SFINII PRINI DE LA EFES I CALCEDON Sfantul

SFINŢII PĂRINŢI DE LA EFES ŞI CALCEDON - Sfantul Chiril al Alexandriei (aprox. 370 - 444) - Sfantul Ioan Casian (aprox. 360 - 435) - Sfantul Leon cel Mare (aprox. 400 - 461)

Sfantul Chiril al Alexandriei Viaţa n n Născut la Alexandria, in jurul anului 370, unchiul său era episcopul Teofil al Alexandriei. L-a insoţit pe Teofil, in anul 403, la Constantinopol, unde a participat la Sinodul de la Stejar, care a depus din treaptă pe Sf. Ioan Gură de Aur. 412, Sf. Chiril a luat locul lui Teofil, continuand tradiţia Bisericii din Alexandria şi a şcolii ei… din anul 429, Sf. Chiril este prezent in lupta contra nestorianismului, sau a dioprosopismului (erezia lui Nestorie, patriarh al C-polului intre 428 -431).

Sfantul Chiril al Alexandriei Viaţa n n Impăratul Teodosie II a convocat la Efes, in 431, Sinodul al III-lea Ecumenic. Sf. Chiril, impreună cu grupa lui, a caterisit pe Nestorie, a condamnat nestorianismul şi a proclamat pe Sf. Fecioară Maria ca Născătoare de Dumnezeu. sosesc episcopii orientali, in frunte cu Ioan de Antiohia, convocat un sinod al lor, unde e caterisit şi excomunicat Sf. Chiril. Impăratul i-a caterisit şi aruncat in temniţă atat pe Sf. Chiril cat şi pe Nestorie.

Sfantul Chiril al Alexandriei Viaţa n n Sf. Părinte se intoarce triumfător la Alexandria, iar Nestorie se retrage intr-o mănăstire din Antiohia. Prin Simbolul de unire din 433 (Simbolul se pare că a fost scris de Teodoret al Cirului!) cele două centre s-au impăcat, iar Ioan de Antiohia a recunoscut condamnarea lui Nestorie. Sf. Chiril a continuat să lupte pentru apărarea invăţăturii Sinodului III Ecumenic. A murit la 27 iunie 444. Este prăznuit, impreună cu Sfantul Atanasie cel Mare, la 18 ianuarie.

Simbolul de unire din 433 n “Mărturisim că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut, e Dumnezeu desăvarşit şi om desăvarşit, din suflet raţional şi trup, născut inaintea vecilor din Tatăl după dumnezeire, iar in zilele din urmă născut din Fecioara Maria după omenitate, pentru noi şi pentru a noastră mantuire, deofiintă cu Tatăl după dumnezeire şi deofiinţă cu noi după omenitate. In adevăr s-a făcut unirea celor două firi. De aceea, mărturisim un Hristos, un Fiu, un Domn. Potrivit acestei idei a unirii neamestecate, mărturisim că Dumnezeu Logosul s-a intrupat şi s-a făcut om şi şi-a unit templul luat din ea (Fecioara Maria) prin insuşi actul zămislirii. Ştim că teologii consideră unele din enunţurile evanghelice şi apostolice despre Hristos drept comune pentru unitatea persoanei, iar pe altele ca deosebite pentru dualitatea firilor, pe cele demne de Dumnezeu ca ale dumnezeirii lui Hristos, iar pe cele umile ca ale omenităţii lui”.

Sfantul Chiril al Alexandriei Opera n Exegeza Vechiului si Noului Testament: 1) Inchinarea şi slujirea in Duh şi Adevăr (17 cărţi, la anul 412); jertfele Vechiului Testament - chipuri ale jertfei lui Hristos şi ale jertfei noastre spirituale in Hristos. 2) Glafira sau Comentarii elegante (13 cărţi de exegeză la Vechiul Testament), scrisă inainte de polemica Sfantului Chiril cu Nestorie (429), in centrul operei Sfantului Părinte stă Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Titlul intreg al acestei lucrări este: “Transparenţe pline de graţie sau de farmec in Pentateuh”. Descrierile lui Hristos sunt, cum spune Părintele Dumitru Stăniloae, “atat de subtile, atat de nuanţate, atat de bogate in paradoxuri, atat de adanci, de spirituale”. Este o carte “atat de bogată in adancirea tainei lui Hristos”. 3)Comentariu la Evanghelia după Ioan (12 cărţi de la 429). Tema identităţii fiinţei Fiului cu cea a Tatălui şi a Sfantului Duh, indumnezeirea omului prin Sfantul Duh; combaterea ereticilor (arieni, eunomieni, etc); 4)Comentariu la Evanghelia după Luca (omilii mai mult practice decat dogmatice, după anul 430)

Sfantul Chiril al Alexandriei Opera n Scrieri dogmatice şi polemice contra nestorianismului: 1) Contra blasfemiilor lui Nestorie (5 cărţi, 43 cap. , din anul 430). Maica Domnului este numită de către Sfantul Părinte, “cea mai sfantă frumuseţe a dogmelor Bisericii”. 2) Despre credinţă, către preaevlaviosul impărat Teodosie II (despre raportul dintre conducerea statului şi credinţă; prezintă o hristologie biblică). 3) Dialogul despre intruparea Unuia Născut. Acest dialog are de fapt un titlu mai lung care arată şi ce temă tratează el: “Intruparea Fiului Dumnezeu şi faptul că Hristos este Unul, adică o singură persoană, şi nu două, cum ajunseseră să afirme antiohienii”. 4)Către regine (cu pasaje din Sfinţii Părinţi, adresate sorei impăratului, Pulheria şi soţiei acestuia, Eudoxia).

Sfantul Chiril al Alexandriei Opera n Cele 12 anatematisme contra lui Nestorie, sau Apologie pentru cele 12 capitole contra episcopilor orientali (din 431, prezentate ca dogme la Sinodul de la Efes, din acelaşi an, sunt un răspuns la reacţiile nestoriene faţă de primele scrieri ale Sfantului Chiril). Fiecare dintre ele este alcătuită din cate un grup de obiecţii, o apologie a Sfantului Chiril şi o concluzie numită anatematismă, combătand şi apolinarismul şi monofizismul. Cele două firi s-au unit in chip natural. Lucrările lor respectă specificul fiecăruia, dar nu sunt doi, ci unui singur care lucrează. Sfanta Treime este "o singură fiinţă in trei ipostasuri", formulă pe care o folosise Sfantul Vasile cel Mare.

Anatematismele Sfantul Chiril al Alexandriei n n I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfanta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvantul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema. 

 II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvantul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul in chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema. III: Dacă cineva, in Hristos care este Unul, imparte ipostasurile după unire, legandu-le intre ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema. IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Insuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă in chip deosebit de omul care se inţelege alături de Cuvantul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvantul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.

Anatematismele Sfantul Chiril al Alexandriei n n V: Dacă cineva indrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, intrucat Cuvantul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sangelui şi trupului: să fie anatema. VI: Dacă cineva indrăzneşte să spună că Cuvantul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpanul lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă, intrucat Cuvantul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema. VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus in mişcare intocmai ca un om de Cuvantul lui Dumnezeu, şi că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat langă El: să fie anatema. VIII: Dacă cineva indrăzneşte să spună că omul luat de Cuvantul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvantul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit (căci cuvantul “dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să inţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură inchinare şi nici nu-I inalţă o singură preamărire, intrucat Cuvantul S-a făcut trup: să fie anatema.

Anatematismele Sfantul Chiril al Alexandriei n n IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra impotriva duhurilor celor necurate şi de a săvarşi minuni intre oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema. X: Sfanta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi intru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui. Deci dacă cineva zice că arhiereu şi apostol al nostru nu S-a născut Insuşi Cuvantul cel din Dumnezeu, atunci cand S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, in afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Insuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie anatema.

Anatematismele Sfantul Chiril al Alexandriei n n XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvantului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice c este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică avand numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, intrucat el a fost propriu Cuvantului care putere de a face vii toate: să fie anatema. XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvantul lui Dumnezeu a pătimit in trup şi că a fost răstignit in trup, şi că a gustat in trup moartea, fiind Cel Intai Născut din morţi, intrucat Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie anatema.

Sfantul Chiril al Alexandriei Opera n n n 6) Explicarea celor 12 capitole (expresia cea mai concentrată a hristologiei sale). 7) Apologie către prea evlaviosul impărat Teodosie (in care se apără de acuzaţiile ce i se aduceau la cele intamplate la sinodul de la Efes); 8) Contra celor ce nu vor sa mărturisească faptul că Sfanta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. Combate pe cei care invăţau că Logosul nu s-a făcut om, ci sălăşluieşte in omul născut din femeie. 9) Dialogul Sfantului Chiril cu Nestorie despre faptul că Sfanta Fecioară e Născătoare de Dumnezeu - Theotokos şi nu Născătoare de Hristos - Hristotokos. 10) Scolii despre intruparea Unuia-Născut 11) Contra lui Teodor şi Dioscor. Cei doi fuseseră dascălii lui Nestorie. (Teodor susţinea că Cel născut din Maria este Fiul lui Dumnezeu prin har, iar Logosul prin natură).

Sfantul Chiril al Alexandriei Doctrina n n Invăţătura despre Dumnezeu şi Sfanta Treime. Firea dumnezeiască este simplă. Numirile lui Dumnezeu nu se referă la fiinţa Sa. Fiul este imaginea Tatălui. Primind chipul Fiului, adică pe Duhul Sfant, primim pe Fiul şi pe Tatăl. Hristologia. Sfantul Chiril vorbeşte despre unirea reală a celor două firi in Hristos, iar nu despre o unire morală. Nu sunt două persoane şi doi fii, ci unul singur. "Unirea fizică" este unirea adevărată. Foloseşte expresia “O singură fire intrupată a lui Dumnezeu – Cuvantul”! Sfantul Chiril folosea adesea cuvantul fire in loc de ipostas sau persoană; nu a tăgăduit nici cele două firi in Hristos, cum făceau monofiziţii, nici nu a contestat caracterul propriu al firii umane, ca Apolinarie. Sfantul Părinte vorbeşte şi despre comunicarea insuşirilor. Fecioara Maria este numită Theotokos.

Sfantul Chiril al Alexandriei Doctrina n n Teoria enipostazei. Sfantul Chiril a creat această teorie a enipostasei, sau a “insuşirii omenităţii de Logos”, cu un secol inainte de Leonţiu de Bizanţ. “Spunem că trupul a devenit propriul trup al Cuvantului, şi nu al unui om existand aparte şi separat, ca şi cum Hristos şi Fiul ar fi altul decat Cuvantul. . . Trupul său este omogen sau consubstanţial cu trupurile noastre (fiindcă e născut din femeie) şi trebuie considerat şi numit propriul trup al Cuvantului”. Sfanta Euharistie. Doctrina euharistică a Sfantului Chiril se opune cu eficacitate doctrinei hristologice nestoriene. Prin Sfantul Botez se sălăşluieşte Sfantul Duh in suflete. Apa Botezului purifică de toată intinăciunea, incat devenim temple ale lui Dumnezeu. Harul divin este un factor decisiv in progresul spiritual al credincioşilor.

Lupta cu ereziile epocii… in loc de… Concluzii. n n n Sfantul Chiril ia atitudine impotriva docheţilor, a lui Arie, a lui Marcel şi a lui Fotin, a lui Eustaţiu de Antiohia şi Apolinarie de Laodiceea. Marcel de Ancira şi Fotin de SIrmium spuneau că Dumnezeu este o monadă indivizibilă, o singură persoană, nu trei ipostasuri. In Dumnezeu există Cuvantul, care nu poate fi numit Fiul decat după intrupare. Cuvantul există in Dumnezeu la inceput doar in potenţă, lipsit de ipostas propriu. Dar Sfantul Chiril a luptat mai ales contra lui Nestorie. Sfantul Chiril, continuator al Sfantului Atanasie cel Mare, luptător victorios impotriva tuturor ereziilor vremurilor sale, a condus Sinodul III ecumenic. A dat cea mai bună definiţie a raportului dintre firile Mantuitorului. A subliniat termenul Theotokos pentru Maica Domnului.

Sfantul Ioan Casian Viaţa n n născut in jurul anului 360, in provincia romană Scythia Minor (Dobrogea de astăzi). părinţii Sfantului Ioan Casian, creştini fiind şi dispunand de o bună situaţie materială, s-au ingrijit cu multă dăruire de creşterea spirituală a copiilor lor. Despre aceasta ne vorbeşte insuşi Ioan in “Convorbirile” sale: “Ştiam că ei nu ne-ar impiedica niciodată de la infăptuirea planurilor noastre şi ne gandeam mereu că progresul nostru duhovnicesc il datoram mai mult lor. Ne scuteau de orice griji, indeplinind cu bucurie chiar tot ce ar fi trebuit să facem noi. ”

Sfantul Ioan Casian Viaţa n n la varsta de 18 ani, insoţit de sora sa mai mică şi bunul său prieten, Gherman, părăseşte ţinuturile natale pentru a merge in Palestina, unde vor imbrăţişa calea monahismului pe la anul 385, vor pleca amandoi in Egipt pentru a cunoaşte viaţa monahilor de acolo. Vor trăi printre călugării din pustiul egiptean aproape 14 ani, iar in jurul anului 400, ii aflam la Constantinopol, unde era arhiepiscop Sfantul Ioan Gură de Aur.

Sfantul Ioan Casian Viaţa n n n n depunerea abuzivă din scaun a Sfantului Ioan Gură de Aur, Gherman şi Ioan Casian vor insoţi la Roma pe episcopul Paladie, pentru a-i inmana papei Ioncenţiu I († 417) scrisoarea clerului şi credincioşilor din Constantinopol Sf. Casian va fi remarcat de Inocenţiu I, care vorbeşte despre el in două epistole, leagă prietenie cu viitorul papă, Leon cel Mare († 461). Sfantul Ioan s-a intors la Constantinopol cu scrisoarea episcopului Romei, dar va fi nevoit să se se retragă la mănăstirea de la Betleem. Va fi hirotonit preot! Nesiguranţa din Palestina acelor ani l-a determinat să se indrepte spre alte ţinuturi, mai liniştite. Astfel, pe la anul 419, il aflăm la Marsilia.

Sfantul Ioan Casian Viaţa n n infiinţează două mănăstiri: una de călugări, in partea de sud a Marsiliei, de cealaltă parte a portului, care avea să devină celebra abaţie “Saint. Victor” (numită astfel după un martir din Marsilia din secolul III), şi una de călugăriţe, in oraş, cunoscută sub numele de “Saint-Sauveur” scrie in această perioadă o serie de lucrări : “Aşezămintele mănăstirilor de obşte şi despre vindecarea celor opt ganduri ale răutăţii”, “Convorbiri cu părinţii” şi “Despre Intruparea Domnului, impotriva lui Nestorie”. rămane la Marsilia pană la moarte, petrecută candva către anul 435. ziua de prăznuire a Sfantului Ioan Casian in Biserica Ortodoxă, este 29 februarie in anii bisecţi, iar in ceilalţi ani, prăznuirea se face pe 28 februarie. Biserica Romano-catolică (in special dioceza Marsiliei) il sărbătoreşte pe 23 iulie. Sfintele sale moaşte se păstrează intr-o capelă subterană a mănăstirii “Sfantul Victor” din Marsilia, mănăstire pe care a ctitorit-o.

Sfantul Ioan Casian Opera n n Două mari probleme cercetate de Sfantul Ioan Casian au fost: lupta contra păcatului şi biruința asupra lui prin organizarea tuturor eforturilor pentru imbunătățirea spirituală, dar şi menținerea cu tărie a invățăturii sinoadelor ecumenice (că Hristos este om adevărat şi Dumnezeu adevărat şi ne deschide calea spre realizarea desăvarşirii); “Despre aşezămintele mănăstirilor de obşte şi despre tămăduirile celor opt păcate principale”(12 cărți). Temele principale primelor patru cărți sunt legate de imbrăcămintea monahilor, rugăciunile din timpul zilei şi al nopții şi condițiile recrutării novicilor in viața monahală. Următoarele opt cărți se ocupă de cele opt păcate principale, reduse mai tarziu la şapte.

Sfantul Ioan Casian Opera n n “Colațiuni sau convorbiri cu Părinții”, in număr de 24, după numărul celor 24 de bătrani din Apocalipsă. Această carte este cea mai intinsă şi cea mai importantă operă a Sfantului Ioan Casian. Lucrarea relatează convorbirile pe care autorul şi prietenul său Gherman le-au avut cu cei mai vestiți pustnici ai Egiptului in ultimii 15 ani ai secolului al IV-lea. “Despre Intruparea Domnului, contra lui Nestorie” (De Incarnatione Domini contra Nestorium) este o altă operă a Sfantului Ioan Casian, in 7 cărți, scrisă la indemnul arhidiaconului Leon, devenit mai tarziu episcopul Leon al Romei. Vorbeşte despre ereziile mai importante, pe care le combate cu argumente scripturistice şi afirmă dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Sfantul Ioan Casian Doctrina n n n Sf. Ioan Casian apără in mod deschis cinstirea Fecioarei Maria şi susţine că este pe bună dreptate numită “Мaica Domnului”, Theotokos (“Născătoare de Dumnezeu”) Sf. Ioan Casian, vede in erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai tarziu) o continuare şi o imitare a pelagianismului, Hristologia Sfantului Ioan Casian este in intregime condiţionată de polemica impotriva lui Nestorie care, prin refuzul termenului de theotokos, ajunge să nege dumnezeirea lui Hristos. Pentru a-l combate pe Nestorie, Casian pune in aplicare diverse argumente. Schema cea mai des intalnită este: “Hristos este Dumnezeu pentru că este acelaşi cu Fiul veşnic. Aşadar Maria nu poate fi decat Mama lui Dumnezeu. ”

Sfantul Ioan Casian si teologia sinergiei n n n La cumpăna secolelor IV-V, Occidentul a fost tulburat disputa dintre adepţii lui Pelagiu şi cei ai Augustin in problema mantuirii omului. Pelagiu invăţa că omul are deplină libertate in a alege binele şi răul, prin urmare, se poate mantui singur; harul lui Dumnezeu este numai un ajutor pentru ca binele să poată fi săvarşit mai uşor. Augustin, criticand erezia pelagiană, va ajunge la cealaltă extremă: omul nu poate face nimic bun singur, binele este exclusiv rodul lui Dumnezeu; mai mult, pentru a-şi susţine punctul de vedere, a introdus invăţătura despre predestinaţie: mantuirea nu se acordă tuturor, ci numai acelora aleşi de Dumnezeu din veci. Sfantul Ioan Casian va răspunde prin intermediul scrierilor sale deopotrivă pelagienilor şi augustinienilor, oferind invăţătura teologică tradiţională a Bisericii: in mantuirea omului există o tainică impreunălucrare a omului cu Dumnezeu (sinergie).

Sfantul Ioan Casian si teologia sinergiei n “Priceperea omenească nu inţelege uşor cum se face că Domnul, pe de o parte, dă celor ce cer, Se descoperă celor ce-L caută, deschide celor ce bat, iar pe de altă parte, Se descoperă celor care nu-L caută, apare şi răspunde celor ce nu-L intreabă şi toată ziua intinde mainile către un popor care nu crede in El şi-I vorbeşte impotrivă, ii cheamă pe cei ce rezistă şi stau de-o parte, ii atrage la mantuire pe cei ce nu vor, celor ce vor să păcătuiască le taie putinţa de a-şi indeplini această dorinţă, li se impotriveşte cu bunătate celor ce se grăbesc să facă rău…”căci Dumnezeu Cel Care lucrează in voi şi ca să voiţi şi ca să săvarşiţi, după a Lui bunăvoinţă…” Convorbirea a XIII-a cu avva Cheremon

Sfantul Ioan Casian a fost o “punte de legătură intre Răsărit şi Apus” n n n autorul dezvoltă tot timpul temele pe realitatea faptelor, nu pierzandu-se in speculații Sfantul Ioan Casian vorbeşte despre scopul vieții monahale, afirmă că piedica desăvarşirii este păcatul sub toate formele lui, iar armele desăvarşirii sunt virtuțile şi ajutorul lui Dumnezeu intemeietor al monahismului apusean, rămane un valid reprezentant al ortodoxiei noastre de limbă latină a creat un nou gen de literatură patristică (cea monahală) descoperită sub numele de Pateric. bazandu-se pe tradiţia antropologică tradiţională, a depăşit conflictul dintre pelagieni şi augustinieni in disputa despre relaţia dintre libertatea omului şi harul dumnezeiesc. a reuşit să creeze o simbioză intre spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană, contribuind la intărirea spiritului ecumenic al creştinismului. Pentru acest fapt a şi fost numit “punte de legătură intre Răsărit şi Apus”.

Sfantul Leon cel Mare, papă al Romei Viaţa n n n Sfantul Leon I cel Mare este una dintre personalităţile marcante ale secolului al V-lea, jucand rolul unui dublu apărător al dreptei credinţe impotriva ereziilor şi al Romei confruntate cu invaziile barbare. Născut in ultimul deceniu al secolului al IV-lea la Roma, cu origini toscane, Pentru prima parte a vieţii sale nu există nici o sursă biografică, afară de puţinele menţiuni făcute de către Leon insuşi in scrierile sale.

Sfantul Leon cel Mare, papă al Romei Viaţa n n diacon sub episcopii Celestin I şi Sixtus al III-lea, din perioada diaconatului influenţă semnificativă in Biserică -dovada fiind relaţiile pe care el le intreţine cu Sfantul Chiril al Alexandriei – care ii cere să medieze in disputa dintre el şi episcopul Juvenalius al Ierusalimului, cu Sfantul Ioan Casian – care scrie la rugămintea lui tratatul “De incarnatione”(Despre Intruparea Cuvantului) impotriva nestorienilor

Sfantul Leon cel Mare, papă al Romei Viaţa n n n episcop al Romei in unanimitate de către cler şi popor la moartea lui Sixtus al III-lea (29 septembrie 440); ca episcop se confruntă cu două mari ameninţări: apariţia ereziilor şi invaziile barbare, atitudinea adoptată de către Leon a fost de a consolida primatul papalităţii, fundament al unităţii Bisericii in viziunea sa - impăratul Valentinian III dă legi drastice referitoare la secta maniheilor (la sugestia papei!), - impune pelagienilor să facă o retracţiune scrisă pentru a fi reprimiţi in Biserică, - condamnă pe priscilieni la un sinod din Toledo.

Sfantul Leon cel Mare, papă al Romei Viaţa n n Leon işi merită pe deplin titlul de Defensor urbis, Regele hunilor, Attila, “biciul lui Dumnezeu” invadează la 452 Italia şi se indreaptă spre Roma. Papa, pe cale diplomatică, reuşeşte să-l abată pe barbar spre Mantua, in nord. Evită alt dezastru: regele vandal Genseric debarcă in Italia, papa Leon obţinand numai cruţarea bisericilor mai importante ale oraşului, “Sfantul Petru”, “Sfantul Pavel” şi Lateranul! adoarme in Domnul la anul 461, la 10 noiembrie, fiind inmormantat in vechea Basilică “Sfantul Petru”. Este urmat in scaun de către Ilarius (461 -468); osemintele lui vor fi ulterior aşezate de către papa Clement al XI-lea sub altarul care ii este inchinat.

Sfantul Leon cel Mare, monofisismul şi Sin. IV Ecumenic n n papa Leon a adoptat o poziţie fermă faţă de monofizism, urmărind cu perseverenţă condamnarea acesteia! Eutihie - clasificat drept “eretic periculos” (Epistola dogmatica ad Flavianum), care predica o singură fire in persoana Mantuitorului sinod ţinut in anul 449 la Efes (curtea de la Constantinopol hotărăşte acest sinod), rămas in istorie ca: “sinod talhăresc” – ephesinum latrocinium! (numire dată de papa Leon!), sinod unde legaţilor papei nu li s-a permis să-şi prezinte argumentele! papa Leon va face presiuni pentru convocarea unui alt sinod!

Sfantul Leon cel Mare, monofisismul si Sin. IV Ecumenic n n moartea augustului din Orient (Teodosie II) şi venirea pe tron a surorii sale, Aelia Pulcheria, ortodoxă, şi a soţului ei Marcian. Sub patronajul celor doi impăraţi va avea loc cel mai mare sinod al lumii antice (intre 520 si 630 participanţi) – cel de la Calcedon (451). Leon cel Mare va trimite cinci delegaţi la acest sinod; aceştia vor putea de această dată să arate sinodalilor mărturisirea de credinţă a episcopului Romei, deja cunoscutul “Tomus ad Flavianum”.

Sfantul Leon cel Mare, monofisismul si Sin. IV Ecumenic

Sfantul Leon cel Mare şi mărturisirea sa de credinţă, cunoscută ca “Tomus ad Flavianum”! n episcopul Romei demontează concepţia greşită a lui Eutihie, care predica o singură fire in persoana Mantuitorului: “Proprietăţile celor două naturi răman neschimbate, reunindu-se intr-o singură persoană, slava, desăvarşirea şi veşnicia firii divine cu slăbiciunea, imperfecţiunea şi mortalitatea firii umane. Pentru a plăti datoria, pentru a-l răscumpăra pe om, firea cea nepătimitoare s-a legat cu firea pătimitoare, care suferă, pentru ca Mijlocitorul intre Dumnezeu şi oameni, Iisus Hristos, să poată muri, in timp ce rămane veşnic ca Dumnezeu. Om desăvarşit, El S-a născut Dumnezeu adevărat, deplin in firea Sa, deplin in firea noastră. El a trăit printre noi fără să greşească asemenea nouă. A luat chipul robului, fără murdăria păcatului, a slăvit firea Sa umană fără a aduce atingere firii Sale divine, căci această voinţă pe care a avut-o, de a se face vizibil, El care era de nevăzut, şi de a se face muritor, El care era Creatorul şi Stăpanul Atotputernic al tuturor, a fost lucrarea milei Sale şi nu o scădere a atotputerniciei Lui, asfel incat, El, Care in calitatea Sa de Dumnezeu l-a creat pe om, S-a făcut om El-Insuşi, luand chipul robului”.

Sfantul Leon cel Mare şi mărturisirea sa de credinţă, cunoscută ca “Tomus ad Flavianum”! n Papa Leon vorbeşte despre comunicarea insuşirilor celor două firi din persoana lui Hristos. “Astfel, Fiul lui Dumnezeu intră in această lume coruptă. Mai vechi decat timpul, El se supune timpului, Stăpan al universului, El acoperă cu un voal imensitatea atotputerniciei Sale şi ia chipul robului. Vine in lume printr-un mod nou de naştere: căci o Fecioară curată, nemurdărită de poftă, ii dă trupul Său. El ia acest trup nepăcătos din sanul Mariei, şi acest trup nu este mai puţin aceeaşi fire decat a noastră. Dumnezeu adevărat este şi om adevărat, şi nu există nicio minciună in această alianţă, slăbiciunea omului şi atotputernicia lui Dumnezeu s-au unit. Divinitatea Lui nu a fost deloc alterată de lucrarea milei Lui, lăsand neschimbată umanitatea Sa. Fiecare natură lucrează in participare cu cealaltă; Una străluceşte prin minuni, alta se pleacă sub ocări şi injurii. Cuvantul impărtăşeşte permanent slava lui Dumnezeu, Tatăl Său, iar trupul slăbiciunile firii noastre. ”

Sfantul Leon cel Mare şi mărturisirea sa de credinţă, cunoscută ca “Tomus ad Flavianum”! n n “Vedem două naturi, nu amestecate, ci unite intr-o persoană, Iisus Hristos, Dumnezeu şi om”. (Tertulian) Papa Leon adaptează formula moştenită de la Tertulian (şi Augustin!). Iată, in linii mari, gandirea sa hristologică, aşa cum este expusă in vestitul Tomus ad Flavianum.

Sfantul Leon cel Mare Opera n n 173 de Scrisori - numai 123 ii aparţin personal - probleme administrative şi disciplinare. 96 de Cuvantări - la sărbătorile impărăteşti şi sărbători de peste an săptămana patimilor. Primele cinci, ţinute la aniversarea urcării sale in scaunul pontifical, tratează despre primatul papal, altele se ocupă cu dogma hristologică. i se atribuie şi un liturghier - Sacramentarium leonianum Scrisoare dogmatică către Flavian (a 28 -a) - numită şi Tomosul către Flavian - Este foarte importantă pentru discuţiile hristologice ale timpului, in care Leon combate pe ereticul Eutihie şi susţine doctrina ortodoxă.

Sfantul Leon cel Mare Doctrina n n n In Tomosul către Flavian combate monofizismul, defineşte doctrina hristologică şi pune baza discuţiilor şi formulei dogmatice de la Calcedon, combate pelagianismul, maniheismul şi priscilianismul, formulează şi susţine primatul papal. Leon a avut o mare contribuţie in hristologie. Hristos e Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. El are două firi: omenească şi dumnezeiască, dar o singură Persoană. Cele două firi nu se amestecă, ci ele lucrează in comuniune una cu alta, ceea ce e propriu fiecăreia: Logosul cele ale Logosului, iar trupul cele ale trupului. Aceasta unitate face posibilă comunicarea insuşirilor. Domnul Hristos e văzut şi nevăzut, de inţeles şi de neinţeles, răstignit şi inviat. Domnul S-a intrupat pentru a ne mantui prin patima şi moartea Sa. Leon vorbeşte despre har, despre Sfintele Taine, despre Biserică. Stăruie asupra unităţii Bisericii, ca fiind mireasă unui singur bărbat, Hristos. Leon proclamă răspicat primatul papal, sprijinit pe aşa numitul primat al lui Petru.

Definiţia dogmatică de la Calcedon şi influenţa papei Leon asupra ei! n “Urmand deci Sfinţilor Părinţi, am invăţat toţi să mărturisim intr-un glas pe Unul şi Acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvarşit, pe Acelaşi in dumnezeire şi desăvarşit pe Acelaşi in omenitate, Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, pe Acelaşi, din suflet raţional şi trup, de o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi pe Acelaşi de o fiinţă cu noi după omenitate, intru toate asemenea nouă, afară de păcat; inainte de vecii născut din Tatăl după dumnezeire, iar in zilele de pe urmă, Acelaşi, pentru noi şi pentru a noastră mantuire, din Maria Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, după omenitate; pe Unul şi pe Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, cunoscut in două firi, in chip neamestecat, neschimbat, neimpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind desfinţată nicidecum din cauza unirii, ci păstrandu-se mai degrabă insuşirea fiecărei firi şi concurgand intr-o persoană şi intr-un ipostas, nu impărţit şi divizat in două persoane, ci pe Unul şi Acelaşi Fiu, Unul-născut, Dumnezeu- Cuvantul, Domnul nostru Iisus Hristos”

Definiţia dogmatică de la Calcedon şi influenţa papei Leon asupra ei! n n n S-a găsit in sfarşit un acord intre cele două mari “şcoli” ale teologiei răsăritene, cea alexandrină şi cea antiohiană, condamnand atat nestorianismul cat şi monofizismul! Antiohienii găseau in Tomosul lui Leon (respectiv, Definitia de la Calcedon!) recunoaşterea, vitală pentru ei, a celor două naturi ale lui Hristos, deci omenitatea deplină a lui Hristos; Alexandrinii, in pofida catorva rezerve şi rezistenţe, puteau găsi in formularea lui Leon recunoaşterea identităţii persoanei Cuvantului intrupat şi cea a Cuvantului veşnic, care le stătea la inimă mai presus de orice alt lucru.

In loc de… Incheiere! n n n Sf. Leon este primul episcop al Romei, care primeşte apelativul de “Cel Mare” (il va mai primi papa Grigorie), A invăţat pe credincioşii săi că Liturghia creştină nu este doar comemorarea unor evenimente trecute, ci actualizarea unor realităţi nevăzute care lucrează in viaţa fiecăruia, (“Invierea nu este doar un eveniment trecut, ci şi unul prezent!” Predică la Sărbătoarea Paştilor) Gandirea sa teologică nu aduce ceva nou, totuşi Sfantul Leon are o mare contribuţie in a impune linia ortodoxă şi tradiţională a Bisericii, putand sta oricand alături de alţi mari apărători ai credinţei şi unităţii Bisericii dreptcredincioase.