RESPIRATIA Sistemul respirator Fiziologia respiratiei Notiuni de igiena

RESPIRATIA Sistemul respirator Fiziologia respiratiei Notiuni de igiena si patologie Prof. Manea Camelia

Sistemul respirator

Sistemul respirator

Faringele n Cale comuna pentru aer si hrana Conduct musculo-membranos de circa 15 cm lungime, care trei etaje: nazofaringele (comunica cu fosele nazale prin coane si cu urechile medii prin trompele lui Eustachio), bucofaringele(comunica anterior cu cavitatea bucala) si laringofaringele (comunica anterior cu laringele si în jos cu esofagul). Faringele are si rol de bariera în calea unor infectii. Multi agenti patogeni se opresc la acest nivel, determinând inflamatii ale mucoasei, faringite sau infectii ale amigdalelor, numite amigdalite.

Laringele n Laringele, pe lângă rolul de cale respiratorie, are şi rolul de principal organ al vorbirii. Are un schelet cartilaginos, format din 3 cartilaje neperechi (epiglota, cartilajul tiroid şi cartilajul cricoid) şi 3 cartilaje perechi (cartilajele aritenoide, corniculate şi cuneiforme). Mucoasa laringiană formează patru plici, numite corzi vocale: Două superioare, numite corzi vocale false, cu rol pasiv în fonaţie şi Două inferioare, numite corzi vocale adevărate deoarece participă activ la fonaţie. Spaţiul dintre corzile vocale se numeşte glotă. n Fonaţia (vorbirea) implică eliberarea intermitentă a aerului expirat, ceea ce determină vibraţia corzilor vocale adevărate. Sunetele articulate sunt produse cu ajutorul limbii, dinţilor şi buzelor. n

Traheea şi bronhiile n n n Traheea este situată în continuarea laringelui şi are o lungime de 10 -12 cm. Este formată din 18 -20 de inele fibrocartilaginoase, incomplete posterior, care menţin lumenul traheal deschis permanent. Bronhiile provin din bifurcarea traheei. Ele pătrund în plămâni pe feţele mediale acestora şi se ramifică, formând arborele bronşic.

Plamanii Organele de schimb gazos ale sistemului respirator Plamânii sunt doua organe cu consistenta elastica, spongioasa, în forma de trunchiuri de con, separate de mediastin*, în care segaseste inima. Au structura lobara: plamânul drept are trei lobi, iar cel stâng doar doi Sunt formati fiecare dintr-un sistem de canale aeriene intrapulmonare, arborele bronsic, si un sistem de saci, în care se termina cele mai fine ramificatii ale arborelui bronsic, alveolele pulmonare. Pleura Membrana seroasa care înveleste plamânii Fiecare plamân este învelit într-o membrana dubla numita pleura*formata dintr-o foita parietala, care adera la peretii toracelui si una viscerala, care adera la plaman. Cele doua foite delimiteaza o cavitate închisa, cavitatea pleurala, în care se gaseste o cantitate mica de lichid pleural, cu rol în mecanica inspira]iei. Arborele bronsic Totalitatea bronhiilor intrapulmonare, rezultate din ramificarea bronhiilor principale Bronhiile principale se ramifica în bronhii lobare, care se distribuie la lobii pulmonari. Acestea se divid în bronhii segmentare, care se distribuie la segmentele pulmonare (unitati anatomice ale plamânilor: 10 în plamânul drept, 9 în cel stâng). Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare, care deservesc lobulii pulmonari si care se ramifica pâna la bronhiole terminale s. I bronhiole respiratorii, de la care pleaca ductele alveolare, terminate în sacii alveolari, cu peretii compartimentati în alveole pulmonare.

Acini si alveole pulmonare Bronhiolele respiratorii, impreună cu formaţiunile derivate din ele, formează acinii pulmonari. Acinul pulmonar este unitatea morfofuncţională a plămanului. Canalele aeriene lipsite de inele cartilaginoase (bronhiolele terminale şi respiratorii) posedă motricitate datorată musculaturii netede din pereţii lor. Simpaticul este bronhodilatator, iar parasimpaticul este bronhoconstrictor. Alveolele pulmonare au forma unor săculeţi cu pereţi subţiri, adaptaţi schimburilor gazoase. Epiteliul alveolar are dublă funcţie, fagocitară şi respiratorie. Suprafaţa totală a acestuia este de 80— 120 m 2. In jurul alveolelor se găseşte o bogată reţea de capilare. Pereţii capilarelor impreună cu pereţii alveolelor formează membrana alveolo-capilară. La acest nivel au loc schimburile de gaze

Acinul pulmonar Alveola pulmonara

Fiziologia respiratiei A. Mecanica respiraţiei. Procesele mecanice respiratorii sunt procesele prin care cavitatea toracică işi modifică volumul, in sensul creşterii sau micşorării sale, ceea ce permite inspiraţia şi expiraţia pulmonară. Inspiraţia este un act motor activ, realizat cu ajutorul muşchilor respiratori. Prin contracţia acestora se modifică volumul cutiei toracice: longitudinal, transversal şi anteroposterior. Ca urmare, plămanii se dilată pasiv, datorită forţei de adeziune a pleurelor, astfel că presiunea aerului pulmonar devine mai mică decat presiuneaatmosferică. Diferenţa de presiune face ca aerul atmosferic să pătrundă in plămani pasiv, realizandu-se inspiraţia. Inspiraţia este determinată de contracţia muşchilor intercostali externi, supracostali şi a diafragmei, in inspiraţia forţată mai intervin şi alţi muşchi: micii pectorali, sternocleidomastoidieni, dinţaţi etc. Expiraţia este un proces pasiv. In condiţii obişnuite, toracele revine la dimensiunile sale de repaus, caurmare a relaxării musculaturii respiratorii. Presiunea din interiorul plămanilor creşte, iar o parte din aerul introdus in plămani este expulzat. In expiraţia forţată intervin şi muşchii intercostali interni, drepţii abdominali etc, Inscrierea mişcărilor respiratorii se face cu ajutorul pneumografului, inregistrarea grafică a mişcărilor purtand numele de pneumogramă. Frecvenţa mişcărilor respiratorii, in stare de repaus, este de 16 respiraţii/minut la bărbat şi 18 respiraţii/ minut la femeie. Frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii variază in funcţie de necesităţile de O 2 şi mai ales de cantitatea de CO 2 produsă. Mişcările respiratorii permit pătrunderea şi ieşirea succesivă a aerului din plămani, contribuind la realizarea ventilaţiei pulmonare. n n Măsurarea volumelor respiratorii, care variază in funcţie de sex, varstă, dezvoltare fizică etc. se realizează cu ajutorul aparatului numit spirometru şi poate constitui un criteriu de apreciere a stării de sănătate a organismului.

Volume si capacitati respiratorii

B. Schimburile gazoase respiratorii se desfăşoară in organism in trei etape: pulmonară, sangvină şi celulară. a) Respiraţia pulmonară. La nivelul alveolelor pulmonare loc schimbul de gaze intre aerul alveolar şi sangele venos din capilarele alveolare. Acest schimb se realizează pe baza unor legi fizice, a unor mecanisme fiziologice şi a unor structuri şi proprietăţi specifice ale membranelor alveolo-capilare. Fiecare gaz difuzează pasiv de la presiune parţială mare la presiune parţială mică. Dinamica schimburilor de gaze, in funcţie de presiunile parţiale, la nivelul alveolelor pulmonare şi a ţesuturilor, este prezentată in imaginea alaturata. Oxigenarea sangelui la nivelul capilarelor alveolare se numeşte hematoză pulmonară. Structura princare se face acest schimb este membrana alveolo-capilară. Suprafaţa totală a acestor membrane, de 80— 120 m 2 pentru ambii plămani, face posibilă trecerea unor volume importante de gaze inambele sensuri, intr-un timp relativ scurt. b) Transportul oxigenului şi dioxidului de carbon prin sânge. Atat sangele arterial, cat şi cel venos transportă cantităţi de O 2 şi CO 2 aproximativ constante. Gazele respiratorii sunt transportate sub două forme: o formă liberă, dizolvată fizic in plasmă, şi o formă legată, combinată chimic in compuşi labili. — O 2 este transportat dizolvat in plasmă şi combinat cu hemoglobina (oxihemoglobină)98, 5% in cantitate mult mai mare decat forma dizolvată. 1, 5% — CO 2 este transportat sub formă dizolvată 5%, de bicarbonaţi de Na şi K, de carbonaţi -90% şi sub formă decarbamaţi (carbohemoglobină)5% Formarea şi disocierea hemoglobinei depind de o serie de factori: temperatura, p. H-ul mediului intern, prezenţa sau absenţa unor electroliţi.

Respiratia celulara c) Respiraţia celulară (tisulară). Actul complex al respiraţiei tisulare se realizează cu participarea a două mari categorii de procese: — procese fizice de difuziune a celor două gaze, determinate de gradientele diferite de presiune parţială din sectoarele capilar, interstiţial şi celular; — reacţii chimice oxidoreducătoare, eliberatoare de energie. n Respiraţia celulară se desfăşoară in etape. 1. Degradarea anaerobă a glucozei in citoplasmă şi oxidarea acizilor graşi in mitocondrii. 2. Decarboxilarea şi oxidarea produşilor intermediari rezultaţi in ciclul Krebs din mitocondrii, cu eliberare de CO 2, H 2 O, electroni şi H+. 3. Transferul H+ şi a electronilor in lanţul transportor de electroni pană la O 2 molecular, urmat de eliberarea unor importante cantităţi de energie.

Notiuni de igiena si patologie