Unirea de la 1859 n n n Dup

Unirea de la 1859

n n n După înfrângerea revoluţiei de la 1848 , Ţările Române au intrat sub conducere otomană şi rusească (Moldova şi Muntenia) şi habsburgică (Transilvania). Românii doreau să se unifice , să formeze un singur stat. Unele state ale Europei erau împotriva acestei unificări , iar Austria se temea că noul stat format va putea reprezenta un centru de interes pentru românii deja stabiliţi în ea.

n n Pentru a stabili situaţia din Principate (Transilvania şi Moldova) , Rusia şi Turcia încheie Convenţia de la Balta Liman , în 1849. Sunt numiţi doi noi domni: Barbu Ştirbei în Muntenia şi Grigore Ghica în Moldova. Aceştia au continuat modernizarea Principatelor în administraţie , învaţământ şi armată , dar guvernarea le-a fost îngreunată de ocupaţiile străine ce s-au succedat în urma războiului Crimeei(1853 -1856): ocupaţia rusească, austriacă şi otomană. Barbu Ştirbei Grigore Ghica

Congresul şi Tratatul de la Paris n n Cu prilejul Congresului de la Paris (1856), care a pus capăt războiului, ambii domni cereau unirea celor doua ţări : Ţara Românească şi Moldova , ca şi singura metoda de a rezolva problema Principatelor. Franţa , Prusia , Sardinia susţineau unirea, dar Austria, Turcia şi Anglia erau împotrivă. Congresul a decis ca fiecare dintre cele două ţări să convoace un divan ad-hoc , prin care era prezentată părerea oamenilor cu privire la Principate. Tratatul de la Paris (1856) desfiinţa protectoratul rusesc , menţinea suzeranitatea otomană , punea Principatele sub garanţia colectivă a celor şapte puteri întrunite la Congres şi asigura navigaţia pe Dunăre, sub supravegherea unei Comisii europene. S-a decis organizarea unor alegeri pentru divanurile ad-hoc. Deşi Turcia şi Austria au încercat să falsifice alegerile din Moldova , votul a dat câştig de cauză unioniştilor.

Congresul de la Paris

Conferinţa şi Convenţia puterilor garante n n Conferinţa puterilor garante (marile puteri ale Europei) a avut loc în 1858, la Paris. Tot în 1858 s-a încheiat o Convenţie , cu rol de constituţie , prin care se hotăra organizarea Principatelor. Prin aceasta se acorda fiecărei ţări o unire parţială , fiecare având o Adunare şi un guvern propriu. Erau admise ca instituţii comune o Comisie centrală mixtă şi o curte de casaţie , ambele cu sediul la Focşani. Convenţia cuprindea şi principii de organizare modernă (desfiinţarea privilegiilor , egalitate în faţa legilor).

Conferinţa puterilor garante

Alegerile n n n Până la definitivarea organizării Principatelor, se organizează alegeri pentru divanurile adhoc. Turcia şi Austria au încercat să falsifice voturile în Moldova , dar unionoştii au câştigat. După îndelungi discuţii , deputaţii moldoveni, majoritatea unionişti , au optat pentru Alexandru Ioan Cuza (5 ianuarie 1859). Adunarea din Ţara Românească era divizată între mai mulţi candidaţi , printre care şi Nicolae Golescu , care ar fi trebuit să fie domn provizoriu, până la aducerea unui prinţ străin. La 24 ianuarie , sub presiunea puternică a bucureştenilor , Divanul din Ţara Românească l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza. Puterile europene , surprinse , vor trebui să accepte faptul deja împlinit. Statul român era deja format. Nicolae Golescu

Etapele domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 -1866)

1)Etapa unificării şi recunoaşterii internaţionale n n n Turcia şi Austria au denunţat ca ilegală dubla alegere a lui Cuza şi au cerut convocarea Conferinţei de la Paris. În aprilie 1859 , actul de la 24 ianuarie a fost recunoscut de : Franţa, Anglia, Rusia, Prusia şi Sardinia. Austria a trebuit să accepte din cauza presiunilor Franţei. Marile Puteri acceptau numai o unire personală a celor două Principate , care trebuia să înceteze după domnia lui Cuza a obţinut , în 1861 un act oficial emis de Sultanul otoman care îl autoriza să unească Adunarea şi guvernul de la Iaşi cu cel de la Bucureşti. Adunarea legislativă unică a ţinut prima şedinţă la Bucureşti. Acest act stabilea în mod solemn unirea celor doua ţări.

2)Etapa constituţională (1862 -1864) n n n Această etapă a însemnat începutul modernizării României. Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat , Mihail Kogălniceanu , erau adepţii modernizării societăţii româneşti prin aplicarea programului de la 1848 , dar fără revoluţie. Gruparea radicală , condusă de C. A. Rosetti , a rămas fidelă ideii de revoluţie. Din cauza sistemului de vot cenzitar (care acorda drept de vot numai celor mai înstăriţi membri ai societăţii) adunarea legiuitoare era formată mai mult din conservatori. Conservatorii erau susţinătorii unei reformări lente a societăţii, ei doreau să îşi păstreze poziţia dominantă în societate. În decembrie 1863 se dă legea secularizării averilor mănăstireşti. Proprietăţile mănăstirilor reprezentau 25% din suprafaţa ţării. În august 1864 se adoptă legea rurală , care prevede că ţăranii sunt împroprietăriţi în funcţie de numărul vitelor şi clăcaşii nu mai erau obligaţi să muncească. 500000 de familii au primit 2 milioane de hectare.

C. A. Rosetti Mihail Kogălniceanu

3)Etapa autoritară (1864 -1866) n n n n Domnitorul, la 2 mai 1864, a dat o lovitură de stat- a dizolvat Adunarea şi a modificat Convenţia de la Paris. Sunt elaborate Codul Civil şi Codul Penal. Tot în 1864 s-a promulgat legea învăţământului , prin care învăţământul primar e gratuit şi obligatoriu. S-a înfiinţat Universitatea din Bucureşti şi s-au acordat burse pentru licee şi facultăţi. Sunt întemeiate Camerele de Comerţ. Conservatorii îi reproşau domnitorului că ar fi vrut să meargă prea departe cu reformarea societăţii, iar liberalii-radicali nu erau de acord cu regimul său autoritar. La 11 februarie 1866 “Monstruoasa coaliţie” , cei care nu îl doreau pe Cuza ca şi domnitor, l-au alungat de pe tron , iar acesta a fugit în Germania. Alexandru Ioan Cuza a , murit în Germania , în 1873 şi e îngroopat la Ruginoasa.

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa

Ruginoasa