Promovarea egalitii LGBTI n Uniunea European EU 4

Promovarea egalității LGBTI în Uniunea Europeană #EU 4 LGBTI

Baza legală a UE pentru combaterea discriminării „… Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială și cu aprobarea Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală. ” Articolul 19, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

Baza legală a UE pentru combaterea discriminării „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală. ” Articolul 21, Carta drepturilor fundamentale a UE

CIFRE-CHEIE Ce atitudine au oamenii față de persoane LGBTI Cetățenii UE acceptă cu ușurință în funcții politice la nivel înalt? colegi LGBTI? Surse: Eurobarometrul special 437 – Discriminarea în UE în 2015 și sondajul UE LGBT, FRA, 2013

CIFRE-CHEIE Procentajul de persoane LGBTI Câți oameni cred că persoanele care sunt discriminate pe o perioadă de un an LGBTI ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și persoanele heterosexuale? Surse: Eurobarometrul special 437 – Discriminarea în UE în 2015 și sondajul UE LGBT, FRA, 2013

ACȚIUNEA UE PENTRU EGALITATEA LGBTI • Apel comun adresat de 15 state membre pentru o abordare la nivel UE (2013 -2014) • Foaie de parcurs a Parlamentului European împotriva homofobiei (2014) • Rezultat: Listă de acțiuni (decembrie 2015) • Acțiuni aprobate de toate cele 28 de state membre în concluziile Consiliului privind egalitatea LGBTI (iunie 2016)

Listă de acțiuni pentru promovarea egalității LGBTI I. Îmbunătățirea drepturilor la nivelul UE II. Monitorizarea strictă și aplicarea drepturilor existente III. Comunicarea cu cetățenii IV. Susținerea actorilor principali în promovarea egalității LGBTI V. Date și cifre: Colectarea de date VI. Egalitatea LGBTI în afara UE

I. Îmbunătățirea drepturilor la nivelul UE • Propunere de directivă privind tratamentul egal • Propunere de consolidare a normelor cu privire la cererile vulnerabile în contextul reformării sistemului european comun de azil • Regulament pentru simplificarea circulației documentelor publice • Regulament privind regimul matrimonial al cuplurilor internaționale • Propunere de revizuire a Directivei privind serviciile media audiovizuale

II. Monitorizarea strictă și aplicarea drepturilor existente în UE • Ocuparea forței de muncă • Legislația privind egalitatea de gen • Directiva privind drepturile victimelor • Azil • Libera circulație și aspectele transfrontaliere

III. Comunicarea cu cetățenii • Mărturii video din partea comunității LGBTI • Comisia se alătură Euro. Pride • Iluminarea clădirii Berlaymont

IV. Susținerea actorilor principali în promovarea egalității LGBTI • Statele membre UE • Societatea civilă (inclusiv finanțarea prin intermediul Programului „Drepturi, egalitate și cetățenie”) • Carte ale diversității pentru întreprinderi

V. Date și cifre: colectarea de date • Eurobarometrul cu privire la discriminare • Sondajul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene • Manual cu date despre egalitate • Studiu privind promovarea toleranței și combaterea hărțuirii • Studiu privind inegalitățile în materie de sănătate

VI. Egalitatea LGBTI în afara UE În peste 70 de țări, homosexualitatea este incriminată • Orientări referitoare la drepturile omului pentru persoane LGBTI • Dialogurile politice și cele privind drepturile omului promovează egalitatea • Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului • Organizația Națiunilor Unite și forurile internaționale

Ajutor pentru victimele discriminării • Organism de promovare a egalității • Equinet: Rețeaua europeană a organismelor de promovare a egalității • Organizații sindicale • ONG-uri

Vă mulțumesc ec. europa. eu/lgbti #EU 4 LGBTI
- Slides: 15