţin enunţuri neutru informative ca: Pisica este aici. .

FUNCȚIILE COMUNICĂRII 4. Funcția metalingvistică se manifestă când apare necesitatea de a se atrage atenţia asupra codului utilizat în cadrul comunicării. Utilizarea explicaţiilor a gesturilor sau a tonului indică receptorului sensul în care trebuie decodificat mesajul. Explicaţiile pot privi argourile, limbajul copiilor, (in)corectitudinea unei forme grama ticale, decodificarea unui alt cod ş. a. : Nu se spune „ei este, ei face", ci „ei sunt, ei fac"; „Şuţ" înseamnă „hoţ”; Săgeată înainte înseam nă„sens unic". un animal domestic

FUNCȚIILE COMUNICĂRII 5. Funcția fatică are în vedere stabilirea şi menţinerea contactului între emiţător şi receptor, controlul bunei funcţionări a canalului (alo? , înţelegi? , mă auzi? , salutul, gesturile, mișcări ale capului etc).

FUNCȚIILE COMUNICĂRII 6. Funcția poetică (numită şi estetică sau literară) este centrată asupra formei mesajului şi nu asupra conţinutului comunicării. Spre deosebire de limbajul ştiinţific, limbajul poetic pune accentul pe expresie. Această funcție nu apare izolată în text, ci se combină cu celelalte funcţii. De exemplu, în diversele genuri poetice: poezia epică, dominată de enunţuri expozitive formulate la persoana a III a, implică o participare a funcţiei referenţiale; poezia lirică, dominată de persoana I, cuprinde enunţuri în care intervine puternic funcţia emotivă, iar poezia liric adresativă, cu valori retorice, formulată la pers. a II a (oda, epistola), implică funcţia conativă.

EXERCIȚIU Redactează un text de 150 300 de cuvinte, care să reprezinte un mesaj către tineri, care să înceapă cu enunțul: Dar de ce m am întors?