Relaiile interpersonale omul este din natur o fiin

Relaţiile interpersonale …. omul este din natură o fiinţă socială, pe când antisocialul din natură, nu din împrejurări ocazionale, este ori un supraom ori o fiară…. Aristotel din Stagira- Politica

Tipuri de relaţii interpersonale Conform criteriului nevoilor şi al trebuinţelor indivizilor implicaţi în relaţia interpersonală se disting: Relaţiile de intercunoaştere, dezvoltate din nevoia de a dispune de cat mai multe date despre partenerul relaţiei. Cu cât cunoaşterea despre partenerul relaţiei este mai bogată şi mai adecvată, cu atât relaţiile se vor desfaşura mai uşor. În acest context un rol deosebit îl au imaginea de sine si imaginea despre celălalt. Relaţiile de intercomunicare , dezvoltate din nevoia indivizilor de a comunica. Un rol important în comunicarea interumană este deţinut de natura mesajelor transmise si recepţionate , conţinutul lor , prezenţa sau absenţa intenţiei de a modifica comportamentul celuilalt, etc. Importanţa acestor relaţii în existenţa umană este pusă în evidenţă mai ales de situaţiile de perturbare a comunicării. Relaţiile afectiv-simpatetice, dezvoltate din nevoia oamenilor de a fi simpatizaţi de ceilalţi, de a impartăşi emoţiile împreună cu ceilalţi, etc. Acestea pot fi unilaterale sau reciproce, au intensităţi diferite şi pot fi pozitive sau negative.

Criteriul caracterului procesual , potrivit căruia se disting: - relaţii ce nu produc modificarea particularitaţilor personale partenerilor, unde se includ: a. relaţii de cooperare; b. relaţii de competiţie; c. relaţii conflictuale. - relaţii ce determină modificarea caracteristicilor personale partenerilor, unde se includ: a. relaţii de acomodare-partenerii se obisnuiesc si se acomodeaza unii cu altii; b. relaţii de asimilare-are loc o fuziune, un transfer reciproc de gusturi, mentalitati, partenerii comportandu-se aproximativ la fel; c. relaţii de ierarhizare; d. relaţii de alienare.

FACILITAREA SOCIALĂ Facilitarea socilă se referă la ameliorarea performanţei subiectului atunci când ceilalţi sunt de faţă în raport cu situaţia în care subiectul se află singur. Efectele apar în cazul simplei prezenţe a publicului (ceilalţi asistă pasivi la evoluţia subiectului) dar şi in cazul co-acţiunii (ceilalţi prezenţi fac acelaşi lucru ca şi subiectul). Teoria impulsului Robert Zajonc-ameliorarea performanţei subietului în sarcinile simple şi deteriorarea performanţei lui în sarcinile complexe, are la bază simpla prezenţă a celorlalţi. Simpla pezenţă implică un public total inactiv, ce nu oferă nici un feed-back. Zajonc susţine că fenomenul de facilitare socială are loc, indiferent de ceea ce fac membrii publicului, şi indiferent de ceea ce gîndeşte subiectul despre prezenţa lor. Teoria fricii de evaluare Principala rivală a concepţiei lui Zajonc este teoria fricii de evaluare, elaborată de Nicholas Cottrell (1972). Acesta susţine că publicul ca şi co-actorii înseamnă pentru individ înainte de toate posibilitatea de a fi evaluat. Ca atare, autorul menţionat propune o modificare a teoriei simplei prezenţe, avansînd ipoteza că celălalt provoacă o creştere a activării (excitării fizilogice) numai dacă este privit ca un potenţial evaluator. Cottrell a explicat capacitatea instanţei evaluatoare de a suscita frică prin anticiparea de către actor a rezultatelor negative ale evaluării. Provocînd frică, aceste expectanţe produc implicit o creştere a activării. Pe de altă parte, expectanţele cu privire la urmările pozitive ale evaluării implică şi ele o activare, încît ambele tipuri de expectanţe sfîrşesc prin a produce efecte de facilitare socială.

NORMALIZAREA Fenomenul fundamental în situaţiile de normalizare constă în inexistenţa unei norme stabilite dinainte, pe care grupul ar impune-o indivizilor fără ca el însuşi să fie sensibil la poziţia acestora. Lipsa consensului majorităţii cu privire la răspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe răspunsurile lor, să exercite influenţă unul asupra altuia şi să sfîrşească prin a adopta o normă comună, ce întruneşte adeziunea tuturor şi exprimă poziţia grupului faţă de stimulul respectiv. Ambiguitatea situaţiei şi incertitudinea subiectului constituie condiţia cardinală a obţinerii acceptării private a normei. Norma îl ajută pe subiect să introducă o structură şi un înţeles în situaţia ambiguă şi, în plus, îl face să fie constant, în acord cu el însuşi. Cît priveşte situaţia în care indivizi cu norme deja construite formează un grup de evaluatori, se constată că oricît de diferite ar fi percepţiile lor la început, ei ajung să stabilească o normă întrunind adeziunea tuturor, superioară normelor individuale întrucît instaurează consensul. Confirmînd o ipoteză foarte îndrăzneaţă, Sherif a arătat că în şedinţele individuale ce urmează şedinţelor de grup, subiecţii utilizează norma colectivă - indiciu convingător al acceptării ei private, întrucît apelul la normă se petrece în lipsa presiunii grupului.

CONFORMISMUL Influenţa informaţională - indivizii au nevoie de informaţii furnizate de ceilalţi pentru a-şi făuri şi stabiliza opiniile şi atitudinile despre realitatea socială. Procesul de comparare socială, trădează tendinţa de ajustare a credinţelor şi opiniilor şi de aducere a lor cît mai aproape de cele dominante în grup. Prin urmare, conformismul se bazează pe incertitudinea individului cu privire la realitatea socială şi pe dorinţa lui de consens. Influenţa normativă se bazează pe resimţirea de către subiect a presiunii spre conformism exercitată de grup prin intermediul aşteptărilor pozitive ale celorlalţi membri. În general, grupul pedepseşte non-conformismul prin excludere, care poate fi definitivă sau temporară, totală sau parţială. În grupurile coezive indivizii manifestă dorinţa de a păstra calitatea de membru şi evită să se identifice cu devianţii. Astfel, influenţa normativă derivă din dorinţa individului de a fi acceptat de grup şi de nevoia lui de aprobare socială. În privinţa impactului parametrilor individuali, s-a demonstrat, de pildă, că indivizii se conformează mai mult cînd nu se simt deplin acceptaţi de grup , cînd sunt atraşi de grup, cînd au un statut mai puţin important decît alţi membri ai grupului sau cînd se consideră competenţi în sarcină. S-a dovedit deasemeni că femeile sunt mai conformiste numai în sarcinile în care bărbaţii sunt considerăţi experţi iar atitudinea conformistă a bărbaţilor se accentuează în cazul în care nu sunt supravegheţi de experimentator, ei arătînduse mai preocupaţi decît femeile să lase o impresie de independenţă.

LENEA SOCIALĂ Lenea socială reprezintă reducerea efortului individual atunci cînd se lucrează în grup şi eforturile fiecăruia se confundă cu eforturile celorlalţi, în comparaţie cu situaţia cînd individul lucrează singur. Ea nu apare decît în cazul anumitor sarcini colective. Trăsătura principală pare să fie imposibilitatea stabilirii exacte a contribuţiilor individuale. Echitatea rezultatelor - subiecţii îşi ajustează eforturile la ceea ce ei percep a fi nivelul eforturilor altora în grup şi încearcă să atingă un nivel de echitate. Această explicaţie se bazează pe presupunerea că subiecţiii se aşteaptă ca partenerii lor să lenevească şi ca atare lenevesc şi ei mai curînd decît să depună un efort mai mare decît al celorlalţi. Imposibilitatea evaluarii performantelor individuale - o altă explicaţie a lenei sociale este aceea că dorinţa de a lenevi reprezintă un răspuns în faţa unor sarcini neinteresante, plictisitoare, care nu determină implicarea subiectului. În acest caz, lenea socială va apare dacă nu vor exista constrîngeri sociale. Prezenţa celorlalţi membri ai grupului oferă acoperirea anonimatului pentru individul nemotivat. De aceea, orice tratament ce îndepărtează anonimatul şi face performanţa individului observabilă, reduce lenea socială. Apropierea de standard - cea mai recentă explicaţie asupra lenei sociale face apel la conceptul de standard: lenea socială intervine cînd standardul de performanţă este necunoscut subiecţilor. Invocarea unui standard de comparaţie poate elimina acest fenomen.

Surse: Psihologie: manual pentru clasa a X-a, Elena Lupşa, Victor Bratu, Editura Corvin Deva, 2005; http: //www. psih. uaic. ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala. Realizator: Prof. MARIAN LUCA