URMARIREA LA NIVEL NATIONAL SI URMARIREA INTERNATIONALA l

  • Slides: 25
Download presentation
URMARIREA LA NIVEL NATIONAL SI URMARIREA INTERNATIONALA

URMARIREA LA NIVEL NATIONAL SI URMARIREA INTERNATIONALA

 l l l l Urmărirea reprezintă o activitate complexă, informativ-operativă, criminalistică şi de

l l l l Urmărirea reprezintă o activitate complexă, informativ-operativă, criminalistică şi de cercetare penală care se organizează la nivelul tuturor unităţilor de poliţie pentru îndeplinirea unor dispoziţii procedurale legale. Obiectul urmăririi îl constituie următoarele categorii de persoane : persoanele împotriva cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii şi care se sustrag aducerii lor la îndeplinire; persoanele împotriva cărora au fost emise mandate de arestare preventivă şi care se sustrag acestei măsuri ; evadaţii din stare legală de reţinere sau deţinere, persoanele care se sustrag de la executarea măsurii internării într-un centru de reeducare, dispusă prin hotărâre judecătorească, măsurii internării medicale, persoanele care au fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care executau măsura internării medicale; cetăţenii străini urmăriţi prin O. I. P. C. – INTERPOL, despre care există date că se află ori intenţionează să vină pe teritoriul ţării noastre şi care fac obiectul unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării ori al unui mandat european de arestare; persoanele dispărute în împrejurări suspecte ori ca urmare a lipsei de discernământ – datorată vârstei sau unor afecţiuni psihice. persoanele care se sustrag de la executarea măsurii expulzării, dispusă prin hotărâre judecătorească.

 Activitatea de urmărire se clasifică în : A. urmărire – efectuată la nivel

Activitatea de urmărire se clasifică în : A. urmărire – efectuată la nivel naţional B. urmărire internaţională – când masurile specifice de urmărire se întreprind prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – INTERPOL, pe teritoriul unuia sau mai multor state afiliate la aceasta.

 URMĂRIREA LA NIVEL NAŢIONAL

URMĂRIREA LA NIVEL NAŢIONAL

 PROCEDURA DĂRII ÎN URMĂRIRE l l l l ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE DĂRII ÎN URMĂRIRE:

PROCEDURA DĂRII ÎN URMĂRIRE l l l l ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE DĂRII ÎN URMĂRIRE: Înainte de darea în urmărire pentru una din categoriile menţionate anterior , poliţiştii de la formaţiunile specializate, vor desfăşura de îndată următoarele activităţi preliminare obligatorii: verificări în aplicaţia , , EVIDENŢA POPULAŢIEI, , în vederea stabilirii datelor corecte de stare civilă, verificări în aplicaţia , , INCARCERAŢI, , şi în evidenţele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a stabili dacă persoana nu este încarcerată/arestată în altă cauză, verificări în aplicaţia , , PAŞAPOARTE, , la Serviciile Publice Comunitare pentru Eliberarea Paşapoartelor – pentru cetăţeni români şi în aplicaţia , , AUTORITATEA PENTRU STRĂINI, , – în cazul cetăţenilor străini, verificări în evidenţele privind traficul de frontieră , aplicaţiile , , TRECEREA FRONTIEREI, , a I. G. P. F. şi , , INTRĂRI/IEŞIRI STRĂINI, , a S. R. I. verificări în aplicaţia , , URMĂRIŢI, , verificarea conţinutului de fond şi formă al actului procedural, pentru a stabili dacă poate fi adus la îndeplinire sau este necesară trimiterea la organul emitent pentru îndreptarea eventualelor erori materiale, verificări şi investigaţii la domiciliu, reşedinţă, loc de muncă, sau în alte locuri/medii unde se deţin date că persoana s-ar putea afla.

 l l l Darea în urmărire: - darea în urmărire se solicită şi

l l l Darea în urmărire: - darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti. Darea în urmărire se solicită şi se dispune în următoarele cazuri: atunci când nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, măsura internării medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana faţă de care s-a luat una din aceste măsuri nu a fost găsită. persoana a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori a fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care executa măsura internării medicale, în vederea depistării unei persoane urmărite internaţional despre care există date că se află în România,

Darea în urmărire se solicită de : l l inspectoratul de poliţie judeţean/Direcţia Generală

Darea în urmărire se solicită de : l l inspectoratul de poliţie judeţean/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Autoritatea pentru străini, din care face parte organul de poliţie care a constatat imposibilitatea executării măsurilor prevăzute pentru urmatoarele caategorii : -persoanele împotriva cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii şi care se sustrag aducerii lor la îndeplinire; -persoanele împotriva cărora au fost emise mandate de arestare preventivă şi care se sustrag acestei măsuri ; -persoanele care se sustrag de la executarea măsurii expulzării, dispusă prin hotărâre judecătorească. administraţia locului de deţinere, centrul de reeducare sau unitatea medicală pentru urmatoarele categorii de persoane: -evadaţii din stare legală de reţinere sau deţinere, l l -persoanele care se sustrag de la executarea măsurii internării într-un centru de reeducare, dispusă prin hotărâre judecătorească sau măsurii internării medicale, -persoanele care au fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care executau măsura internării medicale; procurorul competent potrivit legii, în cazul cetăţenilor străini urmăriţi prin O. I. P. C. – INTERPOL, despre care există date că se află ori intenţionează să vină pe teritoriul ţării noastre şi care fac obiectul unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării ori al unui mandat european de arestare; inspectoratul de poliţie judeţean/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe raza căruia s-a produs evenimentul ce instrumentează sesizarea / plângerea, pentru persoanele dispărute în împrejurări suspecte ori ca urmare a lipsei de discernământ – datorată vârstei sau unor afecţiuni psihice. .

 Raportul de solicitare a urmăririi va cuprinde următoarele: l l l l datele

Raportul de solicitare a urmăririi va cuprinde următoarele: l l l l datele de identificare ale persoanei în cauză, actul de identitate (paşaportul) şi codul numeric personal; motivul pentru care se impune procedura urmăririi, cu menţionarea în clar a denumirii infracţiunii comise, aşa cum este prevăzută în Codul penal sau alte legi speciale, potrivit câmpurilor din aplicaţia „urmăriţi”; felul actului procedural (mandat, hotărâre, ordonanţă, etc. ), instituţia emitentă, numărul, data emiterii şi cuantumul măsurii aplicate termenul de valabilitate; date operative suplimentare: alte identităţi folosite, documente cu care se poate legitima, porecle ori diminutive sub care este cunoscut, mijloace de transport utilizate, localităţi şi legături frecventate, mod de operare, dacă urmăritul este înarmat, de cine poate fi însoţit, intenţii manifestate, semne particulare, eventuala părăsire a ţării, etc. ; data şi locul dispariţiei, evadării sau dezertării, de când se afla arestat, motivul, numărul mandatului, cuantumul pedepsei şi instanţa emitentă, data expirării termenului de amânare sau întrerupere a executării pedepsei; lucrătorul ce a primit spre soluţionare lucrarea şi modul de contactare a acestuia. pentru persoanele dispărute, raportul de solicitare a urmăririi va cuprinde datele de stare civilă ale persoanei, data, locul şi împrejurările dispariţiei, fotografia cea mai recentă, semnalmentele, semnele particulare, descrierea obiectelor de îmbrăcăminte, etc. .

Darea în urmărire se dispune prin ordin de I. G. P. R. Ordinul de

Darea în urmărire se dispune prin ordin de I. G. P. R. Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai scurt timp organelor competente să elibereze paşaportul, care au obigaţia să refuze eliberarea paşaportului sau după caz, să ridice provizoriu paşaportul pe durata măsurii, precum şi organelor de frontieră pentru darea în consemn. De asemenea, ordinul de dare în urmărire se comunică în copie: a) celui în faţa căruia urmează să fie adusă persoana urmărită în momentul prinderii b) parchetului competent care supravegheză activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire.

 URMĂRIREA LA NIVEL NAŢIONAL, Se realizează prin derularea de activităţi informativ-operative pe întreg

URMĂRIREA LA NIVEL NAŢIONAL, Se realizează prin derularea de activităţi informativ-operative pe întreg teritoriul ţării de către toate formaţiunile cu atribuţii în domeniu, sub coordonarea structurilor de investigaţii criminale atunci când în urma verificărilor preliminare, persoana nu a fost găsită ori sunt indicii că intenţionează să se sustragă de la răspunderea penală sau aplicarea altor măsuri legale. Ordinul de dare în urmărire se pune de executare de îndată de către structurile competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care vor desfăşura la nivel naţional, activităţi de identificare, căutare, localizare şi prindere a persoanei urmărite. Instituţiile publice sunt obligate să sprijine, în condiţiile legii şi conform competenţelor legale, organele de poliţie care efectuează urmărirea unei persoane date în urmarire. SUPRAVEGHEREA URMĂRIRII, Se efectuează de: - procurori anume desemnaţi din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie se află sediul instanţei competente ce a soluţionat în fond măsura de arestare preventivă pentru activitatea de urmărire a unei persoane arestate preventiv. - procurori anume desemnati din cadrul structurii competente care efectuează sau a efectuat urmărirea penală în cauză, când mandatul de arestare preventivă a fost emis într-o cauză de competenţa Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. - procurori anume desemnaţi din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie se află sediul instanţei de executare ori al altei instanţe competente potrivit legii speciale, în celelalte cazuri.

ACTIVITĂŢI EFECTUATE ÎN PROCEDURA URMĂRIRII: În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date

ACTIVITĂŢI EFECTUATE ÎN PROCEDURA URMĂRIRII: În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date în urmărire pot fi efectuate, în condiţiile prevăzute de lege, următoarele activităţi: a)interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare precum şi alte înregistrări, numai cu autorizarea instanţei de executare, b)reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor, numai cu autorizarea instaţei de executare, c)percheziţia, numai cu autorizarea unui judecător al instanţei competente potrivit legii speciale, d)ridicarea de obiecte şi înscrisuri, numai cu autorizarea procurorului care supravegheză activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei dată în urmărire. e)punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, numai cu autorizarea procurorului care supravegheză activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei dată în urmărire. Procurorul poate dispune să i se transmită înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile.

 Poliţistul care a solicitat punerea în urmărire, continuă activităţile specifice sens în care

Poliţistul care a solicitat punerea în urmărire, continuă activităţile specifice sens în care execută următoarele activităţi: l l l l verificări la serviciul cazier judiciar şi evidenţă operativă de la locul de naştere, pentru stabilirea antecedentelor penale, menţiuni operative, data ultimei arestări şi liberări, în vederea studierii ulterioare a dosarului de penitenciar, verificări la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru a stabili în ce unitate a executat o eventuală pedeapsă anterioară, pe baza datelor obţinute se vor extinde verificările la ultima unitate de detenţie, în vederea identificării persoanelor cu care a purtat corespondenţă, a primit vizite ori pachete, stabilirea semnalmentelor şi semnele particulare, obţinerea fotografiei etc. , verificări la Serviciile Publice Comunitare pentru Eliberarea Paşapoartelor – pentru cetăţeni români şi în evidenţele Autorităţii pentru Străini – în cazul cetăţenilor străini, pentru a stabili dacă are statutul de cetăţean român cu domiciliu în străinătate, datele menţionate în cererea de eliberarea paşaportului, semnalmente, fotografie şi alte date operative, pentru persoanele supuse obligaţiilor militare se vor efectua verificări în evidenţele Comandamentului Militar Teritorial, în vederea stabilirii situaţiei actuale a urmăritului, datele antropometrice şi medicale de la încorporare, verificări în aplicaţia , , PERMISE AUTO SI INMATRICULARI, , a poliţiei rutiere, la formaţiunile de ordine publică şi a celor de combatere a crimei organizate, verificări în evidenţele oficiului de stare civilă de la locul de naştere a persoanei urmărite, verificări în alte evidenţe: (Direcţia de Relaţii Consulare a Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă, Biroul Naţional Interpol, arhiva unităţilor de justiţie şi a parchetelor de pe lângă acestea, Registrul comerţului, Registrul agricol, Administraţia financiară, Direcţia de taxe şi impozite, Instituţiile de ocrotire şi asistenţă socială)

Toate formaţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul au

Toate formaţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul au obligaţia ca, anterior prestării serviciului solicitat, să procedeze la verificări în aplicaţia „Urmăriţi”. Dacă constată că persoana figurează urmărită, va anunţa de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie pentru a lua măsuri în vederea reţinerii acesteia. Orice schimbare intervenită în starea civilă / situaţia juridică a unei persoane, în perioada când aceasta face obiectul urmăririi, va fi transmisă imediat unităţii / formaţiunii care a solicitat instituirea măsurii respective. Totodată, poliţiştii care desfăşoară activităţi directe în teren şi intră în contact cu persoane suspecte sau care nuşi justifică prezenţa în anumite locuri, au obligaţia de a solicita – prin staţie sau telefonic – verificarea acestora în baza de date „Urmăriţi “ versiunea 3. 4. 0. 7.

 URMĂRIREA INTERNAŢIONALĂ

URMĂRIREA INTERNAŢIONALĂ

 Urmărirea internaţională se derulează pe plan extern, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie

Urmărirea internaţională se derulează pe plan extern, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – INTERPOL, pe teritoriul unuia sau mai multor state afiliate la această organizaţie.

PROCEDURA DĂRII ÎN URMĂRIRE ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE URMĂRIRII INTERNAŢIONALE: - odată cu transmiterea documentaţiei la

PROCEDURA DĂRII ÎN URMĂRIRE ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE URMĂRIRII INTERNAŢIONALE: - odată cu transmiterea documentaţiei la parchet se va proceda în mod obligatoriu la înaintarea acesteia în copie şi la Biroul Naţional Interpol, indicându-se acest aspect şi în adresa de sesizare a parchetului. - totodată datele de interes operativ cu privire la persoana pentru care se solicită urmărirea internaţională, vor fi completate cu următoarele documente şi menţiuni: -fotografia şi impresiunile digitale(în cazul în care se deţin), indicându-se pe cât posibil, de când datează. -dacă persoana în cauză este cunoscută ca violentă, cu tendinţe suicidale, periculoasă, cunoscută cu boli transmisibile, consumatoare de droguri, bolnavă psihic, înarmată, - numele actual de familie, numele de naştere şi prenumele, - sexul, - data şi locul naşterii, - aliasuri şi porecle, - prenumele părinţilor, dacă identitatea este certă sau nu, - cetăţenia, indicându-se dacă este certă sau nu, - documente de identitate emise pe numele persoanei în cauză :

l l l ocupaţia celui în cauză, abilităţi practice ori calificări dacă se deţin

l l l ocupaţia celui în cauză, abilităţi practice ori calificări dacă se deţin date în acest sens, limbi cunoscute şi vorbite, descrierea fizică, semnalmente şi semne particulare, codul ADN, dacă este cunoscut, ţări, regiuni ori localităţi în care urmăritul ar fi avut sau ar fi putut să se deplaseze, adrese de reşedinţă ori la care s-a stabilit prin mijloace specifice că ar putea să se afle în prezent, antecedentele penale din România, ori cunoscute pe teritoriul altor state (se va anexa fişa obligatoriu rezultatul verificării la cazierul judiar), descrierea infracţiunii/infracţiunilor săvârşite: data comiterii, locul împrejurările, modul de operare, calitatea pe care a avut-o în săvârşirea infracţiunii, precum şi prejudiciul creat, identitatea completă a eventualilor complici, numărul şi data emiterii mandatelor de arestare preventivă ori mandatul de executare a pedepsei închisorii, după caz numele instanţei ori a magistratului emitent, numărul şi data emiterii sentinţei penale de condamnare şi obligatoriu, data rămânerii definitive a acesteia, durata pedepsei la care persoana a fost condamnată sau durata pedepsei rămase de executat, încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina urmăritului (se vor indica infracţiunile şi textele de lege aplicabile).

 Solicitarea urmăririi internaţionale se va face şi în aplicaţia , , URMĂRITI, ,

Solicitarea urmăririi internaţionale se va face şi în aplicaţia , , URMĂRITI, , iar în cazul în care instanţa nu este de acord cu dispunerea acestei măsuri se va menţiona acest aspect la rubrica , , Informaţii finalizare, , .

l l l URMĂRIREA INTERNAŢIONALĂ ÎN VEDEREA EXTRĂDĂRII: în cazul în care un mandat

l l l URMĂRIREA INTERNAŢIONALĂ ÎN VEDEREA EXTRĂDĂRII: în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin canale specifice. mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării conţine toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor, mandatul de urmărire internaţională poate conţine şi cererea de arestare provizorie în vederea extrădării. semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării. de îndată ce este informată prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul M. I. R. A. , prin structura specializată sau de Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutată de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a solicita extrădarea.

Cererea de extrădare, actele anexate acesteia, precum şi traduceri certificate în limba statului solicitat

Cererea de extrădare, actele anexate acesteia, precum şi traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba engleză ori franceză, se trimit statului solicitat. În cazul aprobării extrădării (înv/inc. ) condamnatului, prin intermediul Birourilor Naţionale Interpol de la nivelul statului solicitant/solicitat sunt desfăşurate diligenţele procedurale şi stabilite locul şi data predării/preluării sub escortă a persoanei extrădate, care va fi de regulă un punct de frontieră. Data predării/preluării este fixată în termen de 15 zile începând de la data la care hotărârea de extrădare a rămas definitivă.

 MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizieicadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1

Executarea mandatului De îndată ce curtea de apel primeşte un mandat european de arestare

Executarea mandatului De îndată ce curtea de apel primeşte un mandat european de arestare sau o semnalare în Sistemul Informatic Schengen, preşedintele secţiei penale repartizează cauza, unui complet format din doi judecători, Instanţa verifică dacă mandatul european de arestare, conţine date prevăzute de art. 79/1 din Legea 224/2006. Dacă informaţiile comunicate sunt insuficiente pentru luarea unei hotărâri privind predarea, instanţa solicită informaţii suplimentare şi fixează termen limită pentru primirea acestora, Autoritatea judiciară emitentă poate oricând din proprie iniţiativă, să transmită orice informaţie pe care o consideră utilă, Dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile necesare şi este tradus în limba română (sau una din limbile franceză sau engleză), instanţa solicită procurorului general de pe lângă curtea de apel, să ia măsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reţinerea şi prezentarea acesteia în faţa instanţei.

 Arestarea persoanei solicitate. In termen de cel mult 24 de ore de la

Arestarea persoanei solicitate. In termen de cel mult 24 de ore de la reţinere, persoana solicitată este prezentată instanţei competente, Instanţa informează persoana solicitată asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, Instanţa dispune arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată, Persoana arestată este depusă în arest.

 REVOCAREA URMĂRIRII Urmărirea naţională şi internaţională se revocă în momentul prinderii persoanei urmărite

REVOCAREA URMĂRIRII Urmărirea naţională şi internaţională se revocă în momentul prinderii persoanei urmărite sau atunci când au dispărut temeiurile care au justificat darea în urmărire (prescripţia, amânarea sau suspendarea executării pedepsei, amnistia, graţierea, decesul persoanei etc. ). Revocarea urmăririi se solicită prin intermediul aplicaţiei , , URMARIŢII, , de către compartimentele urmăriri din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale şi se dispune prin ordin al I. G. P. R. care se transmite în copie, de îndată: -parchetului competent care supravegheză activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire, -organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.