Recapitularea principalelor idei din cursul precedent o o

Recapitularea principalelor idei din cursul precedent: o o Gândirea juridică este concentrată în noţiuni sau concepte juridice. Noţiunea este forma logică fundamentală care reflectă caracteristicile necesare, generale şi repetabile ale unei clase de obiecte.

o Orice noţiune se compune din două părţi: 1. intesiunea sau conţinutul (mulţimea însuşirilor caracteristice clasei de obiecte desemnată de noţiune) 2. extensiunea sau sfera (mulţimea tuturor obiectelor ce posedă caracteristicile reunite în intensiune).

o Noţiunile se exprimă prin cuvinte (semne convenţionale), numite termeni. Termenii juridici sunt: 1. termeni juridici de strictă specialitate 2. termeni din limbajul comun folosiţi în sens juridic 3. termeni din limbajul comun folosiţi în sensul comun o

CURS III OPERAŢII LOGICE CU NOŢIUNI Dacă noţiunile sunt cărămizile gândirii, astăzi vom vedea cum construim cu aceste cărămizi (cum operăm cu noţiunile). Operăm cu noţiunile prin 5 operaţii logice: definirea, determinarea, generalizarea, clasificarea şi diviziunea.

Structura cursului de azi: 1. Definirea 2. Determinarea 3. Generalizarea 4. Clasificarea 5. Diviziunea

1. Definiţia este operaţia logică prin care precizăm conţinutul şi clarificăm sfera unei noţiuni. Mai puţin riguros, definiţia se poate face dezvăluind înţelesul sau aria de aplicabilitate a unui cuvânt (termen). Tot definiţie se numeşte şi enunţul (propoziţia) prin care se face această operaţie logică.

Scopul definiţiei Nu poţi susţine că ştii ce este un lucru dacă nu îl poţi defini riguros, atât sub aspectul intensiunii cât şi sub aspectul extensiunii, adică atât sub aspectul însuşirilor lui esenţiale cât şi sub aspectul varietăţii speciilor sub care el există. Scopul definiţiei constă în: 1. Indicarea precisă a gradului de cunoaştere pe care îl are subiectul cunoscător asupra obiectului definit. 2. Sintetizarea cunoştinţelor (concentrarea cunoaşterii în constructe mentale mai economice şi mai eficace).

Structura definiţiei Definiţia are două elemente necesare: 1) definitul, adică noţiunea (constructul mental corespondent unui obiect) sau termenul (cuvântul scris sau vorbit) şi 2) definitorul, adică ansamblul caracteristicilor pe care le are obiectul definiţiei (definitul). Între definit şi definitor există o relaţie necesară de identitate. Dacă definitorul nu este identic cu definitul, nu avem o definiţie. Se obişnuieşte ca structura oricărei definiţii să se redea astfel: A = df B

Exemple: Definitul (A) Litera Relaţia de definire (df) este identică prin definiţie cu Definitorul (B) semnul scris al sunetului pronunţat , , Litera este semnul scris al sunetului pronunţat. ” Raportul juridic este identic prin definiţie cu o relaţie socială reglementată prin norme juridice „Raportul juridic este o relaţie socială reglementată prin norme juridice. ” Norma juridică este identică prin definiţie cu o regulă de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu. „Norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu. ”

Definirea unei noţiuni se face prin indicarea genului proxim şi a diferenţei specifice: § genul proxim este termenul de referinţă al definiţiei, cel mai apropiat ca sens de noţiunea definită; § diferenţa specifică este trăsătura caracteristică a noţiunii, care o deosebeşte de celelalte noţiuni cuprinse în genul său proxim.

Regulile definiţiei corecte 1. Regula adecvării - definiţia trebuie să convină întregului obiect definit şi numai acestui obiect (extensiunea definitului trebuie să fie identică cu extensiunea definitorului).

Din încălcarea acestei reguli decurg: § § definiţiile prea „strâmte”, când extensiunea definitorului este mai mică decât extensiunea definitului. Exemplu: „Persoana cu deplină capacitate de exerciţiu este persoana care a împlinit 18 ani” este o definiţie prea „îngustă”, căci nu ţine seama de faptul că şi femeia de 16, sau chiar de 15 ani, care se căsătoreşte, dobândeşte deplină capacitate de exerciţiu. definiţiile prea „largi”, când diferenţa specifică este confundată cu genul proxim. Exemplu: „Norma juridică este o regulă de conduită” este prea „largă”, întrucât există numeroase reguli de conduită care nu au acele caracteristici care le transformă în norme juridice (caracterul obligatoriu, caracterul general, caracterul impersonal) – de pildă, regulile de conduită elegantă, regulile jocurilor sportive, regulile ritualurilor religioase.

2. Regula clarităţii - definiţia trebuie să fie dată în termeni precişi, univoci; în caz contrar, definiţia este confuză, ceea ce este admisibil din punct de vedere retoric, dar nu şi în spiritul rigorii ştiinţifice. Exemplu: „Dreptatea este armonia sufletului cu el însuşi” sau „Religia este sentimentul dependenţei absolute” (Schleiermacher).

3. Regula formei afirmative - pe cât posibil, definiţia nu trebuie să fie dată în termeni negativi; o astfel de definiţie este adecvată în cazurile dihotomice – de pildă „Legea aflată în vigoare este legea care nu e abrogată”. Ea devine inadecvată când există mai mult de două posibilităţi: „Ordonanţele sunt acele acte normative care nu provin de la Parlament” (căci nu provin de la această autoritate nici Hotărârile de Guvern, nici Ordinele miniştrilor etc. )

4. Regula ireflexivităţii – nimic nu trebuie să fie definit prin sine, altfel definiţia este tautologică (eroarea idem per idem). Exemplu: „Contractul este o convenţie” (termenii juridici „convenţie” şi „contract” sunt sinonimi).

5. Regula asimetriei – definitorul nu trebuie să presupună în definiţia sa definitul, altfel se generează eroarea cercului vicios (circulus in definiendo. Exemplu: „Infracţiunea este fapta comisă de un infractor” (noţiunea de „infractor” nu poate fi definită independent de cea de „infracţiune”).

Tipuri de definiţii juridice Definiţiile justificative sunt folosite de legiuitor în cadrul limbajului juridic normativ şi au scopul de a legitima, de a fundamenta, de a reliefa conformitatea cu valorile juridice. Exemplu: definiţia constituţională a Parlamentului, de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării este menită să justifice existenţa şi competenţele acestei instituţii în sistemul autorităţilor publice centrale. a)

b) Definiţiile prin relaţii sunt cele care indică sistemul de relaţii sociale instituite. Exemplu: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români, care îndeplinesc un serviciu public permanent la dispoziţia cetăţeanului”.

c) Definiţiile prin care sunt calificate faptele reprezintă un tip special de definiţii juridice. Exemplu: „Înşelăciunea este inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate”

La aceste definiţii normative se adaugă definiţiile formulate în doctrina juridică, numite opinabile. În lipsa unei definiţii legale, revine ştiinţei dreptului rolul de a determina semnificaţia unor termeni folosiţi de legiuitor, iar fiecare autor poate avea un punct de vedere propriu asupra înţelesului şi conotaţiei unui semnificant. Exemplu: conceptul de „sancţiune juridică”, nedefinit de legiuitor, a fost definit în literatura de specialitate ca fiind „consecinţa defavorabilă cuprinsă în dispoziţia normei de drept, pe care o suportă acela care nu se comportă în modul stabilit de lege” (I. Wisziewski), „dezavantajul impus de stat persoanei responsabile de săvârşirea unei fapte ilicite” (C. E. Gyula), „punerea forţei organizată în stat în serviciul dreptului” (M. Djuvara) ş. a.

2. Determinarea noţiunii este operaţia logică de îngustare a sferei noţiunii, prin adăugarea notelor conţinutului noţiunii iniţiale a unei note noi, care se referă numai la o parte dintre obiectele care intră în sfera noţiunii iniţiale.

Exemplu de determinare: o o o Noţiunea iniţială: Logician român. Nota iniţială este român. Sfera este: Titu Maiorescu, Nae Ionescu, Grigore C. Moisil, Anton Dumitriu, Gheorghe Enescu, Petru Ioan etc. Noţiunea a doua: Logician român contemporan. Nota a doua este contemporan. Sfera este: Grigore C. Moisil, Anton Dumitriu, Gheorghe Enescu, Petru Ioan. Noţiunea a treia: Logician român contemporan, autorul cărţii „Logica integrală”. Nota a treia este: autorul cărţii „Logica integrală”. Sfera noţiunii este Petru Ioan.

3. Generalizarea unei noţiuni este operaţia logică inversă determinării, de lărgire a sferei unei noţiuni iniţiale prin eliminarea tuturor notelor care aparţin numai obiectelor ce alcătuiesc sfera acestei noţiuni.

Exemplu de generalizare: o o o Noţiunea iniţială: Legea nr. 10 din 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989. Noţiunea a doua: lege de retrocedare a proprietăţilor. Noţiunea a treia: lege civilă.

4. Clasificarea este operaţia şi metoda logică prin care obiectele dintr-o mulţime dată sunt distribuite în submulţimi numite „clase”, în funcţie de asemănările şi deosebirile dintre ele. Compararea obiectelor se face dintr-un anumit punct de vedere, numit criteriu.

Fazele operaţiei de clasificare sunt: o o o considerarea unei mulţimi de obiecte; alegerea unui criteriu de comparaţie a obiectelor din mulţime; compararea obiectelor sub aspectul asemănărilor şi deosebirilor pe baza criteriului ales şi distribuirea obiectelor mulţimii iniţiale în submulţmimi exclusive, în funcţie de criteriul ales.

Exemplu de clasificare: După criteriul conduitei prescrise, normele juridice sunt: o onerative - care prevăd în mod expres obligaţia de a săvârşi anumite acţiuni (exemplu: vânzătorul are obligaţia a preda lucrul - art. 1313 din Codul. civil); o o prohibitive – care interzic săvârşirea unor acţiuni – majoritatea sunt norme de drept penal (exemplu: interdicţia de a fura – art. 208 din Codul penal); dispozitive – a căror aplicare este lăsată la aprecierea părţilor (exemplu: proprietarul poate face asupra pământului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă - art. 490 din Codul civil)

5. Diviziunea Divizunea este operaţia logică de descompunere a unei noţiuni în noţiuni subordonate. Este o operaţiune analitică, pornind de la genuri, trecând la specii şi ajungând la noţiuni individuale. Divizunea porneşte numai de la noţiuni constituite deja prin proces anterior de cunoaştere. Ea are funcţia ordonării cunoştinţelor achiziţionate prin definire şi clasificare.

Exemplu de diviziune: Bunuri Imobile Mobile Prin natura lor Prin destinaţie Prin natura lor Ex: un teren Ex: peştii din iaz Ex: o bicicletă Prin anticipaţie Ex: o recoltă neculeasă

Concluziile cursului 1. 2. Noţiunile sunt formele fundamentale gândirii juridice. Operăm cu noţiunile cu ajutorul a 5 operaţii logice: § § § definirea, determinarea, generalizarea, clasificarea şi diviziunea.

Mulţumesc pentru atenţie!