Strategia organizatiei Definiia strategiei 1 2 3 O

Strategia organizatiei

Definiţia strategiei 1. 2. 3. O percepţie care desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie. Un model ce stabileşte o structură de acţiuni consistente în plan comportamental. O perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziţii, dar şi o anume percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale, vizînd piaţa, tehnologia etc. Obs. După Henry Mintzberg.

Definiţia strategiei după Michael Porter – specialistul numărul 1 în strategii în perioada actuală “Strategie generică” – specificarea abordării fundamentale pentru obţinerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acţiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcţional.

Strategia în viziunea şcolii de management din România ¢ Ansamblul obiectivelor majore pe termen lung ale organizaţiei, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei.

Operaţionalizarea strategiei Se face prin deciziile strategice care au următoarele caracteristici: ¢ se referă la activităţile organizaţiei; ¢ sincronizează activităţile organizaţiei cu potenţialul resurselor; ¢ implică alocări şi realocări majore de resurse; ¢ afectează deciziile operaţionale, generând un lanţ de decizii de importanţă mai redusă şi de activităţi operaţionale, privind utilizarea resurselor; ¢ sunt influenţate nu numai de elementele contextuale şi de resursele disponibile, dar şi de valorile şi aşteptările persoanelor care deţin puterea în cadrul organizaţiei.

Politica firmei ¢ Cuprinde un set de obiective pe termen mediu, care se referă la: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. ansamblul activităţilor; componentele majore ale politicii; volumul şi structura resurselor disponibile; acţiunile majore de întreprins; principalii responsabili şi executanţi; sursele de finanţare; termenele finale şi intermediare; indicatorii de eficienţă globali si parţiali.

Caracteristicile politicii firmei ¢ ¢ Orizont de timp mai redus decât al strategiei, intrucât se referă la perioade de 0, 5 -2 ani, de regulă 1 an. Grad de detaliere mai pronunţat, având numeroase elemente suplimentare, în special cu caracter operaţional. Se concretizează, de obicei, în programul sau planul anual al întreprinderii şi/sau în programe speciale pe anumite domenii – comercial, tehnic, financiar, personal, marketing, reparaţii etc. – prevăzute pe orizonturi scurte şi medii de timp, intre câteva luni şi maximum doi ani. Au un caracter realist, corectând strategiile şi conţinând elemente suplimentare celor avute în vedere la elaborarea strategiilor.

Componentele strategiei 1. 2. 3. 4. 5. 6. Misiunea firmei. Obiectivele fundamentale. Opţiunile strategice. Resursele. Termenele. Avantajul competitiv.

Componentele strategiei -11. Misiunea firmei – o enunţare completă şi cuprinzătoare a scopurilor fundamentale si concepţiei (filozofiei) privind evoluţia şi desfăşurarea activităţilor firmei, prin care se diferenţiază de întreprinderile similare şi din care decurge sfera sau domeniul de activitate şi piaţa deservită. 2. Obiectivele fundamentale – acele obiective care au în vedere orizonturi indelungate de timp, de regulă de 3 -5 ani şi care se referă la ansamblul activităţilor firmei sau la componente majore ale acesteia. Din punct de vedere al conţinutului, se împart în două categorii: ¢ obiective economice; ¢ obiective sociale.

Componentele strategiei -22. 1 Obiectivele economice – sintetizează şi cuantifică scopurile avute în vedere pe termen lung de proprietar, managementul superior şi alte categorii de stakeholderi. 2. 2 Se referă la: ¢ câştigul pe acţiune; ¢ valoarea acţiunii; ¢ profitul si rata profitului; ¢ cifra de afaceri; ¢ cota parte din piaţă; ¢ productivitatea muncii; ¢ calitatea produselor şi serviciilor.

Componentele strategiei -32. 3 Obiectivele sociale – mai puţin frecvente în strategia firmelor din Europa Centrală şi de Est, cu tendinţa de creştere a importanţei lor în ultimul deceniu, având un impact major asupra dezvoltării şi creşterii performanţelor firmei. 2. 4 Se referă cu precădere la: ¢ controlul poluării; ¢ cooperarea cu autorităţile locale şi centrale; ¢ salarizarea şi condiţiile de muncă ale salariaţilor; ¢ satisfacerea clienţilor prin calitatea, durabilitatea, flexibilitatea şi preţul produselor şi serviciilor oferite; ¢ permanentizarea furnizorilor în schimbul oferirii de produse şi servicii de calitate.

Componentele strategiei -43. Opţiunile strategice – reprezintă abordările strategice majore, cu implicaţii asupra conţinutului unei părţi apreciabile dintre activităţile firmei, pe baza cărora se stabileşte cum este posibilă şi raţională îndeplinirea obiectivelor strategice. Sunt cunoscute şi sub denumirea de “vectori de creştere” ai firmei 3. 1 Abordări strategice: ¢ privatizarea; ¢ retehnologizarea; ¢ reproiectarea sistemului de management; ¢ pătrunderea pe noi pieţe; ¢ diversificarea producţiei; ¢ asimilarea de noi produse; ¢ informatizarea activităţilor etc.

Componentele strategiei -54. Resursele – sunt prevăzute sub forma fondurilor circulante şi a celor pentru investiţii. 5. Termenele strategice – delimitează perioada de operaţionalizare a strategiei, precizând momentul declanşării şi finalizării opţiunilor strategice majore. 6. Avantajul competitiv – realizarea unor produse sau servicii superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori, comparativ cu ofertele majorităţii concurenţilor. Michael Porter consideră că avantajul competitiv se reduce la asigurarea unui cost redus, sau a unui produs/serviciu care se diferenţiază prin calităţile sale de produsele/serviciile similare oferite de alte firme. ¢ Avantaj competitiv viabil: dacă este durabil şi poate fi susţinut o perioadă îndelungată.