Revoluia din Decembrie 1989 Timioara Locuri ale memoriei
Revoluţia din Decembrie 1989, Timişoara Locuri ale memoriei Autor: Dorotea Momir pentru înaintare utilizați săgețile
Monumente ridicate în memoria Revoluţiei din Decembrie 1989, în oraşul Timişoara Autorii fiecărui monument au extras, din mulțimea de mărturii despre revoluție, elementele de exemplaritate, pe care le-au transfigurat artistic. Cele 12 monumente fondate de-a lungul anilor de Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 -22 Decembrie 1989 Timişoara, în locurile simbolice ale oraşului, acolo unde au murit oameni, formează un proiect unitar şi ambiţios, a cărui menire este în ultimă instanţă şi un protest împotriva uitării. Pelerinajul organizat anual la monumentele revoluţiei, săvârşeşte discret ritualul aducerii aminte în comun şi al ofrandei pe care cei vii o aduc celor dispăruţi.
Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 -22 Decembrie 1989 Timişoara Asociaţia Memorialul Revoluţiei, cu sediul în Timişoara, strada Emanoil Ungureanu nr. 8, a fost înfiinţată în 26 aprilie 1990, cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor represiunii din timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989. Din 1990 şi până în 1999, asociaţia a realizat un Complex Memorial în Cimitirul Eroilor şi 12 monumente amplasate în zonele cele mai fierbinţi ale Represiunii din decembrie 1989. Începând cu anul 1998, în cadrul Memorialului funcţionează Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică privind Revoluţia din Decembrie 1989. Scopul declarat al Centrului este de a deveni un mijloc operativ de informare referitor la evenimentele ce au dus la căderea regimului comunist din România, propunându-şi să valorifice informaţia istorică românească circumscrisă evenimentelor anului 1989 din Europa Centrală şi Sud-Est. Consiliul Local Timişoara i-a oferit asociaţiei ca sediu un imobil în centrul oraşului. Clădirea fiind într-o stare avansată de degradare, au fost efectuate lucrări ample de consolidare, reparare şi amenajare. Lucrările au fost realizate cu fonduri de la bugetul de Stat şi din donaţii şi sponsorizări. Au fost amenajate spaţii expoziţionale, o sală pentru arhiva audio-video, o sală pentru colecţii de presă şi documente scrise, săli de documentare şi cercetare, o bibliotecă şi Capela Eroilor. Date de contact: Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 -22 Decembrie 1989 Timişoara Str. Emanoil Ungureanu nr. 8, Timişoara, cod 300079 Preşedinte: Traian Orban Telefon / fax: 0256 / 294. 936 e-mail: amr@memorialulrevolutiei. ro web: www. memorialulrevolutiei. ro
Complexul Memorial a fost ridicat în Cimitirul Eroilor, iar cele 12 monumente au fost amplasate în zonele cele mai fierbinţi ale represiunii din decembrie 1989, acestea fiind: “Deschidere” “Eroica” “Clopotul libertăţii” “Învingătorul” “Evoluţie” “Omul ţintă” “Biserica plângătoare” “Fântâna martirilor” “Monument omagial” “Sfântul Gheorghe” “Martirii” “Pieta”
Complexul memorial “ 1989” din Cimitirul Eroilor, 1990, arh. Alămoreanu Pompiliu, Pop Ionel, Brebu Liviu Calea Lipovei “Ansamblul memorial din Cimitirul Eroilor” este compus dintr-o capelă deschisă, şirurile de morminte simbolice ale eroilor inscripționate cu numele, data naşterii, data decesului şi un soclu cu o flacără permanentă. Soclul cu flacăra a fost construit de către Ionel Pop, iar celelalte două lucrări au fost realizate de arhitecții Pompiliu Alămoreanu şi Liviu Brebe, în anul 1990, cei doi fiind câştigătorii unei selecții din mai multe alte proiecte ale unor arhitecți din Timişoara. Lucrarea s-a făcut cu sprijinul unor întreprinderi de construcții din Timişoara, al Primăriei şi al fostului prefect Florentin Cârpanu.
Ingo Glass: “Deschidere” Deschidere , (oţel naval), 1991 amplasat în Calea Martirilor - Casa Tineretului “Deschidere” este opera sculptorului timişorean Ingo Glass, actualmente stabilit în Germania. Este amplasat la începutul Căii Martirilor, vizavi de Casa Tineretului. A fost construit din tablă navală specială, are înălțime de 10 m şi lățime de 2, 8 m, şi a fost realizat în anul 1991. Este o reprezentare extrem de complexă cu semnificații politice, religioase, calități sacre şi profane, ritualuri funerare şi civile. Într-un registru artistic, non figurativ, cele două panouri verticale, aşezate față în față, unesc un fel de mormânt. Pe latura interioară a panoului frontal compact, între două cruci, sunt incrustate numele fiecăreia dintre cele 43 de persoane ale căror trupuri neînsuflețite au fost furate din Spitalul Județean şi arse la Crematoriul din Bucureşti. Cel de-al doilea panou, care este despicat printr-o fantă verticală de lumină, întredeschisă spre apus, trimite către o semnificație politică, ridicarea cortinei de fier şi deschiderea existențială la care au contribuit cei care, atunci, în aceste locuri, au încercat să oprească înaintarea tancurilor prin oraş. Cu alura sa verticală, este - totodată - şi un mormânt simbolic, pentru cei care nu odihnesc în pamânt. Tot aici este depusă, într-o urnă mică, parte din cenuşa celor incinerați la Bucureşti.
Paul Vasilescu: “Eroica” , (bronz), 1992 amplasat în Calea Lipovei, în vecinătatea Complexului comercial “Eroica” este opera lui Paul Vasilescu, sculptor bucureştean. Amplasat în Calea Lipovei, în parcul din fața complexului de magazine, în anul 1992, are o înălțime de 2, 8 metri şi un soclu de un metru, fiind realizat din bronz. Este dedicat eroilor căzuți în zona Calea Lipovei şi are înscris la bază: “AR TREBUI SĂ PĂŞIM DESCULŢI PE LOCUL ACESTA, UNDE EI S-AU JERTFIT PENTRU NOI” (Revista Miracol). Statuia care aminteşte de o cruce umană, o cruce simbolică, în care au sperat oamenii la acea vreme, priveşte tăcută spre unitatea militară din apropiere, unitate implicată în reprimarea demonstrației.
Ştefan Călărăşanu: “Clopotul libertăţii”, ii (travertin), 1992 amplasat în Piaţa Traian “Clopotul libertăţii” a fost realizat în anul 1992, de sculptorul timişorean Ştefan Călărăşanu şi se află în Piața Traian. Este realizat din blocuri de travertin. Are un diametru de 3 metri şi o înălțime de 3, 5 metri, fiind amplasat pe un soclu din beton aparent, construit în trepte. Este dedicat eroilor căzuți în zona acestei piețe şi are gravat următorul text: “Cumpăna de vremi DECEMBRIE 1989 a luminat prin tinerii României cuvântul unic în lume “VOM MURI ŞI VOM FI LIBERI!”. Clopotul, folosit din timpuri străvechi pentru chemarea poporului la luptă, de data aceasta este un clopot împietrit, mut, şocat în fața represiunii.
Constantin Popovici: “Învingătorul”, torul (bronz), 1993 amplasat pe Bd. Take Ionescu “Învingătorul”, autor: Constantin Popovici, sculptor bucureştean. Este plasat pe Bulevardul Take Ionescu în anul 1993. Construit din bronz, înalt de 3, 8 metri, pe un soclu de un metru. Are înscris la bază: “JERTFA VOASTRĂ STĂ MĂRTURIE LA TEMELIA ÎNNOIRII ROM NIEI, LA SF RŞIT DE SECOL XX!” (Părintele Galeriu). Înfățişează ororile pe care le poate zămisli violența, iar sabia frântă, din mâna supraviețuitorului schilodit, simbolizează victoria dureros obținută.
Gheorghe Iliescu-Călineşti: “Evoluţie”, ie” (bronz), 1993 amplasat în apropierea Hotelului “Continental” “Evoluţie”este o lucrare realizată din bronz, a sculptorului bucureştean Gheorghe Popescu - Călineşti şi a arhitectului Alexandra Murdunescu, a fost realizată în 1993 şi are o înălțime de 6, 5 metri. La bază, are inscripționată o lozincă ce a zdruncinat un regim totalitar: “AZI ÎN TIMIŞOARA, M INE-N TOATĂ ŢARA! 16 Decembrie 1989”. Este amplasată în fața Hotelului Continental, locul în care manifestanții strigau, în 17 Decembrie, lozinca “Azi în Timişoara, mâine în toată țara!”, iar forțele armate au deschis focul împotriva lor
Béla Szakács: “Omul ţintă”, (bronz), 1994 amplasat în Piaţa 700 “Omul ţintă”, opera sculptorului timişorean Béla Szakács, a fost realizată din bronz, în anul 1994, şi se află amplasată în Piața 700. Are înscris la bază textul: “MAI MARE DRAGOSTE DEC T ACEASTA CA SĂ-ŞI PUNĂ CINEVA VIAŢA PENTRU PRIETENII SĂI – NIMENI NU ARE“. Ioan 15, 13 Eroi martiri 1989: AVRAM IOAN VASILE BELI RADIAN GRAMA ALEXANDRU NICOARĂ ELENA TAKO GABRIELA TĂŞALĂ REMUS şi alți eroi necunoscuți Este amplasat, strategic, lângă Spitalul Militar, spital care a refuzat ajutorul răniților, porțile sale fiind închise în acea perioadă când oamenii cădeau secerați de gloanțe. Lucrarea reflectă durerea, suferința, îndârjirea împotriva oprimării. Omul are o țintă în mijlocul pieptului, ceea ce sugerează că omul devine o țintă vie în fața violenței, a forțelor de represiune.
Marian Zidaru: “Biserica plângătoare” toare , (bronz şi travertin), 1995 amplasată în nişa clopotniţei Bisericii Ortodoxe Române din Piaţa Alexandru Mocioni “Biserica plângătoare”, realizată din bronz şi travertin, în anul 1995, îl are autor pe Marian Zidaru, sculptor bucureştean. Se află amplasată în nişa clopotniței Bisericii Ortodoxe Române din Piața Alexandru Mocioni. Are inscripționat un fragment de rugăciune: “ŞI NE IARTĂ NOUĂ GREŞELILE NOASTRE, PRECUM IERTĂM ŞI NOI GREŞIŢILOR NOŞTRI, ŞI NE IZBĂVEŞTE DE CEL RĂU”. Locul amplasării lucrării este o altă zonă în care s-au făcut arestări, s-a tras, au murit oameni. Lucrarea este compusă din trei cruci. Pe suprafața de bronz sunt încrustate nişte ochi umani, precum şi un firicel de apă care curge încontinuu, acesta dând impresia ochilor care plâng … de aici şi denumirea de “Biserica plângătoare”. Rugăciunea inscripționată ne duce cu gândul la dificila iertare creştină.
Victor Gaga: “Fântâna martirilor”, martirilor (travertin), 1995, arhitect: Diana Gaga amplasat în spatele grădinii de vară a fostei cinematografii “Capitol” spre Podul Mihai Viteazu “Fântâna martirilor” a fost creată de sculptorul timişorean Victor Gaga şi arhitect Diana Gaga, şi este amplasată în spațiul verde din spatele Grădinii de vară a fostului cinematograf “Capitol”, spre Podul Mihai Viteazu. Are 3, 5 metri înălțime şi este realizată din travertin, în anul 1995. Are înscris la bază: “PRIN CUNUNA MARTIRILOR DIN DECEMBRIE 1989 REÎNVIE LUMINA PURIFICATOARE A NEAMULUI ROM NESC” (Miracol). In memoriam: CRUCERU GHEORGHE CACEU MARGARETA CACEAU MARIANA SILVIA SAVA ANGELA ELENA Lucrarea a fost amplasată zona în care, în data de 17 Decembrie, s-a tras în oameni fără somație, iar în 18 Decembrie în apropiere, pe treptele Catedralei, nişte tineri, copii nevinovați, au fost împuşcați, chiar dacă ei nu făceau nimic rău, doar cântau Colinde, cu lumânări în mână. O întâmplare tragică, un gest absurd, nejustificabil.
Ştefan Kelemen: “Monument Omagial al studenţilor”, ilor (travertin), 1996 amplasat în Complexul studenţesc, pe Strada Cluj “Monument Omagial al studenţilor”, realizat din travertin, de către Ştefan Kelemen, în anul 1996. Pe o placă este gravat următorul text: “NE VOM ÎNTOARCE CA UN FUM. UŞORI, ŢIN NDU-NE DE M INI. TOŢI CEI DE IERI ÎN CEI DE-ACUM. CUM TREC F NT NILE’N F NT NI”. Martirii – 1989 FLORIAN TIBERIU NICOLAE OVIDIU MUNTEANU NAGY EUGEN Este amplasat în Complexul studențesc, pe strada Cluj, în amintirea studenților ucişi.
Silvia Radu: “Sfântul Gheorghe”, Gheorghe (bronz), 1997 amplasat în Piaţa Sfântu Gheorghe “Sfântul Gheorghe”, realizat de Silvia Radu, din bronz, în anul 1997, este amplasat în Piața Sfântu Gheorghe. Pe una din laturi sunt gravate numele copiilor-martiri: CLAUDIU, 15 ALEXANDRU, 17 CRISTINA, 2 CONSTANTIN, 17 EUGEN, 17 LUMINIŢA, 14 GABRIELA, 10 LAURA, 2 SILVIU, 18 MAFTEI, 17 Monumentul este dedicat eroilor-copii căzuți în Revoluție în diverse locuri din Timişoara. Statuia Sfântului Gheorghe, reprezentat cu chip de copil, ține în mână o cruce care simbolizează credința în izbânda binelui şi se pregăteşte să-i dea ultima lovitură de grație balaurului, simbolul totalitarismului.
Peter Jecza: “Martirii”, Martirii” (bronz), 1998 amplasat în parcul din spatele Muzeului Banatului “Martirii”, monument realizat de sculptorul timişorean Peter Jecza, din bronz, în anul 1998, este amplasat în parcul Muzeului Banatului. Aduce un omagiu demonstranților ucişi şi îngropați, la repezeală, în groapa comună din Cimitirul Eroilor, iar familiile lor urmau să fie înştiințate că ei au fugit peste graniță. Dacă privim cu atenție lucrarea, putem distinge capete umane, mâini, o imagine şocantă a unor cadavre aruncate unul peste altul. În jurul monumentului se află amplasate şapte lespezi, pe fiecare fiind gravată câte o dată calendaristică, 15 Decembrie, 16 Decembrie, 17 Decembrie, 18 Decembrie, 19 Decembrie, 20 Decembrie, 21 Decembrie, care simbolizează câte o zi de luptă până la victorie.
Peter Jecza, “Pieta”, Pieta (bronz), 1999 în vecinătatea Podului Decebal “Pieta”, opera lui Peter Jecza, realizată din bronz, în anul 1999, a fost amplasată în vecinătatea Podului Decebal, lângă Băile Neptun. Monumentul aduce un omagiu tuturor femeilor care au murit în zilele revoluției. Lucrarea renunță la metafora modernă a soldatului căzut în brațele patriei-mamă, ea redă silueta unei femei sprijinite pe umărul unui bărbat. În acea zonă, în 17 Decembrie, au căzut primele victime, bărbați, femei, copii, iar monumentul reproduce o ipostază reală, aceea a unui bărbat care-şi purta pe brațe soția împuşcată.
Paul Neagu: “Crucificarea” (Rugăciune), (inox), 1999, amplasat în Piaţa Victoriei, lucrare aniversară la 10 ani Monumentul “Crucificare”, amplasat în Piața Victoriei, a fost realizat de Paul Neagu, la inițiativa şi cu sprijin material din partea Primăriei şi a Consiliului local Timişoara. A fost inaugurat în anul 1999, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Revoluție.
Alte locuri ale memoriei eroilor și evenimentelor dedicate eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în oraşul Timişoara În diverse locuri ale oraşului Timişoara, în afara monumentelor prezentate, au mai fost amplasate şi alte obiective: lucrări de artă, troițe, cruci funerare, plăci comemorative, care, la fel, aduc un omagiu, atât evenimentelor, locurilor cu încărcătură simbolică, cât şi celor care au plătit cu viața în tumultuoasele evenimente din Decembrie 1989. Ele au fost amplasate la inițiativa diverselor asociații şi de către familiile celor decedați.
“Pomul libertăţii” 1990, amplasat în Piaţa Victoriei “Pomul libertăţii”, amplasat în Piața Victoriei, în anul 1990, de către o delegație a pompierilor forestieri din Marsilia, simbolizează prietenia dintre poporul român şi francez, precum şi libertatea dobândită în urma Revoluției din Decembrie 1989.
Lucrarea de artă plastică “În memoria martirilor Timişoarei din Decembrie ’ 89” 89 amplasat în curtea Bisericii parohiale romano-catolice din Iosefin “În memoria martirilor Timişoarei din Decembrie ’ 89”, Lucrare în lemn și marmoră fixată pe grinzi, realizat de artistul plastic timișorean Ungor Csaba, este amplasată în curtea Bisericii parohiale romano-catolice din Iosefin, Bv. Regele Carol I. Inscripția de pe soclu: IN MEMORIAM MARTYRUM TIMISSIENSIUM DECEMBRIE 1989.
Troiţe ridicate în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în oraşul Timişoara
Cele trei troiţe care se află amplasate în faţa Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române din Timişoara au fost oferite oraşului de către locuitorii localităţii Săpânţa din judeţul Maramureş.
Troiţă ridicată în memoria eroilor-martiri din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, în parcul de lângă Biserica ortodoxă română din Mehala
Cruci funerare ridicate în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în oraşul Timişoara
Cruce funerară în memoria eroilor din Decembrie 1989 - Timişoara, Cimitirul săracilor, Calea Lipovei
Cruce funerară în memoria eroilor din Decembrie 1989 - Timişoara, Piaţa Crucii
Cruce funerară în memoria eroilor din Decembrie 1989 - Timişoara, str. Ştefan cel Mare
Cruce funerară în memoria lui Bonţe Petru Ioan împuşcat în Decembrie 1989, Timişoara, str. Transilvania, nr. 12
Cruce funerară în memoria lui Zăbulică Constantin împuşcat în Decembrie 1989, Timişoara, Bd. 16 Decembrie 1989
Plăci comemorative dezvelite în memoria evenimentelor şi eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în oraşul Timişoara
Placă comemorativă care aminteşte de locul de unde a pornit Revoluţia de la Timişoara în 15 Decembrie 1989 – montată pe Clădirea Bisericii Reformate din Timişoara, str. Timotei Cipariu, nr. 1, Textul de pe cele două plăci amplasate este scris în cele patru limbi uzuale în Timişoara: română, maghiară, germană şi sârbă
Placă comemorativă în memoria declanşării grevei generale de la Electrobanat Timişoara. Placa se află pe clădirea întreprinderii Electrobanat, str. Gării, nr. 1
Placă comemorativă în memoria revoluţionarilor arestaţi la 16 decembrie 1989 în Timişoara, montată pe faţada clădirii Poliţiei Judeţului Timiş
Placă comemorativă în memoria participanţilor întemniţaţi la Penitenciarul din Timişoara la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara. Placa se află pe clădirea Penitenciarului din Timişoara, str. Popa Şapcă
Placă comemorativă în memoria Eroilor din Decembrie 1989 din Timişoara, dar şi a constituirii ad-hoc a unui Comitet Cetăţenesc în data de 20 decembrie 1989, se află montată pe faţada Palatului Administrativ
Placă comemorativă care aminteşte locul unde s-a constituit Frontul Democratic Român în data de 20 Decembrie 1989 în Timişoara, montată pe faţada Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“
Placă comemorativă care aminteşte de locul unde afuncţionat Frontul Democratic Român, între 20 -25 Decembrie 1989 în Timişoara, montată în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“
Placă comemorativă în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, placă montată pe clădirea Spitalului Judeţean Timişoara
Placă comemorativă în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, placă montată pe o clădire de locuinţe din Calea Girocului (azi Calea Martirilor)
Placă comemorativă în memoria eroilor-martiri din Decembrie 1989 din Timişoara, împuşcaţi şi răniţi lângă intrarea în Parcul "Regina Maria" din Timişoara
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Lepa Bărbat, rbat placă montată pe faţada Garnizoanei Militare din Piaţa Libertăţii
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Csizmarik Ladislau, Ladislau placă montată pe clădirea din str. E. Ungureanu nr. 1
Placă comemorativă în memoria copiilor împuşcaţi pe treptele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române din Timişoara în Decembrie 1989, placă montată pe faţada Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Dumitru Contantin Doru Gîrjoabă, placă montată pe faţada Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Ioan Stanciu, Stanciu placă montată pe faţada Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Sorin Leia, Leia placă montată pe faţada Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Române
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Radian Belici, Belici placă montată într-o nişă a vechii Cetăţi, din Timişoara, str. Coriolan Brediceanu
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Edith Reiter, Reiter placă montată pe o clădire din Bd. General Ion Dragalina, Timişoara
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara - Vasile Pădurariu, durariu placă montată pe faţada uneia dintre clădirile fostei Întreprinderi "6 Martie", str. Circumvalaţiunii
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Ciopec Dumitru Marius, Marius placă montată pe o clădire din Calea Martirilor
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Laura Andreea Negrutiu, placă montată pe clădirea Liceului “Lenau”, Piaţa Unirii
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Luminiţa Boţoc, oc placă montată în incinta Şcolii Generale nr. 7 din str. Ionescu de la Brad
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Gabriela Monika Takó, Takó placă montată în incinta Şcolii generale nr. 7 din str. Ionescu de la Brad
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Silviu Sebastian Iordan, Iordan placă montată în incinta Colegiului C. D. Loga
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Eugen Nagy, Nagy placă montată în incinta Colegiului Tehnic din str. Lorena
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Ioan Claudiu Vârcuş, placă montată în incinta Colegiului Tehnic din str. Lorena
Placă comemorativă în memoria eroului-martir din Decembrie 1989 din Timişoara – Constantin Iosub, Iosub placă montată în incinta Colegiului Tehnic de Vest din Bdul Regele Carol I
Placă comemorativă GENERAŢIA LUI DECEMBRIE’ 89, montată pe faţada Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“
Cruce funerară în memoria jurnalistului francez Jean Louis Calderon - Timişoara, Piaţa Victoriei Crucea funerară a fost amplasată în Piața Victoriei, vizavi de Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română, imediat după evenimentele din Decembrie 1989. Ulterior ea a fost mutată în curtea Liceului “Jean Louis Calderon” din Timişoara, de unde ulterior a dispărut fără urmă. Pe locul în care era crucea, s-a ridicat monumentul "Crucificare" închinat eroilor-martiri ai oraşului Timişoara. Jean Louis Calderon (născut la 19 aprilie 1958) a fost un jurnalist, reporter francez al canalului TV La Cinq, venit în România să ransmită ştiri despre Revoluția română. A decedat la Bucureşti, la 24 Decembrie 1989, sub roțile unui tanc. În memoria jurnalistului s-au denumit o stradă în Bucureşti şi un liceu în Timişoara.
Flacăra veşnică din Complexul memorial “ 1989” din Cimitirul Eroilor Fie ca, asemeni acestei flacări perpetue din Complexul memorial, să rămână veşnic vie amintirea celor care au plătit cu viaţa în acele zile ale lui Demebrie' 89 la Timișoara. Bibliografie: Pliantele tipărite de Asociația Memorialul Revoluției 16 -22 Decembrie 1989 Timişoara. “Între spații ale amintirii şi locuri ale memoriei. Comemorarea a 15 ani de la revoluție, în Timişoara”, Sidonia Grama. Reportajul “Cele 8 (deocamdată) monumente ale Timişoarei libere: UN REMEMBER DIN PIATRĂ ŞI BRONZ, mărturii despre o jertfă cum n-a mai fost vreodată”. Grupaj realizat de Valentin Sămînță, 17 Decembrie 1994 Muzica: Formația PRO MUSICA, piesa “TIMIȘOARA”, compozitor Ilie Stepan, pe vresurile lui Marian Odagiu. Concepție și realizare: Dorotea Momir modoro_2002@yahoo. com Fotografii: Dorotea Momir și Petru Isac
- Slides: 64