Povesteaunei strzi din Braov Strada Nicolae Iorga ntro

Povesteaunei străzi din Braşov Strada Nicolae Iorga

Într-o litografie din anul 1840, între maidanul de la marginea Cetăţii Braşovului şi Dealul Cetăţuii se distinge în prim plan un drum cu căruţe, calăreţi şi trăsuri, care făcea legătura dintre strada Lungă şi cartierul Blumăna. Drumul se chema Şirul Cetăţuii (Untere Schlossbergzeile)

La începutul secolului XX, primăria oraşului plantează arbori pe marginea drumului. Parcul de astăzi nu era încă amenajat. Deasupra, spre Ceţăţuie, pe viitoarea str. M. Eminescu, se ridicaseră frumoase vile (dintre care, dr. A. Pohl- prima din stânga, Beer- a patra)

Primăria atribuie după anul 1924, 12 loturi de teren, în vederea construcţiei de case pe Şirul Cetăţuii prin vânzare condiţionată căte intelectuali români, cetăţeni de frunte ai municipiului, care s-au evidenţiat în războiul de reîntregire; loturile aveau în jur de 600 mp pretul fiind de 80 lei/mp. (salariul mediu al unui funcţionar era aproximativ 12. 000 lei/lună). Prin decizia Consiliului orăşenesc din 19 aug. 1928, Şirul Cetăţuii va purta numele savantului Nicolae Iorga (în viaţă la acea dată). “O stradă nouă la Braşov. . . este era de reînviere a oraşului” scria în anul 1928 ziarul “Carpaţii”. Casele se construiesc între anii 1925 -1944.

Imobilul de la nr. 2 nu aparţine ca poziţie şi perioadă a construcţiei grupului celorlalte case. Construit la începutul secolului XX, în stil eclectic, a adăpostit la început Pensiunea Springer. După 1920 imobilul intră în proprietatea dr. Gh. Baiulescu, dar la etaj rămâne pensiunea Springer. După anul 1940, pană la 23 August 1944 va fi sediul Grupului Etnic German; apoi devine sediul judeţean al PCR, în anii 1960 Rectorat al Institului Politehnic, apoi sediu al Centralei Industriale de Autovehicole şi Tractoare, din anul 1974 restaurant şi hotel Parc, iar din anii 1990 sediul al Fondului Proprietăţii private III “Transilvania”.

Imobilul de la nr. 4 a fost construit într-o tratare romantică, uşor expresionistă, de către prim procurorul Ioan Popovici, decorat în anul 1934 cu medalia “Răsplata Muncii pentru 25 de ani în serviciul Statului”.

Imobilul de la nr. 6 a fost construit în anul 1926 de către Aurel Safirescu, preşedinte al Tribunalului Braşov, devenit în anul 1929 procuror general şi avansat în anul 1938 preşedinte al Curţii de Apel Braşov.

Imobilul de la nr. 8, decorat cu brâuri, medalioane şi colonete de inspiraţie mediteraneană, a fost construit de Ioan Mănăilă, inspector general al Finanţelor locale. La parter a funcţionat mulţi ani Circumscripţia medicală nr. 2 a oraşului.

Imobilul de la nr. 10, cu elemente romantice, dar mai puţin corelate, a fost construit de doctorul în drept Ioachim Ciurea, chestor al Poliţiei, devenit în anul 1940 membru al ordinului Coroana României în grad de cavaler

Imobilul de la nr. 12, decorat cu elemente de arhitectură neoromânească, a fost construit de profesorul Nicolae Orghidan, director din anul 1920 al Liceului de fete “Principesa Elena” (actualul liceu “Unirea”) împreună cu soţia sa Eugenia, profesoară la acelaşi liceu.

Imobilul de la nr. 14, în stil neoromânesc, a fost construit de colonelul Mihăilescu, devenit ulterior general.

Imobilul de la nr. 16, a fost construit în anul 1925, de ginerii fruntaşului politic Aurel Stoica, inginer Ghiţa Pop şi dr. profesor Ioan Z. Lupu. Între anii 1948 -1955 a fost sediul Tribunalului Militar al Regiunii. Pe lângă cauzele ce priveau militarii, aici s-au judecat printr-o procedură sumară, cauzele deţinuţilor politici ce au primit ani grei de temniţă.

Imobilul de la nr. 18, în stil neoromânesc a fost construit de familia colonelului I. Constantinescu

Imobilul de la nr. 20 a fost construit într-un armonios stil neoromânesc, decorat cu ornamente florale, de către dr. Nicolae Boeriu, notar public, pe terenul obţinut în schimb de la colonelul Pomponiu.

Imobilul de la nr. 22, cu un turnuleţ de factură eclezială ce marchează intrarea, a fost construit între anii 1928 -1929, de către profesorul C. K. Ionescu, director timp de 20 de ani al Liceului ”Ioan Meşotă” şi soţia sa Maria, profesoară la liceul “Principesa Elena”.

Imobilul de la nr. 24, cu frumoase arcade şi turn în stil neoromânesc, a fost construit de către farmacistul George Tuliu şi soţia sa Maria, profesoară. În perioada 1948 -1950 aici a fost sediul Sfatului Popular al raionului Braşov.

Imobilul de la nr. 26, cu o compoziţie simetrică, clasicizantă, cu balcon elegant, a fost construit de inginerul Comănescu şi apoi cumpărat de dr. Gh. Baiulescu, prefect al judeţului după 1919.

La nr. 28, biserica “Buna Vestire”, proiectată de arhitectul Victor Smigelschi, în stil bizantin treflat, reluând în mod reuşit valori ale arhitecturii ecleziastice româneşti din alte timpuri, se încadrează cu restul ansamblului. A fost construită între anii 1934 -1937, de către comunitatea greco-catolică, prin strădania preotului Mihai Hodârnău; în prezent este biserică ortodoxă română.

Imobilul de la nr. 30 este casa parohială a bisericii Buna Vestire. Construcţie modernă, funcţională realizată între anii 1934 -1937, preia parţial câteva elemente decorative din arhitectura bisericii.

Imobilul de la nr. 32 a fost construit de avocat dr. Vasile Glăjariu, senator liberal, şeful organizaţiei liberale braşovene, împreună cu familia Stinghe, între anii 1939 -1944. O construcţie în stil modernist- funcţional, cu puţine decoraţii exterioare.

Imagine de pe dealul Warte

Despre modul de atribuire al terenurilor, despre proprietarii imobilelor acelor ani s-a scris în presa vremii în fel şi chip. În limba germană strada s-a numit şi Doktorallee, făcând aluzie la avocaţii înstăriţi ce locuiau acolo. În limbajul trivial românii au numit-o şi “Şirul Hoţilor”. Spaţiul generos atribuit interioarelor imaginat de arhitecţi a fost spulberat de cutremurele sociale generate de război, comunism, revoluţie, capitalism sălbatic, de nenumăratele naţionalizări, restituiri mai mult sau mai puţin legale, moşteniri, vânzări separate. Arhitectura acestei zone rezidenţiale pretenţioase cu o bună vizibilitate a suscitat elogii dar şi multe critici din partea arhitecţilor. Varietatea stilistică a clădirilor în care “predomină neoromânismul, amintind de cel al Văii Prahovei, uneori eşuând în preţiozitate, manierism şi kitsch” este apreciată de arhitecţii mai noi sau “împodobirea sălbatică a cadrelor de ferestre” este comentată de arhitecţii interbelici. Cu toate acestea ansamblul arhitectural al străzii Nicolae Iorga este un bun exemplu de unitate în diversitate, reuşind să transmită braşovenilor şi turiştilor un sentiment de echilibru, bună stare, rafinament.

SF RŞIT Surse documetare: 1) D. Dragolea -Oameni şi munţi. Ed. Orator, 2005. 2). I. Dumitraşcu-Fragmente de cotidian, Ed. Phoenix, 1999. 3) G. Hilohi, A. M. Zamfir- Bv. Un secol de arhitectură, Ed. Pro Corona, 2010. 4) Ghid -Braşovul şi împrejurimile 1937, Biroul de ziare Elekes. Fond sonor: Concertul pentru oboi de Tomaso Albinoni Realizat: Dan Pavalache Ianuarie 2012