SEMINARUL DE FORMARE DOOM GALR TG MURE 5

SEMINARUL DE FORMARE DOOM - GALR TG. MUREŞ 5 -6 IUNIE 2007

CE E NOU ÎN DOOM 2 ? Prof. univ. dr. IOANA VINTILĂ RĂDULESCU Director adjunct al Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”

1. Cuvintele la care s-au făcut modificări de normă faţă de ediţia I sunt precedate de !, cuvintele nou introduse – de *.

2. Modificări privind numirea/ citirea unor litere l be/bî l če/cî l de/dî l ef/fe/fî l ğe/ghe/gî l haş/hî [1] l î/î din i l je/jî! l ka/kapa l el/le/lî l em/me/mî [1] Varianta ha este rar folosită. l l l en/ne/nî pe/pî kü [2] er/re/rî es/se/sî şe/şî te/tî ţe/ţî ve/vî dublu ve/dublu vî ze/zet [3]/zî [2] Pronunţarea [chĭu], indicată în DOOM 1, este nerecomandabilă. [3] Citit şi [zed].

3. Folosiri „ necanonice” ale numelor literelor în româna „electronică”, cf. şi o reclamă din „ Academia Caţavencu” 16/2006: Tineretu din ziua de azi … s-a apukt sa scrie la katzavencu. d sapt viitoare, gaseshti in fiecare editie un supl facut d elevii din cite un liceu d baza al tzarii. primu p lista e mishu. traducerea in numarul viitor

4. Admiterea unei valori suplimentare a literei w În câteva anglicisme, w [u] la iniţială de cuvânt + ee, (h)i (deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română) l !weekend [uĭkend] l !whisky [uĭski] l !wigwam [uĭgŭom]

5. Recunoaşterea blancului ca semn ortografic Nu era recunoscut ca semn ortografic în DOOM 1. l A fost inclus ca atare în Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, 1997, s. v. pauză. l Flora Şuteu, Elisabeta Şoşa, în Îndreptar ortografic şi morfologic, 1999, p. 272 (ed. I, 1993), îl consideră „marcă ortografică”. l

6. Abrevieri l l l 1. !S-a admis şi scrierea fără puncte despărţitoare, preferată actualmente, a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO. 2. Nu mai sunt urmate de punct: simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: !gal pentru galon; simbolurile unor termeni din domeniul tehnic şi ştiinţific: !Rh pentru (factorul) Rhesus. 3. La unele substantive provenite din abrevieri se preferă folosirea nearticulată: !ONU/O. N. U. a decis. . . (în loc de O. N. U. -ul. . . ).

7. Unităţi de măsură S-au respectat, pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură, prevederile sistemelor internaţionale obligatorii/normelor interne stabilite de profesionişti: !watt-oră, pl. waţi-oră, nu wattoră, pl. wattore V. şi 6. Abrevieri 3. NB Pentru litru se poate folosi, pe lângă simbolul l indicat în DOOM 2, şi L (ambele în caractere drepte).

8. Accentul I [1] La unele cuvinte se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM 1: l l l l [1] Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie. l l l !acatist/acatist !antic/antic ! axilă/axilă !gângav/gângav !gingaş/gingaş !hatman/hatman !jilav/jilav !penurie/penurie profesor/profesor !trafic/trafic

9. Accentul II La unele cuvinte se recomandă o singură variantă accentuală, uneori diferită faţă de DOOM 1: l !aripă l !avarie l !caracter l !cobalt l !crater l !despot l !himen l !Procust l !suntem, !sunteţi [dar butelie, email, prevedere, nu butelie, email, prevedere]

10. Nume proprii străine I 1. Numele statelor actuale trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea: l *Belarus pentru statul actual/Bielorusia (cuvintele din aceeaşi familie se pot folosi în ambele forme: !belarus/bielorus, !belarusă/bielorusă) l !Cambodgia, nu Kampuchia l !Côte d’Ivoire, nu Coasta de Fildeş l !Myanmar, nu Birmania l Beijing [beĭjing]/(înv. ) Pekin

11. Nume proprii străine II 2. Formele tradiţionale curente, intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române, ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi, pot fi folosite şi în !indicaţii bibliografice: Florenţa etc.

12. Nume proprii străine III 3. Pentru unele nume greco-latine se recomandă forme diferite faţă de anexa la DOOM 1 : l !Bahus/(lat. ) Bacchus, nu Bacus l !Damocles, nu Damocle l (cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles) l ! Menalaos, nu Menelau l !Oedip [ödip], nu Edip l (cf. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi al operei lui George Enescu) l Pentru Artemis se recomandă g. -d. lui Artemis, nu Artemidei

13. Scrierea cu literă mică I 1. Se scriu cu literă mică şi numele fiinţelor mitice multiple (scrise cu literă mare în anexa la DOOM 1): l ciclop l gigant l muză l sirenă l iitan l dar Parcă!

14. Scrierea cu literă mică II l 2. !În propoziţie, elementele iniţiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică: Participanţii la !cel de-al X-lea Congres. . . sau Participanţii la !al X-lea Congres. . . , nu Participanţii la Cel de-al X-lea Congres. . . sau Participanţii la Al X-lea Congres. . .

15. Scrierea cu literă mică III 3. !Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza: 3. 1. un efect stilistic : ceauşescu, pcr sau 3. 2. un efect grafic: univers enciclopedic pe publicaţiile editurii în cauză.

16. Scrierea cu literă mare I Se scriu cu literă mare la iniţială şi: l 1. toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare) ale: l 1. 1. numelor proprii (inclusiv în cazul unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează: l - marile epoci istorice (!chiar dacă nu reprezintă evenimente): !Antichitatea, !Evul Mediu; l - războaiele de anvergură (Primul *Război Mondial, al Doilea *Război Mondial, dar cele două războaie mondiale) sau care au un nume propriu (*Războiul celor Două Roze, *Războiul de Independenţă, *Războiul de Secesiune, *Războiul de Treizeci de Ani, *Războiul de 100 de Ani ş. a. ), dar războaiele balcanice, punice etc. ; l 1. 2. !locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa !Sa !Regală, Domnia !Sa, Excelenţa !Voastră, Înălţimea !Voastră, Majestăţile !Lor !Imperiale, Sfinţia !Sa;

17. Scrierea cu literă mare II l 2. Se scriu cu literă mare la iniţială şi numele de instituţii folosite !eliptic: l admiterea la !Politehnică; l student la !Litere; l secretar de stat la !Externe; l Lucrează în !Institut de cinci ani.

18. Scrierea cu literă mare III l 3. Se scrie cu literă mare la iniţială numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă !denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Sectorul de limbi romanice, Direcţia, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.

19. Scrierea cu literă mare IV Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică) în semn de cinstire: l Soldatul Necunoscut; l Slavă Ţărilor Române! l (dar ţările române, pentru că nu a fost niciodată numele unui stat). l 4.

20. Scrierea cuvintelor compuse I l l Se scriu cu cratimă şi: 1. adjectivele (şi adverbele) compuse nesudate cu structura adverb (invariabil!) + adjectiv (eventual provenit din participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: *bine-credincios, !bine-crescut „cuviincios”, !bine-cunoscut „celebru”, !bine-venit „oportun, agreat”. l Îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvâtat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (*bine crescut „dezvoltat bine”, bine cunoscut „ştiut bine”, bine mirositor, bine venit „sosit cu bine”).

21. Scrierea cuvintelor compuse II l l l l 2. Se scriu cu cratimă şi: - substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt (şi, eventual, cu articulare şi flexiune şi la primul element), ca: !bună-credinţă „onestitate”; *bună-creştere, !bună-cuviinţă „politeţe”; !bună-dimineaţa (plantă), *bun-gust, !bun-rămas „adio”; *primă-doamnă, *prim-balerin(ă), !prim-procuror, *primsecretar, *prim-solist(ă); *bas-bariton, *contabil-şef [1], *cuvânt-înainte, *cuvânt-titlu, *maşină-capcană; - tipuri izolate: !mai-mult-ca-perfect (timp verbal). Dar se scrie într-un cuvânt *blocstart. [1] În actele normative, numele de funcţii compuse cu şef sunt scrise în cuvinte separate.

22. Scrierea cuvintelor compuse III 3. !Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanţe chimice, specii de plante sau animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş. a. : l !cinci-degete, !ochi-de-pisică, !ochii-păsăruicii, !ochiul-boului, !ochiul-păunului, !peşte-auriu, !peşte-ciocan, !peşte-cu-spadă, *peşte-cu-şaptenume, !peşte-de-mare, !peştele-lui-Solomon, !vaca. Domnului, !vacă-de-mare, !viţă-de-vie. l l Se scriu însă separat sintagmele care nu denumesc specii distincte: peşte de apă dulce, peşte de mare etc.

23. Scrierea cuvintelor compuse III l Se scriu într-un cuvânt şi: adjectivele compuse cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate: !cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat (de ex. limba sârbocroată). l Dar se scriu cu cratimă *ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, *sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.

24. Scrierea cuvintelor compuse III Se scrie într-un cuvânt şi adv. !odată „cândva (nu numai în trecut, dar şi !în viitor), imediat, în sfârşit” (A fost odată; O să-ţi spun eu odată; Taci odată; Odată terminată treaba, a plecat; *odată şi odată), inclusiv în locuţiunile l odată ce „după ce, din moment ce” şi l odată cu „în acelaşi timp cu”. Dar se scriu separat l o dată subst. fem. (o dată memorabilă) şi l num. : o dată pentru totdeauna; numai o dată în viaţă; Te mai rog o dată; o dată la două luni.

25. Scrierea cuvintelor compuse IV l !Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui !niciunul şi ale adjectivului pronominal corespunzător !niciun. l l Pentru secvenţele în care nici şi un/unul/una/o şi formele lor flexionare sunt două cuvinte diferite, aparţinând unor părţi de vorbire distincte, se păstrează scrierea lor separat.

26. Scrierea cuvintelor compuse V l Argumente pentru scrierea niciun(ul) (1): Scrierea nici un(ul) reprezenta singura excepţie în două privinţe: a. era unicul pron. /adj. pronominal redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi nu de un cuvânt unic [1]; l b. era singura combinaţie din seria celor formate din l nici + când, cât, cum, de cât, de cum, odată, odinioară, unde ş. a. l la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere (în care componentele îşi păstrează individualitatea şi sunt disociabile) şi cuvântul compus sudat (între ale cărui componente nu poate fi intercalat alt cuvânt), omofon cu ele. l l l [1] Succesiunea cel ce, considerată uneori pron. unic, este interpretată şi de noua „Gramatică a Academiei” (GALR, vol. I, p. 246) ca reprezentând două pronume, iar ceea ce are o situaţie specială, cf. GALR, vol. I, p. 284.

27. Scrierea cuvintelor compuse VI l l l Argumente pentru scrierea niciun(ul) (2): Scrierea, după caz, a secvenţei nici + un(ul) etc. în două moduri, după cum este vorba de un cuvânt unic sau de o îmbinare liberă, se încadrează în aceeaşi serie cu scrierea secvenţelor nici + odată/o dată, la care şi până acum se distingea între: niciodată adv. „în niciun moment”: „ Niciodată toamna nu fu mai frumoasă. . . ” şi nici odată [1] conj. + adv. „nici odinioară”: Ea nu mi-a plăcut nici odată, nu-mi place nici acum. nici o dată conj. + num. adverbial „nici o singură dată”: Nu e adevărat, el n-a tras la poartă nici o dată, nici de mai multe ori. [1] Caracterul accentuat în frază este aici marcat convenţional prin sublinierea cuvântului în cauză

28. Scrierea cuvintelor compuse VII l l Argumente pentru scrierea niciun(ul) (3): Într-o situaţie asemănătoare cu succesiunile nici + un(ul) se află şi fiecare, oarecare, oricine ş. a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine (între care se poate intercala uneori adv. numai), care se scriau şi până acum în două moduri: fiecare pron. nehot. : Poate să vină fiecare, dar fie care conj. + pron. rel. : Să vină fie care vrea, fie care poate; oarecare adj. nehot. : Un oarecare ziarist a făcut această afirmaţie inexactă, dar oare adv. + care pron. /adj. rel. : Oare care (ziarist) a făcut această afirmaţie inexactă? oricine pron. nehot. : Poate să vină oricine, dar ori cine conj. + pron. rel. : Să vină ori cine vrea, ori cine poate. l l l l

29. Scrierea cuvintelor compuse VIII l Argumente l l l pentru scrierea niciun(ul) (4): Tot atât de normal este să distingem şi între pron. /adj. nedisociabil niciun(ul) şi combinaţiile libere în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de ex. , adv. măcar: niciunul pron. neg. „nimeni”: N-a venit niciunul, dar nici unul conj. + pron. nehot. : N-a venit nici unul, nici altul; N-a venit nici unul, nici celălalt; niciun adj. pron. negativ: N-are niciun prieten, dar nici un adv. + art. nehot. (El nu e nici un duşman, dar nici un prieten) sau conj. + num. (Mă confundaţi, eu nu am nici [măcar] un frate, nici doi/nici mai mulţi).

30. Scrierea cuvintelor compuse IX l l l l Argumente pentru scrierea niciun(ul) (5 -9): 5. Combinaţiile în care apar secvenţele omofone care trebuie scrise în continuare separat apar mult mai rar decât pron. /adj. şi mai ales în structuri binare, în care un(ul) se opune altui pron. nehot. (altul, celălalt), respectiv altui num. (doi etc. ) sau unei construcţii cu sens numeric (mai mulţi etc. ). 6. Scrierea niciun(ul) reflectă şi paralelismul cu pron. /adj. cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris şi până acum într-un cuvânt. 7. Grafia niciun prezintă şi avantajul de a corespunde pronunţării adjectivului, care este [ničun]. 8. Ea uşurează recunoaşterea de către elevi, în texte scrise, a pron. / adj. în cauză. 9. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua „Gramatică a Academiei” [1], fiind în concordanţă cu interpretarea gramaticală dată şi până acum. 10. Grafia adoptată respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare: it. nessuno, sp. ningún. [1] GALR, vol. I, p. 269.

31. Scrierea locuţiunilor Deoarece nu pun alte probleme decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe locuţiuni nu au fost incluse în DOOM 1 [1] , iar în DOOM 2 s-a adăugat un număr restrâns. l Se scriu în cuvinte separate, ca şi până acum. l Ex. de locuţiuni introduse în DOOM 2 sau cu modificări: !băgare de seamă „atenţie”, *chit că, !cu bună ştiinţă, *de bunăvoie „benevol”, *de jur împrejurul, !de prim rang „de calitatea întâi”; !Doamne fereşte; !Domnia Lui, !Excelenţa Sa, !Înalt Preasfinţia Voastră, *în ciuda, *în jur „în preajmă”, *în jur de „aproximativ”, *în jurul, *în locul, !Măria Ta; *până ce, *până să. l Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor se scriu cu cratimă din motive fonetice – todeauna (de-a berbeleacul, !dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (*aşa şi aşa/aşa şi-aşa) – sau pentru că sunt cuvinte compuse (!de (pe) când Adam-Babadam). l l [1] În DOOM 1, locuţiunile substantivale şi cele pronominale sunt interpretate ca grupuri de cuvinte.

32. Scrierea grupurilor de cuvinte l l l l Deoarece nu pun alte probleme decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe grupuri de cuvinte – interpretate uneori şi ca locuţiuni – nu au fost incluse în DOOM 1, în DOOM 2 adăugâdu-se un număr restrâns. Se scriu în cuvinte separate, ca şi până acum. Ex. de grupuri introduse în DOOM 2 sau cu modificări: - !de mâncat (a da de mâncat; De mâncat, aş mânca); !după prânz. Dar se scriu într-un cuvânt/cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”. - !apă de colonie, *apă minerală, *apă plată, *bună dimineaţa (formulă de salut), *bună stare „stare bună”. Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (!bună-dimineaţa „plantă”), fie într-un cuvânt: bunăstare „prosperitate”.

33. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând [1] l I. Despărţirea grupurilor de cuvinte l 1. Pentru păstrarea unităţii lor, nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor !numele proprii de persoane: Abd el. Kader, Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu). l 2. !Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şi a numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: şi !F. C. |Argeş, !RA |„Monitorul Oficial”, !SC |Severnav SA (ca şi în scrierea completă: Fotbal|Club|Argeş etc. ), ca şi Roman |S. A. , SC Severnav |SA. l [1] Atunci când utilizarea cratimei ar putea produce confuzii, ca semn despărţitor se foloseşte aici, convenţional, bara verticală.

34. II. Despărţirea cuvintelor la capăt de rând !Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând, valabilă atât pentru despărţirea după pronunţare, cât şi pentru despărţirea după structură, este interdicţia de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu este silabă (chiar dacă include o vocală propriuzisă, cum prevedea DOOM 1, care era mai puţin restrictiv). l Excepţie: grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un, într-|însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea despărţirii. l

35. !Normele actuale [1] prevăd despărţirea la capăt de rând după pronunţare. Este acceptată şi despărţirea după structură, însă cu unele restricţii faţă de DOOM 1. l Ca urmare, în dicţionar s-a inversat ordinea de preferinţă a celor două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele (semi)analizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): prima este indicată despărţirea după pronunţare, iar pe locul al doilea despărţirea anumitor secvenţe după structură. l Cel care scrie are astfel libertatea, atunci când nu este sigur de structura morfologică a unui cuvânt, să-l despartă după pronunţare (omo-nim) sau după structură (om-onim), ori, dacă despărţirea după pronunţare (ca în pos-tuniversitar) i se pare şocantă, să despartă cuvântul după structură (post-universitar) sau în alt loc, în funcţie de spaţiu (postu-niversitar, postuni-versitar, postuniver-sitar, postuniversi-tar). l l [1] Despărţirea după pronunţare prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili reguli mai generale decât pentru despărţirea după structură şi în parte formalizabile. Cf. şi Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, 1997, s. v. silabaţie: „Regulile morfologice nu sunt obligatorii” [subl. ns. I. V. -R. ].

36. Nu trebuie trecută pe rândul următor o singură vocală, această despărţire fiind neeconomică (cratima ocupă tot atâta spaţiu cât şi o literă). l S-a păstrat recomandarea simetrică din DOOM 1 de a se evita şi lăsarea pe primul rând a unei singure vocale, puţin elegantă şi putând crea probleme de înţelegere: l De ex. , despărţirea ubicu-u nu are sens; l este de evitat şi despărţirea u-bicuu, cea mai adecvată fiind despărţirea ubi-cuu. l l În DOOM 2 s-a păstrat totuşi prezentarea din DOOM 1, considerându-se că este util să se pună în evidenţă şi asemenea silabe, dar numai pentru a consemna structura silabică a cuvântului şi a oferi astfel indicii privind pronunţarea, respectiv redarea în scris a silabisirii din rostirea sacadată: absorbţi-e, o-monim, sublini-a, ubicu-u.

37. Se pot despărţi şi după structură cuvintele (semi)analizabile: l 1. compuse[1]: !arterios-cleroză/arterio-scleroză, !altundeva/alt-undeva, !des-pre/de-spre, !drep-tunghi/dreptunghi, !por-tavion/port-avion, !Pronos-port/Prono-sport, !Ro-mar-ta/Rom-arta; formaţiile cu -onim: !omo-nim/omonim, !pa-ro-nim/par-onim, !si-no-nim/sin-onim; l La compusele care păstrează grafii străine se recomandă despărţirea după structura din limba de origine: back-hand. l 2. derivate cu prefixe: !anor-ganic/an-organic, !dezechilibru/dez-echilibru, !ine-gal/in-egal, !nes-prijinit/nesprijinit, !nes-tabil/ne-stabil, !nes-trămutat/ne-strămutat, !pros-cenium/pro-scenium, !su-blinia/sub-linia; l l [1] Din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte dintre care cel puţin unul există independent şi cu un sens care corespunde celui din compus.

38. !Nu se mai admit despărţirile după structură care l 1. ar conduce la secvenţe care nu sunt silabe, ca în l artr-algie, l într-ajutorare, nevr-algic l sau l 2. ar contraveni pronunţării, ca în apendic-ectomie [apendičectomie], laring-ectomie [larinğectomie].

39. !Pentru cuvintele ale căror componente sunt neînţelese/neproductive în limba română l se recomandă: l 1. exclusiv despărţirea după pronunţare: l !abo-rigen, !abro-ga, !ab-stract, l !adi-acent, !adop-ta, !ban-crută, !pros-pect, !su-biect l sau l 2. evitarea despărţirii, dacă aceasta ar presupune lăsarea unei singure litere la sfârşit de rând: !abrupt, !obiect.

40. !La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă/linie de pauză l l l se admite şi despărţirea la locul cratimei/liniei de pauză, atunci când spaţiul nu permite evitarea ei. Este vorba de: 1. cuvinte compuse/derivate şi locuţiuni: aducere|aminte; 2. !împrumuturi la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: flash-|ul; 3. grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărţirii); 4. cuvinte compuse complexe: americano–|sudcoreean sau americano–sud-|coreean.

41. Câteva norme morfologice 1. Adjectivul 1. 1. La unele adj. neologice se admit la fem. forme cu şi fără alternanţa o – oa, în ordinea de preferinţă !analoagă/analogă, !omoloagă/omologă (în timp ce la altele nu admite forme cu oa: barocă, echivocă). l 1. 2. Adj. care se folosesc numai pentru subst. neutre nu mai sunt considerate, ca în DOOM 1, „neutre[1] , ele având la sing. formă de !masc. , iar la pl. (dacă au pl. ), formă de fem. : (metal) !alcalino -pământos, (barometru) ! aneroid, (foc) ! bengal, (substantiv) ! epicen. l [1] Cf. şi GALR I, p. 148. l

42. Locuţiuni adverbiale Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului, loc. adv. l!altă dată nu are plural, l!alte dăţi fiind o locuţiune distinctă. l

43. Articolul 1. Art. hot. enclitic (sing. şi pl. ) se leagă cu cratimă: l 1. 1. în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: !bleu-ul [blö|ul]; l 1. 2. în împrumuturile care au finale grafice neobişnuite în limba română: !dandy-ul (nu dandiul), dandy-i [1]; *gay-ul, gay-i; !hippy-ul, hippy-i; *party-ul; *playboy-ul, playboy-i; *story-ul, story-uri. l 2. !Se recomandă ataşarea fără cratimă a art. la împrumuturile – chiar nedaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în româneşte: *gadgetul [gheğetul], *itemul [itemul], !weekendul [uĭkendul]. l l [1] Dar derivatul dandism, nu dandysm.

44. Numeralul l!Se acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului şi forma întâia: clasa întâi/!întâia.

45. Pronumele l !În construcţia cu prepoziţia de (care şia pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind sensul „de felul”) + pron. pos. /pers. în gen. , se admite, pe lângă pl. , şi sing. : !un prieten de-al său/ de-ai săi/de-al lui/de-ai lui.

46. Substantivul l l l 1. Substantivele la care există ezitare în ce priveşte apartenenţa de gen se află în una din următoarele trei situaţii: 1. 1. cuvinte de genuri diferite specializate pentru sensuri sau domenii diferite: numele literelor sunt şi neutre, cele ale sunetelor – numai masc. : !a 1 (literă) s. m. sau n, *a 2 (sunet) s. m. !basc 2/bască1 „beretă”!basc 3 „adaos la îmbrăcăminte”, bască2 „albie; lâna tunsă de pe o oaie; bluză; vestă”, bască3 „limbă” !colind 1 „colindat”, colind 2/colindă „cântec” !virus (de calculator) masc. , !virus „ agent patogen” masc. /neutru zăloagă „semn de carte, capitol”, !zălog 1 „arbust”, !zălog 2 „garanţie” 1. 2. ambele admise ca variante literare libere: *item masc. (pl. itemi)//neutru (pl. *itemuri/iteme) 1. 3. un singur gen admis în norma academică actuală: !astru masc. !cleşte masc. , cu pl. (doi) cleşti, nu (două) cleşte !foarfecă fem. mass-media fem. sg. (!~ actuală), cu gen. -dat. art. !mass-mediei (prin intermediul ~)[1] Împrumutat din engleză, unde numai partea a doua provine, la rândul ei, din latină; cf. forma, precum şi trecerea unor substantive latineşti neutre pl. la origine la fem. sg. , cf. supercilia > sprânceană.

47. S-au admis noi singulare 1. cele pe care unele subst. fem. cu rădăcina terminată în -l şi pl. în -e şi le-au creat după modelul sofa, sofale; cafea, cafele: l !bretea „fâşie de susţinere la îmbrăcăminte; ramificaţie rutieră”, !sanda, l nu bretelă cu aceste sensuri, sandală l 2. !cârnat, nu cârnaţ [1] l l [1] Deşi cârnaţ este forma etimologică, cârnat se explică prin tendinţa distingerii între sg. şi pl.

48. S-au acceptat noile forme nearticulate pe care şi le-au creat unele subst. fem. terminate în limba de origine în -a sau -ia: l !cariocă l!leva/levă l !nutrie l

49. gen. -dat. sg. l Unele subst. fem. omonime la nom. -ac. sg. au gen. -dat. sg. diferit: l !maică1 „călugăriţă”, g. -d. art. maicii, pl. maici; l !maică2 „mamă”, g. -d. art. maicei/maicii/maichii, pl. maice/maici

50. La unele nume proprii s-au admis variante de flexiune: !Ilenei/Ileanei. l

51. La unele subst. fem. şi neutre la care se ezită cu privire la forma de pl. (la fem. şi de gen. -dat. sg. neart. ) – în -e sau -i şi, respectiv, în -uri/-e –, l l l l l opţiunea normei actuale este una din următoarele: 1. ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferinţă pentru una dintre ele (indicată prima în Dicţionar), schimbarea constând în acceptarea formelor în -i la fem. : !coarde/corzi (ca în DOOM 1 râpe/râpi) !găluşte/găluşti !căpşuni [1] „fructe”/căpşune !cireşi „fructe”/cireşe (NB Nu există decât plurale în -i atât pentru numele de fructe, cât şi pentru cele ale pomilor sau tufelor corespunzătoare în cazul lui fragi, gutui, lămâi, nuci, piersici, rodii) !coperţi/coperte !niveluri/nivele „înălţime, stadiu, treaptă” (ca în DOOM 1 tuneluri/tunele) [1] Şi în Îndreptar, căpşună are pluralul căpşuni.

52. 2. se admite o singură formă de pl. l la unele subst. fem. (se păstrează monede, dar se acceptă numai !băşini, !gagici, !poieni, !remarci, !ţărănci, !ţigănci) l şi neutre precum !seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în iu). l NB Formele de pl. şi de gen. -dat. sg. ale multor subst. fem. au evoluat de la desinenţa -e la -i, pl. ca boale, lampe, limbe, roate, strade, şcoale ş. a. supravieţuind, eventual, numai în expresii (a băga în boale, a merge ca pe roate), dar fiind înlocuite în uzul general prin boli, lămpi, limbi, roţi, străzi, şcoli.

53. La împrumuturile recente l l l s-au adoptat soluţii diferite: 1. folosirea aceleiaşi forme la sg. şi pl. : !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy; 2. încadrarea în modelul substantivelor româneşti, prin formarea pl. : 2. 1. la masc. – cu desinenţa -i, eventual cu altenanţele fonetice corespunzătoare: *adidaşi, *bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeţi (ca în DOOM 1 boşi); 2. 2. la neutre, în general cu desinenţa -uri, legată 2. 2. 1. direct (fără cratimă) la cuvintele care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în româneşte: *gadgeturi [gheğeturi], *trenduri [trenduri], !weekenduri [uĭkenduri]); 2. 2. 2. prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (!bleu-uri [blöuri], show-uri [şouri]) sau care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.

54. Verbe 1. S-au modificat unele forme flexionare: - verbe conjugate cu sau fără -ez, -esc: l a absolvi, inclusiv cu sensul „a termina un an/o formă de învăţământ”, se conjugă fără -esc: ! (să) absolv (nu (să) absolvesc); l a decerna se conjugă cu -ez: (să) ! (să) decernez (nu (să) decern); - alte modificări punctuale: l a continua are la ind. şi conj. prez. , pers. I sg. , forma (eu) (să) !continui (nu (eu) (să) continuu); l a mirosi are la ind. prez. , pers. a III-a pl. , forma !(ei) miros (nu (ei) miroase) 2. !Formele fără -ră- la ind. m. m. c. p. pl. sunt considerate învechite.

55. Alte intervenţii în dicţionarul propriu-zis l l l l 1. S-au adăugat cca 2. 500 de cuvinte: 1. 1. împrumuturi din latină şi din diverse limbi moderne, (re)intrate în uz, majoritatea din engleză: *advertising, *airbag etc. ; 1. 2. cuvinte existente mai de mult în limba română, dar care, din diverse motive, lipseau din DOOM 1 (unele formate sau devenite uzuale după elaborarea acestuia): - substantive: *acvplanare, *aeroambulanţă, *aurolac, *blocstart, *cronofag, *dublu-casetofon, *electrocasnic, *gastroenterolog, *giardia, *metaloplastie, *neocomunism, *policalificare, *politolog, *preaderare, *primoinfecţie, *teleconferinţă; - adjective: *aeroportuar, *alb-argintiu, *alb-negru, *anglo-normand, *autocopiativ; *heliomarin, *neoliberal, *proamerican, *sociocultural, inclusiv adjective invariabile ca *extra, *super, *ultra; - substantive şi adjective derivate de la nume de locuri româneşti (*albaiulian, *negruvodean), de la nume de ţări (*srilankez) şi alte derivate care pun probleme (*shakespearian dar, eventual, şi shakespeare-ian); - substantive şi adjective reprezentând dublete ale unor cuvinte existente în DOOM 1: *compleu „costum”, *emisie, *frecţie, *mental, *ocluzie, *papua, *repertoar – alături de complet (de judecată), emisiune, fricţiune, mintal, ocluziune, papuaş, repertoriu; - verbe: *a accesa, *a se autoacuza, *a exînscrie, *a tracta; - adverbe compuse absente din DOOM 1: *alaltăieri-dimineaţă, *mâine-dimineaţă; *azi-mâine; - prepoziţia compusă *à la; 1. 3. cuvinte provenite din abrevieri: *ADN; 1. 4. nume proprii cu care trebuiau puse în legătură substantive comune înregistrate în dicţionar: *Acropole faţă de acropolă; 1. 5. grupuri de cuvinte omofone cu cuvinte compuse: *de sigur, *după masa. . . , *fie cum etc.

56. S-au modificat alte recomandări ale DOOM 1 privind: l l l 1. scrierea şi/sau pronunţarea unor împrumuturi: dumping, antidumping [(anti)damping], nu [(anti)dumping]; knockdown [(k)nocdaǔn] şi !knockout [(k)nocaǔt], nu cnocdaun, cnocaut; categoria împrumuturilor de tip englez formate cu men: !congresmen, pl. congresmeni; !tenismen, pl. tenismeni (şi !tenismenă) etc. ; 2. unele forme flexionare: adj. , s. f. !vagaboandă, nu vagabondă

57. s-au admis unele variante literare libere: l l l !becisnic/bicisnic !cearşaf/cearceaf !corijent/corigent şi familia !delco/delcou !diseară/deseară !fierăstrău/ferăstrău şi familia l l l !filosof/filozof şi familia !luminescent / luminiscent şi compusele !muschetar / muşchetar !pieptăn/pieptene !poliloghie/polologhie !tumoare/tumoră

58. S-au eliminat unele forme sau variante, recomandându-se (numai) l l l l !acciză, nu acciz !astereală, nu astăreală !astm, nu astmă !azi-noapte, nu as-noapte !carafă, nu garafă !chermeză, nu chermesă !chimioterapie, nu chemoterapie !container, nu conteiner !crenvurst, nu crenvurşt !a dăula, nu a dehula !de-a-ndăratelea, nu de-a-ndăratele !a dispera, nu a despera !fiică, nu fiică [fĭică] !a fonda, nu a funda l l l l !israelian, nu izraelian !lebărvurst, nu lebervurşt !luminator, nu luminător !machieur, nu şi machior !machieuză, nu machieză (ca şi cozeur, dizeuză) !magazioner, nu magaziner !marfar, nu mărfar !maseur, nu masor *maseuză nu maseză !mesadă, nu misadă !mizilic, nu mezilic !motto, nu moto !pricomigdală, nu picromigdală !zilier, nu ziler

59. Alte modificări l l l l 5. s-a admis existenţa la unele nume de plante, animale, dansuri populare, jocuri ş. a. a formei neart. şi a flexiunii: abrudeanca (dans), !neart. abrudeancă, g. -d. art. abrudencii; 6. s-au considerat formal articulate şi de genul masc. (nu neutru, cum este cuvântul de bază) numele de plante sau de animale compuse (care nu pot fi neutre) de tipul !acul-doamnei (plantă), !degeţel-roşu; 7. epitetele referitoare la persoane au fost considerate de ambele genuri, nu numai masc. : !bâlbâilă s. m. şi f. ; 8. s-a admis existenţa unor forme de sing. la unele nume de popoare vechi, de specii animale şi vegetale ş. a. : !acantacee; 9. s-a considerat că subst. provenite din verbe la supin nu au în general pl. şi s-au tratat separat locuţiunile formate de la ele: ales s. n. ; alese (pe ~) loc. adv. ; 10. s-a schimbat încadrarea lexico-gramaticală a unor cuvinte: compusele *bun-platnic şi *rău-platnic (considerate, probabil, de autorii DOOM 1 îmbinări libere), !uite devenit interj. , nu formă verbală.

Gramatica limbii române Conf. univ. dr. MIHAELA GHEORGHE Universitatea “Transilvania” Braşov

GRAMATICA LIMBII ROM NE Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005

GALR, 2005 l o descriere actualizată sub două aspecte: – evoluţia limbii – evoluţia cercetării gramaticale

GRAMATICA CUV NTULUI ŞI GRAMATICA ENUNŢULUI l structura gramaticală a limbii române actuale între sistem şi discurs. l unităţile de bază ale limbii: – CUV NTUL – ENUNŢUL

Volumul I – CUV NTUL Ø Ø Ø Unităţile limbii Clase de cuvinte Substantivul Adjectivul Pronumele Numeralul Verbul Adverbul Prepoziţia Conjuncţia Interjecţia

clasificarea de ansamblu a cuvintelor l clasele lexico-gramaticale – l părţile de vorbire clasele semantico-funcţionale – – – – cantitative determinanţi proforme substitute deictice anaforice conectori jonctive

Părţile de vorbire l posibilităţile combinatorii ale unităţilor lexicale au caracter clasificator mai general

unităţi lexicale prototipice l l l prezenţa tuturor particularităţilor gramaticale specifice; comportamentul morfologic se subordonează celui sintactic; dintre particularităţile flexionare, unele au un caracter mai general şi, implicit, mai relevant ca specificitate: – – substantivul: asocierea cu articolul verbul: flexiune în raport cu timpul

Clasele semantico-funcţionale l se delimitează clase eterogene perspectiva clasificării în părţi de vorbire din

Clasa lexico-gramaticală a numeralului l l clasă „deschisă” cuvinte şi grupări de cuvinte cu particularităţi gramaticale profund diferite: – – – l cuvinte monomorfematice: trei, patru etc. cuvinte analizabile la nivel morfematic: zece, mie etc. asocieri complexe: două miliarde trei sute cincizeci şi cinci de milioane patru sute de mii o sută patruzeci şi şase particularitate comună: – fac parte dintr-o serie semantică strict organizată: l l unu < doi trei > doi > unu

Eterogenitatea gramaticală a numeralului l flexionar invariabile (trei, patru, …, nouă) l cu flexiune de gen, dar invariabile sub aspectul numărului (unu, doi) l cu gen fix (feminin sau neutru) (mie, milion) l cu forme distincte de singular şi plural (zece, sută, mie, milion, miliard) l flexiune analitică: valoarea a două milioane, Trimite la trei dintre ei. . . l indiferenţă la categoria determinării l impun plural substantivului cu care se asociază (cu excepţia lui unu)

Valori morfologice l Adjective – l Pronume – l doi pomi, două case Din lista de articole indicate a citit două. Substantive – Doi ori doi fac patru.

Clasa cantitativelor l unităţi lingvistice a căror semnificaţie implică informaţii de „evaluare cantitativă” – număr – cantitate – dimensiune – extindere – intensitate – durată

informaţia cantitativă la nivel lexical l l numerale substantive – – l dublu, triplu, enorm, aproximativ, cam, prea etc. grupări locuţionale – l mult, puţin adjective şi adverbe – l dar pronume şi adjective nedefinite – l pereche, duzină (au o componentă numerică „punctuală”) grup, popor, cârd, mulţime (componenţă multiplă, nedeterminată) de mii de ori, câtă frunză, câtă iarbă verbe – a înzeci, a înmulţi, a diminua, a mări, a agrava, a creşte, a scurta etc.

Clasa determinanţilor l elemente substantivul ale din limbii zona care transferă abstractă a denominării în domeniul substanţial al referinţei.

integratori enunţiativi l l articolul (enclitic şi proclitic) adjectivele pronominale numeralele adjective de origine adverbială – l aşa / asemenea [om] grupări locuţionale – astfel de

Categoria determinanţilor - clasă gramatical neomogenă l Copacul a crescut repede. l Acest copac a crescut repede. l l Nişte copii s-au rătăcit l Alţi copii s-au rătăcit l Trei copii s-au rătăcit l Câţiva copii s-au rătăcit. Un copac a crescut repede. l Alt copac a crescut repede. l Celălalt copac a crescut repede.

Integrarea în enunţ - funcţie specifică determinanţilor l prin precizarea referinţă, domeniului substantivul se său de corelează cu referentul implicat în comunicare

(1) determinanţi aparţinând clasei cantitativelor – introduc în grupul nominal o informaţie cantitativă – nedefinită sau numerică: l ex. : mulţi copii, trei copii

2) determinanţi care presupun referirea la cadrul situaţional al comunicării: – demonstrative: acest(a), acel(a) – interogative: ce / care [carte]?

(3) determinanţi care evocă, prin asemănare sau diferenţiere, o calitate: l explicit exprimată în text printr-un termen exterior grupului sau deductibilă din situaţia de comunicare – aşa, astfel / altfel de

(4) numerale ordinale l al doilea, a treia etc.

Articolul - morfem gramatical expresie a categoriei determinării l l modalitatea (gramaticală) afixală de integrare enunţiativă domeniul semantic acoperit de articol: sistem închis de opoziţii – determinat definit (enclitic) / nedeterminat (art. Ø) l – determinat definit / determinat nedefinit (proclitic) l – băiatul / un băiat determinat nedefinit / nedeterminat l un băiat / băiat

Clasa proformelor l depind referenţial de context; l îşi precizează referentul prin stabilirea unui raport anaforic (mai rar cataforic) cu alt component al comunicării; l substitut al altor termeni, cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziţii.

Proforme l pronume l l proforme adjectivale l l Filmul a fost grozav. Nu am mai văzut de mult un asemenea / aşa film. proforme adverbiale l l Copiii au alergat, unii au obosit, alţii nu, trei au renunţat imediat. A plecat la şcoală, de acolo la bibliotecă. , În timpul verii e cald, atunci se simte bine. , Aşază-te pe scaun. Stai aşa. profraze l S-ar părea că s-au înţeles. Asta nu pot să cred.

Clasa substitutelor l completează informaţia referenţială prin raportare la un alt component al comunicării; – l trăsătură comună clasei substitutelor şi proformelor, dar şi pronumelor nu sunt substitute: – pronumele personale de persoana întâi şi a doua l – au semnificaţie direct dependentă de situaţia de comunicare, (identificarea deictică a unui protagonist al „evenimentului” relatat cu locutorul / alocutorul) unele pronume nepersonale l cu utilizare generică: interogativele cine, ce, negativele nimeni, nimic, nehotărâtele fiecare, oricine etc.

Categoria deicticelor l l unităţile limbii care implică sau sunt implicate nemijlocit în situaţia de comunicare; punctul central al cadrului: – – – locutorul (poziţie privilegiată) destinatarul mesajului momentul enunţării

Clasa jonctivelor l l delimitată funcţional prin capacitatea componentelor de a stabili relaţii în limitele enunţului: – între cuvinte – la nivelul grupului de cuvinte – între grupuri de cuvinte la nivelul propoziţiei – între cuvinte, grupuri de cuvinte şi propoziţii la nivelul frazei tradiţional: – prepoziţii şi conjuncţii – adjective şi adverbe relative

Clasa conectorilor l interferează cu clasa jonctivelor l conectorii - conjuncţii şi adverbe - organizează textul – asigură relaţiile dintre propoziţii, unităţi comunicative sintactic independente (uneori superioare enunţului); – asigură coerenţa unui ansamblu comunicativ de dimensiuni diverse; – asigură corelarea frastică şi componentelor la nivelul textului. transfrastică a

Conectori şi jonctive l l l O să ducă lucrurile până la capăt oricât de greu ar fi. Chiar dacă nu merită. Caută omul potrivit, inteligent, informat, cu experienţă. Care e aşa de greu de găsit. Lucrează de ani întregi la această problemă. Cu o perseverenţă de nezdruncinat.

Conjuncţii - conector transfrastic l or – – l alţi conectori transfrastici: adverbe şi grupări diverse – l exclusiv la nivel transfrastic asociază unităţi textuale dincolo de cadrul enunţului dimpotrivă, oricum, totuşi, în primul rând, de asemeni, de altfel, ca atare, tot astfel corelări transfrastice cu corespondent la nivel sintactic: – enumerarea, opoziţia, echivalarea şi (copulativă şi adversativă), apoziţionarea coordonarea

părţi de vorbire / clase de cuvinte l l părţi de vorbire – organizare după particularităţile gramaticale unităţilor lexicale limbii. clase de cuvinte – mijloace lingvistice eterogene, la diverse niveluri ale sistemului (lexical sau gramatical); – grupate după particularităţi funcţionale comune.

Volumul al II-lea - ENUNŢUL – Organizarea structural-ierarhică lperspectiva structurală funcţional-sintactică – Organizarea lperspectiva discursivă discursiv-pragmatică şi

l l l l Enunţul Grupuri sintactice (GV, GN, GAj, GAv, GInterj, GPrep) Construcţii sintactice Predicatul Numele predicativ Complementul predicativ al obiectului Predicativul suplimentar Subiectul Complementul direct, secundar, indirect, prepoziţional, de agent, posesiv, comparativ Circumstanţialele Atributul Apoziţia Aspecte ale construcţiei discursului

Grupurile sintactice nu dublează informaţia din capitolele dedicate descrierii părţilor de vorbire corespunzătoare fiecărui centru de grup l se descriu l – – – disponibilităţile lor combinatorii; structura de determinativi selectaţi; compatibilităţile şi incompatibilităţile dintre aceştia.

construcţiile sintactice l se extinde descrierea la tipare sintactice incluse tradiţional în descrierea diatezei – tipuri de circumstanţiale – modalităţi de subordonare la nivelul frazei. –

Construcţiile pasive şi impersonale l l prezentare prin raportare la construcţia activă mai multe aspecte decât simpla opoziţie formală: – – – tiparul pasiv şi cel impersonal se deosebesc de cel activ mai ales printr-o organizare sintactică particulară şi prin componentul diferit spre care se orientează interesul comunicativ. pasivul prototipic (marcat cu operatorul pasiv a fi) pasivul-reflexiv pasivul lexical sau cu marcă zero (participii sau supine provenind de la verbe tranzitive). diateza impersonală l construcţii cu centru verbal care dobândeşte contextual trăsătura impersonală, deosebit de verbele inerent impersonale.

construcţii reflexive şi reciproce l o sinteză a variatelor ipostaze în care funcţionează reflexivul în română: – – l utilizarea sintactică a cliticului reflexiv utilizarea nonsintactică a cliticului reflexiv distincţia: – – verbe obligatoriu reflexive verbe contextual reflexive

Construcţiile cauzative sau factitive l l tip special de construcţii verbale trăsături definitorii: – rolurile semantice ale celor doi actanţi pe care îi selectează: l persoana sau cauza care declanşează o acţiune ce determină un efect (entitatea cauzatoare) l persoana sau obiectul asupra căreia / căruia se răsfrânge efectul acţiunii cauzatoare (entitatea afectată).

Construcţii cu predicativ suplimentar l l l tipologia construcţiilor care conţin predicativ suplimentar poziţie sintactică obţinută prin reorganizarea sintactică a unor structuri bipropoziţionale (mai rar, chiar tripropoziţionale) istoria derivativă a construcţiilor cu predicativ suplimentar este esenţială pentru înţelegerea – – – configuraţiei respective în ansamblu relaţiilor pe care le stabileşte noua poziţie cu membrii structurii originare a reflexelor formale pe care le manifestă.

construcţii comparative l l Inventariere a subtipurilor categoriei semantice a comparaţiei corelare cu posibilităţile de expresie sintactică sau lexicală de care dispune limba română – – – structuri cu centru verbal, adjectival sau adverbial, propoziţii subordonate construcţii eliptice care pot ocupa diverse poziţii sintactice: l l circumstanţial de mod nume predicativ complement comparativ atribut etc.

Construcţii cu propoziţii relative şi conjuncţionale l descriere din perspectiva particularităţilor determinate de tipul de conector interpropoziţional. l subordonate subcategorizate în funcţie de integrarea sintactică – relative integrate sintactic – relative izolate (periferice)

l aceeaşi perspectivă taxonomică pentru subordonatele conjuncţionale: – conjuncţionale integrate l l – relaţia cu regenta este foarte strânsă poziţiile sintactice pe care le ocupă sunt cele specifice grupurilor nominale: poziţii actanţiale, reclamate de structura semantico-sintactică a centrului de grup dominant (verbal, adjectival, adverbial, interjecţional, nominal). conjuncţionale periferice

Construcţiile sintactice – – justificate în economia volumului prin focalizarea interesului asupra unor aspecte care transcend perspectiva funcţională tradiţională îşi dovedesc importanţa prin: l încorporarea în descriere a unor tipare cu realizări sintactico-semantice variate l identificarea unor mecanisme de care dispune limba şi care sunt ignorate în descrierile tradiţionale.

Complemente „noi” l l l Complementul predicativ al obiectului Complementul secundar Complementul prepoziţional Complementul posesiv Complementul comparativ

CPO l funcţie cerută de un centru verbal atributiv, noncopulativ: – verbe trivalente l l a boteza a chema „a avea nume” a numi L-au botezat Ion. Îl cheamă Popescu. L-au numit director. în raport cu PS, este o complinire matricială a verbului – alături de NP - atributiv de bază.

Complementul secundar l termen subordonat faţă de centrul grupului într-o structură ternară din care face parte şi un complement direct subordonat aceluiaşi centru verbal: – Ei m-au anunţat ora plecării.

Caracteristici ale Csec vs Cd l nu acceptă realizarea cu pe: – Cd +/- animat l l l nu acceptă substituirea printr-o formă clitică a pronumelui personal, nici dublarea prin clitic: – l Pe Ion îl aşteaptă. Pe păpuşă o iubeşte mult. , Scrie-l pe cinci ! [-animat] *El m-a anunţat-o. , *Lecţia el m-a învăţat-o. nu devine subiect în construcţia pasivă echivalentă, ci îşi păstrează poziţia sintactică: – Profesorul îl ascultă pe elev lecţia. > Elevul este ascultat de profesor lecţia.

Complementul prepoziţional l Complementul indirect – realizare cazuală l Complementul prepoziţional – realizare prin grup prepoziţional

Complementul posesiv l component al grupului verbal care se actualizează într-o structură ternară şi exprimă posesorul printr-un clitic de pronume reflexiv sau personal cu trăsătura semantică [+ Animat]: – – l Ion îşi respectă / iubeşte părinţii / vecinii. Ţi-am / Ţi s-a auzit vocea. realizare dublă: – – Lui Ion i se bate ochiul stâng. Cunosc un bătrân căruia nu i-a slăbit vederea.

complementul posesiv l devine component al grupului verbal prin amalgamarea acestuia cu un grup nominal, din care îşi păstrează rolul semantic de Posesor, neatribuit de verb. – [Cpos] Şi -a consacrat viaţa studiului [Cind]. – Îmi [Cpos] mărturisesc necazurile numai ţie [Cind]. – Ne [Cpos] spunem păsul tuturor [Cind].

Complementul comparativ l determină un adjectiv sau un adverb, indicând termenul (cu rol de reper) cu care se stabileşte o comparaţie referitoare la caracteristicile (de obicei graduale) ale unui obiect sau ale unui proces: – (a) comparativul de inegalitate: Învaţă mai puţin uşor decât fratele lui. ; (b) comparativul de egalitate: Casa aceea e la fel de ieftină ca a lui. – (c) comparativul partitiv, de specificare a domeniului de comparaţie: Casa cea mai ieftină dintre toate.

Complementul comparativ l l complementul comparativ este un adjunct al adjectivului sau al adverbului, apărând deci doar în grupul adjectival sau în grupul adverbial. Se deosebeşte astfel de toate celelalte complemente, pentru care este specifică poziţia în grupul verbal.

m. gheorghe@unitbv. ro