UNIVERSITATEA DIN PITETI Facultatea de tiine ale Educaiei

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI Facultatea de Științe ale Educației P. I. P. P Coloane în stil doric, ionic, corintic - paralelism cu “Arca lui Noe” a lui N. Manolescu Iordache Didina, anul I

Arhitectură. Stiluri

1. Coloana dorică • stă direct pe stylobat • se subţiază spre partea de sus • este străbătută, vertical, de caneluri concave semirotunde. • se termină cu decoraţia cea mai simplă (un inel)

Paralelism cu romanul doric • 　　Sprijinirea coloanei dorice direct pe stylobat, muchiile ei aspre şi ferme, lipsa oricărui ornament în partea superioară - sunt caracteristici masculine. • 　　Romanul doric “corespunde unei imaginaţii active şi virile: romanul social şi politic, al explorării lumii exterioare, al cuceririi, fie cucerirea intelectuală, religioasă ori de altă natură. El se bizuie pe un ideal de vigoare fizică si morală (. . . )”

• 　　Subţierea progresivă a coloanei spre partea superioară, pentru a crea un efect vizual de supradimensionare, dau impresia separării celor două planuri: terestru şi celest. • “In romanul doric, naratorul se află totdeauna de altă parte a baricadei decât personajele, evenimentele şi simţirile lor; înfăţisează o lume care există în afara lui şi poate fi foarte bine închipuită şi în absenţa lui; adoptă o poziţie de extrateritorialitate, indiferent că este un comentator locvace sau un regizor impersonal; relatează sau înscenează o obiectivitate istorică. ”

• 　　“S-a observat că reflecţia în romanul clasic e numai de natură morală: o distanţă etică între autor si personajele sale, între divinitatea invulnerabilă si creaturile ei supuse greselii (. . . )” • Asemeni coloanei ancorate direct în stylobat, şi romanul doric este adânc ancorat în social, în latura lui morală. Moralitatea lui este una socială. • Cercul (semicercul) era, în antichitate, simbol al perfecţiunii. Această moralitate etică divină reflectată întocmai în conştiinţa socială este unica şi este perfectă (caneluri în formă de semicerc).

• Inelul, în mitologia antică, era simbolul eului, al conştienţei individuale. Acest Eu putea fi perceput în exteriorul fiinţei umane, mult deasupra capului, având forma de inel, aspiraţia oamenilor fiind să şi-l însuşească şi să şi-l integreze în propria fiinţă.

Această aspiraţie a oamenilor a creat mituri (Legenda Nibelungilor, etc). La fel, “(. . . ) romanul răspunde idealurilor unei epoci încrezătoare si este creator de mitologie. ”

2. Coloana ionică • coloana are muchiile mai teşite • canelurile sunt trapezoidale, sub forma unui trapez isoscel • partea de sus este împodobită cu volute/ spirale. • podoabe apar şi în partea de jos a coloanei (inele), iar între corpul ei şi stylobat se interpune o platformă de susţinere.

Paralelism cu romanul ionic “îndulcire” a muchiilor şi o stilizare a decoraţiei superioare atribute feminine iar sensul decoraţiilor spiralate este de la exterior spre înterior. • 　　“Celălalt tip” de roman “este «feminin» în măsura în care este psihologic, secret, interior, preferând explorării lumii explorarea sufletului iar cuceririi, analiza. ” • 　　“Aventura se mută în interior. ” • 　　“Ionicul romanului înseamnă psihologism si analiză. ” • 　　O

• Liniile spiralei, de la exterior spre interior, par că nu au finalitate. Ele lasă senzaţia de continuitate în acest interior (spaţial sau uman), de evoluţie perpetuă. • “Unei forme închise a ficţiunii epice i se preferă o formă deschisă a mărturisirii. ”

• “Romanele acestea par a fi scrise pe măsură ce se desfăsoară acţiunea; sunt o spovedanie, nu o creaţie senină. ” • Reflectarea acţiunii şi a personajelor este una poliedrică (asemeni canelurilor cu trei laturi).

• Inelul în partea de jos a coloanei arată, şi el, luarea în stăpânire a conştiinţei individuale. • "Eu este totdeauna El: cel care scrie este cel care narează. Autorul a fost detronat si a cedat personajelor prerogativele puterii, locul i l-a luat naratorul"　 • 　　“In romanul ionic, naratorul nu mai este separat de lumea lui: constiinţa lui aparţine pe de-antregul lumii acesteia, asa cum lumea însăşi nu există decât întrucât este reflectată într-o constiinţă. ”

• Individul nu mai este adânc ancorat în social (prezenţa unei interfeţe între stylobat şi corpul coloanei), ci în lumea lui interioară. "Socialitatea lasă locul intimităţii. " • Moralitatea nu mai este una socială, ci una individuală.

3. Coloana corintică • coloana e la fel ca aceea ionică, dar mai subţire • capitelul e împodobit şi cu forme vegetale

Paralelism cu romanul corintic • Asemănarea între coloane, cu excepţia diametrului, arată o continuitate: romancierii “respectă spiritul culturii înlăuntrul căruia s-au format şi încearcă să creeze altul. Sunt niste reformatori nostalgici. ” Iar nostalgicii au mai puţină vigoare (subţierea coloanei). • "Formele reale corinticului nu sunt, am văzut, niciodată atât de net deosebite de cele ionice sau dorice. Subzistă în orice roman de acest fel numeroase elemente vechi. "

• Dimensiunea crescândă a capitelului şi adăugarea elementelor vegetale pe lângă cele ionice, care se reduc dimensional (volutele reduse), sugerează o încercare de invazie a spaţiului celest cu forme terestre. • Motivul vegetal dominant este cel al frunzelor de acantă, o familie de plante numite acanthus = floare cu ţepi (lat. )

• Există multe specii de acantă. Talpa-ursului, de exemplu, are proprietăţi curative pentru numeroase boli şi afecţiuni, fiind numită şi “leac biblic” sau “plantă miraculoasă”. • Pe lângă aceste proprietăţi curative se considera, în antichitate, că mai avea şi rol de protecţie (împotriva demonilor), fiind inclusă în "trusoul" mortuar (legenda lui Calimacos) • O altă specie (Justiţia) influenţează sistemul nervos (cu efect psihotropic).

• Utilizarea frunzelor de acantă pentru a decora capitelul denotă, din această perspectivă, frica şi boala. • Spaţiul celest, astfel, nu mai devine sediul lui Dumnezeu, ci mai curând locul de unde demonii atacă, demoni răspunzători de carenţele, tarele şi bolile oamenilor. • Se realizează o ruptură între cele două planuri, dând senzaţia de absenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu, oamenii devenind simple “marionete” în mâinile destinului sau victime ale slăbiciunilor (proprii sau ale altora).

• Astfel, unele personaje ale romanului corintic ne apar “apăsate de sentimentul tragicului istoric (. . . ) sfâşiate între contrarii. ” • Dimensiunile reduse ale volutelor, faţă de stilul ionic, arată o minimalizare a introspecţiei ("anti-psihologismul acestei literaturi") • "O dată însă cu pătrunderea în roman a unor categorii sociale inferioare, lipsite de cultură, de usurinţă a expresiei şi, în fond, nereflexive moral, psihologismul îşi dovedeste vanitatea. "

• 　　“Demiurgos nu mai deţine monopolul asupra creaţiei: materia însăşi, proliferând liber şi monstruos, se recomandă ca un soi de spirit creator, capabil însă doar să simuleze, parcă batjocoritor, actul de creaţie. ” • 　　“Romanul corintic este esenţialmente un roman parodic. ” • “Personajele par simple marionete, trase pe sfori de un autor a cărui vocaţie suverană o constituie jocul. Eposul naturalist era serios, eposul corintic e, în acest sens, ironic: un dumnezeu jucăuş reface lumea. Romanul de acest tip este unul al ingenuităţii pierdute. Nu mai e vorba de sublimul creaţiei dintâi, ci de un surogat de creaţie, de după potop. Romanul devine un fel de Arcă a lui Noe încărcată de biete făpturi ce s-au salvat de la înec: o lume de supravieţuitoare. Ironia e uneori tragică, împânzind romanul de toate formele grotescului, burlescului şi caricaturii. ”

　Bibliografie: • Manolescu, N. - “Arca lui Noe”, Ed. 100+1 Gramar, Bucureşti, 2001