Putere i autoritate politic Doctrin vs ideologie Putere

Putere şi autoritate politică. Doctrină vs. ideologie.

Putere politică l „Încă de la început, obiectul de studiu propriu, chiar dacă nu exclusiv, al analizei politice a fost identificat în putere. Modul în care se dobândeşte şi se foloseşte puterea, concentrarea şi distribuţia ei, originea şi legitimitatea exercitării sale, însăşi definirea ei au rămas în atenţia oricărei analize politice, de la Aristotel la Machiavelli, de la Max Weber la politologii contemporani. ” (G. Pasquino, 2002) l Ce anume presupune faptul că X are putere asupra lui Y?

Putere politică l Max Weber vorbeşte de „acea oportunitate din cadrul unei relaţii sociale care permite cuiva să îşi îndeplinească dorinţa, chiar şi în ciuda rezistenţei şi indiferent de baza care susţine această oportunitate” (Basic Concepts in Sociology). l Robert Dahl merge în aceeaşi direcţie atunci când afirmă: „Ideea mea intuitivă asupra puterii este, deci, ceva de genul următor : A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate determina pe B să facă un lucru pe care, în alte condiţii, nu l-ar face. ” Cu alte cuvinte, X are putere asupra lui Y dacă: ¡ X este în stare să-l determine, într-un fel sau altul, pe Y să facă un anumit lucru, ¡ Acest lucru este preferat de X, ¡ Y nu ar fi făcut în alte condiţii acest lucru. Cu alte cuvinte, e vorba de capacitatea de a influenţa comportamentul altor persoane, chiar împotriva voinţei lor. Această capacitate se poate baza pe coerciţie (capacitatea determina o persoană să acţioneze într-un anumit fel împotriva voinţei ei, prin forţă, intimidare, ameninţare sau o altă formă de presiune directă) sau forme noncoercitive, ca manipularea sau persuasiunea.

Tipuri de influenţă (R. Dahl) l Persuasiune raţională (argumente) l Persuasiune manipulativă l Motivare (inducement) prin oferirea de recompense sau pedepse l Exercitarea puterii (perspectiva unei pedepse severe) l Coerciţie – no way out; obligativitatea supunerii, prin constrângere l Forţă brută

Discuţie l Formele de guvernare (vezi câteva exemple în slide-urile următoare) pot fi evaluate în funcţie de tipurile de influenţă pe care le utilizează cu prioritate. l Istoria ne înfăţişează o diversitate de forme de organizare politică, aplicate în diferite contexte socio-culturale. În mod ciudat, deşi cunoaştem consecinţele acestei aplicări, unele tipuri de regim politic şi ideologiile care le susţin continuă să se bucure de sprijin popular. Explicaţii? “Cei care îşi uită istoria sunt condamnaţi să o repete. ” (George Santayana)

Totalitarism l Centralizarea extremă a puterii politice, l Ideologizarea vieţii sociale şi economice (cenzură, propagandă), l Restrângerea dramatică a libertăţilor individuale, colectivism, l Planificare economică centralizată, l Subordonarea armatei, a serviciilor de informaţii şi rolul dominant al poliţiei secrete.

Autoritarism l Pluralism limitat (politic, social), l Existenţa unor mentalităţi specifice şi importanţa regulilor nescrise, l Rolul central al liderului (inclusiv în validarea organizaţiilor politice), l “Personalizarea” puterii (rule of men, not rule of law).

Sultanism l Puterea discreţionară a liderului, l Rolul dominant al armatei, poliţiei şi serviciilor secrete, l Lipsa unei ideologii bine definite.

Anarhism l Absenţa unei autorităţi politice centralizate, l Limitarea extremă a puterii statului şi extinderea puterii indivizilor şi comunităţilor, l Diferite forme de auto-guvernare la nivelul comunităţilor.

Teocraţie l Întemeierea religioasă a puterii politice, l Religie de stat, eliminarea sau limitarea drastică a libertăţii altor religii, l Legislaţie bazată într-o măsură importantă pe preceptele religiei de stat, l Impunerea coercitivă a ordinii politico-religioase.

Regimuri democratice No one pretends that democracy is perfect or all-wise. Indeed, it has been said that democracy is the worst form of government except all those other forms that have been tried from time to time. (W. Churchill in the House of Commons, November 1947) ¡ ¡ ¡ Pluralism politic şi social, separarea puterilor Drepturi politice şi civice, Posibilitatea criticii şi a contestării, Schimbare politică prin mijloace paşnice, Mecanisme politice transparente şi flexibile, Political accountability; mijloace de control public asupra agendei politice.

Putere, influenţă şi autoritate l Putere/influenţă „Puterea este capacitatea de a restructura situaţii reale. ” „Influenţa este capacitatea de a controla şi modifica percepţiile celorlalţi. ” (I. C. Mac. Millan (1978) Strategy Formulation: political concepts) l Putere/autoritate Puterea vizează abilitatea de a atinge anumite obiective, autoritatea are în vedere legitimitatea, justificarea şi dreptul de a utiliza acea putere. Autoritatea reprezintă exercitarea legitimă a puterii (Weber). În acelaşi timp, puterea este în mare măsură rezultatul interacţiunii unor variabile personale şi a unor oportunităţi, în timp ce autoritatea este atribuită, legitimă, (în general) recunoscută. lider informal vs. şef

Legitimitate şi suveranitate l Legitimitate Situaţia în care societatea acceptă exercitarea puterii de către liderii săi politici şi consideră că trebuie să se supună acestora. Weber vorbeşte de trei tipuri de legitimare: ¡ ¡ ¡ l prin tradiţie (ex. monarhia ereditară), prin charismă (ex. liderii religioşi), prin legalitate: puterea este oferită pe baza unei constituţii şi a unui set de legi şi norme juridice. Suveranitate Autoritatea de a guverna peste un anumit teritoriu, incluzând persoanele şi resursele aflate pe acesta. Regele: suveranitate oferită de către Dumnezeu Statul: stabilit pe baza unui contract social (Weber: statul este instituţia care deţine dreptul legitim de a exercita violenţa).

Doctrină şi ideologie

Doctrină politică l teorie cu privire la modul adecvat de organizare a vieţii politice, relaţiile între instituţiile statului, între acestea şi societate, alocarea resurselor, priorităţile de politică internă şi externă, priorităţile de dezvoltare pe termen lung etc. l partidele se revendică, în general, de la una din doctrinele politice tradiţionale, fără a revendica exclusivitate în ce priveşte adevărul şi utilitatea politică a orientării lor l fiecare doctrină propune o perspectivă coerentă asupra modului de organizare a societăţii şi a jocului politic; aderarea la o doctrină nu presupune considerarea acesteia drept unica perspectivă corectă; deşi aflate în confruntare, doctrinele politice coexistă şi manifestă un grad de toleranţă reciprocă - pluralism valoric

Doctrină politică l Aspectele doctrinare sunt clarificate în programul politic şi/sau statutul fiecărui partid Ex: “Partidul Democrat Liberal s-a nascut din nevoia cetatenilor Romaniei de a se regasi, doctrinar si organizatoric, intr-o forta politica puternica de centru-dreapta. Partidul Democrat Liberal, ca partid popular, este o entitate politica deschisa tuturor cetatenilor romani care impartasesc valori si curente politice de sorginte democrata de centru, liberala si crestin-democrata. Partidul Democrat Liberal se situeaza programatic in partea de centru-dreapta a spectrului politic. ” “Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, membru al Partidului Liberal, Democrat şi Reformator European şi al Internaţionalei Liberale. Partidul Naţional Liberal îşi asumă istoria şi tradiţia sa, reprezentarea ideilor şi valorilor liberale, civice şi ale dreptei democratice româneşti. În conformitate cu Programul său politic, Partidul Naţional Liberal îşi propune, conform principiului tradiţional „Prin noi înşine", precum şi valorilor democraţiei liberale şi ale capitalismului, următoarele obiective politice prioritare: a) garantarea, promovarea şi respectarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţenilor…”

Ideologie politică l Karl Mannheim afirmă că semnificația modernă a termenului este legată de Napoleon Bonaparte, care l-a utilizat în sens peiorativ la adresa unui grup de intelectuali şi oponenţi politici (les ideologues). Utilizarea termenului trebuia să scoată în evidenţă ridicolul poziţiilor republicane şi liberale. l Un set coerent de credinţe de bază vizând probleme politice, economice, sociale şi culturale, care este comun unui grup semnificativ de persoane în cadrul unei societăţi; aceste credinţe au atât rolul de a explica modul de funcţionare al instituţiilor politice, economice, sociale şi culturale, cât şi de a stabili modul în care ele ar trebui să funcţioneze. l Valori, principii, norme menite să ghideze atât convingerile, cât şi acţiunile şi deciziile noastre.

textmex. blogspot. com

Ideologie politică l Marx: ¡ Ideologia ca suprastructură a civililizaţiei; ea cuprinde concepţiile, convenţiile şi obiceiurile, valorile dominante (impuse de clasa dominantă); în această perspectivă, morala, religia, filosofia, sistemul juridic, literatura şi artele sunt toate manifestări ideologice. ¡ Ideile dominante sunt, la rândul lor, expresia unei anumite configărări a relaţiilor sociale fundamentale – cele care vizează asigurarea subzistenţei; ideologia este manifestarea unui anumit mod de producţie (mijloacele & relaţiile de producţie). ¡ Ideologia creează o „falsă conştiinţă”, o perspectivă sistematic deformată asupra realităţii; rolul ei ar fi în mod esenţial cel de conservare a relaţiilor de putere şi al modului de producţie care serveşte clasei dominante.

Ideologie politică l Karl Mannheim: distincţie între ideologii (seturi de idei şi angajamente valorice care vizează conservarea situaţiei socio-politice actuale) şi utopii (care vizează schimbarea sa radicală). “…knowledge is distorted and ideological when it fails to take account of the new realities applying to a situation, and when it attempts to conceal them by thinking of them in categories which are inappropriate…” (Ideology and Utopia). l Mai puţin autocritică și preocupată de obiectivitate – ideologia este „prizoniera” propriilor presupoziţii; capacitate limitată de detaşare şi autoanaliză E posibilă neutralitatea ideologică? E dezirabilă? Care-s trăsăturile ei (la nivel atitudinal si cognitiv)? ¡ influență asupra proceselor cognitive ¡ influență asupra evaluărilor (modul în care ierarhizăm valori și raportăm stările de fapt la valori) ¡ influențează comportamentul - în conformitate cu evaluările subiectului ¡ coerenţă - consistență logică. (Mullins, Willard A. (1972) "On the Concept of Ideology in Political Science")

Egalitate? l Democraţie înseamnă egalitate. Se înţelege deci ce uriaşă însemnătate are lupta proletariatului pentru egalitate şi lozinca egalităţii dacă aceasta este just înţeleasă în sensul desfiinţării claselor. Dar democraţia înseamnă numai o egalitate formală. Şi, de îndată ce a fost înfăptuită egalitatea tuturor membrilor societăţii în ceea ce priveşte stăpânirea mijloacelor de producţie, adică egalitatea muncii, egalitatea salariului, se va pune în mod inevitabil în faţa omenirii problema de a păşi mai departe, de la egalitatea formală la cea de fapt, adică la înfăptuirea principiului: "de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi". V. I. Lenin Câte sofisme şi răsturnări de sens puteţi identifica în acest text?

Ideologie politică l Renunţarea la responsabilitatea personală / înregimentarea în orizontul unei cauze „mai înalte” „Ideologia a fost identificată /. . . / ca oferind o interpretare sistematică a trecutului şi un program pentru evoluţia viitoare. Ideologia poate fi diferenţiată de alte procese cognitive ca fiind un set de valori fundamentale care sunt de neatins şi sustrase oricărei dezbateri. ” (Rick Fawn - Ideology and national identity in post-communist foreign policies)

Sfârşitul ideologiei? l Daniel Bell: ideologiile apărute în secolul al XIX-lea şi-au pierdut atractivitatea şi puterea de a convinge intelectualii, ca urmare a lecţiilor istorice dureroase şi a declinului treptat al raţionalismului utopic bazat pe credinţa fermă în virtuţile ingineriei sociale (The end of ideology: on the exhaustion of political ideas in the fifties, 1960) l Francis Fukuyama proclamă ”sfârşitul istoriei”, adică atingerea ”punctului final în evoluţia ideologică a umanităţii şi universalizarea democraţiei liberale occidentale, ca formă finală a guvernării umane” (The End of History and the Last Man, 1992) l Samuel Huntington: ideologiile şi-au pierdut în bună măsură forţa de a convinge şi mobiliza. Viitoarele conflicte ar fi în mod esenţial conflicte inter-civilizaţionale, apariţia lor fiind legată de zonele contrastante, de diferenţă culturală ireductibilă, apărute la graniţa dintre marile civilizaţii (The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order, 1997)

Ideologie vs. raţionalitate l funcţiile tradiţionale ideologiei: ¡ control social, ¡ identitate, coeziune socială & omogenizare, ¡ mobilizare socială. l ideologie vs. raţionalitate: gândire critică, detaşare analitică, recursul la argumente şi dovezi, delimitarea de diferite surse de autoritate

Ideologie şi relativism l Orice ideologie se instituie pe baza relativizării distincţiei dintre gândirea ideologică şi cunoaştere. se sugerează, în forme mai mult sau mai puţin subtile, că morala, dreptul, creaţiile culturale, chiar şi ştiinţa sunt de la bun început ideologice în însăşi esenţa lor; ele nu ar putea fi concepute în afara cadrului economic şi social în care se manifestă, iar funcţia autentică a cunoaşterii nu ar fi cea de aproximare a adevărului, din moment ce nu ar exista un adevăr trans-ideologic l Failibilism vs. relativism epistemologic radical. Primul este baza oricărei cunoaşteri oneste. Al doilea are justificări problematice. De discutat: consecinţele sociale şi politice ale adoptării unuia sau altuia, ca bază a acţiunii politice.