de Camil Petrescu Coordonate Poet romancier nuvelist dramaturg

de Camil Petrescu

Coordonate • • • Poet, romancier, nuvelist, dramaturg si eseist, Camil Petrescu reprezinta alaturi de Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, G. Calinescu, o voce artistica originala in procesul de innoire a romanului romanesc interbelic. Aparut in 1930, Ultima noapte este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: perspectiva narativa relativizata, inovatie in peisajul literar al vremii, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memorie afectiva, naratiune la persoana I, luciditatea autoanalizei, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat. Tema romanului o constituie drama de constiinta a intelectualului, obligat sa se integreze intr-o existenta cotidiana, dictata de forte si ratiuni exterioare, necircumscrise idealului pe care si l-a asumat.

Despre roman • Scris la persoana I, romanul este un lung monolog interior, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Planul interior (al trairilor, sentimentelor) alterneaza cu planul exterior, al lumii, vazute insa dintr-o unica perspectiva, subiectiva. Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare.

• • • Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii. Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il incepe odata cu experienta frontului, consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de ofiteri la popota regimentului. Astfel, Gheorghidiu isi aminteste inceputul iubirii sale cu Ela, sentiment ce parea absolut, deoarece eroul considera ca „cei ce se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. In jurnalul ce consemneaza evenimentele traite de erou in timp obiectiv sunt rememorate, aduse in timp subiectiv, deoarece ele se petrecusera cu doi ani inainte de a fi relatate. Critica a reprosat autorului ca nu a separat cele 2 romane, al dragostei si al razboiului. Chiar daca aceste romane se pot citi separat, ele sunt complementare. In prima parte este relatata iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa Ela, iar in partea a doua se prezinta jurnalul eroului aflat pe frontul primului razboi mondial. Partea a doua o rezolva pe cea dintai, caci tot ce era acolo minciuna si falsitate, durere individuala, nu inseamna aproape nimic in contextul unei tragedii colective, aceea a razboiului. Organizarea ansamblului epic din perspectiva unui plan subiectiv si al altuia obiectiv, planuri prezente in ambele parti ale romanului, dirijate intr-o miscare paralela sau de interferenta.