Traditii obiceiuritot ce este nevoie sa stiti despre

• Traditii, obiceiuri…tot ce este nevoie sa stiti despre Sfanta Sarbatoare a Pastelui. Realizator: Claudiu Mîndrilă, scoala Pastele Tudor. Vladimirescu, Targoviste. O FELICITARE DATA PASTELUI SIMBOLURI ICOANE INVIEREA DENUMIREA OBICEIURI SPOVEDANIA OUALE RASTIGNIREA

• Paştele este o sărbătoare religioasă creştină, ce comemorează învierea lui Isus Cristos, la trei zile după crucificarea sa în Vinerea sfântă, lucru care marchează sfârşitul postului Paştelui. Paştile sunt sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creştin, urmate de Crăciun şi recunoscute ca zile libere în majoritatea ţărilor de tradiţie creştină, cu excepţia notabilă a Statelor Unite, unde este sărbătorită doar duminica Paştelui (şi nu şi lunea Paştelui). • Paştile creştine au loc nu departe în calendar de sărbătoarea Paştelui evreiesc - Pesah, care comemorează Exodul, pentru că se crede că Isus a înviat în zilele în care se ţinea această festivitate.

DATA PASTELUI

Data Paştelui • • Paştele sunt sărbători a căror dată este variabilă, pentru că nu corespunde unei date fixe din calendarul gregorian (care urmăreşte mişcarea Soarelui şi schimbarea anotimpurilor). De fapt, ele sunt bazate pe calendarul lunar, ca şi cel utilizat de iudei. După primul sinod de la Niceea din 325, s-a decis ca Paştile să fie sărbătorite duminica de după a 14 -a zi din prima lună lunară din primăvară (teoretic, prima duminică după o lună plină, începând cu data echinocţiului de primăvară). În sfârşit, toate Bisericile acceptă metoda de la Alexandria, care plasează echinocţiul din emisfera nordică pe 21 martie (poate apărea două zile mai devreme sau mai târziu), data lunii pline fiind determinată după ciclul metonic. O problemă care a apărut mai târziu este diferenţa de practică dintre Bisericile apusene şi răsăritene. Primele au adoptat calendarul gregorian pentru a calcula data Paştelor, iar ultimele calendarul iulian. Există totuşi un număr însemnat de biserici răsăritene ce folosesc calendarul gregorian. A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paştilor prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997. Aceasta ar fi permis eliminarea diferenţelor de dată între bisericile occidentale şi orientale; reforma ar fi trebuit să intre în vigoare în 2001, dar a eşuat. Calculul datei Paştelui, cunoscut sub numele de păscălie (lat computus), este destul de complicat. În timp au apărut pe lângă metodele tradiţionale şi unii algoritmi, precum cel realizat de matematicianul Carl Friedrich Gauss.

DENUMIREA

Denumirea • • • Potrivit cercetătorilor Vaticanului cuvântul „Paşte” derivă din ebraică „pesah” ( )פסצ , care semnifică trecere. În Vulgata s-a tradus cu expresia „transitus Domini” (trecerea Domnului) devenită în engleza iacobină passover. Cuvântul în aramaică este pas. ha, care stă la originea cuvintelor greceşti şi latine πάσχα, pascha. O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de „pascha – passione”, de la „passione – suferinţă” (în greacă: πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă). Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre : germană Ostern (das), germana superioară medievală: ōsteren din vechea germană superioară: ōstarun, ōstarūn (formă la plural) engleză Easter, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală: ester, estre din englza veche: ēaster, ēastre. Alte denumiri ale Zeiţei Mame a fertilităţii, reînvierii şi zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeiţa era numită Eos iar la romani Aurora. Românii, imparţiali, au preluat ambele forme. Ambele denumiri, germană şi engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus- a străluci Cu toate acestea, în cea mai mare parte din ţările cu populaţie creştină (sau cel puţin a ţărilor din Europa, dar nu numai) numele Paşti provine din ebraicul pessah (Paşte)

DESPRE SPOVEDANIE

Despre spovedanie • Spovedania este Taina prin care credinciosul primeste de la Dumnezeu iertarea pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face. Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina pocaintei sau a Marturisirii. Ea a fost fagaduita de Mantuitorul prin urmatoarele cuvinte, adresate apostolilor: "Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18. 18).

• Asezarea Tainei Pocaintei a avut loc, insa, dupa Inviere, cand Domnul a zis ucenicilor: Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, se vor ierta lor, si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 22 -23). Sf. Efrem Sirul asemana Pocainta cu "un mare cuptor care primeste intr-ansul arama si o preface in aur, ia plumb si da argint". Iar Sf. Isaac Sirul scrie: "Dupa Botez este Pocainta; ea este a doua nastere din Dumnezeu". Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca Pentru ca Taina sa aiba aceste efecte, cel care se spovedeste trebuie sa faca o marturisire sincera, sa ia hotararea de a nu mai pacatui, sa aiba nadejde in mila si bunatatea lui Dumnezeu si sa-si indeplineasca epitimia sau canonul dat de duhovnic. Orice pacat se poate ierta prin pocainta, oricat ar fi el de grav, dar si intoarcerea trebuie sa fie pe masura greselii.

• Pacatul este un act de revolta impotriva cerului, este un act de mandrie, in timp ce marturisirea cere smerenie. In Cuvantarea despre Puskin, Dostoievski scria astfel: "Smereste-te, om mandru, si inainte de toate frange-ti mandria. . . De te vei birui, te vei smeri si vei deveni liber, cum nici nu te-ai fi inchipuit vreodata. Si vei incepe o lucrare mareata si-i vei face liberi si pe altii si vedea fericirea, caci viata ti se va umple". Mantuitorul si-a inceput activitatea cu o chemare catre cei cazuti: "Pocaiti-va, caci sa apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3, 2). Plecand de la aceste cuvinte, Sf. Parinti invata ca "a-ti recunoaste pacatul este un mare dar al cerului, mai mare decat vederea ingerilor". Pocainta este, de asemenea, singura posibilitate de a primi Revelatia dumnezeiasca si de a intelege cum a fost gandit omul, mai inainte de crearea lumii, in sfatul cel mai inainte de veci al Sfintei Treimi. Un om care se caieste cu adevarat se poate ridica chiar pana la desavarsire, adica pana la "imparatia Luminii necreate", caci cei care sunt in Lumina, au trecut nu prin "usile groazei", ci prin "usile pocaintei". Intr-adevar, marturisirea pacatelor este insotita de o anumita doza de rusine. Dar tocmai aceasta rusine, care pe multi ii retine de la Spovedanie, are darul sa ne impace cu Dumnezeu. Taina Pocaintei este Judecata milostiva a lui Dumnezeu ce o face cu noi atunci cand mergem de bunavoie, ca sa ne marturisim pacatele. Daca noi nu facem aceasta, atunci ne prinde dreptatea dumnezeiasca, si deci ne pasc primejdii.

• E bine sa se spovedeasca omul de la tinerete, nu doar la anii batranetii. Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia nu. Iar omul cu ganduri viclene e acela care-si da cu toata voia tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu sa-i dea o batranete distrusa. Fericitul Augustin invata ca pocainta adevarata se cuprinde in doua miscari opuse ale inimii: una de ura fata de pacat si alta de iubire fata de Dumnezeu. Atunci cand regele David a ucis pe Urie si a luat de sotie pe Batseba, femeia celui ucis, Dumnezeu a trimis la el pe proorocul Natan. Acesta i-a spus regelui pilda cu bogatul care in loc sa taie din turmele sale, a rapit saracului singura-i oaie si a pregatit-o oaspetilor sai. David auzind intamplarea a zis de bogat ca "e vrednic de moarte". Dar Natan i-a raspuns: "Tu esti acela". Indata regele s-a rusinat si cu o adanca ura de pacatul facut a zis: "Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta. . . Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut. . . " (Psalmul 50). Fara pocainta nu poate exista autocunoastere si nici descoperirea imparatiei din noi. Cat este sub pacat, omul, ca si David, nu mai are puterea deosebi binele de rau. El are nevoie de cineva care sa-l trezeasca si sa-i mijloceasca vindecarea ce vine de la Dumnezeu. Si acesta este duhovnicul. Pe langa ura fata de pacat, pocainta adevarata trezeste in om si sentimentul iubirii fata de Dumnezeu, atat pentru indelunga Sa rabdare, cat si pentru bunatatea Sa pe care ne-o arata. Imparatul Teodosie al Bizantului avea uneori obiceiul sa judece pe cei care complotau impotriva lui. Dupa ce le aducea in fata toate dovezile vinovatiei lor si-i facea sa-si marturiseasca faradelegile ei se asteptau sa fie osanditi la moarte. Dar imparatul lua o alta hotarare si in loc sa-i omoare, ii lasa liberi, fara nici o

RASTIGNIREA

Rastignirea • Executia prin crucificare a fost preluata de Romani de la Cartaginezi. Modul in care Romanii crucificau condamnatii difera insa fata de felul in care este prezentat de obicei in picturile si sculpturile sacrale. Crucea se termina la nivelul traversei orizontale. Au existat doua variante de rastignire. In prima varianta, condamnatul la moarte era rastignit cu sezutul pe o traversa intermediara (sedecula). Cuiele se bateau nu prin palme (aceastea fiind prea slabe spre a sustine greutatea corpului), ci prin incheieturile mâinilor. In a doua varianta, mâinile erau legate pe traversa orizontala, iar picioarele erau fixate pe cruce prin cuie, ce strapungeau lateral gleznele. Moartea survenea de obicei dupa mai multe zile. Spre scurtarea chinului, fie se strapungea inima cu lancea, fie se fracturau fluierele picioarelor (crurifagium), ceea ce ducea rapid la sufocare. In Ierusalim, executiile aveau loc pe ridicatura de pamânt de cca 5 m inaltime numita Golgota, nu departe de poarta vestica a cetatii.

• In Evanghelia lui Ioan (19, 16 -40) se descriu câteva aspecte ale rastignirii lui Isus. Evanghelistul Ioan afirma ca numai celorlalti doi condamnati li s-au fracturat fluierele picioarelor, nu si lui Isus. Un soldat ar fi strapuns pieptul lui Isus cu o lance, fara a-i atinge inima. Din rana facuta de lance a tâsnit un lichid înrosit, ce indica o scurgere apoasa din exteriorul plamânului tumefiat, nu o hemoragie de sânge. La coborîrea de pe cruce si predarea lui Iosif de Arimathia, Isus nu ar fi fost mort. Teza aceasta este sustinuta atât de Evanghelia lui Toma (apocrifa), cât si de alte documente necanonice, inaccesibile publicului. Isus ar fi fost crucificat intr-o zi de vineri, in jurul orei 12, inaintea inceperii Sabbat-ului, si inaintea importantei sarbatori religioase anuale evreiesti Passah (dupa Evanghelii, in ceasul al 6 -lea al zilei, care corespunde orei 12; Evreii aveau 12 ore pe zi, intre 6 dimineata si 18 seara).

• Exista o conventie tacita intre puterea romana si Sanhedrin (organul clerical suprem evreiesc), ca vineri seara, inainte de inceperea Sabbat-ului, cel târziu pâna la ora 18 (ultima ora a zilei, ce marca si inceperea Sabbat-ului), trupele romane sa indeparteze sau sa predea cadavrele crucificatilor de pe Golgota. Totodata exista si o stricta reglementare religioasa evreiasca: toti evreii trebuiau sa se gaseasca vineri seara dupa ora 18 in interiorul zidurilor cetatii Ierusalimului, pe cât posibil acasa. Iosif de Arimathia a primit aprobarea de la Pilat din Pont de a prelua corpul lui Isus cu ceva dupa ora 17, având deci foarte putin timp la dispozitie (pâna la ora 18) a coborî, spala, îmbalsama si transporta trupul lui Isus in propriul mormânt, nu departe de Golgota si a se intoarce in termen util in cetate.

• Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini! • Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos.

INVIEREA

Invierea Mantuitorului • Invierea Mantuitorului, al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru. Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini! Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos

• Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si blestemau, nu doar un popor se desfata la privirea durerilor Lui fizice si morale, ci o lume intreaga, de atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in moartea Lui o placere, o satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere a ei impotriva "blasfematorului" si "inselatorului Aceluia", cum il numeau cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si moarte. Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, Iisus Hristos Nazarineanul, numit in deradere "Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti totodata. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata. Dezamagiti si tulburati, inselatorii de atunci au platit pe strajeri ca sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii insasi, ca El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricosi din mormantul intarit cu paza si peceti. Necredinciosii de mai tarziu au nascocit un sir de ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc. Cels si Profiriu, rationalisti si alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea lui Hristos cu mintea lor materiala scurta, orbita de patima, strambata de prejudecati anticrestine, si au declarat ca este o amagire.

• Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a Invierii lui Hristos. Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u tagada a miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15, 14), iar propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate rasturna, micscora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a produs vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20 de secole.

• Cu cat a dainuit si a crescut in acest timp indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si insemnatatea ei de biruinta asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui si va creste inca indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi prin contrast adevarul ei triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va creste si se va intari in convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului Bisericii universale, ca: Hristos a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mare intre toate Biruinta lui Hristos. Nici cele mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui Cyrus, Alexandru cel Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai noi, nu se pot compara cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii si a raului. Nici cele mai mari biruinte asupra naturii - diguri, canale, tunele, viaducte - sau alte succese omenesti, nu se pot compara ca putere, ca efact si ca importanta cu biruinta lui Hristos asupra mortii, ca rau fizic si ca rau moral, facut lui de necredinta si de rautatea celor ce L-au tagaduit si osandit ca blasfemator si inselator. Biruintele omenesti creaza stari relative, limitate si schimbatoare, dar Biruinta lui Iisus Hristos a creat o stare absoluta si permanenta, o stare morala de natura, marimea, puterea si importanta spiritului. Biruinta lui Hristos a indreptat un rau imens si cutremurator si a intemeiat o realitate spirituala salvatoare. Fara Inviere lui Hristos, azi nu exista crestinism si nici Biserica; sau, cum zice Apostolul, nu era propovaduirea si credinta; fara Invierea lui Hristos, traiam in intuneric si ne taram in viciu, ne inchinam la idoli. Fara Inviere lui Hristos, omenirea era si azi sufleteste cu 2000 de ani in urma sau, poate, prin regres, cu mult mai mult, in barbarie si mizerie morala. Ce ar fi fost omenirea fara Invierea lui Hristos, fara crestinism si fara Biserica, fara Apostoli, fara Evanghelie, fara Sfinti, fara credinta, fara sublima iubire crestina, fara multele si marile idei si fapte de bine si de cultura aduse de crestinism, fara miile de martiri care au cucerit cu suferinte si cu sange dreptul omului la libertatea de gandire si de credinta, fara virtutile sublime si fara institutiile de binefacere incomparabile ale crestinismului, fara capodoperele de gandire, de caritate si de arta cu care crestinismul a umplut, a innobilat si a ridicat lumea ? Crestinismul este tot ce a cunoscut mai sfant, mai binefacator si mai salvator neamul omenesc, crestinismul este opera Jertfei si a Invierii lui Hristos. Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si misiunea Lui s-au verificat prin Moartea si Invierea Lui; Moartea si Invierea lui au dat Crestinismului sens si viata, au dat sens mortii si invierii noastre. Lumea pagana cunoaste moartea dar nu cunoaste Invierea; ea traieste pamanteste, marginit, fizic, fara perspectiva vietii viitoare. Traieste in iluzii si placeri o viata ca de colivie, peste care apasa imens, inert si greu mormantul.

SIMBOLURILE CRESTINE

Crucea • este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarata ca simbol al crestinitatii de catre imparatul Constantin in cadrul Consiliului de la Nicaea, in anul 325 dupa Hristos.

Mielul • Mielul era sacrificat de catre evrei in Templul din Ierusalim pentru iertarea pacatelor. Iisus este numit “Iisus, mielul lui Dumnezeu” pentru ca El S-a sacrificat pentru mantuirea lumii; este sacrificiul final si perfect.

Iepurasul de Pasti • nu este o inventie moderna. Isi are originea in antichitate; este unul dintre cele mai vechi simboluri ale primaverii. In mitologia indo-europeana iepurele de camp este considerat sacru. In Germania, zeita Ostara, zeita primaverii care era celebrata primavara, era intotdeauna insotita de un iepure de camp. Ea era venerata dupa acest simbol. In Germania, copiii spuneau ca iepurasul de Pasti le aduce oua in timpul Pastelui daca ei sunt cuminti. Pentru prima oara, iepurasul de Pasti este mentionat in Germania in anii 1500.

Ouale • sunt un simbol evident al renasterii. Traditia colorarii oualor de Pasti precede sarbatoarea crestina a Pastelui. In unele mitologii (din Egipt, India, China) se spune ca lumea s-a nascut la inceput dintr-un ou. Legatura cu sarbatoarea Pastelui este evidenta: ouale simbolizeaza nasterea, o noua viata dobandita de crestini prin moarte lui Iisus. Obiceiul de vopsire a oualor isi are originile in festivalurile egiptenilor si persilor de sarbatorire a primaverii. In trecut, pentru coloratul oualor se foloseau numai culori naturale obtinute din plante: varza rosie, foi de ceapa, petale de flori.

OUALE ROSII

• Cu 2000 ani inainte de Cristos chinezii foloseau oua colorate. Cercetari etnografice descriu obiceiuri ale oualelor colorate în Ucraina (asemanatoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Franta, Spania, Austria, Germania, Elvetia, Belgia, Olanda, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt si Anglia (unde ouale colorate au fost înlocuite cu oua de ciocolata). Dar de ce oua rosii de Pasti ? Legendele crestine leaga simbolul oualelor rosii de patimile lui Isus. Rastignirea si învierea reprezinta reînvierea naturii primavara si cu reluarea ciclurilor vietii. Oul, el însusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Legenda spune ca atunci când Isus a fost batut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în oua rosii. O alta traditie afirma ca Sf. Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, i-a adus oua, care s-au însângerat sub cruce. Alta legenda afirma ca dupa ce Isus a fost rastignit, carturarii saducei si rabinii farisei au facut un ospat de bucurie. Unul dintre ei a spus: "Când va învia cocosul pe care-l mâncam si ouale fierte vor deveni rosii, atunci va învia si Isus". Nici nu si-a terminat acela spusele si ouale s-au si facut rosii, iar cocosul a început sa bata din aripi. In traditia populara româneasca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt benefice în felurite situatii etc.

• Culoarea rosie este simbol al focului purificator. O credinta din Bucovina afirma ca oul rosu este aparator de diavol. Acesta se intereseaza daca oamenii fac oua rosii si umbla cu colinda, caci doar atunci când aceste obiceiuri vor înceta, el va iesi în lume. Alta poveste a oualelor rosii: "Sase surori maritate au vrut sa ucida pe a saptea sora a lor, care facea ochi dulci celor sase cumnati ai sai. Pietrele însa cu care au cautat sa arunce într-însa s-au colorat în diferite chipuri. Sora aceasta a ramas neucisa, dar în aceasta amintire poporul a început sa coloreze ouale în duminica Pastilor, când s-a întâmplat aceasta". Una dintre cele mai vechi marturii privind ouale colorate de la români este a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a oualelor vopsite de la Curtea domnitorului muntean.

• Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici: • Rosu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata. • Negru = absolutism, statornicie, eternitate. • Galben = lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate. • Verde = reînnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta. • Albastru = cer, sanatate, vitalitate. • Violet = stapânire de sine, rabdare, încrederea în dreptate.

• • Mai demult, ouale erau vopsite în culori vegetale, astazi se folosesc mai mult cele sintetice, chimice. Culorile vegetale erau preparate dupa retete stravechi, transmise din generatie în generatie, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele, în functie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care erau combinate, ofereau o gama extrem de variata de nuante. Extrem de diversificate si ingenioase sunt materialele si instrumentele folosite la decorarea oualelor. In functie de regiunile tarii, exista procedee specifice pentru realizarea oualelor decorative. In unele parti sunt folosite oua fierte, în alte zone cele golite de continut. Oua decorative se mai fac cu vopselele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu margele (Bucovina), din lemn (zona Neamt), din lut (Corund-Harghita) sau chiar din material plastic (Bucovina). Ornamentica oualelor decorative este extrem de variata, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de munca) si religioase. Astfel, numai în ornamentarea geometrica deosebim simboluri si semnificatii precum: linia dreapta verticala = viata linia dreapta orizontala = moartea linia dubla dreapta = eternitatea linia cu dreptunghiuri = gândirea si cunoasterea linia usor ondulata = apa, purificarea spirala = timpul, eternitatea dubla spirala = legatura dintre viata si moarte.

EXPOZITIE DE ICOANE • Aceste icoane au fost realizate de niste elevi din Timisoara

Fuga din Egipt

Inaltarea Domnului

Rastignirea Domnului

TRADITII SI OBICEIURI

Ziua oualor • Exact la jumatatea Postului Mare, intotdeauna in miercurea din saptamana a patra a Postului Mare, stramosii nostri tineau Sarbatoarea Oualor, sarbatoare numita si Miezul sau Miaza Paresii sau Paretii; cuvantul „paresimi" (sau cum ii spunea poporul, „pareti") provine din latinescul „quadrogesimo", care însemna „ 40 de zile", adica cat se considera ca tine efectiv Postul Mare, Saptamana patimilor avand un statut special. In timp, si aceasta saptamana a intrat în ceea ce numim obisnuit Postul Mare, asa incat Miezul Paretii cadea la 24 de zile de la Lasata Secului de branza, acum intalnindu-se cele doua jumatati egale, aceasta sarbatoare fiind socotita un fel de. . . PARETE care desparte Postul Mare în doua!

• Pe vremuri, mai ales femeile tineau Sfintele Paresimi ca pe o duminica, fiind interzise cu desavarsire anumite munci si mai ales unsul peretilor! Cele care se încumetau sa munceasca riscau sa înnebuneasca; daca nu li se intampla lor acest lucru, atunci un membru al familiei tot innebunea; fiind zi primejdioasa, alte femei care nu o tineau se imbolnaveau de „dansele", aceasta boala presupunand, mai intai, dureri ale mainilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscandu-se carnea de pe oase si mai ales cea de pe langa incheieturile degetelor! Cert este, dupa o credinta larg raspandita altadata, ca tot ceea ce se lucra în aceasta zi se strica, nici un lucru neputand fi dus pana la capat!

• Sa nu se bucure insa lenesii, pentru ca ceva tot se putea face în aceasta zi, anume numaratul oualor si al calupelor de in, de canepa si de lana; un obicei larg raspandit pe vremuri interzicea sa iei oua de pe cuibare de la Lasata Secului pana la Miezul Paresimilor; daca trebuia neaparat sa iei un ou, atunci mai intai trebuia scuipat. In legatura cu stransul si numaratul oualor in aceasta zi existau mai multe motivatii; una ne spune ca se facea acest lucru pentru a nu se strica ouale pana la Pasti; alta, pentru ca numai astfel se spera ca gainile sa faca mai multe oua! Cele mai multe femei pastrau aceste oua pentru a le face rosii sau pentru prepararea cozonacului si pastii, toate ouale acestea nefiind bune de clocit.

• Prin Oltenia, numaratul oualor trebuia neaparat facut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectiva putea sa amuteasca! Mai precizam ca Ziua Oualor era foarte asteptata de copii, acestia ajutandu-si mamele la alesul celor mai bune oua ce urmau a fi inrosite sau inchistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouale de gaini negre, oua numite „harapesti"; aceste oua aveau coaja galbuie, fiind mult mai tari decat celelalte. Puse deoparte, inrosite întrun mod mai deosebit, acestea ii ajutau pe posesorii lor sa castige la Pasti multe alte oua!

Deniile • • Unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine sunt Deniile. Ele se tin in Postul Mare al Pastilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Saptamana Mare, care atrag o multime de credinciosi. Pana la inceperea Deniilor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura. Dar cei mai bucurosi sunt copiii. Dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. Magia Deniilor ii tulbura si ii farmeca. La fel ca pe mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra. Dar si la oras, desi nu mai exista aceste traditii atat de vechi si de stricte, popularitatea Deniilor, a Saptamanii Mari este maxima. Originea Deniilor: Deniile au aparut odata cu crestinismul. Ele au existat si in perioada de unitate a Bisericii. Practica Deniilor: Deniile sunt slujbe de seara. Ele se tin dupa orele 18 -19 (in limba slava cuvantul denii inseamna zilnic). Sirul emotional, triumfal, al Deniilor din Saptamana Mare incepe in seara din Duminica Floriilor. Apoi, de luni pana vineri, in ziua cumplita a rastignirii, preotii rostesc rugaciuni rituale, canturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament.

Saptamana Patimilor • • • • Ultima saptamana a postului mare, Saptamana Patimilor, sau Saptamana Mare este inclusa în sarbatoarea Pastelui, desi în aceasta perioada postul continua chiar cu o mai mare intensitate. Batranii obisnuiesc sa manance putin în seara Duminicii Floriilor, dupa care nu mai mananca pana în Joia Mare, cand, de regula, se impartasesc, postul negru fiind continuat apoi pana la Pasti. Cei mai tineri mananca în aceasta saptamana doar paine si fructe uscate si nu beau decat apa de izvor. Mai ales în trecut, pentru Saptamana Patimilor erau caracteristice urmatoarele traditii (pagane si crestine) : pastrarea linistii, a tristetii generale servicii divine mai frumoase, mai fecvente ca de obicei focuri rituale respectarea stricta a postului interdictia unor importante lucrari casnice ingrijirea locuintelor curatenia prin curti intreruperea provizorie a lucrarilor principale pe camp confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare taierea vitelor si pasarilor pentru sarbatori tocmirea lautarilor pentru hora satului impartasirea la biserica, iertarea reciproca intre oameni

Duminica floriilor • Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului în Ierusalim. Ca aspect necrestin, amintim obiceiul ca in vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre.

Luni • Luni: e pomenit Iosif cel prea frumos, care a fost vandut de fratii sai pe 30 de arginti unor negutatori Ismailteni, dupa cum l-a vandut Iuda pe Mantuitorul tot pe 30 de arginti, evreilor. E pomenit si smochinul cel neroditor, la care Mantuitorul venind flamand si negasind roade, l-a blestemat, iar smochinul s-a uscat pe loc

Marti • Marti: e pomenita pilda celor 10 fecioare, dintre care cinci fiind intelepte, au avut untdelemn de ajuns pentru candelele lor adica fapte de milostenie - cu care au iesit intru intampinarea mirelui; iar cinci fiind nebune n-au avut untdelemn si s-au stins candelele lor, iar Domnul nu le-a mai prinit.

Miercuri • Miercuri: pomenirea femeii pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, al carui pret era 300 de dinari, ca sa-i toarne pe capul Lui si cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. Fapta pentru care a fost dojenita de Iuda Iscarioteanul spunandu-i ca «mai bine s-ar fi vandut si banii dobanditi sar fi impartit saracilor» , iar Mantuitorul i-a raspuns : « Las-o pre dansa ca spre ingroparea mea a facut aceasta ! Pre saraci pururea ii aveti cu voi, iar pre mine, nu ma aveti pururea.

Joi • In Joia Mare praznuim patru lucruri : • Spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie • Cina cea de Taina, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi • Rugaciunea cea mai presus de fire, in gradina Ghetsimani • Vinderea Domnului de catre Iuda vanzatorul pentru 30 de arginti • Primele doua s-au facut ziua, iar celelalte doua noaptea de joi spre vineri.

Vineri • Vinerea Mare (Prohodul) se mai numeste si Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Isus; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti Postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua); Vinerea Mare, pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare.

Postul negru • Postul Negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Femeile tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf. Vineri le-ar aduce un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile.

• O alta datina in Vinerea Mare este aceea a scaldatului. In mod diferit fata de persoanele in varsta care se spovedesc si se impartasesc de mai multe ori pe an, tineretul merge pentru aceste lucruri doar o data pe an, in Vinerea Pastilor. Dar, in afara de acesta datina, unii cred ca cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se prinde de ei, in decursul anului, nici o buba, friguri, sau alte boli. Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua, anul va fi neroditor

• Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, aceasta zi, in orice biserica si rit crestin din lume, este singura zi in care nu se oficiaza slujba Liturghiei. Liturghia insasi inseamna jertfa si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgica. In schimb, vineri seara se oficiaza Denia Prohodului, una dintre cele mai spiritualizate, dar si “spectaculoase” denii. Mai intai, tineri si batrani, in lant neintrerupt, trec pe sub masa plina de flori, masa ce simbolizeaza catafalcul Domnului. Pe ea este asternuta o fata de masa bogat pictata, cu punerea in Mormant a Mantuitorului (Epitaf), precum si Evanghelia impreuna cu Crucea. Apoi, preotii citesc Prohodul.

• La tara, deniile de joi si vineri si-au dobandit fiecare o numire aparte: Deniei celor 12 Evanghelii i se mai zice Denia Batranilor. Fiind intinsa ca durata, copiii nu au rabdare s-o asculte linistiti si stau mai mult pe-afara. Denia Prohodului este zisa si Denia Tinerilor, pentru ca ea le place acestora si prin “gimnastica” pioasa pe care trebuie s-o faca, trecand de trei ori pe sub masa, in timp ce multi batrani, cu salele lor intepenite, nu prea mai pot participa.

Sambata • Sambata e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Christos, cum si pogorarea lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica.

Focurile de Pasti • De Inviere pe dealuri si pe coline, izbucnesc flacari puternice : Sunt « focurile de veghe » , care in unele sate sunt aprinse si ard tot cursul noptii, luminand nu numai dealurile ci si vaile. In jurul lor stau roata oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament. Flacaii si baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa n-aiba nici o putere asupra lor. In Bucovina se fac pe inaltimi clai din cetina si sunt tinute aprinse toata noaptea. In Transilvania se aprinde o roata careia i se da drumul de pe deal la vale. Acesta vraji se tin si-n apropierea bisericilor si romanii le fac in noaptea de Paste (ca la mormantul Mantuitorului au fost puse straji, dar si pentru a nu scapa momentul invierii).

• In timp ce ard focurile, taranca pregateste blidul. Intr-un cosulet, ciubaras sau castron asaza tot ce doreste sa sfinteasca : pasca, oua incondeiate , o bucatica de slanina, branza, unt, hrean (hreanul e folosit si ca medicament, mai ales pentru oi sau vite, el pastrandu-se in pamant dupa ce a fost sfintit), iarba mare (care se amesteca in hrana vitelor ca sa dea mai mult lapte), usturoi (cu care se freaca trupul celor bolnavi), mac, sare, leustean (tot pentru vitele bolnave), tamaie (folosita in caz de cumpene grele / furtuni / pentru tamaiatul bolnavilor), busuioc, carpa (careia i se atribuie calitati vindecatoare) cu care s-au sters ouale rosii si o lumanare (care e pastrata numai sapte ani si este aprinsa impreuna cu tamaia, cand e amenintat satul cu grindina).

Bucate sfintite la slujba de Inviere • • • OUALE CURATITE - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi. SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si mananca slanina aceasta se vindeca ; la scranteala vreunui picior sau mana se unge cu ea. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina aceea. HREANUL - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor. SAREA se foloseste la sfintirea fantanilor. CUISOARELE - pentru dureri de masele. FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece. USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurilor cu el. La nevoie se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura). SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi. Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge dracul.

Spalarea din dimineata Invierii • Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : « Sa fiu sanatos, si obrazul sa-mi fie rosu ca oul ; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti ; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor » . Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : « Sa fiu mandru si curat ca argintul » ; fetele mai zic « sa trec la joc din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa » . In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc, deoarece se zice ca daca te speli cu dansul vei fi onorat ca busuiocul.

Masa de Pasti • Intorsi de la biserica, membrii familiei se asaza la masa, gustand mai intai din ouale si pasca sfintite. Dupa ce isi potolesc foamea ciocnesc cate un pahar de bautura. Ouale se ciocnesc dupa un anumit ritual: persoana mai in virsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mina de un comesean, in timp ce rosteste cunoscuta formula <<Hristos a Inviat!>>, la care se raspunde cu: <<Adevarat a Inviat !>>. Dupa credinta populara, e bine de tinut minte cu cine ai ciocnit intai pentru ca, daca din intamplare te ratacesti in vreo padure, n-ai decit sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit intai de Pasti, si imediat gasesti drumul pe unde ai venit. Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei, decurgand dupa un adevarat ritual. De pe masa de Pasti nu pot lipsi: ouale rosii, casul de oaie, salata cu ceapa verde si ridichi, drobul si friptura de miel, pasca umpluta cu brinza sau smantana si, mai nou, cu ciocolata.

Udatul fetelor • In mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la randul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Inainte vreme, stropitul se facea cu apa de fantana; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie. • Una dintre legendele care explica acest obicei spune ca a doua zi de Pasti, o fata crestina vindea oua. De la ea cumpara o fata pagana. Cele doua intrand in vorba, prima ii explica legea crestineasca, dar cea de-a doua, neincrezatoare, ii spune: "Te-oi crede daca s-or inrosi ouale pe care mi le-ai vandut!" Pe data, ouale s-au inrosit, iar de spaima, fetele au lesinat amandoua. Trecand pe acolo doi flacai, leau vazut si le-au stropit cu apa de la fantana. Revenindu-si, fetele leau daruit drept rasplata oua inrosite, iar pagana s-a increstinat.

Saptamana Luminata • Prin Invierea Domnului nostru Iisus Hristos din morti, cei din popor cred ca raiul se deschide tuturor sufletelor retinute in prinsoarea iadului incepind de la Adam si pana la venirea Mintuitorului, si ramine deschis de la Inviere pina la Duminica Tomii. Ca dovada ca in acest interval Raiul este deschis, dupa credinta poporului si datina cea veche, in ziua de Inviere se scoate usa din mijloc a altarului si se pune deoparte, unde sta apoi toata Saptamana Pastilor sau Saptamina Luminata. Cine moare in acest interval - si mai ales in ziua de Pasti sau in saptamina cea dintii dupa Pasti, numita pretutindeni Saptamana Luminata - merge de-a dreptul in rai pentru ca lumina raiului straluceste fiecaruia care moare in aceasta saptamina si pentru ca in timpul acesta usile raiului sint deschise, iar cele ale iadului inchise. Cel care moare este primit in rai, indiferent de pacatele care le-a facut, caci toate i se iarta. Si cel care se naste in aceasta zi, si mai cu seama cind trage clopotul intiia oara la biserica, este un om norocos pentru toata viata.

Pastele Mic • Duminica imediat urmatoare Invierii - Duminica Tomii - este cunoscuta in popor ca Pastele mic. In aceasta zi, in unele locuri exista obiceiul ca tinerii „sa se lege frati”. Legamantul se face „pe sange”, „pe datul mâinilor” sau „pe par”. La „fratia pe par”, cei doi isi smulg din cap câte un fir de par pe care il ingroapa apoi amandoi in acelasi loc, numai de ei stiut.

Pastele Blajinilor • Prima luni din a doua saptamana dupa Pasti se mai numeste Lunea Mortilor, Pastele Mici, Pastele Rohmanilor, Pastele Blajinilor sau Matcalaul. Blajinii sunt fiinte mitice, care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici si Oameni Rosii. Ei locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei. Unii dintre ei au apucaturi dusmanoase. Cele mai multe legende ii prezinta insa ca pe niste fiinte miloase, devotate lui Dumnezeu. • Blajinii sunt fiinte mitice, care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra. Se crede ca ei provin din copii nebotezati morti imediat dupa nastere. Altii spun ca Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credinta mai curata decat a actualilor pamanteni. Ei duc cam aceeasi viata ca noi, avand orase si sate. La sfarsitul lumii ei vor lua locul oamenilor pe pamant.

• De Pastele Blajinilor se crede ca sufletele mortilor sunt slobode; de aceea in aceasta zi se gatesc multe si alese bucate, impartindu-se pe la vecini, cu credinta ca mortii numai in aceasta zi sunt liberi si pot gusta din mancarurile pregatite. La cine nu serbeaza si nu da mortilor de pomana vin mortii noaptea si le cer. In unele tinuturi se impart doar oua si colaci saracilor si se face slujba la cimitir. De Pastele Blajinilor au loc sarbatori campenesti, unde se mananca oua rosii si incondeiate. Se crede ca Blajinii se bucura tare mult vazandu-i pe oameni ca petrec la aceasta sarbatoare.

Pastele cailor • Pastele Cailor se sarbatoreste in ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Pasti cand se crede ca, pentru un ceas, si pentru o singura data pe an, caii se satura de pascut iarba. Se pare ca in vechime era o zi a Soroacelor, cand se încheiau diferite afaceri. Cum data acestei sarbatori putea varia de la an cu un numar mare de zile, importanta ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai imprumutat, a amana pana la Pastele Cailor, pana la Sfantul Asteapta, deci a nu te tine de cuvant.

O FELICITARE REALIZATA CU PPT • Vizionare placuta!!

PATRU LUM NĂRI ARDEAU ÎNCETIŞOR. . .

AMBIANŢA ERA ATAT DE PLĂCUTĂ, ÎNC T LE PUTEAI AUZI VORBIND

PRIMA A SPUS : ”EU SUNT PACEA ! ORICUM, NIMENI NU MĂ MAI POATE PĂSTRA APRINSĂ. CRED CĂ MĂ VOI STINGE. " Flacăra s-a micşorat cu rapiditate şi s-a stins în întregime.

A DOUA A SPUS : ”EU SUNT CREDINŢA ! DINCOLO DE TOATE, EU NU MAI SUNT INDISPENSABILĂ , AŞA CĂ NU MAI ARE NICI UN SENS SĂ MAI STAU APRINSĂ. " Când a terminat de vorbit, o adiere blândă a stins-o.

CU TRISTEŢE CEA DE-A TREIA LUM NARE A SPUS LA R NDUL SĂU : ”EU SUNT IUBIREA ! NU AM FORŢA SĂ MAI STAU APRINSĂ. OAMENII MĂ DAU DE O PARTE ŞI NU-MI ÎNŢELEG IMPORTANŢA. EI UITA CHIAR SĂ-I IUBEASCĂ PE CEI CARE LE SUNT APROAPE. " Şi fără să mai aştepte, s-a stins.

DEODATĂ. . . UN COPIL INTRĂ ÎN ÎNCĂPERE ŞI VĂZU TREI LUM NĂRI STINSE. ”DE CE NU ARDEŢI ? VOI AR TREBUI SĂ FIŢI APRINSE MEREU !" Spunând asta, copilul începu să plângă.

ATUNCI, CEA DE-A PATRA LUM NARE A SPUS : ”NU VĂ FIE FRICĂ, C TĂ VREME EU ÎNCĂ MAI ARD, LE PUTEM REAPRINDE PE CELELALTE. . . EU SUNT SPERANŢA !"

CU OCHI STRĂLUCITORI, COPILUL LUĂ LUM NAREA SPERANŢEI ŞI LE APRINSE PE CELELALTE.

Flacăra SPERANŢEI să ardă mereu în viaţa ta!

…şi astfel, fiecare dintre noi poate menţine Speranţa, Credinţa, Pacea şi Iubirea!!!!

Sa ai un Paste luminos si plin de. . . SPERANTA IUBIRE CREDINTA PACE ÎMPLINIRI ŞI BUCURII !

SFARSIT • Sper ca va placut aceasta prezentare. Pentru sugestii si pareri trimiteti-mi un mail la adresa expert_webmaster 1994@yahoo. com • Doriti sa revedeti prezentarea? DA NU