SF RIT DE TOAMN De Vasile Alecsandri Oaspeii

SF RŞIT DE TOAMNĂ De Vasile Alecsandri

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare! Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

VASILE ALECSANDRI (n. 21 iulie 1821, Bacău; d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

TOAMNA ESTE UNUL DIN CELE PATRU ANOTIMPURI ALE CLIMEI TEMPERATE. ESTE ANOTIMPUL CARE FACE LEGĂTURA ÎNTRE VARĂ ŞI IARNĂ. � În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roşiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită şi fall însemnând cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte şi mai răcoroase, nopţile devin din ce în ce mai lungi şi mai friguroase iar în unele ţări precipitaţiile tind să crească treptat.

Astronomic, unele ţări vestice consideră că toamna începe cu echinocţiul de toamnă (23 septembrie în emisfera nordică şi echinocţiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstiţiului de iarnă (21 decembrie) respectiv în ziua solstiţiului de vară (21 iunie).

CALIGRAME � � Caligramă este un poem în care dispoziţia grafică în pagină formează un desen care o legătură cu subiectul textului. Acest gen a atins apogeul prin poetul francez Guillaume Apollinaire, cel ce i -a dat şi numele, format, pare-se, prin contracţia cuvintelor caligrafie şi ideogramă. Volumul său, apărut în 1918, se numea Calligrammes. Caligrama este o specie de sincretism picto-poetic, unde „întregul“ produs artistic („text-pictura“) evidenţiază că mesajul versului se reia din ordinea verbală, între anumite limite, cu ajutorul codului plastic.

EXEMPLE DE CALIGRAME � � După cum se ştie şi din unele manualele şcolare de Literatură şi limbă română cele mai vechi caligrame aparţin lui Iordache Golescu; în cea care poartă titlul Rugăciunea către oul cel dă Paşt, este vorba despre un desen al autorului, un ovoid, sugerând un ou „roşu“, în care este dispus textul: Ou roşu şi frumos bună nooă în veselie dă Paşte ne-aduce c-o dragoste dulce cu bucurie dă-ne nooă cel frumos roşu ou În caligrama cu titlul «Porunca toporului» , I. Golescu desenează un topor cu două tăişuri, poziţia: înfipt în butuc; pe lama-muche-rozetă este dispusă „în trei semicercuri“ strofa: "Cea mai bună, cea mai tare / Unealtă spre lucrare / Este acest topor"; pe coada toporului stă rândul-ax: "Cu care şî verzi, şî uscate, la pământ dobor"; pe lama ca de bardă-i tristihul: "Dă eşti tare-n mână / nu-l lăsa din mână nici / într-o zi din săptămână".

Guillaume Apollinaire În această oglindă eu sunt închis viu şi adevărat, cum îşi imaginează îngerii şi nu cum sunt reflecţiile din oglindă.

EXERCIȚIU � Realizați și voi caligrame, pornind de la următoarele poezii.

V NT DE TOAMNĂ De M. Lovin S-a pornit aşa deodată, Vântul toamnei să tot bată, Să legene crengile, Să usuce frunzele. S-au copt toate fructele: Gutui, nuci şi pere, Struguri, prune, mere. Toate noi le-am adunat Să le-avem pentru iernat. Frunza

BALADA UNUI GREIER MIC DE G. TOPÎRCEANU . . . Doar pe coastă, la urcuş, Din căsuţa lui de humă, A ieşit un greieruş, Negru, mic, muiat în tuş Şi pe-aripi pudrat cu brumă: Cri, cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam şi eu s-adun O grăunţă cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică. . . . Greierele

LIVADA De Tiberiu Utan Pasăre de aur, toamna Trece-n zbor neauzit, Iar în cinstea ei, în arbori, Fructele s-au rumenit. Merii picotesc sub raze Şi îţi vine să alergi Printre pomi, desculţ, prin ierburi Moi, ca peste calde cergi. Minunată eşti livadă, Colţ din basmul luminos De bunica spus aseară, Ca voinicul Frumos. Copac

NOIEMBRIE De E. Dragoş Şi-a scuturat caisul Tezaurul de şoapte, Bătuţi cu aur, prunii Şi ei au risipit – Vuind din miază-noapte. Şi-n urma lui, livada Se umple de argint, Căci bruma se aşterne Pe sufletul livezii, Pe răsuflarea ierbii Şi-a blândelor fântâni, Iar pomii stau şi-ascultă În poalele amiezii Cum nucul spune snoave Şi basme din bătrâni.