Sisteme politice contemporane Curs 3 Dou tipuri ale

Sisteme politice contemporane Curs 3: Două tipuri ale democraţiei moderne: democraţia majoritară şi democraţia consensuală 26. 03. 2007

Abordări în cercetarea politică • Vechiul instituţionalism • Concentrare pe analiza istorică • Abordare legalist-instituţională (ex. constituţionalism) • Caracteristică sec. XIX-1950. • Behaviourismul • Analiza politică trebuie privită ca “ştiinţă” • Scopul său este de a dezvolta o ştiinţă empirică cumulativă a politicului, bazată pe teorie existentă. • Scopul central este analiza comportamentului actorului politic, în special al individului. • Apare odată cu dezvoltarea statisticii ca instrument de analiză empirică (Universitatea Michigan).

Abordări în cercetarea politică • Noul instituţionalism • Reîncearcă readucerea instituţiilor în centrul analizei politice. • Instituţiile sunt reguli şi de aceea ele sunt baza politicii. • Asumpţia principală a acestei abordări este aceea că instituţiile determină în mod substanţial comportamentul actorilor politici.

Ce înţelegem prin democraţie politică? • O metodă prin care liderii politici ajung în posturi publice prin intermediul cîştigării alegerilor competitive (J. Schumpeter). • Un sistem politic caracterizat prin competiţie politică şi participare politică largă, garantat de cel puţin opt instituţii politice (Robert A. Dahl).

Diferenţe de conceptualizare • Prima definiţie, cea elitistă, accentuează comportamentul lidershipului politic, încadrîndu-se mai degrabă în abordarea behavioristă. • Cea de-a doua definiţie accentuează latura instituţionalistă a politicii şi a sistemului politic democratic.

De ce este important? • Democraţiile moderne nu reprezintă o categorie omogenă din punct de vedere instituţional sau al principiilor după care funcţionează. • Principiile după care ele sunt construite din punct de vedere instituţional sunt diferite. • Funcţionarea lor este diferită, la fel cum sunt şi rezultatele funcţionării lor. • Stabilitatea regimului democratic depinde în mod fundamental de tipul de democraţie instituit.

Două tipuri de democraţie politică • Două axe de analiză a democraţiilor moderne: • Majoritarianismul vs consociaţionalismul • Majoritarianism vs consensualismul. • Democraţia majoritară (de tip Westminster). • Democraţia consociaţională/consensuală. • Cele două/trei tipuri de democraţie politică sunt conceptual legate de cercetările lui Arend Lijphart.

Două tipuri de democraţie politică • Două dimensiuni după care putem distinge între cele două tipuri: • Caracteristicile sistemelor de partide, electorale şi ale coaliţiilor guvernamentale • Caracteristicile organizării naţionale (unitarfederal)

Democraţia majoritară (Lijphart) • Mai este cunoscută sub numele de democraţie de tip Westminster. • Esenţa democraţiei majoritare este principiul majoritării (majority rule). • O regăsim în principal în tările care sunt omogene din punct de vedere etnic, cultural, religios sau lingvistic.

Caracteristici ale democraţiei majoritare • • • Concentrarea puterii executive Fuziunea puterii şi dominaţia cabinetului Bicameralism asimetric Sistem de două partide Sistem de partide unidimensional Un sistem electoral de tip majoritar simplu Guvernămînt centralizat şi unitar Constituţie nescrisă şi suveranitatea parlamentului Democraţie exclusiv reprezentativă (absenţa referendumurilor)

Democraţia consociaţională • Termenul de consociaţional este adus de Arend Lijphart în anii 1970. • Desemnează modul în care funcţionează democraţiile politice în societăţile divizate sau pluraliste. • O societate pluralistă este o societate divizată de clivaje segmentale (religioase, ideologice, lingvistice, culturale, rasiale etc).

Democraţia consociaţională • Poate fi definită prin patru mari caracteristici: 1. Guvernarea societăţii de către coaliţii mari, cuprinzătoare. 2. Veto mutual din partea minorităţilor. 3. Proporţionalitatea reprezentării politice. 4. Grad înalt de autonomie pentru fiecare segment în ceea ce priveşte afacerile interne.

Democraţia consociaţională • Aceste principii ale democraţiei consociaţionale sunt necesare pentru a prezerva stabilitatea regimului democratic în acele societăţi care sunt extrem de divizate!

Democraţia consesuală • Este opusul democraţiei majoritare. • Societăţile neomogene au tendinţe centrifuge care pot provoca serioase perturbări ale sistemului democratic. • Principiile majoritare sunt inadecvate şi periculoase în asemenea societăţi. • Este necesar un aranjament instituţional bazat pe consens şi nu pe majoritate vs. minoritate.

Caracteristici ale democraţiei consensuale • Împărţirea puterii executive prin formarea de coaliţii extinse • Separarea formală şi informală a puterii • Bicameralism balansat şi reprezentarea minorităţilor • Sistem multipartid • Sistem de partid multidimensional • Reprezentare proporţională • Federalism teritorial şi non-teritorial (Belgia) şi descentralizare a statului • Constituţie scrisă şi veto al minorităţilor

Rezumat: trei principii ale democraţiilor moderne • Majoritarism • Consociaţionalism • Consunsualism

Consociaţionalism vs consensualism • Cele două tipuri de democraţii sunt foarte asemănătoare, însă nu se suprapun ca şi concepte în totalitate. • Asemănări: – Ambele sunt forme non- sau chiar antimajoritare ale democraţiei – Ambele au în vedere societăţi care sunt segmentate cultural sau pluraliste

Consociaţionalism vs consensualism • Ce le diferenţiază: – Consociaţionalismul este un concept mult mai larg decît consensualismul – Consociaţionalismul se referă la practicile informale (comportament) ale/al lidershipului politic care încearcă să prevină căderea sistemului democratic în tările extrem de divizate cultural – Consensualismul se referă la aranjamentul formalinstituţional (instituţii) care ajută la supravieţuirea democraţiei – Consociaţionalismul este o cerinţă mai puternică decît consensualismul.

Bibliografie recomandată • Lijphart, Arend. 1977. Democracy in Plural Societies: A Comparative Exploration. New Haven and London: Yale University Press. • Lijphart, Arend. 1984. Democracies: Patterns of Majoritarian and Consensus Government in Twenty One Countries. New Haven and London: Yale University Press. • Lijphart, Arend. 2000. Modele ale democraţiei: forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări. Iaşi: Polirom.