PENITENCIARUL BOTOANI 1 Istoric Prima atestare documentar a
PENITENCIARUL BOTOȘANI 1
Istoric Prima atestare documentară a unei „temniţe” pe meleagurile botoşănene o găsim în anul 1832. Ulterior, în 1879, în data de 8 martie, primăria Botoşanilor a achiziţionat o casă boierească, cu „tot cu acareturi”, care a funcţionat ca închisoare până în anul 1964. Urmare Hotărârii Consiliului de Miniştri din 30 decembrie 1956, s-a dispus preluarea, de către Penitenciarul Botoşani, a efectivului fostului penitenciar din Suceava, iar, începând cu data de 05. 11. 1960, majoritatea deţinuţilor politici care proveneau din rândurile partidelor istorice au fost concentraţi la penitenciarul din Botoşani. Clădirile penitenciarului actual sunt rodul unor lucrări inginereşti strict funcţionale. Unicul pavilion, care data din anul 1899, a fost demolat, pe acel amplasament construindu-se un nou pavilion de deţinere cu două etaje. 2
Amplasare geografică Penitenciarul Botoşani face parte din regiunea Nord-Est, alături de: Penitenciarul Iaşi (unitate coordonatoare), Penitenciarul Bacău, Penitenciarul Vaslui, Penitenciarul-Spital Târgu Ocna, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna și Centrul Educativ Târgu Ocna. 3
Amenajare, organizare, efective custodiate • Perimetru total atribuit: 62549 mp • Suprafață construită: 41241 mp 4
Amenajare spații interioare și exterioare Unitatea este structurată în 5 secții de deținere, cu 114 camere amplasate în cadrul a două pavilioane de deținere. Camerele de deținere sunt dotate cu grup sanitar propriu, cameră pentru depozitarea alimentelor și a bagajelor deținuților. 5
Amenajare spații interioare și exterioare Hol secție de deținere Birou agent supraveghetor/șef secție 6
Secțiile sunt prevăzute cu spații pentru activități de reintegrare socială, după cum urmează: Săli de clasă 7 cluburi destinate activităților de instruire școlară, activități și programe de grup; 3 biblioteci; Spații activități de reintegrare socială 2 cabinete destinate desfășurării activităților de asistență psihologică; 2 cabinete destinate desfășurării activităților de asistență socială; 7
Amenajare spații interioare și exterioare • • • Atelier ocupațional; Atelier de pictură; Sală de informatică; Studio muzical; Studio TV cu circuit închis. Atelier de pictură Ateliere ocupaționale 8
Amenajare spații interioare și exterioare Bibliotecă Sală de informatică Cabinete destinate desfășurării activităților de asistență psihologică 9
Amenajare spații interioare și exterioare Prin studiourile radio-TV cu circuit închis pot fi realizate şi transmise emisiuni proprii, cu caracter informativ şi educativ, destinate deţinuţilor. Studio TV cu circuit închis 10
Amenajare spații interioare și exterioare Dreptul la informare al deținuților este asigurat atât prin intermediul studioului TV cu circuit închis, precum și prin abonamente la publicații (ziare) locale și naționale, conform reglementărilor în vigoare, prin aparatură audio – video existentă în fiecare cameră de deținere și, nu în ultimul rând, prin intermediul infochioșc-urilor. Punct de informare infochioșc 11
Amenajare spații interioare și exterioare Implicarea deținuților în activități sportive este esențială în menținerea unui tonus fizic și psihic corespunzător. În anul 2017, implementarea de activităţi/concursuri, campionate şi competiţii sportive s-a realizat cu un număr de 318 deținuți. În acest palier de activități s-a avut în vedere diversificarea ofertei de activități sportive, astfel încât , la nivelul unității de detenție se organizează activități și competiții de șah, table, tenis de masă sau fotbal. 12
Capela unității 13
Asistență religioasă este asigurată de: preotul capelan, angajat al penitenciarului, pentru persoanele private de libertate aparţinând cultului ortodox; reprezentanţi ai cultelor religioase: catolic, penticostal (Asociația Urim și Tumim, Asociația Zacheu, Biserica Betel, Biserica Limanuri Bune, Asociația Berean Prison Ministry), Adventist de Ziua a 7 -a (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare), Organizația Religioasă Martorii lui Iehova, Fundația Stânca Veacurilor. 14
Amenajare spații interioare și exterioare De asemenea, unitatea dispune de: • • 2 cabinete medicale interioare; 1 cabinet medical exterior; 5 camere de infirmerie; 1 cabinet stomatologic. 15
Amenajare spații interioare și exterioare Penitenciarul Botoșani dispune și de următoarele facilități administrative: spațiu popotă cadre; atelier de producție bugetară; magazie de alimente; magazie E. T. G. ; magazii cazarmare; parc auto; spatii birouri – Pavilion Administrativ; pavilion acordare drept la vizită și pachet. 16
Amenajare spații interioare și exterioare Unitatea este dotată cu un bloc alimentar pentru prepararea hranei deținuților. 17
Amenajare spații interioare și exterioare Unitatea este dotată și cu o frizerie. 18
Amenajare spații interioare și exterioare Unitatea este dotată și cu o spalătorie, în vederea asigurării unor condiții igienco-sanitare optime. 19
Amenajare spații interioare și exterioare Spațiul de acordare a vizitelor cu copiii deținuților a fost amenajat astfel încât să se asigure un mediu propice menținerii relațiilor de familie. Spațiu de joacă Sector acordare vizite 20
Dotări intervenții specifice Parc auto – Trecut 21
Dotări intervenții specifice Parc auto - Prezent 22
Amenajare spații interioare și exterioare Încadrare conform Ordinului nr. 2002/2018 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2. 773/C/2017 pentru aprobarea Situației centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor de detenție Nr. crt 6. Locul de deţinere Spaţii de cazare a persoanelor private de libertate Penitenciarul Botoșani Spațiul de cazare nr. 1 Condiții corespunzătoare Condiții necorespunzătoare Criterii de neconformitate, potrivit Număr art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, cu de modificările și completările inventar ulterioare Începând cu data de 24. 07. 2012 art. 55^1 alin. (3) lit. a) 100042 Spațiul de cazare nr. 2 Începând cu data de 24. 07. 2012 art. 55^1 alin. (3) lit. a) 100007 Spațiul de cazare nr. 3 Începând cu data de 24. 07. 2012 - până la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a) Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 Spațiul de cazare nr. 4 100010 art. 55^1 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) Începând cu data de 24. 07. 2012 - până la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a) Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) 100090 23
Amenajare spații interioare și exterioare • Capacitate de cazare la 4 mp: 478 • Indice de ocupare: 145, 18% • Număr paturi instalate: 812 Profilarea penitenciarului în raport cu regimurile de executare Penitenciarul Botoșani este o unitate de detenție profilată pe custodierea deținuților din regim semideschis, precum și a arestaților preventiv, aflați în curs de judecată, cu dosare pe rolul instanțelor din județele Botoșani și Suceava. Totodată, unitatea asigura custodierea unui număr limitat de persoane condamnate din regim deschis, care prestează activități lucrative, atât în interesul locului de deținere, cât și în regim de prestări servicii, în exteriorul penitenciarului, fără supraveghere. 24
Profilarea penitenciarului în raport cu regimurile de executare Penitenciarul Botoşani are în custodie un număr de 694 de persoane private de libertate (04. 07. 2018), din care, defalcat pe regimuri de executare și categorii de persoane private de libertate: 77 de arestați preventiv (62 majori, 8 minori și 7 tineri); 83 în regimul deschis (majori); 23 în regimul închis (21 majori , un tânăr și o femeie); 1 în regim de maximă siguranță (major); 15 neincluși într-un regim de executare (14 majori și un tânăr); 495 în regim semideschis (majori). 25
Bugetul Penitenciarului Botoșani Lucrări de reparații curente/Investiții În anul 2017, Penitenciarul Botoşani a avut aprobat un buget de venituri şi cheltuieli în sumă de 27. 507. 265, 00 lei, din care 26. 009. 321 lei - subvenţii şi 1. 469. 687, 32 lei - venituri proprii. 26
Raportat la nevoile unităţii, bugetul aprobat pentru anul 2017 s-a prezentat astfel: Nr. Denumire indicator Buget crt. 1 Subvenţii Venituri proprii 20. 777. 089 0 aprobat Cheltuieli de personal 20. 777. 089 2 Bunuri şi servicii 4. 491. 054 3. 329. 110 1. 161. 944 3 Asistență socială 108. 000 97. 000 11. 000 4 Cheltuieli de capital - 337. 500 12. 500 325. 000 1. 785. 582 0 8. 040 0 27. 507. 265 26. 009. 321 1. 497. 944 investiţii şi dotări 5 Transferuri CASS 6 Alte cheltuieli -burse T O T A L La finele anului 2017, execuția bugetară a fost de 99, 72%. 27
Principalele lucrări efectuate în cursul anului 2017 Pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție a deținuților și a condițiilor de muncă pentru personal, prin lucrări de reparații curente realizate în regie proprie, au fost puse în operă lucrări în valoare de 242. 936 lei care, detaliat, se prezintă astfel : Ø la Pavilion detenție B – secțile a IV-a și a V-a: s-au efectuat lucrări de reparații curente și întreținere pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție; s-au executat lucrări de hidroizolație în 3 camere de deținere, s-au placat pereții și pardoselile cu plăci ceramice în grupurile sanitare, s-au igienizat pereții, s-au înlocuit corpurile de iluminat și obiectele sanitare, s-au reparat paturile și rafturile din cambuze și s-au igienizat in totalitate, cu zugrăveli lavabile, 23 de camere de detenție care au fost renovate complet in perioada 2015 -2016. Pe secția a IV-a, au fost amenajate/transformate 2 camere de deţinere în camere destinate cazării și tratării deținuților cu tulburări psihice grave. 28
Principalele lucrări efectuate în cursul anului 2017 Ø la Pavilion detenție A: Pe secțiile a I-a și a II-a sau igienizat birourile supraveghetorilor și ale șefilor de secție. Pe secția a II-a, oficiul „vesela curată” s-a transformat în club de reintegrare socială, iar pe secția I, oficiul „spălat vesela” s-a transformat în Magazie T. V. Pe secțiile a I-a, a II-a și a III-a s-au igienizat sălile de clasă ale deținuților și cluburile aferente. S-au reparat parțial instalațiile sanitare și termice aferente pavilionului, inclusiv instalațiile electrice. S-au înlocuit parțial corpurile de iluminat, prizele, întrerupătoarele și obiectele sanitare. În toate camerele de deținere s-au montat cuiere metalice și suporturi T. V. S-au efectuat lucrări de reparații curente și întreținere pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, s-au executat lucrări de hidroizolație în 22 camere de deținere, s-au placat pereții și pardoselile cu plăci ceramice în grupurile sanitare, s-au igienizat pereții, s-au înlocuit corpurile de iluminat și obiectele sanitare, s-au reparat paturile și rafturile din cambuze. Ø la Pavilion Hală Producție Bugetară (secția a VII-a): s-au executat lucrări de reparații curente la grupurile sanitare, s-au igienizat 4 spații de deținere, lucrări ce au constat in zugrăvirea pereților cu var lavabil. 29
Principalele lucrări efectuate în cursul anului 2017 Ø la Pavilion Vizită-Reeducare: s-au efectuat lucrări de reparații curente și întreținere pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, s-au placat pardoselile cu plăci ceramice pe holul dintre Post Control I și spațiul de acces către birourile aferente pavilionului Vizită Reeducare și ieșirea către curtea sectorului administrativ. S-au executat igienizări la pereți și tavane, cu vopsea lavabilă, vopsitorii cu vopsea de ulei la tâmplăria metalică. S-au înlocuit parțial obiectele din grupurile sanitare, reparații la instalația sanitară și electrică. Ø la Pavilion Administrativ: s-a amenajat un spațiu destinat pentru audierea on-line a deținuților, s-au executat lucrări de reparații curente în 2 birouri, respectiv birou informatică și birou informatică + cameră servere, s-a turnat un strat suport la pardoseli, s-au igienizat pereții și s-a montat parchet laminat. În Post Control II s-au executat lucrări de reparații la tavan, s-a izolat termic tavanul în vederea asigurării unei temperaturi optime pentru funcționarea sistemului de control bagaje. Ø la Club Cadre: s-au igienizat toate spațiile aferente acestui obiectiv, s-a înlocuit parțial instalația termică și sanitară, corpurile de iluminat, s-a turnat ciment în elemente de construcții simple la exterior (trotuare, trepte acces), s-au executat lucrări de tencuieli decorative la fațada pavilionului, zugrăveli lavabile exterioare și repararea parțială a soclului. 30
Principalele lucrări efectuate în cursul anului 2017 Ø la Copertina Auto: s-a înlocuit parțial învelitoarea din azbociment și pereții din deșeuri lemn, cu învelitoare din tablă zincată cutată roșie și tablă zincată cutată simplă; s-au executat lucrări de vopsitorii la tâmplăria metalică și înlocuirea parțială a unor rigle din lemn la acoperiș. Din cauza deteriorării în proporție de 100% a acesteia și prezența unor riscuri majore de dezmembrare, era posibilă provocarea unor daune materiale la autovehiculele personale cadrelor unității. Ø la Postul Trafo: s-au executat lucrări de tencuieli decorative la fațadă, zugrăveli și repararea parțială a soclului. Ø la Alei și platforme: s-au executat lucrări de reparații curente la accesul carosabil din curtea sectorului administrativ, prin repararea parțială a covorului asfaltic. Cu privire la dotările pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru personal, au fost achiziționate obiecte de inventar în valoare de 72. 178, 06 lei, iar pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, în valoare de 34. 369, 65 lei. 31
Club cadre Înainte/După 32
Centrală termică Înainte/După 33
Principalele lucrări efectuate în cursul anului 2017 Tot pe linia dotărilor, au mai fost achiziționate şi mijloace fixe, conform listei de dotări aprobate, în valoare de 334. 973, 10 lei, din venituri proprii, după cum urmează : • mașină de spălat rufe; • uscător rufe; • marmită pe gaz 300 l; • marmită pe abur 300 l; • două pompe recirculare agent termic; • grup electrogen; • autoclav; • două containere de securitate seif clasa A și B; • boiler 5000 l; • licențe Windows profesional. Buget 2018 31. 087. 143 lei: • 29. 491. 643 subvenții; • 1. 595. 500 venituri proprii; În prezent, Penitenciarul Botoșani se află în faza premergătoare achiziției Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții: PAVILION NOU DE DEȚINERE (C) cu 80 de LOCURI DE CAZARE, PUNCT PRIMIRE DEȚINUȚI ȘI POST CONTROL NR. 2. 34
Includerea deținuților în activități lucrative În perioada executării pedepsei, persoanele private de libertate sunt implicate în diverse activități lucrative . În prima jumătate a anului 2018, un efectiv mediu de 140 de persoane private de libertate au fost implicate în diverse activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, pentru: • Prepararea şi distribuirea hranei; • Întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor; • Întreţinerea şi conservarea clădirilor; • Sprijinirea şi suportul activităţilor religioase, educative, sportive, medicale; • Curăţenie; • Activităţi de cizmărie, croitorie, spălătorie, frizerie, lăcătuşerie; • Activităţi de întărire a supravegherii la punctele de lucru şi pe perimetrele locurilor de deţinere; O preocupare constantă, atât a conducerii unității, cât și a personalului compartimentului organizarea muncii, este reprezentată de creșterea numărului de deținuți implicați în activități lucrative și a veniturilor din prestări servicii cu deținuții la diverși operatori economici, persoane fizice și juridice. 35
Includerea deținuților în activități lucrative Acest lucru s-a concretizat prin încheierea, la nivelul penitenciarului, a 14 contracte de prestări servicii, pentru activități desfășurate atât la punctele de lucru interioare, cât și la cele exterioare (lucrări de protecție culturi agricole; lucrări de manipulare magistrală țeavă de gaz și întreținere/igienizare imobile; manipulare mărfuri, asamblare, împachetare produse finite; cusut manual încălțăminte, manipulare și tăiat ațe pentru cusut; lucrări de manipulare, tăiere, polizare fier forjat la rece și la cald; sortare materiale reciclabile, manipulare material lemnos; încărcat, descărcat, așezat și transport marfă). – o medie de 80 de deținuți/lună. Veniturile obținute de unitate din munca prestată de persoanele private de libertate, în baza contractelor de prestări servicii încheiate, sunt de 1. 032. 163 lei , la data de 30 iunie 2018. 36
Demersuri de reintegrare socială În vederea individualizării pedepsei, a analizei vocației la liberare condiționată, dar și la solicitarea instanțelor de judecată, persoanele private de libertate au fost evaluate din perspectiva nevoilor de intervenție educațională, psihologică și de asistență socială, pe întregul traseu execuțional-penal. În cursul anului 2017 au fost realizate 2936 de evaluări psihologice, pe domeniul social – 2600 și pe domeniul educație – 2278 de evaluări, după cum urmează: Domeniul Educațional Social Psihologic Nr. deținuți de evaluat Inițială 358 373 369 370 nou depuşi Momentul evaluării Periodică Finală 1159 761 1484 743 1790 777 857 analizați în comisia 802 analizați în comisia de stabilire a regimului de liberare condiționată Aceste evaluări permit asigurarea unor intervenții recuperative optime, pliate pe nevoile reale populației carcerale. 37
Demersuri de reintegrare socială Includerea persoanelor private de libertate în programe generale şi specifice s-a realizat în concordanţă cu nevoile identificate, cu respectarea standardelor OMJ 2199/C/2011, respectiv OMJ 1322/2017 și ale Sistemului de creditare. În anul 2017 au fost derulate, în total, 15 tipuri de programe educative, și anume: Program de adaptare la condițiile privării de libertate, Program de formare a deținuților cu responsabilități în cadrul activităților și programelor de educație, Program de educaţie civică, Educaţie pentru sănătate, Program de alfabetizare, Program de dezvoltare a universului cunoaşterii (5 module: Geografie, Istorie, Mari imperii, Planeta albastră, Educație ecologică), Program de educație pentru viața de familie, Program de educaţie religioasă – 2 module, Program de educaţie prin sport, Universul Bibliei - Biblia cartea care a schimbat lumea. În programele enumerate au fost incluși 859 de deținuți, dintre care, în programul INSTAD, 306 deținuți. 38
Demersuri de reintegrare socială Din perspectiva domeniului asistență psihologică, s-au derulat 10 tipuri de programe (Program de autocunoaştere şi dezvoltare personală, Program „A educa pentru a repara”, Program destinat agresorilor sexuali, Program destinat persoanelor cu afecţiuni psihice, Program destinat persoanelor cu antecedente în toxicomanie - alcool, Program destinat persoanelor cu conduită agresivă, Programul de asistență psihologică specifică destinat dependenței (jocuri, adicții, alcool), Programul de asistență psihologică specifică destinat lipsei de empatie (cruzime)/falsităţii (minciuna)/lipsei de morală, Programul de asistență psihologică specifică pentru diminuarea furiei, Programul de asistență psihologică specifică pentru diminuarea impulsivității, cu un rulaj de 272 de deținuți. La acestea se adaugă Programul destinat vârstnicilor, inițiat în 2017 cu un număr de 8 deținuți. Indicatorul de performanță stabilit pentru anul 2017, de 6 programe de asistență psihologică, cu un rulaj de 220 de deținuți, a fost depășit. 39
Demersuri de reintegrare socială Pentru domeniul asistență socială, a fost planificat un indicator de performanță de 4 tipuri de programe, cu un rulaj estimat de 200 de deținuți. În anul 2017 au fost derulate 7 tipuri de programe sociale (O zi tata, Eu și copilul meu, Program de formare a abilităţilor sociale, Program de menținere/dezvoltare a relațiilor cu mediul de suport, Program de prevenire a recidivei (dezvoltarea abilităţilor decizionale în situaţii de risc infracţional), Program de prevenție primară a violenței domestice), cu 273 de deținuți. Pe lângă acestea, s-a desfășurat Programul de pregătire pentru liberare, cu 537 deținuți incluși, dintre care 167 au finalizat programul. 40
Demersuri de reintegrare socială Desfăşurarea programului de şcolarizare s-a realizat similar anului școlar 2016 -2017, în cadrul claselor afiliate Liceului Tehnologic Special „Sfântul Stelian”, fiind organizate 2 clase pentru învățământ primar (21 de deținuți), 4 clase pentru învățământ gimnazial (37 de deținuți). Elementul de noutate a fost înființarea clasei a IX-a, învățământ de profesionalizare, cu un număr de 15 deținuți. Anul școlar 2016/2017 a fost promovat de un număr de 71 de deținuți, situația absolvenților prezentându-se în felul următor: Clasele I –IV – promovați 26; Clasele a V a – a VIII-a – promovați 45. 41
Demersuri de reintegrare socială Indicatori de rezultat pentru primul semestru al anului 2018 Participări programe finalizate perioada 01. 2018 – 30. 06. 2018 • Program de pregătire pentru liberare – 189 de deținuți • Program de formare a abilităţilor parentale – 7 deținuți • Program de prevenire a recidivei (dezvoltarea abilităţilor decizionale în situaţii de risc infracțional) – 51 de deținuți • Consiliere socială în vederea restabilirii/medierii relaţiilor de familie – 11 deținuți • Consiliere socială pentru identificarea de resurse – 16 deținuți • Program de formare a abilităţilor sociale – 26 de deținuți • Consiliere socială pentru dezvoltarea abilităţilor parentale – 6 deținuți • Programe de asistență socială derulate de colaboratori externi – Minim 12 sedinte – 12 deținuți • Consiliere socială pentru dezvoltarea abilităţilor sociale – 3 deținuți • Activităţi de sprijin a unor categorii de persoane dezavantajate sau vulnerabile – 6 deținuți • Consiliere socială pentru prevenţia violenţei domestice – 1 deținut • Grup de progres, creştere şi dezvoltare – 29 de deținuți • Consiliere socială pentru alte nevoi şi riscuri sociale (handicap, invaliditate, pensie, acte de stare civilă etc. ) – 41 de deținuți • Grup de intervenţie – 18 deținuți • Consiliere socială pentru dezvoltarea capacităţii decizionale în situaţii de risc – 1 deținut • Alte activităţi sociale desfăşurate pe bază de proiect de activitate – 83 de deținuți • Alte activităţi sociale desfăşurate pe bază de proiect de activitate – necreditate – 14 deținuți • Program de menţinere/dezvoltare a relaţiilor cu mediul de suport – 5 deținuți • Consiliere socială în vederea restabilirii/medierii relaţiilor de familie – 1 deținut • Consiliere socială pentru identificarea de resurse – 5 deținuți 42
Demersuri de reintegrare socială Indicatori de rezultat pentru primul semestru al anului 2018 Denumire PROGRAM Program de Adaptare la viața instituționalizată Program de alfabetizare Număr deținuți care au finalizat cu credite demersul 151 2 1. 2. 3. 4. 5. Denumirea ACTIVITĂȚII Program de Educație pentru sănătate 5 Program de Educație pentru viața de familie 6 Program de Educație Civică 8 Program de dezvoltare a Universului Cunoașterii Modulul I – Educație Ecologică Modulul II – Educație Economică Modulul III – Istorie Modulul IV – Literartura Română Modulul V – Georgrafia României Modulul VI – Mari Imperii Modulul VII – Planeta albastră Modulul VIII – Inițiere IT Modulul IX – Corpul Uman Programe recreaționale HOBBY – 12 ședințe 5 11 0 14 32 0 12 6 0 13 Program “Cuvântul care zidește” – Modul II Program de Educație prin sport 15 14 13 Program de dezvoltare a abilităților pentru o viață independentă Program de formare a deținuților cu responsbailități în cadrul activităților de educație 11 18. 6 19. 6. 7. 8. 9. Creație literară Număr deținuți participanți 80 Cerc de lectură 51 Alte manifestări artistice – Proiect ateliere“Ce pot face două mâini dibace” Conferințe 62 50 Dezbateri 29 Spectacole 68 Prelegeri 106 Concursuri tematice 1490 10. Vizite la obiective culturale (muze, mănăstire) Vizionare competiții sportive 11. Interconfesional 12. 53 14. Activități de grup, religioase sau liturgice derulate de către preotul ortodox Activități de sprijin la activitățile religioase O zi in penitenciar 15. Competiții sportive – Fotbal 31 16. Tenis de masă 13 17. Alte activități sportive – competiție table Activități destinate deținuților analfabeți/analfabeți funcțional 14 Consiliere educațională 60 13. 51 92 1215 37 9 18 43
Demersuri de reintegrare socială Indicatori de rezultat pentru primul semestru al anului 2018 • • Program psihologic destinat agresorilor sexuali: 28 Program destinat vârstnicilor: 9 • Program destinat persoanelor cu afecțiuni psihice: 31 • Proiect de activitate destinat prevenției recidivei: 57 • Proiect agresivitate pentru diminuarea comportamentului agresiv și al violenței: 119 • Autocunoaștere și dezvoltare personală RSD RD: 40 • Program psihologic specific pentru diminuara impulsivității: 33 • Program psihologic specific destinat dependenței (jocuri, alcool, droguri): 46 Total - 363 • • Consiliere agresori sexuali: 9 Consiliere bolnavi psihic: 13 Consiliere consumatori droguri: 7 Consiliere psihologice ppl risc vulnerabilizare: 18 Consiliere diminuare risc suicid: 5 Consiliere în criză: 62 Consiliere pentru agresivi: 11 Total – 125 44
Creații artistice ale deținuților 45
Creații artistice ale deținuților 46
Creații artistice ale deținuților Participări în cadrul unor expoziții organizate în comunitate 47
Structura de personal Posturi Prevăzute Ocupate Vacante Procent de ocupare Anul 2018 Ofițeri Agenți 81 55 26 67, 90% 302 274 28 90, 72% Personal contractual Total - 383 329 54 85, 90% 48
- Slides: 48