Trgor ora situat pe drumul care lega n

  • Slides: 49
Download presentation

Târgşor, oraş situat pe drumul care lega în evul mediu reşedinţa principală a Ţării

Târgşor, oraş situat pe drumul care lega în evul mediu reşedinţa principală a Ţării Româneşti de oraşele Buzău şi Braşov. Astăzi, acest oraş a dispărut, pe locul său aflându-se satul Târgşorul Vechi lângă Ploieşti. CLIC pentru avansare !

Pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi se înalţa, odată maiestuoasă, Mânăstirea Turnu. Alta

Pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi se înalţa, odată maiestuoasă, Mânăstirea Turnu. Alta decât binecunoscuta mânăstire din Vâlcea cu acelaşi nume, aceasta este şi mult mai veche. Târgşorul, astăzi un umil sat, la numai 7 km de Municipiul Ploieşti, era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului. Despre oraşul domnesc al Târgşorului prima ştire o avem de la Mircea cel Bătrân, în 6 august 1413. El îl numea Târgul cel Nou pentru a-l distinge de târgul cel vechi de la Târgovişte. Rând pe rând, toţi domnii Ţării Româneşti s-au perindat pe la Târgşor, au emis acte de cancelarie, au purtat lupte sau au ctitorit aici biserici spre veşnica lor pomenire. CLIC pentru avansare !

Cronica Cantacuzinilor ne mărturiseşte că cel dintâi care a făcut mănăstire prin 1427 în

Cronica Cantacuzinilor ne mărturiseşte că cel dintâi care a făcut mănăstire prin 1427 în acest târg este Vlad Dragulea Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş. Domnitorul Vladislav al II-lea locuieşte o perioadă la Târgşor unde ridică o biserică în anul 1447. CLIC pentru avansare !

Vladislav al II-lea chiar a pierit pe uliţele Târgşorului probabil de sabia lui Vlad

Vladislav al II-lea chiar a pierit pe uliţele Târgşorului probabil de sabia lui Vlad Ţepeş. Fie spre pocăinţă pentru uciderea făcută, fie semn de mulţumire ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae, Vlad Ţepeş a ridicat aici în anul 1461 biserica domnească. CLIC pentru avansare !

Pisania din piatră masivă se păstrează până astăzi: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad

Pisania din piatră masivă se păstrează până astăzi: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Aceasta este singura mărturie documentară a evlaviei marelui voievod transformat de ignoranţa unora într-un monstru însetat de sânge. Această biserică reprezintă singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş CLIC pentru avansare !

Gravură medievală a Târgşorului. Perioada cea mai frumoasă a Târgşorului este legată de voievodul

Gravură medievală a Târgşorului. Perioada cea mai frumoasă a Târgşorului este legată de voievodul Neagoe Basarab (1512 -1521) care îl numără între „cetăţile domniei mele”. Cele mai multe hrisoave ale acestui voievod sunt emise de la Târgşor. CLIC pentru avansare !

Matei Basarab Voievod ridică şi el o biserică (după cum spune cronica) ale cărei

Matei Basarab Voievod ridică şi el o biserică (după cum spune cronica) ale cărei ruini se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea. CLIC pentru avansare !

Ca urmare a comerţului înfloritor negustorii de aici ridică în anul 1536 lângă ruinele

Ca urmare a comerţului înfloritor negustorii de aici ridică în anul 1536 lângă ruinele termei romane o biserică care va rămâne nepictată cunoscută mai târziu ca Biserica Albă având ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. CLIC pentru avansare !

Mihnea Turcitul construieşte la Târgşor o biserică în anul 1589, cu hramul Adormirea Maicii

Mihnea Turcitul construieşte la Târgşor o biserică în anul 1589, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi. CLIC pentru avansare !

Căzută în ruină şi uitare, biserica ridicată de Vlad Ţepeş este restaurată în anul

Căzută în ruină şi uitare, biserica ridicată de Vlad Ţepeş este restaurată în anul 1671 de Antonie Vodă din Popeşti (1669 -1672) care, fiind bătrân şi simţindu-şi sfârşitul aproape, o sfinţeşte înainte de a fi repictată, adăugându-i un nou hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. CLIC pentru avansare !

Sfântul Binecredincios Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu (16881714) a cărui soţie era nepoata lui

Sfântul Binecredincios Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu (16881714) a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă rânduieşte zugrăvirea bisericii domneşti din Târgşor. CLIC pentru avansare !

În anul 1752 domnitorul Grigorie II Ghica închină Mănăstirea Turnu Mănăstirii Sfântul Pantelimon din

În anul 1752 domnitorul Grigorie II Ghica închină Mănăstirea Turnu Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Bucureşti pentru ca printr-o dare anuală egumenii de la Târgşor să ajute spitalul săracilor de la această mănăstire. CLIC pentru avansare !

Urmează apoi o perioadă de decădere a mănăstirii pricinuită de desele războaie ruso-austro-turce şi

Urmează apoi o perioadă de decădere a mănăstirii pricinuită de desele războaie ruso-austro-turce şi de necucernicia oamenilor. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea ultimul stareţ, Arhimandritul Ruvim, este nevoit să construiască o nouă biserică şi chilii la celălalt capăt al moşiei mănăstirii, la Crângul lui Bot (actualul Târgşorul Nou). Egumenul Ruvim moare însă în chip misterios, obştea monahală de atunci se risipeşte, iar moşia mănăstirii rămâne în administraţia Eforiei Spitalelor Civile până la anul 1948. CLIC pentru avansare !

Reactivarea mănăstirii este hotărâtă în iunie 1997, pentru ca în august, acelaşi an, să

Reactivarea mănăstirii este hotărâtă în iunie 1997, pentru ca în august, acelaşi an, să fie transferaţi primii trei vieţuitori de la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Balamuci Sitaru care reînnoadă firul sfintelor slujbe după tipicul mănăstiresc. CLIC pentru avansare !

Biserica a fost refacută de arhitectul Călin Hoinărescu. Fresca este restaurată de pictorul Romeo

Biserica a fost refacută de arhitectul Călin Hoinărescu. Fresca este restaurată de pictorul Romeo Andronic CLIC pentru avansare !

Situaţia bisericii lui Vlad Ţepeş înainte de 1997.

Situaţia bisericii lui Vlad Ţepeş înainte de 1997.

Situaţia bisericii lui Vlad Ţepeş înainte de 1997.

Situaţia bisericii lui Vlad Ţepeş înainte de 1997.

În timpul lucrărilor de restaurare.

În timpul lucrărilor de restaurare.

Biserica lui Vlad Ţepeş ( refăcută de Antonie Vodă ) a fost refăcută, după

Biserica lui Vlad Ţepeş ( refăcută de Antonie Vodă ) a fost refăcută, după proiectul cunoscutului arhitect Călin Hoinărescu. A urmat fresca care a fost restaurată şi completată extrem de frumos de pictorul Romeo Andronic. CLIC pentru avansare !

În prim plan ruinele fundaţiei Caselor Voivodale.

În prim plan ruinele fundaţiei Caselor Voivodale.

Sf. Voievod Brâncoveanu, a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă, a rânduit zugrăvirea

Sf. Voievod Brâncoveanu, a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă, a rânduit zugrăvirea bisericii domneşti.

În zona de vest-nord-vest se află conacul familiei Moruzi, monument realizat la începutul sec.

În zona de vest-nord-vest se află conacul familiei Moruzi, monument realizat la începutul sec. XX, în stil neoromânesc, aflat într-o stare de conservare bună. Familia Moruzi, ultimii proprietari ai locului, au întemeiat aici, încă de la începutul secolului, o fermă de cultură a plantelor şi creştere a animalelor după modelul celor apusene, care conferă obiectivului calitatea de complex de arheologie industrialagrară. Actualmente stăreţia şi chiliile celor 11 călugări. (anul 2008) CLIC pentru avansare !

Ruinele bisericii ridicate de Mihnea Turcitul. (1589)

Ruinele bisericii ridicate de Mihnea Turcitul. (1589)

Ruinele bisericii ridicate la 1536.

Ruinele bisericii ridicate la 1536.

Biserica actuală şi ruinele fostei Curţi Domneşti.

Biserica actuală şi ruinele fostei Curţi Domneşti.

Scurt ISTORIC al zonei T RGŞOR Cele mai vechi urme de locuire sunt reprezentate

Scurt ISTORIC al zonei T RGŞOR Cele mai vechi urme de locuire sunt reprezentate de uneltele de silex care au aparţinut comunităţilor aurignacianului din paleoliticul dezvoltat. Epoca pietrei şlefuite (neoliticul) este prezentă printr-o suprapunere de situri care aparţin culturilor Criş, Boian şi Gumelniţa, cu frumos decorata lor ceramică, dar şi cu uneltele de piatră şlefuită. Epoca bronzului este acoperită de existenţa a trei dintre cele mai reprezentative manifestări culturale (cele de tip Glina, Monteoru şi Tei). Din epoca fierului traco – geto – dacic au fost descoperite vestigii care aparţin atât primei sale părţi (Hallstatt-ul, cu aspectul Bârseşti Ferigele), cât şi celei de a doua (La Tene) cu manifestările sale "clasice". . CLIC pentru avansare !

O importanţă aparte o au monumentele romane – castrul şi thermele sale – ridicate

O importanţă aparte o au monumentele romane – castrul şi thermele sale – ridicate în primii ani ai sec. II p. Chr. , cu scopul de a ţine sub control zona subcarpatică şi trecătorile spre şi dinspre interiorul arcului carpatic. Sfârşitului de sec. III şi sec. IV p. Chr. îi aparţine una dintre descoperirile de cea mai mare importanţă, nu numai pentru complexul de monumente de la Târgşor, ci şi pentru întreaga cercetare arheologică românească – concentrarea de complexe funerare, din care au fost cercetate până în prezent cca. 500 de morminte, aparţinând unei necropole de inhumaţie sarmatice şi alteia birituale de tip Sântana de Mureş – Cerneahov. . Succesiunea urmelor de locuire continuă cu cele daco-romane din sec. V- VII p. Chr. , cu cele vechi româneşti din sec. VIII – X şi XII – XIII p. Chr. , care completează substanţial cunoştinţele privind perioada structurării definitive a poporului român. CLIC pentru avansare !

13. 07. 2010. Montaj : DIEGIS << diegisro@yahoo. com >>

13. 07. 2010. Montaj : DIEGIS << diegisro@yahoo. com >>