UNIVERSITATEA LIBER INTERNAIONAL DIN MOLDOVA Autoevaluarea calitii cercetrii
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA Autoevaluarea calității cercetării ştiinţifice la ULIM în anul universitar 2015 -2016 Raportor: Mihail ȘLEAHTIȚCHI, Vicerector pentru Cercetare, Președinte al Consiliului Științific ULIM Ședința Senatului ULIM, 22 februarie 2017
Obiectivele evaluării s-au axat în totalitate pe stipulările conținute în Regulamentul activității științifice din cadrul ULIM Vom reaminti, în context, că în conformitate ci Regulamentul vizat : • prin cercetare ştiințifică se înțelege activitatea de cercetare fundamentală şi de cercetare aplicativă, având drept componente principale investigația, tehnologia, produsul şi serviciul ştiințific. • activitatea de cercetare ştiințifică este efectuată de către cercetătorii ştiințifici, cadrele ştiințifico-didactice, doctoranzi, masteranzi şi studenți, în baza planurilor individuale de activitate şi a contractelor de cercetare. • activitatea ştiințifică a cadrelor didactico-țtiințifice şi a personalului de cercetare se realiгeaгă atât în mod individual, cât şi în colaborare cu alți cercetători ştiințifici, inclusiv din alte instituții de cercetare din țară şi de peste hotare. • cercetarea ştiințifică este o componentă esențială şi distinctă a activității cadrelor didactico-științifice universitare. În ULIM, activitatea de cercetare ştiințifică are o relevanță egală cu cea didactică. Ea repreгintă unul din criteriile obligatorii şi primordiale de apreciere a valorii profesionale a cadrelor didactico-științifice din comunitatea universitar-academică.
Cercetarea științifică la Facultatea Științe Economice se efectuiază în cadrul profilului: Dezvoltarea durabilă a economiei şi societăţii în era cunoaşteri şi a globalizării Direcţia strategică: Dezvoltarea economică Direcţia strategică inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii în condiţiile societăţii globale a cunoaşterii Secţia 1: Dezvoltarea Economică Durabilă şi Inteligentă Secția 2: Management și Marketing
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii 3 0 3 Manuale 11 0 11 Articole 41 15 56 Dicţionare 0 0 0 Ghiduri didactice 1 0 1 Eseuri ştiinţifice 0 0 0 Redactare ştiinţifică a volumelor 9 0 9 Publicaţii ştiinţifice electronice 0 0 0 65 15 80 TOTAL FACULTATE
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra Conferințe științifice Naționale Internaționale BA, REI și Turism 0 2 Matematică și Statistică 1 3 Finanțe, Bănci și Contabilitate 1 2 TOTAL 2 8 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice TOTAL FACULTATE Naționale Internaționale 8 2
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată Studii de: Doctorat Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE În cadrul ULIM În cadrul altei universităţi Peste hotare 7 7 1 1 TOTAL 8 8 Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o Nume, prenume grad didactic, titlu ştiinţific 1 Drăgălin Iuliana, conf. univ. , dr. 2 3 Țiganu Ana, lector univ. Balan Igor, conf. univ. , dr. 4 5 6 Locul (oraş, ţară), perioada Bruxell, Belgia 14 -18 septembrie 2015 USM, aprilie 2016 Chisinău, RM, 30. 09 - 02. 10. 15 Chisinău, RM, decembrie 2015 Tema, subiectul Vizită de documentare Stagiu de Formare continuă Totul pentru Business Aspecte fiscale și contabile curente în Moldova Chisinău, RM, martie-aprilie 2016 Perfecționarea contabilității și auditului Burlea Ecaterina, lect. univ. , mg. Chisinău, RM, decembrie 2015 Aspecte fiscale și contabile curente în Moldova Vornicova Natalia, lect. univ. , mg. Chisinău, RM, decembrie 2015 Reformare și perspective fiscale Spînu Ana, conf. univ. , dr. Chisinău, RM, 2015 -2016 Conform tematicii AUF TOTAL PROFESORI 6 / formări 8 Forma instruirii/ perfecţionării (stagiu, vizită de documentare, schimb de experienţă, traning etc. ) Schimb de experienţă Catedra FB, USM Traning Schimb de experienţă, traning Stagiu Schimb de experienţă, traning Traning Stagii, traninguri
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat Nume, prenume profesor Total Catedra BA, REI, Turism licenţă 212 Numărul de proiecte/teze Doctorat masterat în cadrul ULIM 50 53 TOTAL 315 Total Catedra Matematică şi statistică 4 - 4 Total catedră Finanțe, Bănci și Contabilitate 71 44 115 TOTAL FACULTATE 287 94 53 434
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Ciclul (I, III) Total cercuri ştiinţifice I, II 5 Total conferinţe ştiinţifice naţionale I, II 1 Total conferinţe ştiinţifice internaţionale II, III 1 7 Tipul activităţii TOTAL FACULTATE Implicare (participare, organizare) Nr. de participanţi (inclusiv străini) Organizare, 30 participanți participare Organizare, 100 participare participanți Organizare 40 participanți - 170 participanți Statut Realizat
Cercetarea științifică la Facultatea Biomedicină și Ecologie se efectuiază în cadrul profilului : Dezvoltarea durabilă a economiei şi societăţii în era cunoaşteri şi a globalizării Direcţia strategică: Dezvoltarea economică Direcţia strategică inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii în condiţiile societăţii globale a cunoaşterii Problema: DEDI (3) – Economia verde
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA BIOMEDICINĂ ȘI ECOLOGIE Tipul publicaţiei Monografii Manuale Articole Dicţionare Ghiduri didactice Eseuri ştiinţifice Redactare ştiinţifică a volumelor Publicaţii ştiinţifice electronice TOTAL FACULTATE În ţară 1 2 17 2 2 24 Peste Total hotare 5 - - 5 1 2 22 2 2 29
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 6 4 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice TOTAL FACULTATE Naționale Internaționale 10 8
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o Nume, prenume grad didactic, titlu ştiinţific 1 Socolova Ludmila, universitar, MA 2 Covali Victoria, dr. în biologie 3 Covali Victoria, dr. în biologie lector Tema, subiectul R. Moldova, or. Chişinău, Clinica „SCHIN COSMETIC ” Pe parcursul anului Universitatea Transilvania (Braşov, România) mai-aprilie 2016 Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava (Suceava, România) noiembrie 2015 R. Moldova, or. Chişinău, AȘM Institut de Zoologie Микроигольчатая мезотерапия (partea III) Metode practice de predare a lecţiilor la disciplina Biometrie si auxologie Metodica predării silviculturii Membru comisiei de acreditare a Institutului de Zoologie AȘM. Ordin 23. 11. 2015, N. 03 -15. TOTAL PROFESORI 3 / formări 4 4 Tălămbuță Nina , dr. , conf. univ. Locul (oraş, ţară), perioada Forma instruirii/ perfecţionării (stagiu, vizită de documentare, schimb de experienţă, traning etc. ) Perfecţionare vizită de documentare Membru comisiei de acreditare
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE Numărul de proiecte/teze licenţă 158 masterat 41 doctorat - TOTAL 189
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Tipul activităţii Total cercuri ştiinţifice Total conferinţe ştiinţifice naţionale Total conferinţe ştiinţifice internaţionale TOTAL FACULTATE Ciclul (I, III) Total I, II 6 I, II 4 I, II 2 12 Implicare (participare, organizare) Organizare, participare Conferințe tematice, sem. I/II symposia studentium - Nr. de participanţi (inclusiv străini) Statut Realizat 178 participanți Realizat
Cercetarea științifică la Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială se efectuiază în cadrul profilului : Dezvoltarea durabilă a economiei şi societăţii în era cunoaşteri şi a globalizării Direcţia strategică: Modalități și Metode de Direcţia strategică Investigare a Persoanei și Conștiinței Sociale Secția 1: Psihologie aplicată și Știința Sănătății Secția 2: Asistența Socială și Sociologie Problema de cercetare: Probleme ale individului şi grupurilor umane în contextul schimbării sociale Problema de cercetare: Politici de coeziune și incluziune socială
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii 1 1 2 Manuale - - - Articole 74 9 83 Rezumate 57 11 68 Dicţionare - - - Ghiduri didactice 1 - 1 Eseuri ştiinţifice 6 - 6 Redactare ştiinţifică a volumelor 3 1 4 Publicaţii ştiinţifice electronice - 2 2 85 13 98 TOTAL FACULTATE
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 3 17 60 comunicări ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice TOTAL FACULTATE Naționale Internaționale 3 5
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată În cadrul ULIM În cadrul altei universităţi Peste hotare Doctorat 5 5 Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE Studii de: 5 TOTAL 5
Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o Nume, prenume grad didactic, titlu științific Locul (oraș, țară), perioada Tema, subiectul Forma instruirii/ perfecționării 1 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1617. 06. 2015 «Метафорические ассоциативные карты в работе психолога: возможности применения в разных подходах» . 20 часов 2 Calancea Angela, dr. , conf. univ. IGISP, Moscova, FR. 18. 06. 201521. 06. 2015 Системная семейная терапия. Базовый курс. «Психология утраты и Stagiu травмы» , 40 часов 3 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1013. 09. 2015 «Современный самогипноз» , 40 часов Stagiu 4 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1. Современные психотехнологии в бизнесе, 120 часов, 3 модуля Stagiu 5 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 0102. 03. 2016 «Метафорические ассоциативные карты в работе психолога: исцеление через воображение» , 20 часов Stagiu 6 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 0306. 03. 2016 «Системная семейная терапия субличностей» , 40 часов Stagiu 7 Calancea Angela, dr. , conf. univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1417. 04. 2016 «Мужчина и женщина. Психология интимности» , 40 часов Stagiu 8 9 Calancea Angela, dr. , conf. univ. IGISP, Moscova, FR. 27 -29. 05. 2016 Gagea Nadejda, lector univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1013. 09. 2015 Psihosomatica și psihoterapia somatică , 1 modul, 30 часов «Современный самогипноз» , 40 часов Stagiu 10 Gagea Nadejda, lector univ. ИГИСП, Sankt-Peterburg, FR. 1. Современные психотехнологии в бизнесе, 120 часов, 3 модуля Stagiu 11 Tatiana Gribincea, dr. Coreea de Sud, Seul 26 septembrie – 5 octombrie, 2015 Vizită la Yonsei University cu tematica „Mobilitatea universitară” Vizită de documentare Anatolii Oprea, lector univ. Ungaria, Budapesta 19 -24 noiembrie, 2015 Building skills in leadership and consultancy. Budapest, Hungary, CELCIS Child Protection Hub Training 12 13 14 Silvia Strogotean, lector univ. Chișinău, 22 -24 ianuarie, 2016 Работа с сексуальностью в гештальт-подходе Training Svetlana Haraz, lector univ. Anatolii Oprea, lector univ. Odessa, 12 -17 mai, 2016 Ungaria, Budapesta 19 -21 ianuarie, 2016 Многосторонняя медиация: Модерация конфликтов в группе Building skills in leadership and consultancy. Budapest, Hungary, CELCIS Child Protection Hub, part II Training 15 Anatolii Oprea, lector univ. “Once upon today”. Wroclaw, Poland, Erasmus + Vizită de studiu 16 Anatolii Oprea, lector univ. Wroclaw, Poland 15 -21 aprilie, 2016 Skopje, Macedonia 9 -15 mai, 2016 “Psychosocial activities with elements of MGS”, La Strada Macedonia Training 17 Mariana Zubenschi , lector Chișinău, Moldova, 06 -17 Iunie 2016 univ. EU. Academy - 2016 Summer School. Connecting social affairs (children and families with children protection, pensions etc) of Moldova to EU legislation. Școală de vară Total profesori: 7 – 17 stagii Stagiu
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE licenţă masterat doctorat TOTAL 139 99 39 277
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Tipul activităţii Cercuri științifice, workshopuri, seminare, ateliere Total conferinţe ştiinţifice naţionale Total conferinţe ştiinţifice internaţionale TOTAL FACULTATE Nr. de participanţi (inclusiv străini) Ciclul (I, III) Total Implicare (participare, organizare) I, III 15 Organizare I, III 1 Organizare 197 I, III 3 Organizare 240 19 Statut Realizat 347 784 Realizat
Cercetarea științifică la Facultatea Informatică, Inginerie și Design se efectuiază în cadrul profilului : Dezvoltarea durabilă a economiei şi societăţii în era cunoaşteri şi a globalizării Direcţia strategică: Dezvoltarea economică Direcţia strategică inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii în condiţiile societăţii globale a cunoaşterii Secția 3: Informatică, Inginerie, Tehnologii
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA INFORMATICĂ, INGINERIE ȘI DESIGN Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii 0 0 0 Manuale 3 0 3 Articole 8 5 13 Ghiduri didactice 0 0 0 Eseuri ştiinţifice 0 0 0 Redactare ştiinţifică a volumelor 1 0 1 Publicaţii ştiinţifice electronice 0 0 0 TOTAL FACULTATE 12 5 17
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 2 13 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice Naționale TOTAL FACULTATE Internaționale 1
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată Studii de: În cadrul ULIM Doctorat Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE În cadrul altei universităţi 1 1 Peste hotare TOTAL 1 1 Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o Nume, prenume grad didactic, titlu ştiinţific Gwangju Institute of Science and Technology, Korea, 1820 noiembrie 2015 TOTAL PROFESORI 1 1 Coropceanu Iurie Locul (oraş, ţară), perioada Tema, subiectul Forma instruirii/ perfecţionării (stagiu, vizită de documentare, schimb de experienţă, traning etc. ) Schimb de experiență
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE Numărul de proiecte/teze licenţă 56 masterat 11 doctorat 3 TOTAL 70
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Tipul activităţii Total cercuri ştiinţifice Total conferinţe ştiinţifice naţionale Statut 96 Realizat Ciclul (I, III) Total I 3 Organizare I, II 2 Symposia studentium 121 - - - 5 - 217 Total conferinţe ştiinţifice internaţionale TOTAL FACULTATE Nr. de participanţi (inclusiv străini) Implicare (participare, organizare) Realizat
Cercetarea științifică la Facultatea Drept se efectuiază în cadrul profilului: Republica Moldova în context european: procese istorice, fenomene politice şi instituţii de drept Direcţia strategică: Direcţia strategică Edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integrării europene Secţia 1: Dezvoltarea dreptului național în contextul edificării statului de drept în RM Secția 2: Armonizarea sistemelor naționale de drept în contextul integrării europene
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA Drept Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii - - - Manuale 1 - 1 Articole 26 11 37 Dicţionare - - - Ghiduri didactice 7 - 7 Eseuri ştiinţifice - - - 11 1 12 - 1 1 45 20 58 Redactare ştiinţifică a volumelor Publicaţii ştiinţifice electronice TOTAL FACULTATE
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 8 14 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice TOTAL FACULTATE Naționale Internaționale 9 2
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată Studii de: În cadrul ULIM Doctorat Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE 4 3 7 În cadrul altei universităţi Peste hotare TOTAL 4 3 7 Formarea continuă a cadrelor facultății Forma instruirii/ perfecţionării (stagiu, vizită de documentare, schimb de experienţă, traning etc. ) Schimb de experienţă Nume, prenume grad didactic, titlu ştiinţific Locul (oraş, ţară), perioada Tema, subiectul 1 Gamurari Vitalie, dr. , conf. univ. România. Bucureşti. 28 -29 septembrie 2015. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Conferinţa internaţională „Countering Hybrid Threats. Lessons learned from Ukraine”. 2 Gamurari Vitalie, dr. , conf. univ. Rusia. Moscova. 25. 11. 2015 Schimb de experienţă 3 Gamurari Vitalie, dr. , conf. univ. România. Galaţi. Universitatea „Danubius”. 11 -15 aprilie 2016 Academia de Drept „Kutafin”. Кутафинские чтения «Будущее международного гуманитарного права и особенности его преподавания в юридических вузах» . Curs de lecţii la disciplina „Dreptul răspunderii internaţionale” 4 Cauia Alexandr, dr. , conf. univ. România. Galaţi. Universitatea „Danubius”. 11 -15 aprilie 2016 Curs de lecţii la disciplina „Dreptul internaţional umanitar” Schimb de experienţă Nr. d/o TOTAL PROFESORI 2 / formări 4 Schimb de experienţă
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE licenţă 246 Numărul de proiecte/teze masterat doctorat 97 79 TOTAL 422
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Nr. de participanţi (inclusiv străini) Statut Conferința științifică Organizare, participare 143 Realizat 328 Realizat - Implicare (participare, organizare) Ciclul (I, III) Total I, II 7 Total conferinţe ştiinţifice naţionale I, III 9 Total conferinţe ştiinţifice internaţionale - - - 16 - Tipul activităţii Total cercuri ştiinţifice TOTAL FACULTATE 471 -
Cercetarea științifică la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism se efectuiază în cadrul profilului: Republica Moldova în context european: procese istorice, fenomene politice şi instituţii de drept (Acreditat în 2014) Direcţia strategică: Edificarea statului de drept și punerea Direcţia strategică în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integrării europene
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii 1 - 1 Manuale 3 - 3 Articole 22 5 27 Rezumate 2 - 2 Dicţionare - - - Ghiduri didactice - - - Eseuri ştiinţifice - - - Redactare ştiinţifică a volumelor 7 - 7 Publicaţii ştiinţifice electronice - - - 33 5 38 TOTAL FACULTATE
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 6 16 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice Naționale TOTAL FACULTATE 2 Internaționale
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată Studii de: În cadrul ULIM Doctorat Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE În cadrul altei universităţi Peste hotare TOTAL 2 2 Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o Nume, prenume grad didactic, titlu ştiinţific Locul (oraş, ţară), perioada Tema, subiectul Forma instruirii/ perfecţionării (stagiu, vizită de documentare, schimb de experienţă, traning etc. ) 1 -4 Țîcu V. , Tihonov L. Panța R. , Coada L. Kiev, iunie 2016 Innovating Teaching and Learning of European Studies (Tempus) schimb de experienţă 5 Coadă Ludmila, dr. , conf. univ. Сhișinău, octombrie 2015 Seminar de formare 6 Coadă Ludmila, dr. , conf. univ. Сhișinău, octombrie 2015 Organizarea și gestiunea școlilor doctorale (animator: Dl Jean Pierre, Finance, delegat permanent CPU, Bruxelles, Belgia) Sesiunea de informare a Oficiului Național Erasmus+ în Moldova, dedicată Școlilor doctorale 7 Bohanțov Alexandru, dr. , conf. univ. Vizită de documentare 8 Lazăr Ludmila, conf. univ. Bulicanu Victoria, dr. , conf. univ. interim. Vizită de documentare 9 Universitatea din Filmul /Teatrul de televiziune București, mai 2016 dr. , SNSPA București Codul etic al specialisului în domeniul RP Eurocom Training, Comunicarea instituțională ca parte integrantă a RP București 2015 TOTAL PROFESORI 7 Seminar de informare Vizită de documentare
Conducerea proiectelor/ tezelor de licență/ masterat/ doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE licenţă 73 Numărul de proiecte/teze masterat doctorat 24 4 TOTAL 101
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Implicare (participare, organizare) Nr. de participanţi (inclusiv străini) Statut Ciclul (I, III) Total activități I, II 6 Conferința științifică 69 Realizat Total conferinţe ştiinţifice naţionale I, III 6 Organizare, participare 102 Realizat Total conferinţe ştiinţifice internaţionale - - 12 - Tipul activităţii Total cercuri ştiinţifice TOTAL FACULTATE 171 -
Cercetarea științifică la Facultatea de Literе se efectuiază în cadrul profilului: Multilingvism, contrastivitate și comunicare interculturală (acreditat 2014) Direcţia strategică: Direcţia strategică Schimbări socio-culturale, noi paradigme ale comunicării în epoca proceselor de integrarea a spațiilor multilingve/plurilingve
ACTIVITĂȚI DE CERCETARE TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE FACULTATEA de LITERE Tipul publicaţiei În ţară Peste Total hotare Monografii 2 3 5 Manuale - - - Articole 60 5 65 Dicţionare 1 - 1 Ghiduri didactice 2 - 2 Eseuri ştiinţifice - - - Redactare ştiinţifică a volumelor 15 1 16 Publicaţii ştiinţifice electronice 1 - 1 TOTAL FACULTATE 81 9 90
ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PARTICIPARE LA ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE CU COMUNICARE Catedra TOTAL FACULTATE Conferințe științifice Naționale Internaționale 5 15 79 comunicări ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘTIINȚIFICE Conferințe științifice Naționale Internaționale TOTAL FACULTATE 1 2 Organizate suplimentar 1 1
FORMAREA PROFESIONALĂ ȘI PERFECȚIONAREA CADRELOR Formare profesională avansată Studii de: În cadrul altei universităţi În cadrul ULIM Doctorat Postdoctorat Competitori TOTAL FACULTATE 4 4 Peste hotare 1 4 1 1 5 Formarea continuă a cadrelor facultății Nr. d/o 12 formări 3 formări 1 formare 10 4 Râbacov Ghenadie Guțu Ana Savin Angela Vulpe Ana 13 Grițac Tatiana Draguțan Constantin Azmanova Natalia Colenciuc Ina 2 formări 5 formări 1 formare 2 formări 5 Stoianova Inga 8 formări 14 Petrea Galina 3 formări 6 7 Camenev Zinaida Podoliuc Tatiana 7 formări 1 formare 15 16 Cijacovschi Valentin Ivaniuc Corina 1 formare 8 Rusu Alexandra 1 formare 9 Bolfosu Andrei 1 formare 1 2 3 11 12 TOTAL PROFESORI 16 profesori / formări 51 TOTAL
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat/ doctorat Nume, prenume profesor TOTAL FACULTATE licenţă 100 Numărul de proiecte/teze masterat doctorat 16 10 TOTAL 126
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR Implicare (participare, organizare) Nr. de participanţi (inclusiv străini) Statut Ciclul (I, III) Total activități I, II 12 Participare, organizare 142 Realizat Total conferinţe ştiinţifice naţionale I, III 3 Participare, organizare 152 Realizat Total conferinţe ştiinţifice internaţionale I, III 3 Participare, organizare 26 18 Tipul activităţii Total cercuri ştiinţifice TOTAL FACULTATE 320 Realizat
TOTAL PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE - ULIM Nr. publicațiilor (toate categoriile) 120 100 80 98 90 80 58 60 40 20 29 38 17 Nr. publicațiilor (toate categoriile) nă ed ic i Bi o m Șt ii nț e e co re Li te J SP RI no m ic și e E co In fo lo gi rm e at ic PS ă, EA In S gi ne rie ș. . . D re pt 0
TOTAL ACTIVITĂŢI/PROIECTE ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE - ULIM (organizare / participare) 18 17 16 16 14 13 12 10 10 88 8 8 2 0 8 6 6 4 14 4 2 2 6 2 0 Științe Biomedicină economice și Ecologie 9 5 3 3 PSEAS 1 Informatică, Inginerie și Design 15 2 2 3 Naționale / Participare Internaționale / Participare Drept RISPJ Litere Naționale / Organizare Internaționale / Organizare
Formarea continuă a cadrelor – total ULIM 60 51 50 40 30 17 20 6 8 10 16 7 3 4 1 1 0 ic ă at fo rm In re te Li J SP RI re pt D . . . și S , I nă ng și E in er ie PS EA co l og i e ic e m no co m Bi o Nr. profesori Nr. formări ed ic i e e nț Șt ii 7 7 2 4
Conducerea tezelor/proiectelor de licență/ masterat , doctorat – total ULIM 350 287 300 246 250 158 și er ie gi n In ă, ic In fo r m at Bi Proiecte / teze de licență Teze de masterat re 1610 te ig n D es EA PS lo și om ed ic iin in ă e țe co E co n om ic gi e e 0 S 0 100 24 4 113 SP J 50 56 39 41 RI 53 97 79 73 Li 99 94 100 Șt 139 pt 150 D re 200 Teze de doctorat
ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR – total ULIM 15 16 14 12 10 8 6 4 2 0 12 9 ne gi In ă, ic rm at fo In 33 cercuri ştiinţifice re Li te PJ t conferinţe ştiinţifice naţionale RI S ig D es și rie ă și in ic ed m 66 2 n S EA E PS co l og ic m no co e Bi o 3 1 ie e 11 țe 3 2 re p 4 D 5 iin Șt 7 6 conferinţe ştiinţifice internaţionale
Concluzii • În istoria ULIM, anul de studii 2015 – 2016 se va întipări ca o perioadă în care s-au întreprins diverse și – de multe ori – importante acțiuni pe dimensiunea cercetării științifice, a transformării acesteia într-o importantă platformă de comunicare academică, de multiplicare a grilelor de interpretare fenomenologică sau, invers, de apropierea a diferitelor categorii de concepte, teorii și paradigme. • Experiența acumulată pe parcursul anului de studii 2015 -2016 a demonstrat – o dată în plus - că instituirea, în cadrul ULIM, a trei distincte profiluri de investigare științifică (cu direcții strategice și centre /institute de cercetare, cu secții și proiecte științifice multidimensionale) a constituit un moment important în diversificarea și amplificarea procesului de antrenare a studenților și cadrelor didactice în investigarea științifică a diferitelor tipuri de fenomene, fapte și împrejurări. • În fond, experiența de cercetare științifică acumulată pe parcursul anului de studii 2015 -2016 înfățișează ultima treaptă în edificarea eșafodajului de care s-a făcut uz la proiectarea și lansarea Școlilor Doctorale ULIM. • Este de datoria Școlilor Doctorale ULIM să valorifice la maximum potențialul investigațional acumulat pe parcursul anului universitar 2015 - 2016 , punând în aplicare tot ce a fost mai bun și mai interesant pe acest palier al activității academice.
Proiect decizie Senat 1. A aproba Raportul cu referire la autoevaluarea calității cercetării științifice la ULIM în anul universitar 2015 - 2016. 2. A solicita Școlilor Doctorale ULIM să valorifice în deplină măsură potențialul investigațional, acumulat pe parcursul anului universitar 2015 - 2016, punând în aplicare tot ce a fost mai bun și mai interesant pe acest segment al activității academice. 3. A sugera tuturor cadrelor didactice să se implice mai activ în procesul de antrenare a studenților din ciclurile I și II în procesul de cercetare științifică. 4. A recomanda conducătorilor de doctorat să contribuie într-o măsură mai mare la eficientizarea studiilor din cadrul celui de-al treilea ciclu universitar.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!
- Slides: 54