Obiceiuri din anotimpul iarna Datini si obiceiuri din

Obiceiuri din anotimpul iarna

Datini si obiceiuri din sezatorile de iarna

• Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus • • • relativ, dar mai ales dupa Lasatul Secului de Craciun (15 noiembrie), incepea sezonul sezatorilor. Sezatorile erau intalniri comunitare cu caracter lucrativ dar si distractiv, lumea satelor imbinand in mod placut lucrul cu distractia. Erau locul in care se invatau deprinderi practice dar se derulau si numeroase obiceiuri. In Postul Craciunului principala preocupare casnica era legata de industria textila iar torsul canepii, a inului si a lanii se facea cu mai multa placere, cu mai mult spor si in conditii mult mai bune in cadrul unor intalniri comunitare. Sezatorile puteau fi organizate ad-hoc, in zilele lucratoare, la una sau mai multe case, si erau de mai multe feluri. Ele puteau sa aiba un caracter de intrajutorare, cand mai multe femei sau tinere participau la torsul canepii sau a lanii unei gospodine, operatia repetandu-se, apoi, la casa fiecarei participante sau puteau sa fie intalniri in cadrul carora fiecare participanta isi torcea propriul material. Sezatorile aveau loc in serile tuturor zilelor lucratoare, locul de desfasurare fiind anuntat din timp. Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare frugala, si anunta flacaii, in cazul in care acestia nu se informau singuri de mersul sezatorilor. Casa era dereticata si se pregateau mai multe lavite sau scaune necesare torcatoarelor.

• Odata cu lasarea intunericului, femeile porneau cu furca de tors catre casa in care avea • • • loc sezatoarea. In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia in mod egal cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Cand sezatoarea era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors. Sezatorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile ci si pentru scarmanatul lanii, scarmanatul penelor etc. Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie. Dupa ce participantele isi primeau "portia", pentru crearea unei atmosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica indulcita, de obicei, cu miere de albine. Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate. Apoi se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se canta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au pastrat pana in zilele noastre transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale. In cadrul acesta institutionalizat, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale. In sezatori se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare si se invata comportamentul individual. In sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.

• La un moment dat, lucrul inceta, participantele fiind servite cu diferite preparate • • de catre gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale. Flacaii, stiind din timp locul de desfasurare al sezatorilor, cutreierau in grupuri insotite de muzicanti pe la toate casele unde aveau loc astfel de intruniri. De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizandu-se pe case, in asa fel incat, catre sfarsitul sezatorii, ei sa apara cu muzica pentru a inveseli atmosfera. La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Muzicantii, buni cunoscatori ai obiceiurilor locale, isi ocupau locurile prestabilite si incepeau sa interpreteze melodii de joc. Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatau pasii de joc. Atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie. Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare. Acestia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau si dansau pe lavitele late si masive ce inconjurau peretii. Asa a aparut in Bucovina melodia de joc numita "Ca pe laita" sau "Baba grasa". Jocul era alternat cu multa dibacie cu perioadele de pauza, cand cei prezenti erau serviti cu mancare si bautura, si cu cele de lucru, cand se spuneau glume si snoave Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana tarziu, prin anii '60, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara dar si loc de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca. Chiar daca se desfasurau in perioada Postului Craciunului, aspectul distractiv era tolerat deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si uraturile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.

Obiceiuri de Anul Nou

• Ceea ce caracterizeaza, printre altele, folclorul romanesc este bogatia obiceiurilor • • traditionale legate de muncile agricole de peste an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au pastrat, cu succesive schimbari de functie si cu necontenita accentuare a partii spectaculoase, pana in zilele noastre. Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de iarna ocupa, datorita amploarei lor, un loc deosebit. Sarbatorile de iarna sunt, inainte de toate, sarbatorile schimbarii anului. Ele se desfasoara intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca punct central Craciunul si Anul Nou. Repertoriul lor bogat cuprinde : colindele - colinde propriu-zise, colinde de copii - urarile de belsug si recolta bogata cu plugusorul si cu buhaiul, urarea cu sorcovii, zorile, urare facuta in zorii zilei de Craciun si Anul Nou, vasilca; jocurile cu masti: turca sau cerbul, brezaiu, camila, capra, cerbului, malanca, jocurile cu papusi: dansurile: calutii sau bumbierii si caluserii, si, in sfarsit, cantecele de stea, vicleimul; irozii, ieslea si teatrul popular cu tematica haiduceasca. Raspandirea teritoriala a acestui repertoriu nu este unitara. Unele categorii se gasesc in intreaga tara. Altele abunda in anumite tinuturi si sunt mai rare sau lipsesc cu totul in alte regiuni. Deosebirile regionale corespund de fapt etapelor felurite in care se gaseste in dezvoltarea lui, folclorul diferitelor tinuturi. Situatia geografica oglindeste dezvoltarea istorica, caci cultura populara s-a inchegat si s-a dezvoltat in timp, pe baza dezvoltarii economice si sociale specifice locurilor, in folclor gandurile isi nazuintele oamenilor apar asa cum s-au inchegat si s-au cristalizat artistic in conditii concrete de viata. In acest sens gasim in el nu numai deosebirile intervenite in cursul procesului de dezvoltare, ci si pe cele ce au existat de la inceput chiar, in momentele si modurile in care s-iau alcatuit, to diferite locuri, comunitatile sociale. Nici vechimea manifestarilor folclorice din cadrul sarbatorilor de Anul Nou nu este aceeasi. Cele mai multe par a fi stravechi. Doar cantecele de stea si irozii stat de origine mai noua, carturareasca, bisericeasca. Nou este si teatrul popular cu tematica haiduceasca, desi el se suprapune, ca si irozii, peste vechile spectacole populare cu masti sau se asociaza cu acestea.

• Prin numarul lor mare, prin frumusetea muzicii si poeziei lor, colindele domina • sarbatorile Craciunului. Se colinda de obicei ta seara si ta ziua de Craciun, dar in unele locuri si in ajunul si ziua de Anul Nou si la alte sarbatori ale ciclului. La colindat participa tot satul, desi efectiv colinda numai copiii, flacaii, barbatii pana la o anumita varsta si lautarii. Sunt locuri unde colinda si fetele, mai rar femeile, si uneori fetele si flacaii impreuna. Traditia obiceiurilor, de Craciun si Anul Nou cere ca flacaii care colinda si ureaza cu plugusorul si cu buhaiul, sau care fac jocurile cu masti, sa fie organizati in cete. Acolo unde formele traditionale au fost bine pastrate, colindatul era un maret spectacol, ce dadea deosebita solemnitate sarbatorilor Anului Nou. Se colinda in tot satul. Gazda casei colindate este intotdeauna intrebata daca primeste colinda. Se canta intai o colinda la usa sau la fereastra, prin care de obicei se vesteste sarbatoarea, apoi ceata intra in casa, canta colinda gospodarului (colinda cea mare) si pe urma, din initiativa cetei sau la cererea gazdei, alte 2 -3 colinde. In casa colindatorii sunt asteptati cu darurile pe masa. Dupa terminarea colindatului, se ureaza pentru fiecare dar in parte si la sfarsit se multumeste gazdelor in formule traditionale. In anumite regiuni se danseaza la casele cu fete sau acolo unde este loc mai mult si vin fetele din mai multe case sa intampine ceata colindatorilor. Pe ulita ceata se deplaseaza cu cantece si strigaturi.

• Venind din lumea obstilor satesti, colindele sunt cantece de urare ce exprima, in • versuri si melodii de mare frumusete, bucuria intampinarii Anului Nou, toate sperantele ce se leaga de el. Spre deosebire de incantatii, de descantece, unde poezia insotea actul magic si se adresa numai unor forte supranaturale, urarea din colinde era un mod poetic de a inspira omului incredere in anul ce vine, de a-l face sa creada cu tarie in implinirea urarii. Aceasta calitate face ca urarea sa se realizeze prin descrierea vietii fericite si imbelsugate, prin prezentarea faptelor vitejesti ale tanarului voinic : lupta, vanatoare, incurarea cailor, intrecerea cu soimii, prin infatisarea alaiurilor de nunta etc. Descrierea unor vechi ceremonialuri este atit de clara in colindele cele mai realizate, incat sugereaza pe langa rostul de urare al cantecului si pe acel de carte de protocol sau de indicator de comportare. Descrierea caracterizeaza toata poezia obiceiurilor de Anul Nou si determina realizarea lor artistica. Din punct de vedere al compozitiei, colindele incep cu cateva versuri de punere in tema, de pornire a actiunii, cu aproape aceeasi functie fata de intreg ca si inceputurile basmelor. Aceste versuri sunt premerse de versul de invocare : Junelui, june bun ! Florile, flori dalbe de mar ! Cununa de vinetele ! Domnului, domnu bun ! Lerui, ler etc. Versurile invocatoare revin in corpul colindei insotind refrenele muzicale. La inceput indicau sensul colindei si au fost probabil simboluri, legate de anumite categorii de urari. Ele si-au pierdut de mult semnificatia straveche, si prin aceasta si legatura precisa cu categoriile respective de colinde, si sunt azi doar podoabe poetice. Partea descriptiva, plina de imagini de mare frumusete, de hiperbole, de intamplari miraculoase, formeaza de fapt miezul colindei, descrierea vietii idilice, invocarea belsugului, actiunea eroica etc. Totusi accentul urarii nu cade asupra ei, ci asupra partii de incheiere, in care se afirma ceea ce este menit, se formuleaza, in moduri traditionale de exprimare, felicitarea, urarea. Dincolo de faptul ca astazi colinda se canta fara pastrarea riguroasa a categoriilor traditionale, versurile de incheiere indica rostul stravechi al ei.

• Cantecele si jocurile ce fac parte din repertoriul obiceiurilor legate de • schimbarea anului sunt documente pretioase pentru studiul dezvoltarii culturii populare la romani. Intre ciclul sarbatorilor noastre de iarna si ciclul sarbatorilor de iarna romane, mai cu seama Saturnaliile, Calendele si Dies natalis Solis invicti, cercetatorii cred a stabili legaturi indiscutabile. Multe din cantecele, urarile si jocurile ce se desfasoara in timpul acestor sarbatori, chiar si atunci cand nu se poate stabili legatura lor cu antichitatea, ne duc, cum se vede, spre forme de viata in care conceptia magica era dominanta. Dar dincolo de acestea, cantecele si jocurile din repertoriul sarbatorilor de iarna sunt realitati ale folclorului nostru. Din vechile cantece si jocuri de Anul Nou, poporul a selectionat in cursul secolelor si a adus in vremea noastra, pe cele ce au exprimat pe plan general uman dorinta unui an fericit si imbelsugat, bucuria cu care oamenii intampina de veacuri Anul Nou.