TIPURI I STRUCTURI TERITORIALE AGRICOLE AGRICULTURA MODERN productoare

TIPURI ȘI STRUCTURI TERITORIALE AGRICOLE

AGRICULTURA MODERNĂ (producătoare de marfă) Ø A apărut la mijlocul sec. al XIX-lea, în legătura cu revoluția industrială și dezvoltarea urbană, fiind generată de cerințele agroalimentare mari ale maselor de consumatori. Ø Rezultă de aici specificul comercial al agriculturii, având în vedere că piața, ce impune tipul plantelor cultivate. Ø În sfera agriculturii moderne se disting:

1. Agricultura mixtă intensivă • Tipul intensiv de agricultura este dominant în țările Europei de Vest, N-E Statelor Unite ale Americii, S-E Australiei și Noua Zeelandă. • Este un segment al agriculturii, care dă producții mari pe unitatea de suprafață. Datorită investițiilor suplimentare și succesive în mijloacele de producție, se practică atât cultura plantelor cât și creșterea animalelor la o scară mare.

2. Agricultura specializată (agricultura fără țărani) • Este lipsită de practici tradiționale în cultura plantelor și creșterea animalelor, producția se realizează cu mașini, capital și tehnica industrială, utilizate în producția de fructe și legume, cultura grâului, plante industriale, creșterea animalelor. • Se practică în Europa de V, America de N, Noua Zeelandă, Australia. • Specializările cele mai frecvente sunt: cultura grâului (SUA, Canada, Australia), a plantelor industriale (bumbac, tutun. . ) și creșterea animalelor( Argentina, Noua Zeelandă, Olanda).

3. Agricultura cu plantații • Caracteristică regiunilor tropicale, produce mari materii prime și produse destinate consumului alimentar pentru țările industrializate , precum ananas, banane, ceai, cafea, etc. • Mâna de lucru este înca necesară pe plantații.

ØANANAS ØCAFEA

4. Agricultura socialistă • Acest tip de agricultură se practică în R. P. D. Coreeana, R. S. Vietnam , Cuba, R. P. Chineza. • Este subordonată unor modele de organizare impuse și dirijate, are caracter semi-închis dominant extensiv, cu structuri teritoriale agricole proprii și producții moderate sau modeste.

Practica agricolă de subexistență • Se practică pe spații limitate și culturi agricole, care dau producții mici, folosite pentru necesarul de consum local. • Cele mai frecvente sunt culturile de orz, porumb, mei, bumbac, arborele de cafea, de cacao, de cauciuc. • Locuitorii Africii de V cresc pe lângă casă doar animale mici, iar creșterea vitelor mari este lăsată pe seama păstorilor nomazi.

Practica agricolă pastorală • Specifică deșerturilor tropicale(Sahara), unde crește o vegetație de stepă semiaridă, mai bogată în ierburi, care poate susține un păstorit local. • Tipul de nomadism orizontal este practicat în Sahara și Arabia prin deplasarea turmelor în același plan pentru a găsi hrana și apa necesare creșterii și producției de bunuri utile. Dintre culturile secundare, repartizate pe suprafețe mici sunt: leguminoasele, pomi fructiferi.

Cultura promiscuă • Se referă la cultivarea simultană pe același teren a mai multor plante, inclusiv arbori, care se susțin reciproc. • În partea centrala a Italiei, graul și bobul cresc sub duzi, ale căror frunze servesc la creșterea viermilor de matase. În Algeria se cultivă grâul printre smochini, palmieri, frasini, secerișul realizandu-se manual. • Culturile irigate sunt prezente și în N Africii pe suprafețe mai mici cu legume, sofran, in, canepa, pomi fructiferi (portocali, viță de vie, lămâi, etc. . )

ViȚA DE VIE PORTOCALI

Agricultura extensivă • Se practică însă pe spații întinse, în țări ale Europei Centrale, de E și Meridionale, în Asia Centrală și de E, unde mașinile și tehnologiile industriale înlocuiesc numai parțial forța de muncă manuală. Agricultura intensivă • Este specifică V Europei, cu terenuri agricole restrânse, exlpoatate, și cu producții superioare pe baza utilizării tehnologiilor moderne.

§ Condițile de mediu au favorizat diferențierea tipurilor de agricultură și acest fapt a fost amplificat de frecvența și intensitatea activităților omenești. § Se poate vorbi astfel de o largă varietate de practici agricole și structuri teritoriale agricole , care se diferențiaza prin marime, tehnică, eficiență economică și destinația produselor agricole.