Zidul Plngerii din Ierusalim situat la extrema prii

Zidul Plângerii din Ierusalim, situat la extrema părţii de est a vechii cetății, la marginea de vest a Muntelui Templului (la sud-vest de Domul Cupolii Aurii). Zidul Plângerii se află la intersecţia a două mari culturi și credinţe: cea iudaică şi cea musulmană. Zidul rămas din complexul ce a apărţinut vechiului Templu este cel mai sfânt loc al evreilor, o rămăşiţă a ruinelor celui de-al Doilea Templu, construit de Hordus (Irod I cel mare), fiind locul cel mai apropiat accesibil, de “Even Haştia” = “Piatra Întinderii”, locul camerei “Sfânta Sfintelor” şi “Sacrificiul lui Isaac”. HH: m - *

Bună, stimaţi prieteni! Vă trimitem o prezentare pps: „ZIDUL PL NGERII” însoţită de această scurtă observaţie: De-a lungul istoriei, persoane răuvoitoare şi/sau poate neştiutoare, au răspândit numeroase minciuni despre poporul evreu. Ura împotriva "Poporului ales" (sau mai bine spus: "Poporul care a ales") al lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, ba chiar şi în zilele noastre întâlnim astfel de comportări şi practici ruşinoase. Ce este mai grav însă, este faptul că în majoritatea cazurilor, oamenii sunt dispuşi să accepte astfel de minciuni, ca fiind realităţi. Principiul la baza acestei prezentări: „Zidul Plângerii” a stat, culegerea de date şi imagini expresive, pentru a vă putea reda o lucrare care să fie cât se poate de adevărată. În reuşita a acestei lucrări, un aport important l-a adus IOSI S. AVNI din Israel, căruia îi mulţumesc şi pe această cale. Asfel vă prezentăm această lucrare în care ne-am dat silinţa pe cât posibil de a vă reda adevărul prin cunoştiinţele personale documentate, cât şi din datele informative culese din diferite surse de pe internet. Vă dorim o lecturare şi o vizionare plăcută!

Important! În timpul derulării, dacă doriţi a viziona filmuleţele ataşate la pag. : 10, 14 şi 46 acţionaţi click pe vidioclip. Aceasta având internetul conectat!

Acest loc este cunoscut sub mai multe numiri: Zidul de Vest (Kotel* Hamaaravi în ebr. ), Zidul Plângerii. În vechile texte ebraice, încă din 1170 locul este numit cel mai adesea “Zidul de Vest“. Arabii îl numesc: “Chaat el-mabaka” = "Zidul Plângerii“ ce apare abia prin secolul al XIX-lea şi în literatura engleză ca: “The Wailing Wall” şi în franceză: “Műr des Lamentation” = “Zidul lamentărilor”. Aceste numiri l-a căpătat acest loc din tradiția evreilor, de a veni aici şi a deplânge starea Ierusalimului şi dărâmarea Templului Sfânt, precum şi deplângerile şi păsurile lor personale cu rugâminţi de sănătate, pace şi posibilitate de câştig de pe urma muncii, pentru a duce un trai satisfăcător. Kotel = Zid în ebraică, iar Zidul de vest se numeşte = Kotel Hamaaravi (Marav = vest). Cu toate acestea în limbajul zilnic când cineva întreabă unde se află acest loc foloseşte doar cuvântul “Kotel” sau articulat: “Ha-Kotel”, înţelegându-se prin aceasta că se referă la Zidul de Vest.

Zidul Plângerii din Ierusalim - scurt istoric Primul Templu a lui Solomon a fost construit în secolul al X-lea Înainte de Hristos și distrus de babilonieni în anul 586. Cel de-al Doilea Templu a fost terminat și închinat în anul 516. În jurul anilor 19 -37 înainte de Hristos, regele Irod cel Mare a iniţiat o imensă lucrare de extindere a Muntelui Templului. El a extins artificial platforma muntelui, rezultatul fiind un imens platou. S-au construit patru ziduri în jurul platoului, în formă paramidală, foarte puţin înclinate spre interior, pentru susţinerea ansamblului edificiului. Zidul actual este de fapt peretele vestic de susţinere a acestei platforme artificiale, pe care se înalţa Templul. Mărețul templu, care adăpostea Chivotul Legii, a fost distrus în anul 70, de către romani.

Primul Templu a lui Solomon a fost construit în secolul al X-lea Înainte de Hristos și distrus de babilonieni în anul 586. ISTORICUL PRIMULUI TEMPLU Istoria templului începe cu domnia regelui David. Pe timpul lui David colina aparţinea unui iebuseu cu numele de Ornan care o folosea drept arie unde îşi bătea grâul. Către sfârşitul domniei sale, David, împins de vanitate, a făcut recensământul populaţiei, lucru care nu i-a plăcut Domnului (cf. 2 Sam 24). Într-o zi, regele, îndreptându-şi privirea către colină, a văzut un înger nimicitor deasupra ariei lui Ornan, având sabia îndreptată spre Ierusalim; Ierusalimul era muchia de deal a Ofelului de alături. David, căindu-se de păcatul său, a mers la Ornan, a cumpărat de la el colina Moria şi a ridicat acolo un altar pe care a adus jertfe (cf. 1 Cron 21). Faţada estică a primului Templu a lui Solomon

David a intenţionat să construiască un templu, dar profetul Natan în numele lui Ierusalimul Dumnezeu l-a determinat să renunţe la intenţia sa (cf. 1 Cron 15). lui David După moartea lui David, fiul său, Solomon, a hotărât să-şi mărească minuscula sa capitală şi să construiască un templu pentru a oferi Domnului o locuinţă vrednică de El. Lucrările au început pe la anul 959 î. C. şi au durat şapte ani (cf. 1 Rg 6, 38). Au fost aduse materiale din Fenicia şi Liban. S-a realizat o construcţie bogată şi somptuoasă, care a stârnit admiraţia poporului, deşi în comparaţie cu palatul regal construit alături, templul era modest (cf. 1 Rg 5, 9).

Lângă templu au fost construite locuinţele preoţilor (Cohanim) şi ale îngrijitorilor templului (Leviim). Pe lângă anexele destinate cultului, Sfânta Scriptură aminteşte: un altar maiestuos destinat jertfelor, construit probabil pe stânca lui Ornan, cu baza de 10 m pe 10 m, apoi Marea de Bronz, un vas imens având diametrul de 5 m şi înălţimea de 2, 5 m, susţinut de 12 tauri de aramă grupaţi câte trei; era folosit de Marele Preot (Hacohen Hagadol), pentru spălările rituale (cf. 1 Rg 8, 2). În sfârşit, o tribună de bronz la care a luat loc Solomon cu ocazia târnosirii templului şi folosită în continuare probabil de preoţi (cf. 2 Cron 5, 8). Templul a fost de mai multe ori profanat de regi nedemni care au introdus în el cultul divinităţilor străine şi tot de atâtea ori reconsacrat (cf. 2 Cron 28, 21 -25; 2 Cron 33, 1 -20). Ierusalimul, în timpul lui Solomon.

Templul lui Solomon Regele David s-a întristat deoarece el locuia la Ierusalim într-o casă din lemn de cedru, în timp ce chivotul legământului, era acoperit cu perdele în cortul întâlnirii. El a vrut să construiască un templu Domnului, dar, deoarece a fost războinic, Dumnezeu a dat acest privilegiu fiului său, Solomon, un om de pace. Astfel şi oraşul a primit numele de "Oraşul Păcii" în ebraică fiind "Ir- şelŞalom" = "Ieruşalaim" (Ierusalim). Lucrarea măreaţă a lui Solomon a fost umbrită doar atunci când slava lui Dumnezeu a umplut Templul în ziua dedicării. Prezenţa lui Dumnezeu a rămas în acest templu peste 350 de ani, până în zilele prorocului Ezechiel. Atunci, din cauza păcatelor poporului Israel al Iudeii, care avea să atragă judecata lui Dumnezeu, slava sau prezenţa Domnului s-a înălţat şi a părăsit templul. În anul 586 Î. H. , templul a fost distrus de babilonieni, rămânând doar ruine.

Aharon, fratele lui Moise a fost primul “Mare Preot” numindu-se “Aharon Hacohen). Iar descendenţii săi vor fi astfel numiţi “Coheni” sau “Cohanim” în ebr. Cu toate că ambii fraţi Aharon şi Moise au aparţinut tribului “LEVI”. Prin căpătarea Thorei şi unirea celor 12 triburi, poporul evreu se împarte în trei categorii mari Coheni (Cohanim), Leviţi (Leviim) şi Israeliţi (Israel), aceştia din urmă fiind majoritatea poporului. Până şi în ziua de azi întâlnim nume de Cohen; Cahan, Cahana, care sunt de secta Coheni; Levi, Levinson, Levinştein, Halevi ce aprţin de Leviţi. Din aceste secte de frunte au fost apoi numiţi Coheni ca oficianţi în marele Templu şi dintre ei ales Marele Cohen conducătorul suprem religios. Deci aceştia de fapt Coheni se traduc în limbi străine ca “Preoţi” însă a Primului Templu aceasta nu-i corect. Căci poţi aparţine sectei Cohen. Sala fără“Heichal” de a fi preot adică Rabin, care poate fi din orice sectă iudaică. Deci în Marele Templu slujitorii cultului erau Coheni iar ajutorii şi îngrijitorii lor şi ai Templului erau Leviţi (Leviim). De asemenea numele de “Azulai” întâlnit la evreii de rit Spaniol sunt Coheni, aceştia care în Evul Mediu fiind siliţi să se convertească la Creştinism, mai ales în Spania şi Portugalia şi-au ascuns tradiţia pe care au continuat-o abordând acest acronim: “Azulai” a căror litere în ebraică formează fraza: “Işa Zona Lo Ikachu” care în traducere înseamnă = “Nu vor lua de soţie o curvă”, deoarece un Cohen nu are voie să se căsătorească decât doar cu o virgină. Ritualuri din Sala Templului

Ilustrare eşantion

Deja în anul 597 soldaţii lui Nabucodonosor, jefuind Ierusalimul, au provocat templului daune mari (cf. 2 Rg 24, 13). După 11 ani, babilonienii invadează din nou, asediază Ierusalimul, îl incendiază, distrugându-l până în temelii. Nu e cruţat nici templul; e dărâmat complet şi din acest moment Arca Alianţei dispare definitiv (cf. 2 Rg 25, 9). În timpul exilului babilonian, profetul Ezechiel a descris, în urma unei vedenii, înfăţişarea ideală a viitorului templu. În această viziune profetică deportaţii au recunoscut împlinirea tuturor visurilor lor: întoarcerea de îndată la Ierusalim (cf. Ez 40). Profetul îşi încheie vedenia sa cu privire la templu cu descrierea unui râu de apă vie care izvorăşte din templu, străbate ca un torent toată valea Cedronului, făcând din pustiul blestemat şi ars de soare, un ţinut fertil, cu vegetaţie bogată; simbol al vremurilor mesianice (cf. Ez 47). Acesta a fost primul templu din care nu a mai rămas nimic, dar despre care ne informează profetul Ezechiel; profetul găseşte în el sursa de inspiraţie pentru a descrie noul Ierusalim ideal (cf. Ez 40). Templul avea formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 30 m pe 10 m, era orientat de la răsărit spre apus, având temelia şi zidurile de piatră. Era compus dintr-un vestibul şi două săli: Sfânta, o încăpere, o sală dreptunghiulară îmbrăcată complet în cedru sculptat cu multă fineţe şi Sfânta Sfintelor, o sală cubică îmbrăcată aproape în întregime în aur. În această sală a fost aşezată Arca Alianţei unde a înani. timpul regelui Ezechia (Hizkiyyahu). rămas. Ierusalim, aproape 400 de

Al doilea templu În urma decretului Cirus din 538 î. C. , evreii s-au putut întoarce din exil, aducând cu ei diferite obiecte de cult din aur şi argint pe care odinioară babilonienii le capturaseră de la templu (cf. Ezd 1, 4). Odată întorşi în patrie, primul lor gând a fost acela de a construi cel puţin un altar provizoriu (cf. Ezd 3, 3). După 18 ani au început reconstruirea templului, ale cărui lucrări au durat cinci ani. (cf. Ezd 6, 15). În linii mari, noul templu urma schema templului Solomon, bineînţeles fără ornamentaţiile bogate de odinioară. Avea două curţi: una exterioară, în care putea intra toată lumea, şi alta interioară, rezervată evreilor purificaţi. În Sfânta era un mic altar din aur pentru arderea tămâiei şi masa pâinilor punerii înainte şi a faimosului candelabru cu şapte braţe, menora, care trebuia să rămână aprins zi şi noapte. În Sfânta Sfintelor piatra goală amintea de locul unde fusese Arca Alianţei care dispăruse. În cele cinci secole de existenţă şi acest al doilea templu a fost profanat şi devastat în mai multe rânduri şi de fiecare dată redat cultului prin ceremonii de purificare (cf. 1 Mac 1, 20 -28; 4, 36 -61).

Templul lui Irod era constituit din zone concentrice care se înălţau în mod eşalonat începând de la nivelul esplanadei culminând cu Sfânta Sfintelor. Nu atât dinşiconvingere religioasă cât mai ales pentru a câştiga popularitatea evreilor care nu puteau să Avea trei părţi sa principale: uite originea idumee, elenismul şi crimele sale, cât şi din dorinţa de a-i uimi pe străini cu fastul Curtea Păgânilor, era Mare permisaşiîntreprins păgânilor să intre, eragrandioasă partea exterioară şi deci cea maiarjoasă. construcţiilor sale, unde Irodle cel o lucrare de restaurare care putea. Era fi înconjurată porticuri care făceau înconjurul esplanade a templului. ul dinspre est au se considerată de o reconstruire a templului. Lucrărileactualei au început prin anii 20 -19 î. C. Porticul şi în părţile esenţiale numea Porticulînlui Solomon, dinspre asud, Porticul Regal lui Irod, era, fără îndoială cel mai fost terminate zece ani, darcel finisarea durat până în anulsau 64 Bazilica d. C. frumos, având patru rânduri de 8 m, cu capitele corintice. Unghiul sud-estic al Potrivit informaţiilor lui Iosefde uscoloane Flavius, înalte la construcţie aufrumoase fost angajaţi 10. 000 de meseriaşi; 1. 000 de leviţi au învăţat meseria de la zidari a lucra la părţile cele mai ale templului, unde laicilor le este acestui portic se înălţa 180 pentru m deasupra prăpastiei Gheenei. Erasfinte probabil aripa sau sprânceana templului la care se referă Irod evanghelistul relatând a douaanterioare ispitire: „Atunci diavolul l-anord. dus în. Easfânta cetate, l-a interzis accesul. a dublat Matei suprafaţa platformei extinzând-o spre corespunde cu aşezat aripa templului şi i-a zis: actualapeesplanadă a templului. Au fost săpate fundaţii enorme, a fost înălţată o centură de ziduri puternice «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos» " (Mt 4, 5 -6). de susţinere, înalte de 47 de metri, din blocuri enorme de piatră de 9 -12 m care stârnesc şi astăzi uimirea, s Evangheliile ne informează că în mod deosebit Porticul lui Solomon, răsărit des frecventat -a nivelat terenul până la aceste ziduri, făcându-se substructuri cudinspre bolţi care maiera potmai fi văzute încă; o de Iisus. gigantică. lucrare

Ilustrare Muntele Templului

“Heichal” = Sala Templului Ca şi sanctuarul lui Solomon, sanctuarul templului Irod se împărţea în trei: vestibulul (Ulam), Sfânta (Heichal) cu candelabrul de aur “Menora” cu şapte braţe şi masa de aur pentru pâinile punerii înainte şi un mic altar de aur pe care se ardea tămâie, şi Sfânta Sfintelor (Kodeş Hakodaşim) o încăpere complet goală şi întunecoasă. Poarta care dădea din vestibul în Sfânta cât şi cea care dădea din Sfânta în Sfânta Sfintelor era acoperită de o perdea dintr-un material foarte fin. Aceasta din urmă s-a sfâşiat de sus până jos în momentul în care Iisus şi-a dat sufletul (doar după credinţa Creştină). Toate cele trei încăperi ale Sanctuarului erau acoperite cu aur pe dinăuntru. În Sfânta intrau în fiecare zi preoţii, prin tragerea la sorţi pentru a aduce jertfă de tămâie şi a menţine aprins candelabrul. În Sfânta Sfintelor intra o singură dată pe an Marele Preot (Hacohen Hagadol), în Ziua Ispăşirii (Yom Kippur).

În nord-vestul esplanadei se înălţa fortăreaţa Antonia, cu patru turnuri, construită de Irod; o garnizoană militară cantonată în fortăreaţă supraveghea mişcările mulţimii la templu. Templul propriu-zis. Edificiul central cuprindea două curţi sau atrii şi sanctuarul, toate închise cu ziduri. De jur împrejurul edificiului central, la o anumită distanţă, o balustradă de piatră interzicea sub pedeapsa cu moartea accesul din Curtea Păgânilor tuturor celor netăiaţi împrejur; inscripţii în greacă şi latină săpate pe treisprezece coloane aşezate la egală distanţă una de alta aminteau păgânilor teribila oprelişte. Dintre cele două curţi, una era Curtea Femeilor în partea de răsărit şi cealaltă, în continuare spre apus era Curtea israeliţilor din care o parte era rezervată preoţilor. În Curtea Femeilor se intra dinspre est pe o poartă impresionantă numită Poarta cea Mare sau Poarta Frumoasă, unde stătea ologul din naştere „ca să ceară milă de la cei care intrau în templu" (Fap 3, 2) (H) şi prin alte două porţi dinspre nord şi dinspre sud. Cetatea Antonia

Din Curtea Femeilor se intra pe o scară semicirculară în Curtea Israeliţilor pe o poartă imensă de bronz numită Poarta Corintiană, fiindcă materialul din care era construită fusese adus de la Corint, sau Poarta lui Nicanor, după numele constructorului. În interiorul aceste curţi, o balustradă delimita Curtea Preoţilor unde laicilor nu le era îngăduit să pătrundă. În mijlocul Curţii Israeliţilor se înălţa altarul arderilor de tot, o construcţie impunătoare de formă pătrată cu latura de 16 m şi înălţimea de 7 m. În faţa altarului, spre apus, era Sanctuarul. Spre sud era vasul pentru abluţiuni, iar spre nord erau instalaţiile necesare pentru pregătirea cărnii animalelor care erau aduse ca jertfă. Sanctuarul era o construcţie lungă de 50 m, înaltă tot de 50 m, lată pe spaţiul vestibulului tot de 50 m, după care se restrângea la 30 m. Sanctuarul se înălţa cu mult deasupra zidurilor exterioare, astfel încât era văzut de departe strălucind în marmură albă şi ornamentaţii de aur.

Templul construit în întregime din blocuri de piatră albă, placat cu aur pe anumite porţiuni, cu acoperişul impunător şi turnuleţele aurite era una din minunile Ierusalimului Irod. Dar curând avea să vină sfârşitul prezis de Iisus: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevăr vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată" (Mt. 24, 2). Într-adevăr, în urma revoltei din anul 66, romanii au cucerit Ierusalimul incendiind atât oraşul cât şi templul. Arheologii care, începând din anul 1967, au făcut investigaţii în zona oraşului învecinată templului, au găsit un strat de cenuşă gros până la genunchi, rezultatul incendiului din 70. Cuvântul lui Isus cu privire la dispariţia pietrelor templului s-au adeverit ad litteram; blocurile din care era construit templul erau dintr-o piatră foarte poroasă care permitea pătrunderea umidităţii. Căldura puternică provocată de lemnăria templului care a luat foc a încins atât de puternic apa pătrunsă în porii blocurilor de piatră încât le-a făcut să explodeze prefăcându-le în ţăndări.

Candelabrul cu şapte braţe “Menora” Din acest moment jertfele au încetat pentru totdeauna. Titus a reuşit cu mare greutate să salveze de la distrugere câteva obiecte printre candelabrul cu şapte braţe, masa pentru pâinile punerii înainte şi trâmbiţele sfinte cu care se anunţau slujbele la templu. După a doua revoltă, când Adrian în 135 a transformat Ierusalimul în Aelia Capitolina, pe esplanada templului au fost înălţate două statui: una în cinstea lui Adrian, învingătorul, şi alta în cinstea lui Jupiter Capitolinul. Iulian Apostatul, în anul 363 a încercat să reconstruiască templul din Ierusalim. Abia îndepărtase resturile construcţiilor lui Adrian şi se apucase de lucru când, după mărturisirea istoricului păgân Amian Marcelin din secolul al IV-lea, flăcări ieşind din pământ şi cutremure de pământ fac imposibilă continuarea lucrării. Din acel moment, esplanada templului a fost abandonată, creştinii ocolind-o cu oroare ca pe un loc lovit de blestemul lui Dumnezeu.

Ierusalim, în timpul lui Iisus

Fără îndoială că negustorii de porumbei şi de animale destinate jertfelor ca şi schimbătorii de bani pe care i-a izgonit Iisus îşi aveau tarabele şi marfa lor expusă în această Curte exterioară a Păgânilor. Din exterior accesul la esplanadă se făcea prin opt porţi : patru dinspre apus, dintre care una spre podul ce străbătea Tiropeionul făcând legătura între templu şi oraşul nou sau oraşul înalt care se întindea de la valea Tiropeionului până la palatul lui Irod – adică actualul cartier evreiesc şi cel armean, până la Poarta Iafo; două spre sud prin poartă dublă şi poartă triplă “Porţile Huldei”, actualmente zidite, dar încă vizibile; una spre răsărit pe locul actualei Porţi de Aur şi una spre miazănoapte.

Aşa arăta Muntele Templului pe vremea lui Iisus, vedere dinspre est. Templul în cărţile Noului Testament Pentru Iisus şi pentru primii creştini templul a avut un rol foarte important. De aceea găsim o mulţime de evenimente ale Noului Testament care se referă la el. Le amintim pe cele mai importante: In 2, 20: – Templul e reconstruit de Irod cel Mare şi de urmaşii lui. Lc 1, 5 -25: – Îngerul îi apare lui Zaharia şi îi vesteşte naşterea lui Ioan Botezătorul. Lc 2, 22 -40: – Iisus este prezentat la templu Lc 2, 41 -50: – Iisus la vârsta de 12 ani printre învăţătorii templului. Mt 4, 5 -7; Lc 4, 9 -12: – Iisus e adus pe aripa templului în timpul ispitirilor. Mt 21, 12 -13; Mc 11, 15 -17; Lc 19, 45 -46; In 2, 13 -25: – Iisus îi izgoneşte pe negustori. - Din împrejurimile Templului, la intrarea în incinta Muntelui Templului dinspre “Porţile Huldei”. In 3, 1 -21: – Iisus şi Nicodim

In 5, 14: – Iisus este regăsit în templu de paraliticul vindecat la Scăldătoarea Oilor. In 7, 14 -53: – Iisus venit la Ierusalim pentru sărbătoarea Corturilor predică în templu. In 8, 2 -59: – Iisus o iartă pe femeia adulteră şi îi ia apărarea. In 9, 1 -41: – Ieşind din templu, Iisus îl vindecă pe orbul din naştere. In 10, 22 -39: – Iisus prezent la Ierusalim de sărbătoarea Dedicării predică în templu.

Mt 21, 1 -16: – Iisus intră triumfător în Ierusalim prin Poarta de Aur, izgoneşte negustorii şi săvârşeşte în templu multe vindecări. Lc 21, 37 -38; In 12, 20 -50: – Lunea Sfântă: Iisus se întoarce să predice în templu şi îi întâlneşte pe grecii doritori să-l cunoască. Mt 21, 23 -24; Mc 11, 27; 13, 2; Lc 20, 1 -21, 6: – Marţea Sfântă: Iisus predică în templu. Parabole: cei doi fii, viticultorii ucigaşi, ospăţul de nuntă; tributul datorat cezarului; învierea morţilor; porunca cea dintâi; reproşuri severe împotriva cărturarilor şi a fariseilor; dojana asupra Ierusalimului; bănuţul văduvei; prezicerea distrugerii templului. Mc 15, 38; Lc 23, 45: – Vălul templului se sfâşie la moartea lui Iisus.

Fap 2, 46: – Primii creştini se roagă împreună cu apostolii în templu. Fap 3, 1 -4, 3: – Vindecarea ologului la Poarta Frumoasă a templului şi predica lui Petru care este arestat împreună cu Ioan. Fap 5, 12 -16: – Creştinii se roagă împreună la Porticul lui Solomon, iar Petru săvârşeşte numeroase vindecări. Fap 5, 17 -26: – Apostolii arestaţi sunt eliberaţi de un înger şi revin în templu să predice. Fap 5, 42: – Apostolii predică în fiecare zi în templu. Fap 21, 26 -35: – Sfântul Pavel, după lungi călătorii apostolice, se întoarce la Ierusalim şi intră în templu. Acuzat că a profanat templul, deoarece a introdus păgâni botezaţi în sectorul rezervat la templu iudeilor, este arestat, maltratat şi ameninţat cu moartea. E salvat de tribunul Claudiu Lisia.

Ilustrare GOLGOTHA

După ce romanii au distrus templul, evreii au început să se adune, când aveau posibilitatea să intre în Ierusalim în jurul stâncii de pe muntele Moria. Esplanada a rămas ca un depozit de gunoaie şi dărâmături până la cucerirea Palestinei de către musulmanii Califatului Umayyed. Musulmanii au transformat-o de îndată în loc sfânt musulman în amintirea călătoriei nocturne pe care Mahomed ar fi făcut-o de la Mecca la Ierusalim spre Moschea Îndepărtată “El Aksa” şi înapoi la Mecca încălecat pe calul înaripat “El Burak” (Coranul: Sura 17, aliniatul 1). Evreii, de circa 1900 de ani, nu au avut acces la esplanada fostului templu. Când statul israelian a eliberat în 1967 Ierusalimul vechi, un rabin şi câţiva soldaţi au urcat pe esplanadă spre a se închina. La scurt timp după aceea un ordin precis al Marelui Rabinat a interzis tuturor evreilor accesul la locul fostului templu, întrucât este un loc sfânt în stare de profanare de către musulmani şi, neştiindu-se locul exact unde a fost Sfânta Sfintelor, există pericolul de a călca peste acel loc.

Când stânca a fost acoperită de Moscheea lui Omar, evreilor nu le-a mai rămas decât acest tronson de zid în faţa căruia să plângă şi să se roage. Încercarea de a transforma acest loc public în sinagogă a provocat în 1929 marele conflict dintre arabi şi evrei. Când evreii au pus stăpânire pe Ierusalim în 1967, au curăţat până la sol terenul; cocioabele arabilor din cartierul magrebienilor care se întindeau în faţa zidurilor au dispărut şi s-a creat actuala piaţa uriaşă, unde vin să se roage evreii în faţa zidului, în special în seara din ajunul sâmbetei şi al sărbătorilor către apusul soarelui.

Poveşti aşa zişilor arabi palestinieni, ce-şi doresc nimicirea Israelului şi construirea unui stat Palestinian care pe urmă se va uni cu colosul arab musulman. Siria ca şi Iordania pretind că teritoriul aparţine lor, ambele ţări susţinând aceasta. Ce a ce e specificat în datina musulmană este doar că Muhammad, în acest loc de pe “Piatra Întinderii”, a încălecat pe un cal înaripat “El Burak” ce l-a purtat până la Mecca. Când un musulman se roagă aplecat în genunchi, are faţa sa îndreptată spre Mecca şi curul spre Cupola de Aur şi Muntele Templului. Ierusalimul nu apare în sfântul lor Coran nici măcar o dată, pe când în Biblia Iudaică de peste 600 de ori. Iar un evreu când se roagă îşi îndreaptă faţa spre “Moscheea Omer” adevărata moschee Ierusalim şi Muntele Templului. “Cea mai îndepărtată” – “El -Aksa” În afară de aceasta musulmanii cred în Islam – nume ce provine de la Ismail primul fiu a lui Avraham cu roaba Hagar, susţinând că Avraham a făcut legământul cu acesta de a-i purta sămânţa şi nu cu Isaac. Trebuie de luat în consideraţie că, sfântul Coran apare cu mult timp după Biblie, copiind sau modificând anumite texte ale Bibliei. Coranul mai menţionează că dacă ei musulmanii nu înţeleg ceva, să se ducă la evrei şi să-i întrebe deoarece ei au primit dinainte Sfintele Scripturi. Astfel ei au voie şi să consume carnea unei păsări sau vite ce a fost tăiată conform ritualului iudaic (Kaşer), nu însă şi invers. Zidul aflat în sectorul oriental de est, al Orașului Sfânt reanexat Israelului în timpul “Războiului de 6 zile” din iunie 1967. El este situat la nivelul inferior al treilea loc al Islamului, după Mecca și Medina. Zidul Plângerii se află în cea mai sensibila zonă a Ierusalimului, sfântă pentru evrei, creştini și musulmani.

Domul Cupolii de aur, care cu totul că se numeşte “El Aksa” nu este precum se crede “Moscheea cea mai îndepărtată” sau “De Departe”, nefiind nici măcar moschee! “Moscheea de Departe” este “Moscheea Omar” de lângă peretele de sud al complexului Muntelui Sfânt, cu o cupolă mai mică şi ne aurită.

15 capitole din Psalmi de la cap. 120 şi până la cap. 134 inclusiv sunt numite în Biblia Română: "Cântări ale treptelor", aceasta de oarece se referă la cele 15 trepte care coboară în “Peştera Patriarhilor” de la "Baldachinul de Sud" până la planşeul inferior şi care sunt identice cu cele 15 trepte care coboară de la "Muntele Templului" din fostul lăcaş al "Marelui Templu" din Ierusalim şi până la “Piatra Întinderii", aceasta fiind prima stâncă care s-a răcit din lumina căzută din cer şi de la ea s-a întins răcindu-se tot pământul. De aceea tot pe această stâncă Avraham a fost solicitat de D-zeu să-şi sacrifice fiul, pe Isaac. Astăzi deasupra acestei stânci se află Domul Musulman al Cupolei de aur, acesta nefiind moschee. Deci vedem şi aici o strânsă legătură dintre "Marele Templului“ din Ierusalim, minunile "Facerii" şi "Peştera Patriarhilor".

Piatra Întinderii

Piatra sau Stânca Întinderii = “Even Haştia”

Dublura de cherestea a cupolii Roca Sfântă “Piatra întinderii” Interior ambulator Exterior ambulator

vest Zidul de sud Cupola şi turnul “Moscheei Omar”, aceasta fiind de fapt “El-Aksa” = Moscheea cea mai îndepărtată.

La colţul unde se întâlnesc zidurile de vest şi de sud la o înălţime apreciabilă se află această gaură despre care o legendă musulmană povesteşte că aici şi-a legat Muhammad calul său înaripat “El Burak” în călătoria sa nocturnă de la Mecca la Moscheea cea mai îndepărtată şi invers, fără a menţiona ca loc, Ierusalimul. (Coranul: Sura 17 aliniatul 1). Curios pentru că tot ei susţin că după ce Muhammad a sosit de la Mecca, calul şi-a luat zborul şi s-a înapoiat singur pentru a-l înapoia pe profet la Mecca, acesta încălecând de pe “Piatra Întinderii”, deci a profanat-o călcând pe ea.

Mare parte din zidul lung de 488 de metri, este subterană şi se întinde în oraşul vechi. Zidul are o înălţime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, şi cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafaţa solului, iar 17 dedesubt. Primele şapte straturi de piatră sunt aşezate încă din perioada lui Irod cel Mare. Următoarele patru niveluri de piatră au fost aşezate în secolul al VII -lea, iar următoarele 14 straturi au fost puse în perioada de dominaţie otomană, fiind atribuite ministrului englez: Sir Moses Montefiore (1866). Ultimele trei straturi au fost aşezate de către Muftiul* Ierusalimului, înainte de anul 1967. MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunităţi musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o ţară, având şi atribuţii judecătoreşti.

La un moment dat, o parte din pietrele din Zidul Plângerii, cel mai important loc sacru al iudaismului, au început să se sfărâme, iar autorităţile au trebuit să se ocupe de restaurarea obiectivului religios, pentru a proteja credincioşii care vin aici să se roage. Având peste şase milioane de vizitatori pe an, Zidul Plângerii este cel mai frecventat obiectiv turistic israelian. În mod curios, pietrele originale, zidite în urma cu 20 de secole, au rezistat în timp, iar cele mai recente, mai mici, plasate în partea de sus a zidului, dau semne grave de uzură. Pietrele din epoca mandatului britanic (1917 -1948) se fărâmiţează şi trebuie să fie restaurate.

Reparaţiile riscă să provoace însă conflicte între bătrânii înțelepţi. Potrivit unor numeroase interpretări ale legii iudaice, este interzis să deplasezi, să înlocuieşti sau să repari pietrele din Zidul Plângerii. Marele rabin sefard (de rit spaniol) Shlomo Amar, a decretat în trecut că lucrările de reparare nu pot fi efectuate decât de evrei care s-au purificat într-o baie rituală, la lumina zilei.

La principalele intrări spre Zidul Plângerii sunt instalate scanere. Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plângerii este în timpul Şabatului, de vineri seara până sâmbătă seara, când evreii se adună în piaţa imensă, citesc şi dansează pe cântece tradiţionale evreieşti până la ieşirea Şabatului , adică sâmbăta la apusul soarelui.

Pe esplanada* din faţa Zidului Plângerii au loc, pe lângă rugăciuni, evenimente foarte diverse: lunea şi joia dimineaţa se desfăşoară ceremonii în timpul cărora băieţii de 13 ani primesc majoratul religios (Bar Miţva); vinerea seara, studenţii celebrează, la apusul soarelui, sosirea Şabatului. În zilele de rând, tinerii miri vin aici să se fotografieze, în aceeaşi zi, înainte de oficierea slujbei religioase a căsătoriei, iar copiii din clasa I primesc aici, prima lor Biblie sau “Sidur” (carte de rugăciuni). ESPLANÁDĂ s. f. 1. Loc deschis de dimensiuni foarte mari, aflat în fața unui edificiu important.

Credincioşii evrei, creştini ba chiar şi de toate religiile, plasează în spaţiile dintre pietrele zidului bileţele pe care îşi scriu dorinţele, în timp ce alţii se roagă cu voce sau în surdină în cele mai diverse limbi. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea de Pasah (Paşti) şi înainte de Anul Nou evreiesc (în toamnă) cei special aleşi se duc la Zidul Plângerii şi scot bileţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Măslinilor unde le îngroapă.

Rabinul şi ajutoarele sale scot milioane de bileţele de hârtie din toate crăpăturile zidului, pentru a face loc noilor rugăciuni. Rabinul spune ca răvaşele conținând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conțin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu. În fiecare an, la data 9 a lunii ebraice Av (prin iunie-iulie), evreii comemorează distrugerea celor două Temple. Ambele au fost distruse la aceeaşi dată în ani diferiţi, fiind desigur şi aceasta un semn al Atotputernicului.

Zona aceasta este de fapt centrul religios al Ierusalimului, unde au loc evenimentele religioase şi civile cele mai importante. Spaţiul din faţa zidului e bine delimitat: în stânga pentru bărbaţi, în dreapta pentru femei. Crăpăturile dintre ziduri sunt pline cu acatiste în care se cere venirea lui Mesia, pacea în Israel etc. – Spre capătul de nord al Zidului Plângerii este un spaţiu transformat în sinagogă cu acces la Arcul lui Wilson. Pe vremea lui Irod două poduri sau viaducte făceau legătura dintre esplanada templului şi oraşul de sus cu palatele sale, peste valea Tiropeionului; Arcul lui Wilson este un arc de susţinere a unuia dintre cele două poduri.

Evreii se roagă la peretele de vest, în Ierusalim - 2011

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!

Tu ai pus pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. 1 Cron. 17; 2 Zidul plângerii - centrul lumii ebraice, întrucât este singura parte ce a mai rămas din complexul vechiului Templu al Ierusalimului. Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Imaginile de pe net, melodia: „ZIDUL PL NGERII” de Vocal Armony HH: m - *