REFORMA PROTESTANT Dr Emil Barto PARTEA I CADRUL

REFORMA PROTESTANTĂ Dr. Emil Bartoș

PARTEA I – CADRUL ISTORIC AL REFORMEI

1. CONTEXTUL APARIȚIEI REFORMEI • Secolul reorganizării - Europa s-a reorganizat politic, social, cultural • Perioada Reformei: între apariția lui Luther (1517) și moartea lui Filip al Spaniei (1598) și a reginei Elisabeta a Angliei (1603) • Europa era pregătită de o schimbare pe toate planurile • Statele naționale contra Bisericii universale! • Tiparul inventat de Gutenberg a dat naștere comunicării în masă • Prima Biblie tipărită de Gutenberg în 1455

Johannes Gutenberg (1398 -1468)

Biblia tipărită de Gutenberg (1455)

Aspecte sociale • Cele mai bogate zone: nordul Italiei, estul Franței, bazinul Rinului și Olanda • Italia avea aprox. 12 milioane, Franța – 16; Germania 15 -20; Anglia – 4; Spania – 8 • Comunicarea – dificilă, lentă – o scrisoare din Basel pentru Spania lua cam 2 -3 luni • Europa era agricolă – 90% erau țărani • Wittenberg – 2. 000 locuitori; Geneva – 16. 000; Veneția, Florența, Paris, Londra puțin peste 100. 000 • Clase sociale: nobilimea, clerul și țărănimea • Nobilii apărați de armată, clerul mai educat, mortalitate ridicată • Extinderea economiei în sec. XVI

Aspecte politice • Monarhiile cele mai puternice: Franța, Spania, Anglia, Germania • În Anglia au dominat Tudorii între 1485 -1603 • Pentru 120 de ani, Europa se va confrunta cu mai multe războaie religioase (1524 -1648). • Cel mai cunoscut a fost Războiul de Treizeci de ani (1618 -1648), când aproape o treime din populația Europei a murit! • Confruntările erau, practic, între catolici și protestanți.

Harta Europei în timpul Reformei

Renașterea și umanismul • • Renașterea (1350 -1550) – apel la vechea civilizație, greacă și romană Umanismul – produs al Renașterii – accent pe potențialul uman Umanismul încuraja studiul: retorica, gramatica, poezia, filozofia, istoria Semne: John Wycliff în Anglia și Jan Hus în Cehia – contra abuzurilor, învățăturii Bisericii – pentru Biblie Ad fontes – întoarcerea la surse – scrierile vechi, inclusiv Biblia Ex: Descoperirea fraudelor în Biblie și Biserică – metanoia – penitență? Nu, ci căință! – Donația lui Constantin – Valla – un fals NT al lui Erasmus – Erasmus a semănat, Luther a cules!

John Wycliff (1330 -1384)

Jan Hus (1369 -1415)

• Caută adevărul, • Ascultă adevărul, • Învață adevărul, • Iubește adevărul, • Trăiește adevărul, • Apără adevărul până la moarte! • (Jan Hus)

Desiderius Erasmus

2. CAUZELE DECLANȘĂRII REFORMEI • (1) Anticlericalismul • Obsesia BR-C pentru bani • Curent anticlerical - așteptarea unui moment pentru independență față de Roma • Biserica din Germania era sub controlul papilor italieni, deci a străinilor! • Germania era bogată, papalitatea profita.

• (2) Criza de autoritate în interiorul Bisericii Catolice • Pozițiile cele mai înalte în Biserică erau deținute de cei bogați sau de nobili • Unii ierarhi dețineau mai multe poziții sau privilegii • BR-C despărțită în interior: trei papi deodată! • Pierderea credibilității

• (3) Abuzurile • Papa nu păstorea, ci jupuia turma! • Tetzel a dus la limită răbdarea germanilor. • Indulgențele lui nu doar că asigurau iertarea de toate păcatele, ci garantau eliberarea din purgatoriu a sufletului celui apropiat! • Sloganul lui: Îndată ce banul zăngăne în cutie, sufletul păcătosului din purgatoriu învie!

Johann Tetzel

Indulgență papală din 1480

Johan Tetzel - caricatura

• Papalitatea era compromisă pe toate planurile. • Ex: Papa Alexandru VI (1492 -1503) – desfrânat, vicios, lacom etc. • Leon X, în doi ani a cheltuit toată rezerva Vaticanului; construia catedrala Sf. Petru și avea nevoie de bani; a dat drumul indulgențelor! • Imoralitatea clericilor (unii preoți aveau copii. . . ) și educație teologică precară • Reacțiile: mai mult dezamăgire decât dorință de reformare • Nimeni nu credea că sistemul papal poate cădea! Nu a fost cauza principală a Reformei, dar BRC nu se mai putea apăra când a fost acuzată. Toate acuzele erau reale.

Papa Leon X

Vatican – piața

Vatican – Basilica Sf. Petru - interior

Vatican – Basilica Sf Petru – interior

Martin Luther (1483 -1546) • Luther locuia în Saxonia, unde influența papală era minimă. • L-a avut de partea lui pe principele elector, Frederic cel Înțelept. • 31 Oct. 1517 – Afișează cele 95 de teze în latină pe ușa catedralei din Wittenberg – contra vânzării indulgențelor și chemarea la pocăință. • Cel mai ofensat de lupta contra indulgențelor a fost Albert de Brandenburg, arhiepiscop în regiune – se baza pe banii de la indulgențe pentru a-și acoperi datoriile cu care și-a cumpărat episcopatul.

Citate din cele 95 de teze • 31. Pe cît este de greu de găsit vreunul care cu adevărat să se căiască şi să aibă inima frîntă, pe atît de greu este să afli şi pe cineva pe care într-adevăr l-a mîntuit indulgenţa. • 50. Creştinii ar trebui învăţaţi că dacă papa ar şti de jupuirea pe care o practică predicatorii de indulgenţe, ar vrea mai bine să prefacă în pulbere Catedrala Sfîntul Petru [din Roma], decît să accepte ca oile sale să fie înghiţite cu piele, carne şi oase. • 82. Ca de pildă: de ce nu salvează papa toate sufletele din purgatoriu, [făcînd aceasta] din preasfînta iubire [creştină], precum şi din pricina suferinţei lor fără de margini, ca şi din aceea a altor cauze drepte; căci dacă salvează atît de multe suflete pentru o cauză atît de trecătoare şi bănească, cum este aceea a zidirii Catedralei Sf. Petru, de ce nu le-ar salva pe cele care n-au nici un interes [material]?

Hans Luther – tatăl lui Martin Luther

Maria Luther – mama lui Martin Luther

Martin Luther - călugăr

Martin Luther – profil

Martin Luther

Martin Luther și Katharina von Bora (pictură de Lucas Cranach)

Tezele lui Luther

Luther despre indulgențe • „Fiecare creştin, dacă îi pare cu adevărat rău de păcatele pe care le-a făcut, are deplina iertare de ispăşire şi chin, care i se cuvine şi fără de indulgenţe" (Teza 36) • Indulgențele „… sînt bune doar dacă nu te bizui [doar] pe ele; dar nimic nu poate fi mai stricăcios dacă prin ele îţi pierzi teama de Dumnezeu" (Teza 49).

• Luther are de ales între a retracta ce a scris, sau de a fi excomunicat. • Alege să ceară dispute deschise pe temele lansate de el. • Luther a alimentat sentimentele antipapale. • Întâlniri pentru explicații: la Augsburg cu cardinalul Cajetan (1918), la Leipzig cu Johann Eck • În 1520, Luther este excomunicat, dar asta nu-l oprește. • Dieta de la Worms (1521) – prezent și Carol V – prezența lui Luther riscantă – disputa e aprinsă – Luther este acuzat de erezie, dar nu renunță.

Dieta de la Worms (1521) – Luther vorbind în fața împăratului Carol V

Frederic I

• „. . . Până ce nu voi fi convins mărturia Scripturilor sau prin raţiuni evidente – căci eu nu mă încred nici în papa, nici în concilii, câtă vreme se știe că ei s-au înşelat şi contrazis prea des – sunt legat prin Scripturile pe care le-am citat, iar conştiinţa mea este prizonieră a Cuvântului Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, întrucât nu este nici sigur, nici onest să mă opun conştiinţei mele”. (Martin Luther)

• Împăratul Carol V aprobă decizia papei de excomunicare, cărțile lui Luther să fie arse și să nu fie protejat de nimeni. • În drumul spre casă, Luther este răpit de. . . Frederic! • Luther devine erou național, scrie foarte multe broșuri și cărți. • Publică NT în 1522, catehismele în 1529, apoi VT în 1534. • Cele mai importante lucrări scrise de Luther: Către nobilimea germană, Despre robia babiloniană a bisericii, Despre libertatea creștinului.

Propunerile lui Luther pentru BR-C • Laicii să aibă acces la Biblie • Reducerea numărului de sărbători religioase, de posturi și de sacramente (excepție: botezul, Cina și penitența) • Eliminarea practicii pelerinajului și a relicvelor • Regândirea folosirii indulgențelor (încă nu propune eliminarea lor!) • Căsătoria clericilor • Reformă în monahism • Preotul să fie ales de popor • Transformarea mănăstirilor în spitale și școli

Noul Testament tradus de Luther

Biblia lui Martin Luther (1534)

Sigiliul (simbolul) lui Martin Luther

3. REZULTATELE REFORMEI • Reformatorii au renunțat la ideea unei biserici universale și au adoptat ideea bisericilor naționale sau libere (anabaptiștii). 1) 2) 3) 4) Reforma luterană – răspândită în estul și nordul Germaniei Reforma calvină – răspândită în Elveția, Olanda, Scoția Reforma anglicană – în Anglia, Scoția, Irlanda Reforma radicală – răspândită în nordul Elveției, sudul Germaniei, Olanda

• Au rezultat două feluri de reformatori: • (1) Reformatorii radicali, care nu acceptau supunerea Bisericii faţă de stat – porecliți și anabaptiști (Conrad Grebel, Balthasas Hubmaier, Menno Simons) • (2) Reformatori magisteriali, care înţelegeau că Biserica se supunea cel puţin în parte instituţiilor de guvernare seculară (Martin Luther, Jean Calvin, Ulrich Zwingli) • Pentru aceştia din urmă, magistratul avea autoritate în Biserică, iar Biserica la rândul ei se sprijinea pe puterea magistratului (de exemplu, pentru disciplinare sau pentru stoparea răspândirii ereziilor).

3. 1 Reforma luterană • Reforma luterană este asociată îndeosebi teritoriilor germane şi influenţei personale a lui Martin Luther (1483 -1546). • Pentru mult timp, Luther a fost preocupat de doctrina justificării prin credinţă, doctrină care a devenit punctul central al întregii gândiri luterane. • Iniţial, mişcarea luterană a fost o mişcare academică, interesată în primul rând de reformarea învăţăturii teologice în cadrul Universităţii din Wittenberg.

• Mişcarea reformatoare a început, în sens larg, la 31 octombrie 1517, când Luther a afişat cele 95 de teze celebre pe uşa catedralei din Wittenberg. • În sens restrâns, Reforma luterană a început doar în 1522. • După întoarcerea la Wittenberg însă, programul de reformă academică s-a transformat într-un program de reformare a Bisericii şi a societăţii. • Prima Mărturisire de credință luterană poate fi considerată Mărturisirea de la Augsburg din 1530.

• În 1530 este convocată Dieta de la Augsburg (dieta = adunare legislativă), unde se discută despre strângerea unei armate contra invaziei otomane, dar și despre noua mișcare protestantă. Sunt prezente ambele părți – luteranii erau conduși de Philip Melanchthon, discipol de-al lui Luther • Protestanții se prezintă cu o Mărturisire de credință, care însă nu a acoperit toate probleme majore și nu a produs unitatea dorită. • În 1531, la inițiativa lui Filip de Hessa, s-a format Liga de la Schmalkalden (oraș unde s-a încheiat acordul), care adună toți luteranii protestanți importanți. • După ani de tensiuni, a venit Dieta de la Augsburg (1555), deși Carol V nu a fost prezent. Pacea de la Augsburg impune ca în fiecare stat din Imperiu să fie o religie, stabilită de conducătorul statului. Implicit, se permite libertate de mișcare dintr-un stat într-altul.

• În 1527, Saxonia era aproape toată luterană. • S-au convertit la luteranism principi importanți: Albrecht de Hohenzollern, Filip de Hessa etc. • Mai multe orașe imperiale au intrat în mișcare, peste 50 din cele 85. • În alte părți, luteranii au fost persecutați, au fost nevoiți să emigreze. • Suedia devine luterană în 1527, Danemarca în 1530. • În 1530, Carol V dorea să strângă o armată contra turcilor, deci era interesat de unitate. Viena era sub asediu.

Prezentarea Mărturisirii luterane împăratului Carol al V-lea la Dieta de la Augsburg (1530)

3. 2 Reforma calvinistă • Dacă Reforma luterană îşi are rădăcinile într-un context academic, Biserica Reformată s-a concentrat asupra moralei şi închinării în Biserică după un model mai apropiat de cel biblic. • Reformatorii de mai târziu (Calvin, Zwingli) au avut un interes relativ scăzut pentru doctrină, programul lor reformator fiind mai degrabă instituţional, social şi etic. • Procesul de consolidare a Bisericii Reformate a început în Zurich - după moartea lui Zwingli (1531), prin succesorul acestuia, Bullinger - şi s-a încheiat odată cu devenirea Genevei drept un centru de bază al Reformei prin lucrarea lui Calvin (1550).

• Reforma în Elveția – simultan cu cea din Germania • Ulrich Zwingli – Zurich – se desparte de catolici în 1522 – introduce schimbări majore în închinarea Bisericii • Jean Calvin – Geneva – scrie Institutes – reorganizează orașul – accent pe educația teologică, etică, legământ etc. • Reforma în Scandinavia – • Reforma în Franța • Reforma în Țările de Jos – Olanda și Belgia

William Farel

Jean Calvin (1509 -1564)

Jean Calvin în bibliotecă

Ulrich Zwingli

Heinrich Bullinger

Distincția luteran/reformat • Bifurcaţia s-a produs pe la mijlocul secolului al XVI-lea. • O parte a participanţilor din mişcarea protestantă, mai ales din teritoriile germane, l-au privit pe Luther, catehismul său şi Confesiunea de la Augsburg ca autorităţi teologice, în timp ce oraşele elveţiene şi cele din regiunea Rinului au recunoscut autoritatea lui Calvin şi a Învăţăturilor sale, precum şi Catehismul de la Heidelberg. • De aici avem „luterani-evanghelici” şi „reformaţi-evanghelici”.

Confessio Augustana (1530)

Jean Calvin - Institutes

3. 3 Reforma radicală • Reforma radicală se referă la o mişcare de reformare completă a Bisericii. Primii radicali au fost porecliţi „anabaptişti” sau rebotezători. • Liderii acestei mişcări au făcut, iniţial, parte din grupul condus de Zwingli, dar, după studii şi dezbateri intense, au decis să se separe. • Mişcarea anabaptistă s-a distanţat mai întâi de mişcarea lui Zwingli, în anul 1522, devenind în scurt timp o mişcare independentă, cunoscută şi ca mişcarea Fraţilor elveţieni. • Noua mișcare s-a răspândit repede în Elveţia şi sudul Germaniei.

Principii anabaptiste • Autoritatea Bibliei • Convertirea • Botezul adulților • Ucenicia • Separarea Bisericii de Stat • Disciplina bisericească • Pacifismul

Balthasar Hubmaier

Hans Hut

Melchior Hoffman

Dirck Philips

Menno Simons

Prima Mărturisire de credință anabaptistă

Răspândirea anabaptiștilor

3. 4 Reforma anglicană • William Tyndale – traduce NT în engleză • Anglia a fost o țară catolică până la regele Henric VIII (domnește între 1509 -1547) • În 1534 se naște Biserica Angliei prin Actul de Supremație – desprindere de BR-C • Unii episcopi nu îl semnează și sunt decapitați • Thomas Cranmer – arhiepiscop de Canterbury – schimbă liturghia – ars pe rug – regretă că a semnat cândva pentru catolicism • Reforma lui John Knox (1559) în Scoția

Henric al VIII-lea (domnie între 1509 -1547)

Thomas More

Thomas Cranmer (1489 -1556)

John Knox (1505 -1572)

3. 5 Reforma catolică sau Contrareforma • Contrareforma este o mişcare de reformare a gândirii şi practicii în interiorul Bisericii Catolice, începând cu mijlocul secolului XVI şi până la războiul de treizeci de ani (1618 -1648). • Conciliul de la Trent (1545 -1563) • Ordinul iezuiților – mișcare cunoscută şi ca Societatea lui Isus, a fost iniţiată de Ignaţiu de Loyola (1491 -1556), împreună cu un grup de prieteni, la Paris, în 1534. • Faţă de alte mişcări spirituale vremii, iezuismul a fost aprobat de Papa Paul III (1540), iar mai târziu (1566) s-a redactat şi prima constituţie a ordinului.

• Iezuiţii au avut trei obiective: (1). Reforma în Biserica Catolică, ca răspuns la Reforma protestantă; (2) lucrarea misionară între păgâni; (3) educaţia. • Acest ordin religios a fost supus papei, acceptând deci să fie trimişi oriunde acesta i-ar trimite în vederea mântuirii sufletelor şi includerea lor în sânul Bisericii Catolice. • Nici un iezuit nu avea dreptul la vreun titlu eclesial decât sub directa constrângere a papei, trăiau din mila oamenilor, a bisericilor sau a liderilor politici și se ocupau în principal de instrucţii religioase, învăţătură, catehisme şi chiar administrarea sacramentelor.

Conciliul de la Trent (1545 -1563)

Ignațiu de Loyola (1491 -1556)

PARTEA II – CADRUL TEOLOGIC AL REFORMEI

• Principalele doctrine revitalizate de reformatori pe baza principiilor sola scriptura, sola gratia, sola fide şi solus Christus, care ridică următoarele probleme: • 1. Problema autorității • 2. Problema mântuirii • 3. Problema mijlocirii • 4. Problema închinării

1. Problema autorității • BR-C – sursa autorității este Sfânta Tradiție, care include Sfânta Scriptură • Biblia nu avea un loc important în viața BRC, la slujbe se citea în latină. • Cu ceva sute de ani înainte, mai mulți papi au interzis citirea Bibliei de enoriași. Nicolae I (860), Grigore (1073), Inocent III (1198) – decreta că oricine va fi găsit citind Biblia va fi omorât cu pietre!; • Conciliul de la Toulouse (1229) interzicea să posezi VT și NT sau traducerea în limba poporului. • Luther o dorea în fiecare casă!

Luther și centralitatea Bibliei • Catolicii - negau suficiența Bibliei • Luther – fiecare credincios trebuie să aibă acces la Biblie și să o înțeleagă pentru el însuși. • Luther: Biblia ne oferă tot ce trebuie pentru cunoașterea lui Dumnezeu, mântuire, viață. • Nu e nevoie de medierea Bisericii, magisteriului, episcopilor, preoților • Poziția lui Luther a adus creativitate și creștere, dar și tensiuni.

• Scriptura este normans (norma hotărâtoare) şi nu normata (norma hotărâtă). • Biserica, spune Luther, este creaţia Bibliei, fiind concepută în „pântecele Scripturii”. • Luther a păstrat din tradiţia Bisericii crezul apostolilor, formulele dogmatice de la Niceea şi Calcedon, dar scopul acestor elemente tradiţionale era doar protejarea Scripturii de erezii. • Luther prefera interpretarea literară în loc de interpretarea alegorică, pentru că, spunea el, înţelegerea Scripturii trebuie să fie simplă. Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu „înveşmântat în cuvinte omeneşti. ”

• Înţelegerea Scripturii este numai în credinţă, accentuându-se astfel, nevoia experienţei sau ascultării de Duhul Sfânt. Scriptura are calitatea prin care Dumnezeu îl confruntă pe cititor. • Duhul, spune Luther, aduce viața și învierea, de aceea trebuie să simţim Cuvântul Scripturii în inimă. Nu trebuie să avem doar cunoaşterea Scripturii, ci şi trăirea şi simţirea ei. • Astfel, distanţa dintre poporul lui Dumnezeu din vechime şi credincioşii contemporani dispare în faţa Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne aminteşte că întreaga viaţă este trăită în prezenţa lui Dumnezeu.

Sola Scriptura • Acest principiu arată spre sursa cunoaşterii creştine, spre Cuvântul revelat al lui Dumnezeu. • Principiul sola Scriptura implică patru elemente: 1) Scriptura este revelaţia directă dată de Dumnezeu, fiind considerată autoritatea divină 2) Scriptura este suficientă pentru credinţa şi practica creştină 3) Scriptura este clară în probleme de învăţătură 4) Scriptura interpretează Scriptura (1 Petru 1: 20)

Zwingli și Scriptura • Ce apare specific la Zwingli este că pune împreună principiul supremaţiei Bibliei faţă de tradiţie şi rolul Duhului Sfânt în iluminarea interioară a credinciosului. • Duhul care a inspirat profeţii şi apostolii să scrie Biblia trebuie să fie prezent pentru a ne confirma şi a ne convinge de adevărul Bibliei. • Scriptura se autentifică pe sine, iar Duhul Sfânt iluminează textul Bibliei în aşa fel încât noi putem cunoaşte şi mărturisi că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. • Astfel, Cuvântul poate fi înţeles fără nici o direcţionare omenească.

Jean Calvin • Calvin înţelege că Dumnezeu Şi-a comunicat voia oamenilor prin Cuvântul Său, Cuvânt care a fost înscripturat în Biblie. • Calvin nu exclude un gen de lumină sau conştiinţă naturală a lui Dumnezeu prezentă în om, dar Scriptura este cea care verifică viziunea omului despre viaţă şi care poate vindeca miopia omului. • Pentru aceasta Calvin foloseşte două ilustraţii. • Întâi, Scriptura este socotită un fel de „gângurit divin, ” adică Dumnezeu gângureşte sau vorbeşte cu noi prin Biblie într-un mod obişnuit şi necultivat. Noi nu trebuie să ne simţim ofensaţi, ci recunoscători, întrucât numai printr-o astfel de reducere putem să-L înţelegem pe Dumnezeu. • În al doilea rând, Calvin foloseşte imaginea unei perechi de ochelari asociată Bibliei. Biblia funcţionează ca o pereche de ochelari dumnezeieşti datorită miopiei noastre spirituale.

• Biblia este Cuvântul inspirat sau şcoala Duhului Sfânt prin care se respiră ceva divin. • Cuvântul acesta este revelat omului, adică Dumnezeu se acomodează pe Sine modului obişnuit de vorbire a omului. • Mai mult, credinciosul este iluminat de Duhul Sfânt şi omul recunoaşte (sau are capacitatea de a recunoaşte) Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

• Concluzii: • Toţi reformatorii au acceptat originea divină şi caracterul infailibil al Scripturii. • Într-un mod unic, reformatorii au corelat Cuvântul şi Duhul (testimonium externum Spiritus Sancti - testimonium internum Spiritus Sancti), adică au corelat mărturia exterioară a Duhului (predicarea Cuvântului) cu mărturia internă a Duhului (lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt). • Reformatorii nu au sfidat tradiţia bisericească, dar au considerat-o ca inferioară Cuvântului Dumnezeu, însă de folos vieţii Bisericii atunci când şi tradiţia se bazează pe Cuvânt.

2. Problema mântuirii • Ce spune Biblia despre mântuire? • Luther era intrigat de superficialitatea mântuirii în catolicism. • Mântuirea la catolici se obținea prin: • 1) Faptele bune, care duc la câștigarea de merite 2) Dacă ai păcătuit, te spovedești, faci penitențe, ești pedepsit și gata! 3) Participarea din când în când la slujbe 4) Indulgențele – promisiuni de reducere a timpului de petrecut în purgatoriu (dezlegare pe ani sau mii, milioane de ani!)

Sola fide • Între 1515 -1518, Luther a studiat şi predat la Wittenberg din Epistolele către Romani, Galateni şi Evrei. • Schimbarea din viaţa lui Luther şi apoi din învăţătura lui s-a produs cândva în 1515, după studiul exegetic pe Romani 1 -3. • Luther înțelege că justificarea înaintea lui Dumnezeu poate fi NUMAI prin credință! • Sola fide - fără fapte, merite, penitențe, indulgențe • Martin Luther credea că doctrina despre justificarea prin credinţă este articolul din mărturisirea de credinţă creştină prin care Biserica fie rămâne în picioare, fie se prăbuşeşte.

• „Deşi am trăit o viaţă fără prihană ca şi călugăr, am simţit că eram un păcătos cu o conştiinţă apăsată înaintea lui Dumnezeu. De asemenea nu puteam crede că l-am putut mulţumi cu faptele mele. Departe de a iubi acel Dumnezeu drept care pedepsea păcătoşii, în realitate îl uram . . . Eram disperat să înţeleg ce vrea Pavel să spună în acest pasaj. În sfârşit, în timp ce meditam zi şi noapte asupra legăturii dintre cuvintele „deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: Cel neprihănit va trăi prin credinţă”, am început să înţeleg neprihănirea lui Dumnezeu ca un dar al lui Dumnezeu prin care persoana îndreptăţită trăieşte;

• şi această afirmaţie, „este descoperită o neprihănire”, se referă la o neprihănire pasivă, prin care Dumnezeul milostiv ne justifică prin credinţă, aşa cum este scris, „cel neprihănit va trăi prin credinţă”. Faptul acesta m-a făcut să mă simt de parcă aş fi fost născut din nou şi de parcă am intrat prin porţile deschise ale paradisului. Din acel moment, am văzut întreaga faţă a Scripturii într-o nouă lumină. . . Iar acum, deşi odată uram această expresie, „neprihănirea lui Dumnezeu”, am început să o iubesc şi să o preamăresc ca cea mai dulce expresie, astfel încât acest pasaj din Pavel a devenit pentru mine poarta de intrare în paradis. ”

• Sensul nou pe care l-a luat expresia „neprihănirea lui Dumnezeu” în concepţia lui Luther nu se mai referea la o neprihănire care pedepseşte, ci la neprihănirea pe care Dumnezeu o dă credinciosului. Dumnezeu Însuşi satisface condiţiile. • Imaginea despre Dumnezeu se schimbă: de la judecătorul drept care răsplăteşte indivizii după merite, la Tatăl milos şi plin de har care acordă îndreptăţirea ca un dar. Astfel pocăinţa păcătosului este un rezultat şi nu o condiţie a harului. • Luther citește și înțelege altceva: a fi socotit drept însemna a fi declarat drept, nu a fi făcut drept. Biserica lui greșea!

• Rolul faptelor? Să confirme, să însoțească credința. • „Noi nu respingem faptele bune; dimpotrivă, le aprobăm și le predicăm cu toată încredințarea. Noi nu le dezaprobăm din cauza faptelor în sine, ci din cauza acestei adăugiri falsificate și a noțiunii perverse că îndreptățirea s-ar căpăta prin ele. ” (Luther, Despre libertatea creștinului, 1520) • Doctrina lui Luther despre justificarea prin credinţă a zdruncinat întreaga teologie catolică a meritelor şi a dărâmat fundamentul sacramental al Bisericii Catolice.

Sola gratia • Principiul sola gratia afirmă că mântuirea este în întregime lucrarea harului divin. • Catolicii vorbeau despre har infuzat în credincios prin sacramente. • Luther vorbea de har care lucrează în cel credincios prin Cuvânt și credință. • Reformatorii au afirmat că Dumnezeu i-a rânduit pe cei aleşi să creadă înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1, Romani 8: 25 -29). Acest principiu a condus la doctrina despre predestinare. • Majoritatea reformatorilor au afirmat predestinarea. • Liberul arbitru rămâne intact, deci omul poate lua decizii obişnuite, însă nu poate acţiona asupra propriei mântuiri. Aici intervine harul care caută să-l elibereze pe om de iluzia libertăţii.

3. Problema mijlocirii • 3. 1 Preoția universală • Luther: accesul la Biblie și la Dumnezeu este pentru toți. Toți suntem preoți, intermediari, mijlocitori unii pentru alții înaintea lui Dumnezeu. • Fiecare creştin este preotul altuia şi cu toţii suntem preoţi unii altora. Suntem preoţi, mai precis, în virtutea botezului. Preoţia noastră derivă direct de la Cristos: aşa cum El a fost preot, şi în virtutea faptului că noi suntem fraţi cu El, tot aşa suntem consideraţi la rândul nostru preoţi. A fi preot al lui Dumnezeu este cea mai comună proprietate a tuturor creştinilor.

• Efectul acestei doctrine stă în faptul că nimeni nu poate fi creştin de unul singur. Aşa cum nu ne putem naşte singuri sau să ne botezăm singuri, tot aşa nu putem să-L slujim pe Dumnezeu singuri. • Luther defineşte Biserica ca fiind communio sanctorum (comuniunea sfinţilor) - totalitatea celor ce cred în Cristos. • Biserica este o comunitate de oameni care se roagă unii pentru alţii, se ajută reciproc şi au parte egală în ce priveşte comorile Bisericii.

• 3. 2 Sacramentele • Trei abuzuri trebuiau îndreptate de Reformă: • (1) Cina a fost clericizată, adică în loc de a fi un act de închinare al întregii Biserici, Cina a devenit o îndatorire specială a clerului hirotonisit. Aşa se explică că, la oficierea liturghiei, limba de bază a devenit limba latină, în detrimentul limbii naţionale a poporului respectiv. • (2) Cina a fost comercializată. Mulţi credincioşi credeau că, dacă un preot oficia slujba în numele lor, ei puteau obţine favoruri speciale înaintea lui Dumnezeu.

• (3) Cina a fost scolasticizată. Încă din 1215, catolicii au exprimat prezenţa lui Cristos în euharistie făcând apel la dogma transsubstanţierii. • Această dogmă se baza pe categoriile filozofiei lui Aristotel şi afirmă că, în momentul dedicării pâinii şi vinului de către preot, are loc o minune: substanţa elementelor se transformă dintr-o dată în trupul şi sângele lui Cristos, în timp ce accidentele elementelor rămân aceleaşi.

• Luther şi Zwingli au reacţionat la această interpretare. • Amândoi au respins, întâi de toate, faptul că Cina Domnului este un eveniment la care priveşti doar ca un spectator. • În al doilea rând, amândoi au insistat asupra centralităţii Cuvântului în oficierea Cinei. • În al treilea rând, ei eu respins doctrina care considera Cina o jertfă adusă lui Dumnezeu în numele poporului, întrucât euharistia nu putea înlocui jertfa unică a lui Cristos. • În final, amândoi au respins doctrina scolastică a transsubstanţierii ca fiind total necunoscută Bisericii primare.

• Şi totuşi, Luther şi Zwingli s-au despărţit datorită interpretării date Cinei Domnului. De ce? • Luther a preferat termenul de testament pentru actul Cinei Domnului. Adică Cina este un dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii. Textul de bază a lui Luther era cel din Luca 22: 20: „. . . acesta este legământul cel nou. . . ” • Pentru Zwingli, însă, termenul cheie era cel de memorial, adică Cina este un serviciu de comemorare prin care Biserica îşi arată supunerea faţă de Cristos. Textul cheie pentru Zwingli era cel din 1 Cor. 11: 24: „. . . să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. . . ”

4. Problema închinării • Reformatorii au renunțat la liturghia catolică. Au conceput alte forme de închinare, mai spontane, creative, libere. • Reformatorii au înţeles expresia patristică „regula rugăciunii trebuie să pună bazele pentru regula credinţei” în sensul că înnoirea teologică poate duce la revizuirea liturghiei. • Reformatorii au căutat să deschidă uşile cât mai larg pentru participarea oamenilor la închinare. • Întreaga viaţă a creştinului trebuie să fie o închinare.

• Reforma protestantă a schimbat masiv închinarea Bisericii. • De la altar la amvon • De la limba latină la limba poporului (vernacular) • De la sacrament la Cuvânt • De la ierarhie la preoția universală

Principii noi în închinare • (1) Participarea întregii adunări în închinare • Ex: Cântarea Psalmilor şi a cântărilor noi • (2) Centralitatea Cuvântului Dumnezeu în închinare • Centralitatea predicării Cuvântului: altarul înlocuit de amvon! • (3) Echilibrul între Cuvânt şi sacramente (simboluri) • Reformatorii au redus sacramentele de la şapte la două: botezul şi Cina Domnului. • (4) Simplitatea închinării • Ex: Limba poporului

Zwingli și închinarea • Zwingli a modificat radical conţinutul serviciilor de închinare. • Catedrala din Zurich - a eliminat toate reprezentările artistice: picturile, corul, orga şi alte instrumente. • Dorea să recupereze simplitatea închinării din perioada NT, care, credea el, trebuie să apeleze mai mult la minte decât la simţire. • Zwingli știa să cânte la instrumente, dar a încurajat doar muzica corală; el însuși a compus câteva cântări, dar nu pentru a fi cântate în biserică.

• A început să predice direct din NT, nu din lecționar. • A eliminat celebrarea săptămânală a Cinei Domnului şi a înlocuit-o cu una lunară (a propus chiar Cina să fie luată doar de patru ori pe an!). • A schimbat destinația unor mănăstiri în spitale și locuri de ajutorare socială.

• Zwingli a scris, în 1523, Comentariu asupra religiei adevărate şi false, unde chema la abolirea totală a liturghiei romane. • De Joia Mare, în 1525, s-a coborât de la amvon şi a dat Cina, vorbind oamenilor în limba lor (nu citând din liturghia latină). • Zwingli a respins doctrina despre transsubstanţiere și a propovăduit doctrina despre simbolul Cinei (memorialism). • Cina Domnului nu este o resursă de har în mâna preoților, ci o învățătură, în care elementele Cinei ne amintesc de moartea în trecut a lui Cristos.