SARA PE DEAL de MIHAI EMINESCU In lectura
- Slides: 12
SARA PE DEAL de MIHAI EMINESCU In lectura scriitorului Mihail Sadoveanu
1. Incadrarea autorului în literatura română : • Eminescu este unul din cei 4 mari clasici ai literaturii române, alături de Creangă (cel mai mare povestitor ), Caragiale (cel mai mare dramaturg ) şi I. Slavici (cel mai mare nuvelist ). n n Această perioadă literară se numea EPOCA MARILOR CLASICI. Societatea literară din care făceau parte aceşti clasici se numea “Junimea”, pentru că aceia care au înfiinţat-o erau toţi tineri întorşi de la studiile din străinătate.
2. Incadrarea poeziei în opera autorului: n Poezia aparţine temei iubirii şi a naturii: la Eminescu cele 2 teme apar totdeauna în strânsă legătură. n Natura este prezentată în 2 ipostaze: A) B) cosmică ( motive: stele, lună luceferi ) terestră ( elementele cosmice şi terestre devin motive literare ): – – motivul codrului= veşnicia naturii în opoziţia cu efemeritatea omului; teilor, salcâmilor = protejează cuplul de îndrăgostiţi. Obs. : Natura este, de obicei în armonie cu sentimentul iubirii: natura e caldă, primitoare când iubirea este înţeleasă şi se află în faza de început, de dorinţă şi speranţă Obs. : Femeia este văzută de Eminescu în ipostaza de înger→ iubirea îl ajută pe poet să fie fericit: “Dorinţa”; Cl. : “Sara pe deal” este o poezie în care este sugerată o iubire posibilă, dar neîmplinită. Iubirea este doar o dorinţă, un vis, ca şi în “Lacul”, “Dorinţa”, “Floare albastră”.
3. Geneză 4. ( Izvoare de inspiraţie ): • • nu este inspirată de dragostea pentru Veronica Micle, ci de prima iubire, pentru o fată de la Ipoteşti ( Elena), care a murit foarte tânără ( la 19 ani ); publicată în 1885 în “Convorbiri literare” ( scrisă în perioada vieneză – 1871 ); poezie scrisă în tinereţe → iubita este idealizată ( femeia înger: de obicei blondă, cu ochi albaştri ); motive romantice: noaptea, stelele, visul, luna. 4. Gen şi specie: liric, idilă cu elemente de pastel Str. I, II = peisaj cosmic şi terestru; Str. III, IV= imaginea îndrăgostiţilor. Str. V, VI = imaginea îndrăgostiţilor. 5. Tema: IUBIREA şi NATURA
6. Explicatia titlului: sintagma care stă în fruntea poeziei precizează timpul ( “sara”= fonetism regional = aer de arhaitate ) şi locul ( “pe deal”= loc înalt, care uneşte planul terestru cu cel cosmic = spaţiu sacru). 7. Structură şi compoziţie : a) planul naturii ( obiectiv ) : terestru + cosmic; b) planul iubirii ( subiectiv ). SECVENTA POETICA n unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare, de regulă, unei strofe: n n n Str. I, II = peisaj cosmic şi terestru; Str. III, IV= imaginea îndrăgostiţilor. Str. V, VI = imaginea îndrăgostiţilor.
Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine. Str. I: Incipit= formulă introductivă, cu o anumită relevanţă artistică; ţine de construcţia exterioară a operei literare. = coţine titlul, accentuând ideea de timp romantic şi de spaţiu sacru. Plan terestru: deal, ape, salcâm ( arbore protector al iubirii ); Plan cosmic: stele (aspiraţia spre absolut )→ ( tendinţa ascensională – unirea elementului cosmic şi terestru ); n motivul serii → tendinţa de spiritualizare; n motivul buciumului → imagine auditivă → muzică gravă, solemnă; n motivul transhumanţei ( = “Mioriţa” ); n peisaj mioritic; n motivul stelelor→ aspiraţia spre absolut; n personificarea apelor( “plâng” ); n motivul salcâmului → arbore protector; v. 4: planul iubirii;
Str. II: n n Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină. motivul lunii= astru tutelar; dublu epitet: “sfântă” şi “clară” → sfera semantică a sacrului; motivul înălţării privirii spre cer= al aspiraţiei spre absolut: Platon: La inceput, sufletele pluteau între cer şi pământ. Cele care au reuşit să se înalţe , ajungând în cer, au devenit ZEI. Celelalte, s-au lovit de bolta cerească şi au căzut pe pământ. Din amestecul sufletelor cu lutul s-au născut oamenii. De atunci, omul înalţă privirea spre cer, sperând, vreodată, să devină zeu. De atunci, omul aspiră spre absolut. n n motivul stelelor; v. 4: planul iubirii.
Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, Streşine vechi casele-n lună ridică, Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână. Str. III n n n motivul norilor, motivul lunii= cadrul cosmic; epitet: vechi ( “streşine” )= atemporal, mitic, în afara istoriei; imagini auditive: “scârţâie” → atmosferă familiară; v. 4: motivul fluierului = aluzie la testamentul ciobănaşului din “Mioriţa”→ cadru familiar; motivul stânii= aluzie la “gura de rai” din “Mioriţa”;
Si osteniţi oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Strofa IV: n motive: toaca, clopotul vechi, motivul serii→ atmosferă sacră, gravă, liturgică; v. 4: planul iubirii; comparată cu para ( flacăra ); n PASTELUL INSERARII = “Zburătorul” ( I. H. Rădulescu ).
Ah! în curând satul în vale-amuţeşte; Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte: Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti de dragă. Str. V: n n n Desen de Ligia Macovei motivul satului arhaic; motivul salcâmului; frecvenţa formelor verbale la viitor ( “sta-vom”, “spune-ţi-voi” ) plasează momentul întâlnirii în spaţiul visului, al idealului fericirii prin iubire. tema timpului; mitul androginului (4 î. Chr. Grecia: Platon, în dialogul “Banchetul”, prezintă mitul androginului): androginul era o fiinţă perfectă, în formă de sferă, fiind ½ femeie, ½ bărbat. Pentru a se deplasa se rostogoleau. Pentru că ajunseseră foarte puternici, au cutezat să se revolte împotriva lui Zeus. Acesta i-a pedepsit tăindu-i în două. I-a ameninţat că, dacă vor continua să se ridice împotriva lui, îi va mai tăia o dată. Din acel moment fiecare om îşi caută jumătatea de care a fost despărţit, aspirând din nou la perfecţiunea primordială, prin iubire.
Ne-om răzima capetele-unul de altul Si surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată? Str. VI: • motivul salcâmului “înalt şi vechi” → dublu epitet =sacru / aspiraţie spre înălţime; = axis mundi, arbore protector, aluzie la grădina edenului; • trecerea de la timpul prezent → V= întâlnire ipotetică, posibilă; sugerează iubirea împlinită doar în vis, sentimentul erotic ca aspiraţie permanentă spre absolut ( separă planul natural de cel uman ); • interogaţie retorică: “Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată? ”= concepţia eminesciană despre eternizarea omului prin iubire.
8. Stil: n INSTANTELE COMUNICARII IN TEXTUL POETIC: EUL LIRIC=“vocea ” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului; n mărci lexico-gramaticale EULUI LIRIC: A) pronume: m-, mine, îmi, ne-; B) adjective pronominale posesive: ( sufletul) meu, ( pasu- ) mi; C) verbe la persoana I: sta-vom, spune-ţi-voi, (ne)-om răzima, vom adormi. PROZODIE: n n m. v. = 12 silabe( dodecasilab) → solemnitate; rimă: aabb= împerecheată; rimă feminină= accent pe penultima silabă→ deschidere, aşteptare, optimism. ritm: schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb, 2 dactili şi 1 troheu: Sa-ra pe deal bu-ciu-mul su-na cu ja-le -UUCORIAMB // -UU / -U CEZURA= PAUZA DACTIL TROHEU Imaginile sunt preluate de pe Internet
- Luna pe cer trece asa sfanta si clara
- Povestea teiului de mihai eminescu
- Eminescu noapte buna
- Ale tale doruri toate
- Semnatura lui mihai eminescu
- Criticismul junimist studiu de caz
- Eminescu viata si opera
- Despre mihai eminescu
- In ce an sa nascut mihai eminescu
- Cei patru mari clasici
- Aprecieri critice mihai eminescu
- Peste varfuri versuri
- Viata si opera lui eminescu