PSIHOLOGIE MEDICAL Normal i patologic Sntate i boal

PSIHOLOGIE MEDICALĂ Normal şi patologic. Sănătate şi boală Lect. Univ. Dr. Florina NECHITA www. umfcv. ro/psihologie-medicala

Obiectul Psihologiei medicale Studiază mecanismele psihologice implicate în sănătate şi în boală Obiective: • Cunoaşterea aprofundată a pacientului • Individualizarea abordării • Concretizarea efortului terapeutic • Axarea pe nevoile pacientului Soma + psyche

Structura cursului Curs 1 - Introducere Curs 2 – Sănătate şi boală Curs 3 – Stilul de viaţă Curs 4 – Stresul psihic Curs 5 - Vulnerabilitatea psihică Curs 6 – Transmiterea veştilor proaste/diagnosticului

Modalitatea de examinare Seminarii (activităţi practice) – examen practic (joc de rol) - 20% Curs – examen scris – 80% Examenul scris – subiecte din toate cursurile (eseu, aplicarea teoriei, curs + activitati practice) Obligatoriu – minimum 1 prezenţă la curs!

Normalitatea “care nu se abate” Înglobează: a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale; b) diferitul ca o altă formă posibilă a normalităţii şi c) diversul ca şi variantă de tip formal a normalităţii Normalitatea ca sănătate Normalitatea ca utopie Normalitatea ca medie Normalitatea ca proces

Normalitatea ca sănătate

Normalitatea ca utopie

Normalitatea ca medie

Normalitatea ca proces

Sănătate şi boală Sănătatea este starea de bine bio-psiho-socială (OMS) în absența bolii BIO PSIHO SOCIAL Boala reprezintă o serie de modificări biologice şi/sau psiho-comportamentale care generează o stare de distres şi/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate (APA)

Sănătate şi boală Sănătatea biologică – stare a unui organism neatins de boală, în care toate aparatele, organele şi sistemele funcţionează normal şi în armonie Sănătatea psihică – armonia dintre gând, afect şi comportament Sănătatea socială - acea stare a organismului în care capacităţile individuale sunt optime, astfel încât persoana îşi îndeplineşte adecvat, fără a produce rău celor din jur, rolurile sociale

Factorii care contribuie la sănătate biologia umană: moştenire maturizare/îmbătrânire genetică, procese de mediul: apa potabilă, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile, schimbările sociale rapide stilul de viaţă: hrană, activităţi fizice, alcoolism etc. organizarea asistenţei medicale: cantitatea/calitatea resurselor medicale, accesul la ele, tipul de relaţie între persoane şi resurse în asistenţa medicală.

Herzlich – dimensiuni ale sănătăţii Absenţa bolii Constituţie genetică bună Starea de echilibru a organismului (capacitatea de adaptare la mediul de viaţă)

“Sănătatea pozitivă” – Downie (1992) Bunăstarea fizică, psihică şi socială Forma fizică optimă (fitness) Strenght – forţa fizică Stamina – vigoare Supleness – supleţe fizică Skills – îndemânare fizică

Componentele bolii Manifestări (tabloul clinic) Agenţi/factori etiologici clasificaţi după natură (interni, externi) şi funcţie (declanşatori, determinanţi, de risc, de menţinere) Reacţiile de răspuns al organismului la factorii etiologici (specifice şi nespecifice) Boala este localizarea fizică a suferinţei

Atitudinea faţă de bolnav Toate bolile au în comun suferinţa ≠ normalitate Tipuri de relaţii medic-pacient a) activ-pasiv = completa pasivitate a pacientului şi preluarea de către medic a tratamentului; pacientul nu îşi asumă virtual nicio responsabilitate pentru propria îngrijire şi nu participă la tratament. Acest model este adecvat atunci când pacientul este inconştient, imobilizat sau în delir; b) profesor-student = dominarea de către medic, al cărui rol este paternalist şi de control; rolul pacientului este în mod esenţial unul de dependenţă şi aşteptare, iar după stabilirea diagnosticului, medicul dirijează, îndrumă într-o manieră mai mult sau mai puţin autoritară şi apreciază cooperarea pacientului; pacientul poate decide şi are o opinie prin care să demonstreze că apreciază şi înţelege cele ce i se spun (dar medicul constată că el greşeşte adesea în aprecierile pe care le face)

Atitudinea faţă de bolnav c) participarea mutuală = implică egalitatea între medic şi pacient, ambii având nevoie şi depinzând de aportul celuilalt, în acest caz pacientul poate aprecia ceea ce-i recomandă medicul, iar medicul trebuie să evalueze cât mai corect trebuinţele momentane sau cele constante ale pacientului; d) prietenia = reprezintă şi implică adesea o perpetuare nedeterminată a relaţiei şi o strângere a graniţelor dintre profesionalism şi initimitate, mai degrabă decât un sfârşit adecvat.

Atitudinea faţă de bolnav MODELE RELAŢIONALE: a) tutore autoritar = pretinde o ascultare necondiţionată din partea bolnavului, fără a-i da acestuia explicaţii asupra bolii; b) mentor = adoptă în general afecţiunile cronice sau în care este necesară o profilaxie a recidivelor şi la bolnavii cooperanţi; c) savant detaşat = lasă pacientului libertatea alegerii uneia dintre variantele terapeutice după ce a analizat avantajele şi dezavantajele fiecăreia şi se dovedeşte utilă relaţia cu pacienţii ce au un nivel intelectula ridicat şi tendinţe ipohondrice cât şi pentru cei ce vin cu „prejudecăţi terapeutice”;

Atitudinea faţă de bolnav d) bun părinte protector = caută să-l ferească pe pacient de o serie de noutăţi neplăcute în evoluţia bolii şi să-l menajeze de acele responsabilităţi greu tolerate; e) avocat al adevărului înainte de toate = este acel medic a cărei concepţie implică necesitatea de a spulbera îndoielile bolnavilor, prin comunicarea adevărurilor chiar neplăcute, având speranţa în beneficiul unor măsuri de reabilitare a securităţii emoţionale a pacientului.