Planul pentru obinerea sprijinului Pentru a influena autoritile
Planul pentru obținerea sprijinului Pentru a influența autoritățile într-un mod legal și legitim ne-am gândit să apelăm la câteva asociații care sunt interesate de această problemă. Astfel vom trimite prin e-mail propunerea noastră către Organizația , , Salvați copiii” din județul nostru, în care vom prezenta situația acestor copii și cum am ajuns la susținerea ideii înființării unui centru de sprijin pentru ei. În același mod dorim să apelăm la Asociația , , Nu ești singur” Vaslui, și Asociația , , Young for You”. De asemenea ne-am gândit că pentru strângerea de fonduri necesare înființării acestui centru putem apela la lanțurile de magazine Kaufland, Carrefour și Lidl. O altă idee de susțimere a planului nostru este înființarea unui grup pe Whats. App prin care să atragem tot mai multe adeziuni.
SCRISOARE OFICIALĂ • • • • • • • • • Către Primăria Municipiului Vaslui, Serviciul Asistență Comunitară Destinată Copilului Bună ziua. Subsemnații, elevii clasei a VII-a B de la Școala Gimnazială , , Mihai Eminescu” din Vaslui, în baza dreptului de petiționare, prevăzut la articolul 51 din Constituția României și având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, cu modificările ulterioare, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor (prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poșta electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome) vă adresăm propunerea atașată. Prezenta propunere este rezultatul activităților realizate de clasa noastră în cadrul orelor de cultură civică și este însoțită de argumentele principale pe care le-am identificat în favoarea propunerii noastre. Vă rugăm să ne comunicați răspunsul dumneavoastră în termenul legal la această adresă de email: scmeminescuvs@yahoo. com sau danpavel 2872@yahoo. com. Nume, prenume, pentru toți elevii clasei: Ailenei Alessia-Costinela Atănăsoie George-Iulian Bendei Rareș-Nicolae Bogos Alexia-Maria Bojoagă Ioana-Alexandra Budacea Ștefania Bumbu Georgiana Butnaru Bianca-Aida Butnaru Vlad-Ștefan Dărângă Emanuela Dumitrescu Maria-Bianca Filibiu Teodora Iftene Maria-Alexandra Iureanu Flavius-Andrei Mînzățeanu Maria-Isabela Neacșu Larisa Negară Leonard-Ștefan Nicu Alexandra Nicu Teodora Pîrgaru Antonia-Roxana Popa Teodora Ruja Alexandru-Gabriel Sîrcu Dennis- Constantin Spînu Paul-Leonard Ungureanu Teodora Profesor coordonator proiect: Pavel Daniel-Valerică CNP 1720728373482
- Slides: 2