PSIHOLOGIE SOCIAL CURS Conf univ dr Alin GAVRELIUC

PSIHOLOGIE SOCIALĂ CURS Conf. univ. dr. Alin GAVRELIUC Catedra de Psihologie Facultatea de Sociologie și Psihologie Universitatea de Vest din Timișoara

PROPAGANDA ŞI PERSUASIUNEA Definirea propagandei. Propaganda ca fenomen psiho-social. Formele propagandei Feţe ale propagandei Un model psihosocial al propagandei Propaganda ca formă de comunicare şi stagiile analizei propagandei Persuasiunea şi circulaţia socială a stereotipurilor. Definirea persuasiunii Ţintele persuasiunii. „Ancorele“ Factorii reuşitei în persuasiune Modele de rezistenţă la persuasiune

Definirea propagandei. Propaganda ca fenomen psihosocial G. Jowett &V. O’Donnell (1992/2007) - Propaganda and Persuasion propaganda = încercarea deliberată şi sistematică de a forma percepţii, a manipula cogniţii şi a direcţiona comportamente pentru obţinerea unui răspuns care să corespundă intereselor propagandistului (Jowett, O’Donell, 1992/2007, p. 6).

Formele propagandei propaganda albă, pornită de la o sursă identificată corect şi la care informaţia conţinută în mesaj este exactă, cu o ridicată doză de acurateţe. propaganda neagră, în care sursa este falsă şi răspîndeşte neadevăruri. propaganda cenuşie - sursa poate sau nu să fie corect identificată, iar acurateţea informaţiei este incertă.

Feţe ale propagandei Dezinformarea = propaganda neagră. Propaganda: A Pluralistic Perspective, T. J. Smith (2005)

Feţe ale propagandei

Un model psihosocial al propagandei - G. Jowett &V. O’Donnell (1992/2007)

Propaganda ca formă de comunicare şi stagiile analizei propagandei Strategii : ◦ — ascunderea scopului; ◦ — ascunderea identităţii sursei; ◦ — controlul circulaţiei informaţiei, prin eliberarea doar a informaţiile „necesare“ („ceea ce trebuie să ştie“ publicul). Aceasta se realizează prin două modalităţi: controlul mediilor sau prezentarea informaţiei distorsionate ca provenind dintr-o „sursă credibilă“, construind aşa numita „propagandă birocratică“ (Altheide, Johnson, 1980); ◦ — managementul opiniei publice şi direcţionarea comportamentului, prin care se urmăreşte modelarea curentelor de opinie

Persuasiunea şi circulaţia socială a stereotipurilor. Definirea persuasiunii V. O’Donnell şi J. Kable (2002, p. 9) persuasiunea = procesul complex, continuu şi interactiv, în care un emiţător şi un receptor sunt legaţi prin simboluri verbale sau nonverbale şi în care emiţătorul încearcă să-l influenţeze pe receptor (persuadat) să adopte o modificare într-o atitudine sau într-un comportament dat, deoarece persuadatul a avut percepţiile lărgite sau schimbate. persuasiunea este tranzacţională, ambele părţi satisfăcîndu-şi interesele în cadrul procesului (Dillard, Pfau, 2002).

„Ancorele“ persuasiunii — credinţele. — valorile. — atitudinile. — obişnuinţele. — comportamentul. — normele de grup.

Factorii reuşitei în persuasiune (Aronson, 1988; Mungiu, 1995, 1999, Dillard, Pfau, 2002) ◦ ◦ ◦ caracterul incitant al mesajului. inteligibilitatea. iniţiativa. organizarea multistratificată a mesajului persuasiv. plierea pe convingerile ţintei şi temeiul lor. atitudinile întemeiate afectiv sunt mai sensibile la argumente raţionale, iar cele fundamentate cognitiv sunt mai permisive la argumente emoţionale (Millar, 1996) ◦ transmiterea unui mesaj care recunoaşte rolul tendinţelor ego-totalitare ale subiectului (totalitarian-ego biases). (Greenwald, 2003)

Modele de rezistenţă la persuasiune — avertizarea. ◦ J. Allyn şi L. Festinger (apud Petty, Ostrom, Brock, 1981), prevenirea subiecţilor în legătură cu o viitoare expunere la un mesaj caracterizat printrun conţinut contrar propriilor convingeri creşte rezistenţa faţă de mesaj. — inocularea ◦ pornind de la o analogie medicală, sugerează că cel mai eficient mod de a creşte rezistenţa la un virus informaţional este acela de a crea posibilităţi de apărare

Factorii reuşitei în persuasiune Axiomă fundamentală a psihologiei sociale: dincolo de minore schimbări conjuncturale, în mod global există oameni care nu mai pot fi schimbaţi în atitudinile lor fundamentale, oameni care trăiesc viaţa făcută de alţii (Marin Preda ar fi spus „oameni trăiţi de viaţă“), iar pentru a-l face pe subiectul individual şi colectiv capabil să-şi reorienteze aceste atitudini, este necesar să-i descoperim un interes