Studiu n cadrul cercetrii Omnibus Opinii i percepii

Studiu în cadrul cercetării Omnibus „Opinii și percepții privind răspunsul statului în cazurile de abuz asupra copiilor” Chișinău 2018

Context • Studiul a fost realizat în cadrul proiectului: „Protejarea copiilor împotriva abuzului, neglijării şi exploatării printr-un sistem de protecţie a copilului consolidat şi funcţional”, implementat de CNPAC cu suportul Fundaţiei OAK; • Perioada proiectului: 2015 -2018; • Datele acestui studiu au fost colectate în perioada: 1 - 9 mai, 2018; • Studiul din 2015, cu datele căruia se fac unele comparații în această prezentare a fost realizat după o metodologie similară.

Abuzul asupra copiilor La nivel mondial: • o pătrime din adulți declară că au fost abuzați fizic în copilărie; • una din cinci femei raportează că au fost abuzate sexual în copilărie. Sursa: „Global status report on violence prevention”, 2014 În Republica Moldova: • 76% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2 -14 ani au fost supuși la orice formă de pedeapsă violentă; • 48% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2 -14 ani au fost supuși pedepsei fizice; • 69% din copiii cu vârsta între 2 -14 ani au fost supuși agresiunii psihologice. Sursa. „Studiu de indicatori multipli în cuiburi (MICS)”, UNICEF, 2012

Metodologie Studiul cantitativ a fost realizat în cadrul cercetării Omnibus (8 întrebări de bază). Scopul: stabilirea percepției populației privind gradul de răspândire a tipurilor de abuz asupra copiilor și a actorilor implicați în protecția acestora; Volumul eşantionului: 1038 persoane, populația cu vârstă de 18 ani şi mai mult; Tipul eşantionului: stratificat, probabilist, bistadial; Reprezentativitate: eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximă de ± 3%;

Răspândirea diferitor tipuri de abuz Ţipete în familie 7. 8% Lipsa grijei părinteşti / neglijare 5. 3% Numiri, umiliri verbale faţă de copil în familie 4. 8% Pedeapsa corporală a copilului (bătaie) în familie 3. 5% Numiri, umiliri verbale a copilului la şcoală 3. 1% Munca casnică forţată Abuz sexual asupra copilului Pedeapsa corporală a copilului (bătaie) la şcoală Foarte frecvent 40. 2% 32. 4% 38. 6% 36. 0% 35. 7% 31. 8% 40. 6% 27. 0% 38. 4% 40. 9% 23. 6% 36. 0% 2. 1% 21. 5% Destul de frecvent 35. 6% Rar 9. 4% 36. 0% 2. 2% 24. 1% 3. 4% 8. 5% 11. 0% Deloc 10. 7% 10. 3% 13. 2% 11. 2% 12. 9% 15. 5% 19. 2% 17. 5% 22. 7% Dificil de răspuns Întrebarea: Cât de frecvent au loc următoarele situaţii în societatea moldovenească? 16. 0% 13. 6% 19. 5% 18. 1%

Percepții privind abuzul asupra copiilor • • • Violența verbală – cel mai răspândit tip de violență în societate. Aproape jumătate (48%) dintre respondenți consideră țipetele în familie ca fiind o situație des întâlnită în familie; Numiri, umiliri verbale față de copil în familie – sunt prezente în cadrul familiei în viziunea a 40, 5% dintre respondenți. Femeile (45, 4%) sesizează prezența acestor situații în familie într-o pondere mai mare comparativ cu bărbații (34, 7%); Prezența neglijării copiilor și lipsei grijii părintești este sesizată într-o măsură mai mare de femei și de către persoanele cu un nivel mai înalt de studii; Violența fizică este frecvent prezentă în cadrul familiei în viziunea a 35, 3% din respondenți. Femeile (38, 5%) declară existența pedepsei corporale în familie într-o pondere mai mare comparativ cu bărbații (31, 5%). Pedeapsa fizică a copiilor pare a fi mai frecventă în mediul rural (38, 1%), față de urban (32, 4%). Respondenții nu percep abuzul sexual ca un fenomen răspândit în societate.

Răspândirea abuzului sexual asupra copiilor, 2015 vizavi 2018 3. 4% 23. 6% 36. 0% 17. 5% 19. 5% Foarte frecvent Destul de frecvent Rar Deloc Dificil de răspuns 2015 4. 2%13. 1% 0% 10% 36. 2% 20% 30% 40% 26. 3% 50% 60% 70% 20. 2% 80% 90% 100%

Analiza comparativă a variantei de răspuns „deloc” nu sunt așa situații, 2015 vizavi 2018 Ţipete în familie 8. 5% 9. 3% Lipsa grijei părinteşti / neglijare 9. 4% 10. 3% Numiri, umiliri verbale faţă de copil în familie 14. 5% 2015 14. 0% 11. 2% Pedeapsa corporală a copilului (bătaie) în familie 2018 18. 1% 15. 5% Numiri, umiliri verbale a copilului la şcoală 22. 7% 17. 5% Abuz sexual asupra copilului 26. 3% 22. 7% Pedeapsa corporală a copilului (bătaie) la şcoală 0% 5% 10% 15% 20% 25% 29. 5% 30% 35%

Percepții privind implicarea instituțiilor în protecția copiilor abuzați (1) Şcoala / grădiniţa 16. 4% Asistentul social din localitate 19. 0% Poliţistul de sector 17. 8% 51. 6% 48. 7% 48. 5% 14. 2% 17. 8% 13. 2% 19. 0% 15. 4% 18. 3% Centrul medicilor de familie / Punctul medical 13. 8% 44. 1% 20. 6% 21. 5% Serviciul raional / municipal de asistenţă socială 13. 4% 44. 0% 20. 0% 22. 7% Primarul / vice-primarul pe probleme sociale 13. 6% 43. 2% 23. 0% Centre de servicii socio-educaţionale 14. 5% 42. 4% Biserica / Preotul din localitate în mare măsură 12. 5% Procuratura 7. 2% Judecătoria 6. 5% ONG-uri 7. 3% într-o oarecare măsură 16. 8% 33. 2% 26. 3% 31. 1% 38. 5% 23. 2% 28. 1% 37. 5% 31. 9% 20. 2% 26. 3% 29. 3% 20. 5% nu se implică deloc 26. 6% 40. 3% dificil de răspuns Întrebarea: După părerea Dvs. , în ce măsură următoarele organizaţii / sau reprezentanţi ai organizaţiilor se implică în ajutorarea copiilor ce suferă de neglijare sau violenţă în familie?

Actorii locali (2) Instituțiile de învățământ precum și asistentul social sunt instituțiile care se implică în mare măsură în ajutorarea copiilor ce suferă de neglijare și violență în familie, preponderent în opinia: În jur de o pătrime din respondenți (23%) afirmă că primarul nu se implică în ajutorarea copiilor abuzați, iar o cincime nu cunosc despre activitățile acestuia privind protecția copiilor abuzați. Ø persoanelor cu un nivel înalt de studii; Ø persoanelor active; Ø persoanelor din mediu rural; Ø persoanele cu un nivel înalt de studii; Ø respondenții cu un nivel înalt de trai; Ø respondenții din mediu urban. În opinia respondenților, primarul și biserica se implică într-o măsură mai mică comparativ cu ceilalți actori locali.

Analiza comparativă a variantei de răspuns „nu se implică deloc” în ajutorarea copiilor victime ale violenței, 2015 vizavi 2018 13. 2% Asistentul social din localitate 19. 4% 14. 2% 17. 9% Şcoala / grădiniţa 15. 4% Poliţistul de sector 2018 22. 8% 2015 16. 8% Centre de servicii socio-educaţionale 32. 1% 20. 0% Serviciul raional / municipal de asistenţă socială ONG-uri 20. 5% Centrul medicilor de familie / Punctul medical 20. 6% 29. 7% 37. 1% 31. 1% 23. 0% Primarul / vice-primarul pe probleme sociale 35. 8% 28. 1% Procuratura 40. 7% 29. 3% Judecătoria 41. 8% 31. 1% Biserica / Preotul din localitate 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 43. 8% 40% 45% 50%

Percepții privind implicarea ONG Rolul și implicarea ONG-urilor în cazurile de abuz asupra copilului este cel mai puțin cunoscut de către populație. 50. 8% 41. 6% Cu cât nivelul de socioeconomic este mai scăzut, cu atât gradul de cunoaștere despre rolul și implicarea ONG-urilor este mai mic. 30. 8% Nivel scăzut Nivel mediu Nivel înalt 54. 8% 41. 4% Cu cât nivelul de studii este mai scăzut, cu atât gradul de cunoaștere despre rolul și implicarea ONG-urilor este mai mic. 31. 5% Nivel scăzut de studii Nivel mediu de studii Nivel înalt de studii Persoanele din mediul rural (45, 1%) sunt mai puțin informate comparativ cu cei din mediul urban (35, 6%).

Opinii privind obligativitatea raportării actelor de abuz asupra copilului Nu; 13. 4% Da; 86. 6% Întrebarea: Atunci când are loc un act de abuz asupra copilului, credeţi că acesta trebuie să fie raportat autorităţilor statului pentru ca acestea să intervină?

Raportarea situațiilor de abuz în dependență de forma acestuia și vârsta copiilor (1) Întrebarea: . Ce situaţii credeţi că trebuie raportate? (în cazul copiilor 0 -6 ani și 7 -18 ani)

Raportarea situațiilor de abuz în dependență de forma acestuia și vârsta copiilor (2) Ø Cei mai mulți respondenți, nouă din zece intervievați, consideră că cazurile de abuz sexual asupra copiilor trebuie raportate; Ø Respondenții sunt mai sensibili la cazurile de violență fizică în cadrul instituțiilor de învățământ față de violența fizică din familie, cu toate că cea din urmă este mai răspândită decât prima; Ø Neglijarea și lipsa grijii părintești este considerată o situație necesară de a fi raportată în cazurile ambelor categorii de copii; Ø Violența verbală este tolerată de respondenți, astfel, mai puțini respondenți percep necesitatea raportării către instituțiile statului a umilirilor verbale și țipetelor în familie.

Opinii privind responsabilii de raportare a cazurilor de abuz 63. 9% 58. 7% Unul din părinţii copilului 57. 6% 53. 8% Una din rudele copilului (bunei, unchi etc. ) Vecinii 60. 7% 53. 3% Instituţiile şcolare (grădiniţe, şcoli) 36. 1% Persoane străine care intră în contact cu copilul 30. 7% 20. 6% Centrul medicilor de familie / medicii de familie 32. 9% 17. 8% Centrele socio-educaţionale 2018 32. 6% 12. 9% Preotul 45. 7% 2015 22. 3% 8. 4% 2. 1% 5. 3% Nu trebuie nimeni să raporteze / să sesizeze 1. 0% 2. 8% Toți cei care observa 0. 6% 1. 6% Altcineva NȘ/NR 2. 3% 0 7. 1% 0 0 1 1 1 Întrebarea: Cine credeţi că trebuie să raporteze/ să sesizeze autorităţilor statului cazurile de abuz pentru ca acestea să intervină?

Populaţia NU raportează/ sesizează autorităţile statului cazurile de abuz pentru ca acestea să intervină Persoanele care consideră necesară sesizarea autorităților privind cazurile de abuz asupra copiilor: • 93, 1% sunt de acord că populația nu raportează cazurile de abuz; Nu; [ЗНАЧЕНИ Е] Da; 74. 5% Persoanele care Nu consideră necesară sesizarea autorităților privind cazurile de abuz asupra copiilor: • 65, 3% sunt de acord că populația nu raportează cazurile de abuz. Întrebarea: Sunteţi de acord cu afirmaţia „Populaţia NU raportează/ sesizează autorităţile statului privind cazurile de abuz pentru ca acestea să intervină”?

Motivele din care nu se raportează cazurile de abuz Le este frică de abuzator / rudele / prietenii acestuia 37. 3% 39. 1% 35. 7% Nu au încredere că se va soluţiona cazul Le este frică de autorităţi 35. 1% 20. 2% Le este ruşine să raporteze / sesizeze 25. 6% 33. 0% 28. 4% 23. 6% Nu cunosc unde şi cui să raporteze / sesizeze Populaţia nu consideră abuzul o problemă necesară de raportat / sesizat 2018 2015 17. 1% 20. 3% 3. 6% 6. 7% Indiferența Altceva 50. 0% 0. 5% 1. 5% 4. 0% 1. 6% Nu știu/ Nu răspund 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% Întrebarea: De ce consideraţi că populaţia nu raportează/ sesizează autorităţile statului privind cazurile de abuz pentru ca acestea să intervină?

Aspecte specifice ale motivelor din care nu se raportează cazurile de abuz ü Frică de abuzator/ rudele / prietenii acestuia reprezintă principalul motiv pentru toate sub-categoriile analizate: Vârstă Nivel de studii Mediu de reședință • Tinerii (18 -29 ani), precum și persoanele după 45 ani nu au încredere că cazul raportat va fi soluționat; • Respondenții cu vârsta de 30 -44 ani consideră că un motiv mai important din care nu se sesizează cazurile de abuz este rușinea. • Persoanele cu un nivel mai înalt de studii susțin că actele de abuz nu sunt raportate în mare parte din neîncredere în soluționarea cazului; • Persoanele din mediul urban consideră că motivele din care nu se raportează cazurile de abuz sunt neîncrederea în soluționarea cazului, frica de autorități și faptul că nu se cunoaște unde și cui să se raporteze cazul de abuz; • Pentru respondenții din mediul rural, rușinea de a raporta cazurile de abuz și frica de autorități constituie motivele principale faptului că abuzurile nu se raportează.

Concluzii

Concluzii (1) Violența verbală continuă să fie percepută ca fiind cea mai răspândită în Republica Moldova comparativ cu alte tipuri de violență (fizică, sexuală), dar este și cea mai tolerată formă de abuz. Femeile, cu studii superioare și cei cu un nivel de trai mai înalt sesizează mai frecvent existența violenței în familie și a abuzului asupra copiilor. Abuzul fizic și verbal este perceput ca fiind mai răspândit în familie, dar sensibilizează mai mult dacă copilul este abuzat în cadrul instituțiilor de învățământ. Comparativ cu studiul din 2015, a scăzut semnificat ponderea celor care au apreciat că „deloc” nu sunt răspândite diferite forme de violență. Conștientizarea problemei este un pas important în intervenția de diminuare a acestui fenomen.

Concluzii (2) Nouă din zece respondenți consideră necesară raportarea cazurilor de abuz asupra copilului autorităților statului. Respondenții sunt mai sensibili în raportarea situațiilor concrete de abuz și a celor considerate mai grave, cum ar fi cazurile de abuz sexual; Actorii locali: reprezentanții instituțiilor de învățământ, asistentul social, poliția de sector și medicul de familie sunt cei care se implică într-o măsură mai mare în ajutorarea copiilor ce suferă de neglijare sau violenţă în familie, în opinia celor intervievați. Șapte din zece respondenți au fost de acord că populația este indiferentă privind violența asupra copilului și nu se implică în raportarea cazurilor de abuz asupra copilului. Cauzele principale din care nu se raportează cazurile de violență se referă la: frica de abuzator, neîncrederea în soluționarea cazurilor de către instituțiile statului, sentimentul de rușine, neinformarea populației despre modalitatea de raportarea a acestor cazuri.

Vă mulțumim!