Opera literara ION de Liviu Rebreanu este un

Opera literara “ION” de Liviu Rebreanu este un roman realist, de tip obiectiv, apartinand prozei interbelice. Este un roman de tip obiectiv, remarcandu -se prin obiectivitatea – impersonalitatea naratorului. Proza realist - obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III –a si prin viziunea “din - darat” care presupune un narator obiectiv, detasat.

Tema romanului este prezentarea problematica a pamantului in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX - lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecinta actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului este dublata de tema iubirii, in plan simbolic, destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate: Eros si Tanatos.

“Critica analitica a romanului deosebeste in general trei elemente constitutive ale acestuia: intriga, caracterizarea personajelor si cadrul; ultimul, care capata atat de lesne semnificatie simbolica, este denumit, in unele teorii moderne, atmosfera sau tonalitatea. Este inutil sa subliniem ca toate acestea elemente se determina reciproc ! ”

n n n Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, avand personaje numeroase. Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie in plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea el este construit dintr-un ansamblu de trasaturi redate in mod direct (portret, biografie, statut social) si indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje). Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa -si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le atitudinile. El se detaseaza si lasa viata sa curga ca un suvoi. Trasaturile personajelor se dezvaluie in evolutia conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt puternic individualizate.

n Drama taranului lipsit de pamant, in conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul sec. XX-lea, ii sunt cunoscute autorului inca din copilarie. Vorbele patimase ale unui taran din Prislop, sarutul pamantului, rusinea fetei bogate sunt elemente de geneza a romanului si apartin unor personae, din planul realitati.

n ION - personaj principal, complex: are insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, etc. . . n ION - pesonaj realist, tipic pentru o anumita categorie social; este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in evolutie.

n ION - personaj titular si central: domina intreaga lume care se desfasoara in legatura cu el. Celelalte personaje principale graviteaza in jurul sau punandu-I in lumina trasaturile, nazuintele

Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant , Ion este o individualitate prin modul in care il obtine, Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi umbla dupa nevasta lui George.

La inceputul romanului, i se constituie un portret favorabil. Desi sarac, este “iute si harnic, ca ma-sa” , iubeste munca: “Munca ii era draga, oricat ar fi fost de aspra, ca o ravna ispititoare” si pamantul: “pamantul ii era drag ca ochii din cap”. Este infratit cu pamantul prin munca: “sudoarea [. . . ] cazand se framanta in huma, infratind parca mai puternic, omul cu lutul”. De aceea lipsa pamantului apare ca o nedreptate, iar dorinta patimasa de a-l avea este motivata: “Toata lui nu plateste o ceapa degerata, daca nare si el pamant mult, mult. . . ”. n Istet, silitor si cuminte, trezise simpatia invatatorului, care il considera capabil de a-si schimba conditia: “Cand a umblat la scoala din sat a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, care mereu i-a batut capul Glanetasului sa dea pe Ion la scoala cea mare din Armadia, sa-l faca domn”. Baiatul renunta insa la scoala, pentru ca pamantul ii este mai drag decat cartea. n Pentru ca il stiu impulsiv si violent , este respectat de flacaii din sat si temut de tigani, care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care le plateste. n n

Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa se razbune. Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui, fiindca este sarac si il numeste: sarantoc, talhar, hot. n Orgolios, lipsa pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane. La inceput, tot satul este de partea lui si il condamna pe Baciu, mai ales pentru ca este beat. Dar dupa bataia cu George, preotul il dojeneste in biserica, dupa slujba. Efectul nu este cel asteptat si Ion, revoltat, se hotaraste “sa fie cu adevarat netrebnic. ” Dupa o scurta ezitare, alege zestrea Anei si renunta la iubirea Floricai. n Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, pentru ca acesta fusese inaintea Glanetasilor: “Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea”. Faptul ca taranul il cheama la judecata si ca numai jalba scrisa de dascalul Herdelea il scapa de inchisoare nu-l sperie. n De la Simion Lungu luase cateva brazde de pamant, dar el isi doreste mai mult. De aceea vede in casatoria cu Ana solutia. Intrebarea intamplatoare a lui Titu “Poti sa-l silesti? ” este luata de Ion ca un sfat pentru mijlocul prin care sa-l determine pe Baciu sa accepte casatoria si sa-i dea pamantul: dragostea Anei. n

Este viclean cu Ana: o seduce, apoi se instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face o foaie de zestre. Este randul lui Vasile Baciu sa se arate viclean. Dupa nunta, incepe cosmarul Anei, batuta si alungata de cei doi barbati. Prin interventia preotului Belciug, Vasile ii da toate pamanturile lui Ion, la notar. n Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si hotararea de a obtine pamantul se domolesc. n Brutalitatea fata de Ana este inlocuita cu indiferenta. n Sinuciderea ei nu-i trezeste vreun licar de constiinta si nici moartea copilului. Viata lor nu reprezinta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor lui Vasile Baciu. n

Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde altor nevoi launtrice: patima pentru Florica. Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. n Are revelatia adevaratei fericiri: iubirea, pe care o vrea cu orice pret. Viclenia ii dicteaza modul de apropiere de Florica: falsa prietenie cu George, in a carui casa poate veni oricand ca prieten. n George il ucide cu lovituri de sapa pe Ion, venit noaptea in curtea lui, dupa Florica. Dominat de instincte, in afara oricarei morale, incalcand succesiv toate normele satului, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a lacomiei si a orgoliului sau. n

ION:

n Este caracterizat direct (de catre narator, de alte personaje, autocaracterizarea) si indirect (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentatie). Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente de portret moral (“mandru si multumit ca orice invingator, Ion se simtea totusi un gol ciuudat in suflet”). n Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor: “Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, e istet” (doamna Herdelea), “esti un stricat si-un bataus, s-un om de nimic [. . . ] te tii mai dstept decat toti, dar umbli numai dupa blestematii” (preotul Belciug). n Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior: “Ma molesesc ca o baba naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie. . . Las` ca-i buna Anuta! As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe. . . ”. n

n Caracterizarea indirecta: n - realizata prin fapte care evidentiaza trasaturile sale; n - foloseste cu naturalete expresii populare sau invective; n - gesturile si mimica ii tradeaza intentiile; n - vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran, iar numele devine emblematic.

n George Calinescu spune urmatoarele despre Ion: “Ion nu este inteligent si prin urmare nici ambitios. Ar fi putut sa se smulga din locul nasterii sale, sa faca o cariera oraseneasca. El vrea insa pamant. Dorinta lui nu e un ideal, ci o lacomie obscura, poate mai puternica decat a altora, dar la fel cu a tuturor. (…) Ion nu este decat o bruta, caruia siretenia ii tine loc de desteptaciune. ”

n In viziunea lui Eugen Lovinesu, “ Ion e cea mai puternica creatiune obiectiva a literaturii romane. (…) Ion detine “inteligenta simpla” si “vointa imensa”, dar e si “fiara” care face sa dispara “omul nobil si milos”. Cele doua vointe se incordeaza in sfortari uriase, ce ar fi meritat un obiect mai vrednic decat cativa bulgari de pamant, simbol al supremei zadarnicii omenesti. ”

Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el: pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice: “Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil [. . . ] De pe atunci i-a fost mai drag decat o mama”. n Renunta la scoala pentru ca ii este mai drag “sa fie vesnic insotit cu pamantul. . . ”. Renunta la Florica, pe care o iubea, pentru ca “toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult. . . ”. n Prin munca, omul este infratit cu lutul. In fata “uriasului”, se simte “mic si slab, cat un vierme”, dar muncindu-l, simte “o mandrie de stapan” si are iluzia ca aeste “atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul”. Imensitatea ii trezeste dorinta de a poseda : “-Cat pamant, doamne!. . . ”. n Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine, indiferent de mijloace. Cand glasul pamantului tace, revine glasul iubirii. Pamantul-stihie striveste in final omul, care nu intamplator este ucis cu o sapa. n

n Capitolul IX, ”Sarutarea” ne arata relatia dintre Ion si pamant.

n Ion saruta pamantul cu patima isi "lipeste buzele cu voluptate de pamantul ud“ , "dorea sa simta lutul sub picioare, sa-i soarba mirosul".

n Pentru Ion pamantul nu e doar un mijloc de existenta , este o fiinta, care ii raspunde o divinitate sacra care l-a facut sa aiba incredere in sine.

n “Ca un urias din basme , care a biruit o ceata de balauri ingrozitori” – Ion a invins pamantul , vrea sa se simta stapanul absolut al sau. n “Pamantul parca se clatina , se inchina in fata lui” — fiinta insufletita , ce recunoaste in Ion stapanul absolut.

n Munceste pamantul cu disperare, si izbanda il face sa delireze si cuprins de miraj sa sarute hieratizat brazda. n Acest gest e o descatusare de forte , si pentru Ion , pamantul reprezinta o unire indistructibila cu clasa oamenilor de vaza. Este salvarea lui.

n “Vedea cum s-a dezbracat de zapada locul , ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa aratandu-si trupul gol , ispititor”. Intre Ion si pamant este o relatie organica , ca intre doi iubiti.

n Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a omului n teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa n lui neinfranta: pamantul-stihie si legile nescrise ale satului traditional.