PROTEZA PARIAL MOBILIZABIL ELEMENTE COMPONENTE CURSUL III DEFINIIE

PROTEZA PARŢIALĂ MOBILIZABILĂ ELEMENTE COMPONENTE CURSUL III

DEFINIŢIE: PROTEZA PARŢIALĂ MOBILIZABILĂ este un corp fizic obţinut prin diverse procedee fizice, în scopul restabilirii integrităţii arcadelor dentare şi pe cât posibil şi a funcţiilor aparatului dento-maxilar, alterate de edentaţie. Se poate insera şi dezinsera voluntar în cavitatea bucală.

TERMINOLOGIE: Deoarece terminologia anglo-saxonă se impune tot mai mult, denumirea cea mai utilizată este de proteză parţială mobilizabilă. După terminologia şcolii franceze, încă utilizată la noi în ţară, ele sunt denumit proteze adjuncte, parţiale sau totale, spre deosebire de cele fixe, numite proteze conjuncte. Mai poartă şi denumirea de aparate gnatoprotetice amovibile, parţiale sau totale, denumire care nu sa impus la noi în ţară.

CLASIFICARE: Sistematizarea acestor proteze se poate face ţinând cont de mai multe criterii:

A. După materialele din care sunt confecţionate: § § § acrilice; scheletate metalo-acrilo-ceramice.

B. După volumul şi numărul dinţilor înlocuiţi: § § § proteze reduse; proteze întinse; proteze extinse.

C. După tehnologia de realizare: § tehnologii simple - polimerizare; § tehnologii complexe – turnare, polimerizare, coacere; § tehnologii înalte şi/sau sofisticate – turnare, polimerizare, coacere, electroeroziune, galvanoformare.

D. După sistemele de menţinere şi stabilizare pe dinţii restanţi: § croşete; § sisteme speciale.

E. După sprijinul lor: § § § dento-parodontal (fiziologic); muco-osos (nefiziologic); mixt : dento-parodontal şi muco-osos; mixt : dento-implantar şi muco-osos; implantar.

OBIECTIVELE PROTEZĂRII PARŢIALE MOBILIZABILE § Restabilirea integrităţii arcadelor dentare în cadrul tratamentului de reabilitare orală; § Oprirea proceselor destructive de la nivelul aparatului dento-maxilar şi menţinerea homeostaziei componentelor câmpului protetic edentat parţial;

§ Sporirea eficienţei masticatorii; § Distribuirea echilibrată a forţelor ocluzale pe arii cât mai întinse; § Refacerea esteticii; § Refacerea fonaţiei;

§ Restaurarea breşelor edentate prin piese protetice cât mai confortabile pentru pacient; § Integrarea tratamentului stomatologic în eufuncţia stării generale a pacientului; § Igienizarea facilă a componentelor piesei protetice şi a dinţilor restanţi.

INDICAŢII § Când lipsesc mai mulţi dinţi ai zonei de sprijin – molarii şi eventual premolarii, uni sau bilateral; § Când astfel de edentaţii sunt asociate cu o afectare parodontală medie sau evolutivă; § Când apar pierderi de substanţă dură, cauzată de tumori, traumatisme, infecţii acute şi cronice ale maxilarelor sau în despicături labio-velo-palatine;

INDICAŢII § La copii cu anodonţii parţiale întinse; § La pacienţii care nu pot să menţină o igienă bucală optimă; § La pacienţii taraţi organic, cu diferite afecţiuni generale severe; § La pacienţii vârstnici.

CONTRAINDICAŢII § Edentaţiile terminale reduse unde există pericolul aspirării protezei, mai ales dacă este confecţionată unilateral; § La pacienţii epileptici, paralizaţi, cu tare majore psihice; § La pacienţii alergici la componentele metalice sau acrilice ale protezelor.

AVANTAJELE PROTEZĂRII MOBILIZABILE § Reconstituirea arcadelor dentare, a unor dinţi naturali pierduţi prin diferite mecanisme, reconstituire ce necesită refacerea esteticii; § Preparaţiile în ţesuturile dure sunt minore pentru sistemele de protezare mai simple; § Protezele parţiale pot deveni chiar sisteme de imobilizare a dinţilor restanţi;

AVANTAJELE § Tehnologia protezelor parţiale nu cere mijloace tehnice sofisticate, cu excepţia situaţiilor în care este necesară prelucrarea cu un izoparalelograf; § Posibilitatea reoptimizării lucrării protetice în condiţii de dotare relativ modeste, cu excepţia alterării unui element special de adaptare; § Igienizare facilă datorită dezinserţiei voluntare a piesei protetice.

DEZAVANTAJELE § Necesitate inserţiei şi dezinserţiei protezei în şi din cavitate bucală; § Posibilitatea desprinderii involuntare a protezelor parţiale, fapt detestat de mulţi pacienţi; § Mărimea sau volumul acesteia şi gradul de acoperire a bolţii palatine; § Perioada de adaptare mai îndelungată cu piesa protetică;

DEZAVANTAJELE § Greutăţile legate de inserţia protezei parţiale acolo unde există mijloace de menţinere şi stabilizare mai complicate; § Direcţia forţelor ocluzale aplicate pe proteze şi transmise pe elementele câmpului protetic edentat parţial nu sunt perfect controlate, apărând forţe nocive, cu direcţie oblică sau orizontală;

DEZAVANTAJELE § Dinţii stâlpi suferă migrări cauzate de forţele nocive care se aplică pe aceştia şi care determină în final extracţia lor cu mărirea breşei edentate; § Pierderea dinţilor stâlpi supuşi unor forţe exagerate şi necesitatea unor noi refaceri protetice;

DEZAVANTAJELE § Dinţii antagonişti migrează vertical datorită: – uzurii precoce a dinţilor artificiali, de regulă acrilici; – uzurii mijloacelor de menţinere, sprijin şi stabilizare ale protezei, ceea ce produce bascularea extremităţii distale a şeii; – înfundării protezelor cauzate de atrofia şi rezorbţia galopantă a componentei dure a câmpului protetic;

DEZAVANTAJELE § Utilizarea exagerată a dinţilor anteriori în masticaţie, în cazul edentaţiilor laterale şi terminale; § Micşorarea dimensiunii vestibulo-orale a crestelor alveolare şi a zonei neutrale la cei neprotezaţi distal prin mărirea volumetrică a limbii şi invaginarea obrajilor;

DEZAVANTAJELE § Acumularea de placă dentară pe dinţii restanţi şi structurile protezei parţiale determină necesitatea dezinserţiei şi igienizării obligatorii a piesei protetice după fiecare masă.

PROTEZA PARŢIALĂ ACRILICĂ Este un corp fizic, obţinut în general prin fenomenul de termopolimerizare şi care ca elemente de sprijin, menţinere şi stabilitate croşetele din sârmă şi uneori pintenii din sârmă.

CARACTERISTICI § Restaurează arcadele dentare cu forme variate de edentaţii; § Sunt indicate de multe ori în scopul restaurărilor provizorii; § Acoperă zone întinse ale câmpului protetic, lipsind pacientul de senzaţiile termice şi gustative;

CARACTERISTICI § Transmit presiunile masticatorii, în general muco-osos, nefiziologic; § Reduc spaţiul util funcţional limbii, datorită grosimii plăcii (palatine sau linguale); § Purtate, în timp, produc tulburări de troficitate la nivelul ţesuturilor dentoparodontale dinţilor restanţi, la nivelul mucoasei şi osului câmpului protetic, ca rezultat al compresiunii;

CARACTERISTICI § După o perioadă de timp de purtare, apare instabilitatea protezei datorită atrofiei câmpului protetic; § Sunt obţinute în condiţii tehnico-clinice modeste, nu solicită pentru confecţionare aparatură şi materiale costisitoare; § Sunt realizate într-un timp relativ redus;

CARACTERISTICI § Sunt mai mult sau mai puţin rezistente din punct de vedere mecanic (se pot fractura); § Se pot repara prin tehnologii simple dacă se fracturează, se rup croşetele, se înlocuiesc dinţii; § Se pot adăuga dinţi dacă edentaţiile se extind; § Sunt realizate din răşini acrilice;

CARACTERISTICI § Răşinile acrilice, fiind cu structură macromoleculară, în mediul bucal sunt supuse fenomenului fizico-chimic de umflare, ce constituie prima fază de dezintegrare a unui material sintetic. Prin umflare se creează condiţii favorabile acţiunii factorilor distrugători, care pot fi de natură mecanică, fizică, chimică sau bacteriană.

INDICAŢIILE PROTEZELOR PARŢIALE ACRILICE § Protezare provizorie (de scurtă durată): – când se preconizeză că durata de viaţă a protezei va fi relativ scurtă; – când sunt preconizate modificări ale protezei: adăugări de dinţi, realinieri de dinţi, căptuşiri;

§ Protezare ca soluţie definitivă (de lungă durată) – este folosită în edentaţii subtotale, parţiale întinse şi la pacienţi cu condiţii economice modeste (proteză socială). Când acestă proteză este gândită ca soluţie pe termen lung, trebuie ca efectele ei negative să fie reduse la maxim, printr-un design conceput cu grijă. Acest lucru este mai simplu la maxilar unde bolta palatină permite o acoperire mai mare pe mucoasă pentru sprijin şi menţinere.

SCOPUL LOR – Proteze imediate – când sunt aplicate imediat după extracţia dinţilor, acţionând ca un conformator al ţesuturilor subiacente; – Proteze de tranziţie – sunt folosite pentru o perioadă limitată, contribuind la formarea unor noi reflexe la pacient; – Proteze de diagnostic (proteze interimare) – cu ajutorul lor se va stabili planul definitiv de tratament (de exemplu se testează dacă pacientul tolerează o înălţare a ocluziei).

AVANTAJE § Au un cost relativ scăzut; § Uşurinţa cu care pot fi modificate sau reparate.

DEZAVANTAJELE LOR § Provoacă şi accelerează atrofia osului alveolar, deoarece în general au un sprijin mucozal şi se înfundă cu timpul; § Privează pacientul de a percepe senzaţiile termice şi gustative datorită acoperirii întinse a mucoasei de către placa protetică; § Determină iritaţii frecvente ale mucoasei datorită contactului cu o suprafaţă poroasă, nelustruită. Există pacienţi cu intoleranţă la componentele acrilatului;

DEZAVANTAJELE LOR § Restrâng mult spaţiul oral datorită grosimii plăcii de 2 - 2, 5 mm; § Mobilizează dinţii stâlpi de care sunt ancorate croşetele de sârmă, concepute şi executate incorect în funcţie de retentivitatea anatomică şi nu de cea protetică;

DEZAVANTAJELE LOR § Provoacă malpoziţia treptată a dinţilor restanţi deoarece placa vine în contact cu feţele orale înclinate ale dinţilor şi, pe măsură ce proteza se înfundă, acţionează ca o pană evazând dinţii spre vestibular; § Provoacă parodontopatii, datorită contactului direct al plăcii cu parodonţiul marginal. La acest nivel apare hiperemierea mucoasei;

DEZAVANTAJELE LOR § Apare frecvent instabilitatea protezei, după o perioadă scurtă de purtare, datorită modificărilor suferite de câmpul protetic; § Determină şi/sau întreţine halena bucală; § Pacientul poate avea un sentiment de infirmitate, de îmbătrânire, poate avea complexe;

DEZAVANTAJELE LOR § Alt dezavantaj semnificativ al acrilatului este lipsa de radio-opacitate, o proteză exclusiv acrilică nu poate fi decelată radiologic în caz de inhalare sau ingestie; § Limitele materialului – acrilatul este mai puţin rezistent şi mai puţin rigid decât aliajele de metal, deci proteza poate flecta sau se poate fractura în timpul funcţiilor.

O PARTE DIN DEZAVANTAJE POT FI PREVENITE PRIN: § § Extinderea cât mai mare a plăcii; Croşete cu componente ocluzale; Pinteni din sârmă; Dispensarizarea pacientului şi căptuşirea bazei atunci când este necesar.

CROŞETELE POT FI MAI PUŢIN AGRESIVE PRIN: § Alegerea unei grosimi adecvate a sârmei; § Un design corect stabilit de medic.

EFECTELE POROZITĂŢIILOR POT FI ANULATE PRIN: § § § Polimerizare perfectă; Prelucrarea corectă a feţei interne; Unii autori recomandă chiar lustruirea mucozale; § Lacuri fotopolimerizabile aplicate pe internă a protezei. feţei faţa

DEZAVANTAJE CARE NU POT FI ANULATE: § Sentimentul de îmbătrânire şi handicap; § Inconfortul dat de grosimea plăcii, ce nu poate fi redusă sub 2 mm pentru că s-ar afecta rezistenţa sa. La pacienţii cu forţă musculară mare se introduc fibre de sticlă sau de carbon pentru a creşte rezistenţa fără a modifica grosimea.

ELEMENTELE COMPONENTE § § § Arcada artificială; Şeile; Elementele de legătură între şei.

ELEMENTELE PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE

ARCADA ARTIFICIALĂ Este reprezentată de dinţii artificiali care înlocuiesc unităţile dento-parodontale lipsă. Şi în terapia edentaţiilor parţiale prin proteze mobilizabile, rezistenţa mecanică a dinţilor artificiali reprezintă un deziderat deoarece influenţează distribuţia stopurilor ocluzale.

Cu cât edentaţiile sunt mai întinse (extinse, subtotale) cu atât principiile şi metodele de montare a dinţilor artificiali seamănă tot mai mult cu cele ce se aplică la protezarea edentaţiilor totale. De obicei, în edentaţia parţială sunt utilizaţi dinţii anatoformi. Ca atare au aspect, culoare, formă, dimensiuni, similare cu cei naturali.

MATERIALE DIN CARE SE POT CONFECŢIONA: § Dinţi artificiali din polimeri (răşini acrilice, diacrilice, materiale compozite). § Dinţi artificiali din ceramică – sunt fabricaţi numai industrial.

DINŢII DIN POLIMERI AVANTAJE: § Pot fi adaptaţi cu uşurinţă prin şlefuire dimensiunilor spaţiului edentat; § Pot fi modificaţi ca formă şi adaptaţi ocluzal; § Se pot relustrui; § Legătura cu şeile este chimică, o legătură puternică; § Legătura chimică se poate suplimenta prin retenţii mecanice;

AVANTAJE: § Au greutate redusă; § La protezele imediate pot fi confecţionaţi odată cu baza protezei; § Nu necesită aparatură sofisticată pentru montare şi ajustare; § Au un preţ de cost mai scăzut.

§ § Grupa A: nuanţă brună; Grupa B: nuanţă gălbuie; Grupa C: nuanţă gri-albăstruie; Grupa D: nuanţă roz-portocalie.

Pentru fiecare nuanţă există diferite intensităţi de culori în funcţie de firma producătoare. În cadrul aceleaşi nuanţe, în afară de intensitatea culorii diferă şi luminozitatea, care nu este obligatoriu să fie mai slabă pentru nuanţele mai intense.

GARNITURĂ CU DINŢI LATERALI

METODE DE DETERMINARE A CULORII În cazul aceluiaşi pacient, culoarea poate fi aceeaşi pentru toţi dinţii, dar intensitatea poate fi diferită în funcţie de dinte. Astfel: § Un canin poate apărea mai galben decât incisivul central datorită grosimii mari a smalţului şi dentinei, care-i conferă o nuanţă mai închisă.

§ Nuanţa unui dinte variază, la colet va fi mai închisă decât incizal. § Dinţii devin mai închişi la culoare cu cât sunt situaţi mai posterior pe arcadă.

1. Metoda vizuală de determinare: Este cea mai utilizată la ora actuală şi se realizează cu cheia de culori. Un factor esenţial în determinarea culorii este lumina, determinarea trebuind a se face la lumină naturală, nu foarte puternică, de preferat lângă fereastră. Chei de culori:

VITA CLASSIC Este cea mai utilizată cheie de culori care este divizată în nuanţe A, B, C, şi D, ultimile două fiind rare la dinţii naturali. Medicul alege prin comparaţie cu culoarea dintelui natural una din monstrele numerotate ale cheii de culori şi transmite informaţia prin fişa de laborator tehnicianului dentar.

Procedeul este simplu dar prezintă dezavantajul legat de subiectivismul determinării culorii şi de faptul că o cheie de culori poate să nu acopere toată gama de culori a dinţilor naturali.

CHEIE DE CULORI CLASICĂ

ALEGEREA CULORII

VITA SYSTEM 3 D MASTER Este construită după un principiu de ordonare colorimetrică, alegerea culorii făcându-se pas cu pas, după un sistem logic: luminozitate, intensitate şi nuanţă. Cu ajutorul a 26 modele de culoare se acopere 95% din culorile dinţilor naturali, acestea putând fi reproduse ţintit. Culorile cele mai frecvent utilizate sunt în centrul cheii de culori.

CHEIE DE CULORI 3 D MASTER

2. Metode tehnice de determinare a culorii: Se realizează cu ajutorul spectrometrului, care poate determina simultan valori cuprinse în domeniul spectral 380 – 750 nm.

EASY SHADE (SHOFU) Este un aparat care realizează înregistrarea digitală a culorii în cabinet, informaţia fiind apoi transmisă în laborator, unde tehnicianul o analizează cu ajutorul unui program de calculator. Acest aparat are inclus în el un spectrofotometru, măsurătorile fiind făcute electronic.

Dispozitivul este uşor de manevrat, vârful piesei de mână permiţând selectarea diferitelor arii dinte cu ajutorul programului care înregistrează treimea cervicală, apoi cea medie şi în final treimea incizală. Fiecare etapă poate fi repetată dacă este necesar, putându-se face chiar şi o medie a tuturor înregistrărilor. Aparatul indică uşor nuanţele în concordanţă cu cheia de culori clasică Vita şi mai ales cu Vita 3 D.

Pentru utilizarea corectă se recomandă uscarea dintelui, ţinerea capului pacientului nemişcat pe parcursul înregistrării, citirea de mai multe ori şi verificarea rezultatelor obţinute, fotografierea ecranului. O caracteristică aparte permite verificarea lucrării protetice finite: se indică aparatului culoarea corectă pe care acesta o compară cu cea a restaurării protetice, apărând note de la 10 pentru tehnicianul dentar.

De fapt aparatul apreciază: § O potrivire bună, imperceptibilă faţă de cea solicitată; § O potrivire destul de bună, diferenţa este identificată de un ochi format; § O diferenţă perceptibilă, se recomandă ajustarea culorii.

DEZAVANTAJELE DINŢILOR DIN ACRILAT § § Porozitatea structurală; Instabilitatea cromatică; Fenomenul de îmbătrânire al acrilatului; Rezistenţă mecanică scăzută la abrazie.

COMPOZIŢIE Dinţii artificiali acrilici se pot confecţiona atât manufactural (dinţi de necesitate), în laboratorul de tehnică dentară, cât şi industrial. În ambele situaţii pasta care se îndeasă în matriţe se prepară din: § monomer (metacrilatul de metil); § polimer (polimetacrilatul de metil).

COMPOZIŢIE Din punct de vedere chimic dinţii artificiali sunt compuşi din polimetacrilatul de metil copolimerizat cu agenţi de reticulare. Uzual se introduce o cantitate mai mare de agent de reticulare decât la răşinile bazelor de proteze, pentru a asigura o rezistenţă crescută la fisurare.

COMPOZIŢIE În zona de viitor contact cu baza protezei se înregistrează o cantitate mai redusă de agent de reticulare, decât în zonele incizale respectiv ocluzale, pentru a facilita legarea chimică cu polimerii din baza protezei.

COMPOZIŢIE Pentru a asigura un aspect cât mai fizionomic sunt folosiţi o serie de pigmenţi care sunt şarjaţi cu microparticule anorganice, pentru a creşte rezistenţa. În industrie se utilizează cu precădere acrilaţi termopolimerizabili, dar au început să fie folosiţi tot mai des şi acrilaţii care polimerizează la rece.

COMPOZIŢIE Pentru a le asigura o structură mai omogenă, şarjele de dinţi sunt supuse şi unui regim de presiune ridicată. Procedeul propriu-zis începe printr-o încălzire, după care se creşte temperatura până la 160 200°C, concomitent cu presiunea.

DINŢII MANUFACTURALI Dinţii confecţionaţi manufactural sunt indicaţi pentru zona frontală sau premolară când nu găsim dinţii adecvaţi în garniturile standard, fie datorită breşelor reduse, delimitate mezial şi distal de dinţi restanţi, fie datorită necesităţii unei cromatici speciale. Ei au:

DINŢII MANUFACTURALI § O structură fizico-chimică neomogenă (poroasă); § Rezistenţă mecanică scăzută; § Se abrazează în scurt timp; § Aspectul coloristic se modifică în timp, de aceea trebuie schimbaţi la intervale scurte de timp; § Se impregnează cu lichid bucal şi floră microbiană.

Tehnici de confecţionare: 1. În tipare de gips prin implantarea unei garnituri fabricate care se apropie cât mai mult de forma şi dimensiunea dorită. Este preferat gipsul dur faţă de cel obişnuit deoarece pereţii tiparului sunt mai rezistenţi permiţând o polimerizare mai bună şi tiparul poate fi utilizat de 2 - 3 ori, nedeteriorându-se la îndepărtarea dinţilor.

În tiparul obţinut este introdus acrilatul, în general sub formă de pulbere, mai rar sub formă de pastă, pentru că este mai economic şi mai comod.

TIPAR DE GIPS

Tehnici de confecţionare: 2. În tipare metalice (ştanţe) obţinându-se dinţi acrilici superiori celor obţinuţi în tipare din gips, având o rezistenţă la abrazie mai bună şi păstrându-şi culoarea mai mult timp. În plus necesită o prelucrare mai redusă, având un grad de luciu datorat pereţilor netezi şi lustruiţi ai tiparului metalic.

TIPAR METALIC

Tehnici de confecţionare: 3. În tipare din mase elastice (elastomeri de sinteză) prin implantarea unei garnituri de dinţi. Se introduce apoi ceară fluidă, obţinându-se macheta fiecărui dinte, care sunt ambalaţi pentru a se obţine tiparul din gips. Apoi se introduce pasta acrilică, se polimerizează şi în final dinţii sunt prelucraţi.

DINŢI DIN RĂŞINI COMPOZITE Dinţii din răşini compozite sunt de dată mai recentă utilizaţi la protezele parţiale acrilice. Sunt indicaţi în toate formele de ocluzii şi în restaurări estetice deosebite. Prezintă avantajele: § Stabilitatea coloristică în timp este mai îndelungată decât la dinţii din acrilat; § Rata de îmbătrânire este mai lungă;

AVANTAJE § Proprietăţile mecanice, datorită umpluturii anorganice, sunt cu mult superioare celor acrilici. Astfel rezistenţa la abrazie şi duritatea este apropiată de a dinţilor naturali şi ceramici; § Modulul de elasticitate este mai mare decât cel al smalţului, fiind excelenţi absorbanţi ai presiunilor ocluzale;

AVANTAJE § Legătura cu baza acrilică a protezei este fizico-chimică şi se produce prin termo sau fotopolimerizare; § Pot fi prelucraţi, adaptaţi şi relustruiţi; § Reparaţiile pentru înlocuire pot fi realizate fără dificultate;

AVANTAJE § Faţă de dinţii ceramici au avantajele: Ø unirea chimică cu baza protezei; Ø modulul de elasticitate; Ø rata normală de abraziune a dinţilor antagonişti; Ø posibilitatea prelucrării şi relustruirii; Ø absenţa zgomotului la contactul cu antagoniştii.

Dinţii polimerici sunt indicaţi: – Când există dinţi naturali pe arcada antagonistă; – Dacă pe arcada antagonistă sunt lucrări fixe din aliaje nobile; – Când spaţiul dintre crestele edentate este mic; – În cazul unui câmp protetic deficitar.

DINŢII CERAMICI AVANTAJE: § Cromatică stabilă şi apropiată de dinţii naturali; § Structură compactă, optimă integrată biologic; § Aspectul, transluciditatea, au efect estetic maxim; § Duritate mare; § Rezistenţă crescută.

DINŢII CERAMICI DEZAVANTAJE: § Nu se pot prelucra; § Nu permit ajustări de formă, volum sau ocluzale; § Necesită montarea lor în articulator; § Duritate mare care duce la abrazia antagoniştilor de altă compoziţie;

DEZAVANTAJE § Sunt casanţi; § Se leagă mecanic de baza protezei prin crampoane sau casete (lăcaşuri); § Au un preţ de cost mai ridicat.

DINŢII ARTIFICIALI Dinţii de porţelan sunt însă rar utilizaţi la proteza parţială acrilică, deoarece nu este rentabil să stricăm o garnitură de dinţi pentru o edentaţie parţială. Alte tipuri de dinţi (metalici sau micşti) nu sunt utilizaţi la acest tip de proteze.

ŞEILE PROTEZEI § § § Caracteristici: Acoperă crestele edentate; Refac volumul şi forma crestelor edentate afectate de rezorbţie şi atrofie; Reprezintă suportul de fixare pentru dinţii artificiali;

§ Se opun forţelor de deplasare verticale şi orizontale, constituind şi un mijloc antibasculant; § Transmit forţele masticatorii suportului dento -parodontal şi muco-osos; § Numărul lor este în raport cu spaţiile protetice potenţiale.

ŞEILE PREZINTĂ TREI FEŢE § Faţa vestibulară; § Faţa orală (palatinală, linguală); § Faţa internă (mucozală).

FAŢA VESTIBULARĂ Acopere versantul vestibular al crestei de la vârful acesteia până în fundul de sac vestibular. Marginile şeilor, care se termină în fundul de sac vestibular, vor avea forma şi dimensiunea acestuia, deci aspect diferit, în raport cu zona în care se termină. Ele au un aspect rotunjit, ocolind bridele şi frenul.

FAŢA VESTIBULARĂ Acest versant vestibular se modelează anatoform mai ales în zona frontală, cu imitarea boselor, foselor osoase. În zona frontală acest versant poate să lipsească dacă există o progenie maxilară sau proalveolie, deoarece prezenţa lui modifică poziţia buzei superioare.

FAŢA ORALĂ La maxilar se continuă cu placa palatinală. La mandibulă coboară până în fundul de sac lingual şi trebuie modelată plan concav pentru menajarea spaţiului limbii. Acest versant poate fi mai scurt la protezele cu sprijin exclusiv dentoparodontal.

FAŢA INTERNĂ Acopere mucoasa de pe creste până la nivelul mucoasei pasiv-mobile, reproduce microrelieful acesteia şi clasic nu se lustruieşte niciodată.

FAŢA INTERNĂ Când se întind în zonele distale, şeile acopere “zonele biostatice” – tuberozităţile la maxilar şi treimea anterioară a tuberculului piriform la mandibulă.

ELEMENTELE DE LEGĂTURĂ ÎNTRE ŞEI Legătura dintre şei se face prin placa palatinală la maxilar. Aceasta împreună cu şeile alcătuiesc baza protezei parţiale superioare.

La mandibulă, neexistând placă, după unii autori, versantul lingual al şeilor poate fi considerat placă linguală, care se întinde pe versantul oral al procesului alveolar din zona linguală centrală, cu posibilităţi de extindere şi în zonele laterale. Limita superioară a acesteia este zona supracingulară a dinţilor anteriori şi zona supraecuatorială a dinţilor laterali, iar limita inferioară este fundul de sac lingual.

PLACA PALATINALĂ ARE ROLUL: § Uneşte şeile între ele; § Transmite presiunile masticatorii de la dinţii artificiali pe câmpul protetic, dispersându-le pe o suprafaţă cât mai mare; § Îmbunătăţeşte stabilitatea protezelor prin adeziune.

ÎN FUNCŢIE DE ÎNTINDEREA SA EA POATE FI: Placa palatinală întinsă: acoperă bolta palatină în totalitate, limita anterioară fiind zona supracingulară a dinţilor frontali, lateral, zona supraecuatorială a dinţilor laterali, iar limita posterioară, zona de reflexie a vălului palatin. Are o grosime de maximum 2 mm, suprafaţa ei externă este lustruită şi va reproduce forma şi direcţia rugilor palatine.

Placa palatinală întinsă Suprafaţa internă a plăcii nu se prelucrează şi se poate distanţa prin foliere de anumite zone indicate de medic (torusul palatin, rafeul median). Reducerea grosimii plăcii în zona dinţilor se face de obicei prin folierea modelului cu ciment, în zona corespunzătoare festonului gingival, înainte de modelarea machetei.

PLACA PALATINALĂ ÎNTINSĂ

EFECTUL DE RECIPROCITATE

PLACĂ PALATINALĂ ÎNTINSĂ

PLACA PALATINALĂ REDUSĂ POATE FI: § Placa palatinală răscroită distal: prin decuparea plăcii se lasă liberă zona reflexogenă a vălului palatin, fiind practic singura care se foloseşte;

PLACA RĂSCROITĂ DISTAL

PLACĂ PALATINALĂ RĂSCROITĂ DISTAL

PLACA PALATINALĂ REDUSĂ § Placa palatinală fenestrată: zona centrală a plăcii fiind decupată, lasă liberă zona de mucoasă cu receptorii gustativi;

PLACA FENESTRATĂ

PLACA PALATINALĂ REDUSĂ § Placa palatinală decoletată: este decupată 2 - 3 mm corespunzător parodonţiului marginal al dinţilor stâlpi, pentru a-l proteja de acţiunea traumatică a plăcii.

PLACA DECOLETATĂ

AVANTAJELE LOR: § § Micşorează senzaţia de disconfort; Micşorează senzaţia de vomă; Menajează simţul gustativ; Permit sensibilitatea termică.

MARELE LOR DEZAVANTAJ ESTE: Reduc rezistenţa mecanică a protezei.

PLACA PALATINALĂ Indiferent de conformaţia plăcii, întinsă sau redusă, ea trebuie să fie simetrică. În situaţia unei edentaţii asimetrice, marginea posterioară a bazei se va confecţiona în mod obligatoriu simetric deoarece şi contracţiile musculare sunt simetrice în timpul diverselor funcţii ale aparatului dentomaxilar.

O modelare asimetrică stinghereşte adesea funcţiile care se execută prin mişcări simetrice (fonaţia, deglutiţia).

MODELARE SIMETRICĂ

MATERIALE DIN CARE SUNT CONFECŢIONATE BAZELE ŞI ŞEILE: § Răşinile acrilice: sunt cele mai utilizate la realizarea bazelor protezelor totale şi parţiale mobilizabile. Condiţiile impuse polimerilor pentru a putea fi utilizaţi sunt:

RĂŞINILE ACRILICE § § § Stabilitate în mediul bucal; Estetică bună; Biocompatibilitate chimică şi funcţională;

RĂŞINILE ACRILICE § Posibilităţi de igenizare corespunzătoare; § Prelucrabilitate uşoară în condiţii de lucru igienice; § Dotare tehnico-materială accesibilă.

POLIMETACRILATUL DE METIL

CALITĂŢI: § § Comportament fizic şi chimic foarte bun; Manipulare şi prelucrare simplă; Posibilitatea de a fi reoptimizată; Stabilitate cromatică bună;

CALITĂŢI: § Realizarea unei legături optime cu dinţii artificiali polimerici; § Efect estetic bun datorită transparenţei parţiale; § Biocompatibilitate bună.

PENTRU AMELIORAREA DEZAVANTAJELOR: § Dezvoltarea unor materiale alternative polimetacrilatului de metil; § Modificarea structurii chimice prin adiţionare de cauciucuri; § Armarea lui cu fibre de carbon, fibre de sticlă şi polietilenă cu modul de elasticitate ultraridicat.

ARMAREA CU PLASĂ DE S RMĂ

ARMAREA CU BARĂ PREFABRICATĂ

ALTE MATERIALE

MATERIALE NOI O noutate în domeniu o constituie realizarea protezelor moi şi elastice realizate din materiale termoplastice. Cele realizate pe bază de poliamide şi copoliamide par a fi ideale pentru realizarea protezelor parţiale mobilizabile, datorită următoarelor proprietăţi :

AVANTAJE: § Prezintă un echilibru excelent între rezistenţa mecanică, ductilitatea, termorezistenţa şi flexibilitatea inerentă; § Prezintă o rezistenţă crescută la oboseală şi o memorie elastică foarte bună; § Structura lor poate fi modificată pentru a creşte rigiditatea şi rezistenţa la uzură;

AVANTAJE: § § § Prezintă o elasticitate crescută; Nu prezintă monomer rezidual; Teoretic nu se fracturează; Prezintă o greutate specifică mică; Impermeabil pentru fluidul din mediul bucal.

METALELE Bazele metalice (din titan, cobalt-crom, aluminiu, etc. ) au o grosime mult mai redusă (0, 3 - 0, 5 mm pentru aliajele din cobalt crom, 0, 6 - 0, 8 mm pentru cele din titan şi 0, 8 - 1 mm pentru cele din aluminiu), ceea ce crează un confort sporit pacientului.

AVANTAJELE BAZELOR DIN METAL: § § Ocupă mai puţin spaţiu; Sunt foarte rezistente; Nu se impregnează cu lichid bucal; Nu prezintă fenomenul de îmbătrânire caracteristic răşinilor acrilice; § Transmit senzaţiile termice către mucoasă.