PSIHOTRAUMA Un agresor ascuns pentru copii si adolescenti

PSIHOTRAUMA Un agresor ascuns pentru copii si adolescenti

Definire concept – explicatii Definitie propusa de acad. prof. dr. Stefan Milea - Trăire (psihică) negativă generatoare de tulburări, construită prin prelucrarea subiectivă a realităţii externe sau interne prezente sau viitoare și percepută ca sursă a unui prejudiciu apreciat ca inevitabil și de neacceptat. noţiunea de psihotraumă (PT) nu este suficient de clar individualizată ea fiind adesea, în mod eronat, sinonimă cu conceptul mai general de factor, context sau eveniment psihopatogen, respectiv de distresor psihic. Constă într-o suferinţă psihică, respectiv, o rană sufletească. Nu este vorba de o situaţie simplă ci de una apreciată ca fără ieșire și inacceptabilă. Este un produs al subiectivităţii individului; PT nu este evenimentul cu care s-a confruntat individul ci doar ceea ce și cât, în urma prelucrării și evaluării atât a acestuia cât și a mijloacelor de a-i face faţă, subiectivitatea individului apreciază că este; PT și factorii cu potenţial psihotraumatogen care o iniţiază, sunt două realităţi distincte, interactive, dependente una de cealaltă; reprezentarea mentală investită subiectiv cu statut de PT și NU factorii mediului intern sau externi care o generează, este cea care determină tulburări. Este o trăire și deci ea însăși este o structură subiectivă; Subiectivitatea individului este diferită de la un individ la altul și ca atare și semnificaţia care se atribuie factorilor interni sau externi; traumă cumulativă a evenimentelor sau a circumstanţelor subliminale-Kahn (1963) = persistenţă în timp, caracter repetitiv și acţiune cumulativă, capacitate de a se asocia între ele, de a se potenţa reciproc sau de a fi influenţate de vulnerabilităţi, de anumite perioade de vârstă, de particularităţi individuale sau de situaţii conjuncturale care le conferă sau le amplifică semnificaţia negativă sau dimpotrivă, de factori protectivi care le atenuează semnificaţia

Factori cu potential psihotraumatogen Definiţie. Deși este foarte larg utilizată, în mod surprinzător, noţiunea de factor psihopatogen lipsește atât din DEX (1984) cât și din dicţionarele de specialitate accesibile. Considerăm că ea cuprinde tot ceea ce, prin intermediul unor mecanisme psihologice, determină disfuncţii psihobiologice. implică subiectivitatea individului și-l pune la încercare, dar acesta le poate face faţă; în anumite limite individuale, confruntarea cu factorii cu potenţial psihotraumatogen este lipsită de riscuri (rol maturativ); distincţie clară între eustres și distres sau între agresivitate și combativitate; pentru a determina disfuncţii psihobiologice, angajează alte mecanisme psihopatogene decât cele ale subiectivităţii (noxele fizice, chimice sau biologice); deși acţionează patogen prin intermediul subiectivităţii individului, aceasta nu le recunoaște caracterul nociv; acei factori psihotraumatogeni pe care subiectivitatea individului nu numai că nu-i transformă în psihotraumă ci, dimpotrivă îi agreează(vezi educaţia hiperprotectoare și efectele sale nocive, din punctul de vedere al psihiatriei copilului și adolescentului; ea distorsionează imaginea de sine, modul de a percepe realitatea, și în final personalitatea marcând întreaga viaţă a individului; copilul o preferă fiind interesat și satisfăcut pe deplin de avantajele ei imediate).

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – PRIMA particularitate Produs al subiectivităţii individului și al unicităţii acesteia oricare ar fi natura factorului intern sau extern sau forma sub care acesta se prezintă subiectului, aceștia nu devin PT atâta timp cât nu li se conferă o semnificaţie ameninţătoare apreciată ca fără ieșire; Subiectivitatea individului este și cea care poate „vedea=simti” o ameninţare mai mare si poate transforma în psihotraume și ceea ce pentru alţi indivizi nu are un astfel de caracter; invers = tot ea este cea care diminueaza semnificaţiile, care ignoră pericole reala, sau care acceptă conștient riscuri plecând, de la anumite convingeri personale (logica privata) sau de la speranţa unor avantaje; SUBIECTIVITATE individuala = LOGICA PRIVATA conferă PT un caracter inedit, de trăire subiectivă modulează semnificaţii și modalităţile de răspuns conferindu-le un caracter individual contribuie la constituirea unor serioase obstacole în cale celui care caută să-i descifreze întreaga semnificaţie își pune amprenta și asupra celorlalte particularităţi

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A DOUA particularitate Natura subiectivă - Produs al subiectivităţii individului, PT este ea însăși o structură subiectivă nu este reprezentată direct de factorii externi sau interni cu factorii cu potenţial psihotraumatogen, ci de semnificaţia de pericol sau obstacol cu consecinţe inevitabile și inacceptabile atribuită acestora de către subiectivitatea individului și trăită în plan mintal de acesta; Este sugerat de formulările din unele definiţii privind caracterul de șoc, sau de emoţie intensă sau violentă: C Barrois (pag. 638 -1997) - are în vedere un proces care răspunde în interiorul subiectului la o situaţie traumatizantă; Fischer și Riedesser (1998/2001) - trauma nu este un eveniment ca atare și nici o calitate sigură a unui proces obiectiv exterior; este esenţială recunoașterea faptului că PT reflectă interacţiunea dintre perspectiva externă și cea internă; ei adoptă denumirea de situaţie traumatică pentru a acoperi tandemul constituit din componenta obiectivă și din cea subiectivă (factorii cu potenţial psihotraumatogen +desemnările subiective ale acestora) = o sinteza a perspectivei subiective si obiective si unitatea elementara a observatiei psihotraumatologiei; o definesc ca”experienţă vitală de discrepanţă între factori situaţionali ameninţători și capacităţile individului de stăpânire, care este însoţită de sentimente de neajutorare și abandonare lipsită de apărare și care duce astfel la o prăbușire de durată a înţelegerii de sine și de lume”.

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A TERIA particularitate Psihotrauma o agresiune strict personalizată - caracter pregnant individual Este care o face unică și-i dictează dimensiunile nu numai cea care plasează la originea unei PT o anumită situaţie, adica ceea ce pentru un anumit individ constituie o dramă pentru o alta să reprezinte o simplă întâmplare nefericită, hazlie sau chiar benefică; Individul poate percepe o ameninţare insurmontabilă chiar și acolo unde aceasta nu are nici un temei real sau dimpotrivă, să o excludă acolo unde este evidentă pentru altcineva sau să o accepte ca pe o pedeapsă meritată sau ca pe ceva necesar sau justificat; un obstacol redutabil, pentru cai care vor să înţeleagă situaţia, s-o evalueze, să o compare sau să-i anticipeze evoluţia (în anumite situaţii chiar să o identifice); Copilul operează cu instrumente proprii, diferite de cele adultului: Imaturitatea cognitivă și emoţională, gândirea concretă și impregnată afectiv și magic, care ii marcheaza subiectivitatea-reactii diferite in cazul amenintarilor; are tipuri proprii de psihotraume (nevoia de a avea de cine să se atașeze, de afecţiune, de susţinere, de protecţie, de intervenţie mediatoare și în același timp formatoare, modele pozitive: să fie învăţat să împartă, să aștepte, să merite(limite), să iubească, să aibă milă (interes social) sau că unele lucruri care i se cer (ex. să mănânce), le face doar pentru el și că are și obligaţii și nu numai drepturi; el are perioade cu vulnerabilitate naturală și selectiv crescută dar și o dinamică care-i transformă continuu capacitatea de a evalua și de a reacţiona în faţa pericolelor.

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A PATRA particularitate Implicarea unei dimensiuni socio-culturale - Subiectivitatea individului determina perceaptia semnificaţiei realităţii înconjurătoare+reacţionarea la factorii cu potenţial psihotraumatogen angajând prezentul și întreaga sa personalitate, experienţa sa de viaţă, calitatea relaţiei de atașament, normele morale și valorile sociale la care aderă. Cela 6 paliere și anume: Primul palier: opinia celor din jur asupra situaţiei cu care se confruntă (existenta sau lipsa unui suport)sentimente: mila, compasiune, vinovatie sau dispret, satisfactia altora Al doilea palier: sentimentul de vinovăţie sau de rușine(la nivel de constiinta proprie, mila+durerea pricinuita celor apropiati); Al treilea palier: situaţiile percepute ca stigmatizante(grup social, infirmitate, situatie sociala); Al patrulea palier: ameninţarea propriilor convingeri, certitudini, așteptări sau valori morale Al cincilea palier: rușinea sau suferinţa pricinuită de faptele părinţilor sau ale celor apropiaţi. Al şaselea palier: situaţiile în care copilul realizează pericolul doar prin intermediul reacţiilor adultului

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A CINCEA particularitate Implicarea gândirii, a memoriei și a afectivităţii - Gândirea, încărcătura emoţională care a însoţit experienţele anterioare traumatizante sau nu+amintirea lor contribuie direct la trierea și evaluarea adecvată sau nu a aferenţelor prezente și a consecinţelor lor; soluţiile disponibile de rezolvare a situaţiilor +evaluarea capacitatatii de a le face faţă determina (sau nu) transformarea corecta sau eronata nu a acestora in psihotraume anxietatea normală și conotaţiile ei (reacţia de alertă la stimuli neașteptaţi sau noi ca și atitudinea de prudenţă) derivate din instinctul de apărare = sentimentul prezenţei iminente a unei ameninţări chiar și înaintea existenţei clar definite a obiectului acesteia=declanșatorul stării de alertă și al mobilizării mijloacelor de apărare posibilitatea intervenţiei unei distorsiuni interpretative din partea gândirii - poate anticipa un pericol chiar și acolo unde nu este și chiar să aprecieze eronat situaţia ca imposibil de controlat fenomenele de distorsiune a amintirii evenimentelor Cele trei aspecte (mentionate mai sus) individualizează și complică situaţia contribuind la dramatizarea sau la atenuarea subiectivă a dimensiunii ameninţării și a evaluării capacităţi de a o depăși fenomenul de traumatizare secvenţială, de deschidere a rănilor anterioare în cazul experienţelor psihotraumatice actuale fac ca regula clasică (utilă diagnosticului clinic) privind legătura inteligibilă intre conţinutul PT și cel al tabloului clinic să nu fie totdeauna riguros respectată; Cel de al doilea aspect (caracterului personalizat al PT) -implicaţii și pe plan medico-legal (agresiunilor psihice)

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A SASEA particularitate Neconcordanţe temporale între momentul prezenţei factorilor cu potenţial psihotraumatogen și cel al constituirii PT și al începutului acţiunii acesteia - Implicarea subiectivităţii individului, a gândirii, a afectivităţii și a memoriei acestuia determină multiple tipuri de neconcordanţe temporale între momentul prezenţei factorilor cu potenţial psihotraumatogen, cel al constituirii PT și declanșării acţiunii acesteia, unele cu totul inedite. Temporizarea transformării factorii cu potenţial psihotraumatogen în PT și a debutului tulburărilor-noţiunile de rezistenţă și rezilienţă; două situaţii aparte, proprii psihotraumatologiei: 1. nocivitatea nu este conștientizată, recunoscută sau acceptată de către individ o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp; unele evenimente inedite, subtile sau prea complexe pentru capacitatea copilului și chiar a adolescenţilor de a le aprecia corect și cu atât mai puţin de a le anticipa consecinţele, perioade uneori foarte lungi de timp. Ele sunt inoperante atâta timp cât nu se constituie în PT sau nu uzează de alte mecanisme patogene; 2. protejării prin refulare „mecanism psihologic inconștient de apărare al Eului, prin care sentimentele, amintirile și impulsiile neplăcute sau în dezacord cu persoana socială sunt menţinute în afara câmpului conștiinţei” - Sillamy (1996) Caracterul remanent respectiv, prelungirea acţiunii patogene a PT mult după ce factori care au iniţiat-o au încetat să mai existe mecanisme complexe conștiente și inconștiente de auto întreţinere și reactivare psihologică: memoria, gândirea, sfera emoţională și norme morale (mentinerea amintirii evenimentelor)+visele care pot deveni adevărate coșmaruri = construcţii psihologice asociate (cerc vicios+prelungire suferinta in depasire obstacole); Caracter anticipativ - subiectivitatea individului bazată pe caracterul prospectiv al gândirii, pe instinctul de apărare și pe memorie este capabilă să prevadă pericole și capacitatea de a le face faţă și să impună adoptarea unui comportament de apărare; ea este un factor protectiv care oferă timpul necesar pregătirii unor comportamente marcate de prudenţă, și angajării unor soluţii de apărare (teama de esec + abilitatea de asumare a riscului). Exemple: părinţii hiperprotectori care interzic copiilor să-și asume și cele mai banale riscuri și în fapt să se afirme și să se cunoască pe sine; adolescenţii care de teama pedepsei pe care, presupun că-i așteaptă acasă ca urmare a unei note mici, de exemplu, amână să se întoarcă acasă agravându-și și mai mult situaţia.

Șapte particularităţi care fac din psihotraumă (PT) un agresor cu totul aparte – A SAPTEA particularitate Implicarea unor mecanisme autogenetice specifice, destinate constituirii de psihotraume – patologia autoimuna Primul mecanism=subiectivitatea individului+gândirea prospectivă (griji nejustificate); Al doilea mecanism=conflicte intrapsihice (exigenţe interne contrarii manifeste si latente); conflictele sunt nu numai inevitabile ci și necesare și structurante; doar cele nerezolvate se constituie ca adevărate psihotraume; Conflicte intrapsihice: capacitatea specific umană de a judeca (pe altii+pe sine); generează mustrări ale conștiinţei, sentimente de rușine, de vinovăţie, de pierdere a stimei de sine sau a prestigiului social care împreună sau fiecare în parte reprezintă psihotraume autentice; instanţe ale personalităţii + dorinţe, motivaţii și impulsuri pulsionale total sau parţial incompatibile, inacceptabile sau insuportabile (complexe nerezolvate=psihotraume); copilul, apoi adolescentul care devine adult invata să deosebească ceea ce constituie un pericol real + modalităţi de a se apăra și a depăși o situaţie = incurajare, calire + satisfacerea orgoliilor; sau un revers reprezentat de învăţarea, respectiv condiţionarea unor prelucrări negative ale realităţii;

„ Nu există boală ci numai bolnav” „Dacă medicina modernă este astăzi preocupată mai ales de generalizări și de sistematizări, de construirea de ghiduri diagnostice și terapeutice și de simplificări pentru a face informaţia cât mai ușor de asimilat și utilizarea ei cât mai acoperită de norme, nu trebuie uitat că pentru a nu exagera și a simplifica excesiv realitatea, acest aspect trebuie dublat de grija pentru aprofundarea cunoașterii și a înţelegerii detaliilor, pentru rigurozitatea definiţiilor și a conţinutului acestora”. Acad. Prof. Dr. Stefan Milea RISCURI in diagnosticare: simplificare în conţinut și formă a semnificaţiei diagnosticului; limitarea gândirii cauzale și prin aceasta și marginalizarea psihoprofilaxiei primare centrată, cum bine se știe, pe identificarea și combaterea factorilor psihopatogni; facilitarea transformării diferitelor complicaţii ale unor afecţiuni în adevărate entităţi comorbide. COLABORAREA DINTRE MEDICUL PSIHIATRU si PSIHOTERAPEUT poate aduce avantaje PACIENTULUI prin identificarea si detalierea EMOTIILOR cu care se confrunta acesta; timpul alocat ca si eficienta folosirii acestuia sunt beneficitati ale ambelor specializari, implicate in actul medical