PSIHOLOGIE MEDICAL Normal i patologic Sntate i boal

PSIHOLOGIE MEDICALĂ Normal şi patologic. Sănătate şi boală Lect. Univ. Dr. Florina NECHITA www. umfcv. ro/psihologie-medicala

Obiectul Psihologiei medicale Studiază mecanismele psihologice implicate în sănătate şi în boală Obiective: • Cunoaşterea aprofundată a pacientului • Individualizarea abordării • Concretizarea efortului terapeutic • Axarea pe nevoile pacientului Soma + psyche

Structura cursului Curs 1 - Introducere Curs 2 – Sănătate şi boală Curs 3 – Stilul de viaţă Curs 4 – Stresul psihic Curs 5 - Vulnerabilitatea psihică Curs 6 – Psihologia stărilor terminale Curs 7 – Transmiterea veştilor proaste

Modalitatea de examinare Seminarii (activităţi practice) – examen practic - 20% Curs – examen scris – 80% Studenţii pot lipsi la 3 activităţi practice (art. 6, Cap. III - Regulamentul didactic şi de activitate profesională a studenţilor UMFCV) http: //www. umfcv. ro/implementare-legea-educatiei- nationale

Normalitatea “care nu se abate” Înglobează: a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale; b) diferitul ca o altă formă posibilă a normalităţii şi c) diversul ca şi variantă de tip formal a normalităţii Normalitatea ca sănătate Normalitatea ca utopie Normalitatea ca medie Normalitatea ca proces

Sănătate şi boală Sănătatea este starea de bine bio-psiho-socială (OMS) BIO PSIHO SOCIAL Boala reprezintă o serie de modificări biologice şi/sau psiho-comportamentale care generează o stare de distres şi/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate (APA)

Sănătate şi boală Sănătatea biologică – stare a unui organism neatins de boală, în care toate aparatele, organele şi sistemele funcţionează normal şi în armonie Sănătatea psihică – armonia dintre gând, afect şi comportament Sănătatea socială - acea stare a organismului în care capacităţile individuale sunt optime, astfel încât persoana îşi îndeplineşte adecvat, fără a produce rău celor din jur, rolurile sociale

Factorii care contribuie la sănătate biologia umană: moştenire genetică, procese de maturizare/îmbătrânire mediul: apa potabilă, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile, schimbările sociale rapide stilul de viaţă: hrană, activităţi fizice, alcoolism, etc. organizarea asistenţei medicale: cantitatea/calitatea resurselor medicale, accesul la ele, tipul de relaţie între persoane şi resurse în asistenţa medicală.

Herzlich – dimensiuni ale sănătăţii Absenţa bolii Constituţie genetică bună Starea de echilibru a organismului (capacitatea de adaptare la mediul de viaţă)

“Sănătatea pozitivă” – Downie (1992) Bunăstarea fizică, psihică şi socială Forma fizică optimă (fitness) Strenght – forţa fizică Stamina – vigoare Supleness – supleţe fizică Skills – îndemânare fizică

Componentele bolii Manifestări (tabloul clinic) Agenţi/factori etiologici clasificaţi după natură (interni, externi) şi funcţie (declanşatori, determinanţi, de risc, de menţinere) Reacţiile de răspuns al organismului la factorii etiologici (specifice şi nespecifice) Boala este localizarea fizică a suferinţei

Atitudinea faţă de bolnav Toate bolile au în comun suferinţa ≠ normalitate Tipuri de relaţii medic-pacient a) activ-pasiv = completa pasivitate a pacientului şi preluarea de către medic a tratamentului; pacientul nu îşi asumă virtual nicio responsabilitate pentru propria îngrijire şi nu participă la tratament. Acest model este adecvat atunci când pacientul este inconştient, imobilizat sau în delir; b) profesor-student = dominarea de către medic, al cărui rol este paternalist şi de control; rolul pacientului este în mod esenţial unul de dependenţă şi aşteptare, iar după stabilirea diagnosticului, medicul dirijează, îndrumă într-o manieră mai mult sau mai puţin autoritară şi apreciază cooperarea pacientului; pacientul poate decide şi are o opinie prin care să demonstreze că apreciază şi înţelege cele ce i se spun (dar medicul constată că el greşeşte adesea în aprecierile pe care le face)

Atitudinea faţă de bolnav c) participarea mutuală = implică egalitatea între medic şi pacient, ambii având nevoie şi depinzând de aportul celuilalt, în acest caz pacientul poate aprecia ceea ce-i recomandă medicul, iar medicul trebuie să evalueze cât mai corect trebuinţele momentane sau cele constante ale pacientului; d) prietenia = reprezintă şi implică adesea o perpetuare nedeterminată a relaţiei şi o strângere a graniţelor dintre profesionalism şi initimitate, mai degrabă decât un sfârşit adecvat.

Atitudinea faţă de bolnav MODELE RELAŢIONALE: a) tutore autoritar = pretinde o ascultare necondiţionată din partea bolnavului, fără a-i da acestuia explicaţii asupra bolii; b) mentor = adoptă în general afecţiunile cronice sau în care este necesară o profilaxie a recidivelor şi la bolnavii cooperanţi; c) savant detaşat = lasă pacientului libertatea alegerii uneia dintre variantele terapeutice după ce a analizat avantajele şi dezavantajele fiecăreia şi se dovedeşte utilă relaţia cu pacienţii ce au un nivel intelectula ridicat şi tendinţe ipohondrice cât şi pentru cei ce vin cu „prejudecăţi terapeutice”;

Atitudinea faţă de bolnav d) bun părinte protector = caută să-l ferească pe pacient de o serie de noutăţi neplăcute în evoluţia bolii şi să-l menajeze de acele responsabilităţi greu tolerate; e) avocat al adevărului înainte de toate = este acel medic a cărei concepţie implică necesitatea de a spulbera îndoielile bolnavilor, prin comunicarea adevărurilor chiar neplăcute, având speranţa în beneficiul unor măsuri de reabilitare a securităţii emoţionale a pacientului.