O scrisoare pierdut de Ion Luca Caragiale Conf

O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

§ Genul dramatic: raportul § § § autorului cu publicul (cititorul) este realizat prin prezenţa personajelor în acţiune. Opera este bazată pe dialog şi destinată interpretării scenice Faptele nu sunt povestite, ci se desfăşoară în faţa spectatorului. Textul dramatic se defineşte ca o succesiune dinamică şi continuă de replici asociate cu monologul şi indicaţii scenice.

§ Spaţiul şi timpul sunt § § § concentrate. Conflictul dramatic se bazează pe împrejurări, pasiuni şi caractere. Personajele comunică şi se comunică. Intervenţia autorului este sub formă de indicaţii scenice. In comedie se prezintă personaje, caractere, moravuri ale societăţii într-un mod parodic, comic, având totdeauna un final fericit şi un sens moralizator. Comedia provoacă râsul prin prezentarea moravurilor, a unor tipuri umane comice sau a unor situatii neasteptate, prin contradicţia între esenţă şi aparenţă (ce vrea sa pară şi ce este in realitate).

§ Tema: O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţie, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. § Interesele eroilor se armonizează în final, pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic în folosul lor. § Subiectul: Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judet de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale.

§ Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din § § opoziţie, care aspira spre o carieră politică şi grupul fruntaş al conducerii locale (prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache), care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare de amor a lui Tipătescu trimisă doamnei Zoe Trahanache, soţia „prezidentului”.

§ Personajele: Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română. § Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avându-şi identitatea sa bine precizată, trăsăturile sale specifice, modul său de a fi, de a gândi şi de a se exprima. § Personajele sale sunt tipuri umane, personaje de factură clasică având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături.

§ Personajele, deşi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite în § § complexitatea lor. Astfel, există trăsături comune şi trăsături individuale, care se contopesc în realizarea personajului. Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, este tipul junelui prim, al primului amorez. Este instruit, dar este, de multe ori, nestăpânit, impulsiv, devenind chiar violent, aşa cum se întâmplă într-una dintre confruntările cu Nae Caţavencu. Aceste însuşiri sunt evidenţiate direct de Zaharia Trahanache, care precizează că este “bun băiat, cu carte, dar iute”.

§ Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, este tipul servitorului, al omului § § § slugarnic. Zaharia Trahanache, nenea Zaharia, este tipul încornoratului, dar şi al ticăitului. Zoe Trahanache, soţia venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezintă în piesă tipul adulterinei, femeia voluntară şi autoritară. Nae Caţavencu este tipul demagogului ambiţios.

§ Tot un tip de demagog este şi Tache Farfuridi, dar neînzestrat cu abilitatea şi cu şiretenia celui dinainte, fiind de fapt imaginea prostului fudul, a prostiei solemne. § Trăsăturile sale fundamentale sunt îngâmfarea, prostia şi laşitatea. § Iordache Brânzovenescu formează împreuna cu Farfuridi un cuplu comic atât prin comportare, cât şi prin numele lor cu rezonanţe culinare.

§ Galeria demagogilor se îmbogăţeşte cu Agamemnon Dandanache, prezentat, cu evidentă ironie, de către autor drept “vechi luptător de la ‘ 48”. § El este însă imaginea prostului ticălos, pentru că I. L. Caragiale a întruchipat în el politicianul mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu. § Cetăţeanul turmentat este, în general, tipul cetăţeanului comun şi în special al celui naiv şi sincer.

§ Comicul este o categorie estetică presupunând situaţii care provoacă râsul printr-o disproporţie, prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre efort şi rezultatele lui, dintre viu si mecanic, dintre scopuri si mijloace. § Provoacă râsul, dar sfera râsului este mai largă dacât cea a comicului. § Sancţionează , presupune o atitudine critică faţă de obiectul asupra căruia se exercită. § Presupune conştiinţa superiorităţii celui care râde faţă de obiectul respectiv.

1. Comic al situaţiilor § Caragiale foloseşte scheme tipice, § § § modalităţi cunoscute în literatura comică universală, cum ar fi încurcătura, confuzia, coincidenţa, echivocul, revelatiile succesive, quiproquo - ul (înlocuirea cuiva prin altcineva, substituirea, acumularea progresivă, repetiţia, evoluţia inversă, interferenţa). Exemple: pierderea şi găsirea scrisorii apariţiile neaşteptate ale cetăţeanului turmentat prezenţa unor grupuri insolite: -triunghiul conjugal: Zoe, Trahanache şi Tipătescu -cuplul Brânzovenescu - Farfuridi -diversele combinaţii de adversari. indicaţiile de la centru privind alegerea lui Dandanache confuzia făcută de Dandanache între identitatea lui Trahanache şi a lui Tipătescu.

2. Comic de limbaj a) provenit din incultură: - greşeli de vocabular - deformări fonetice (famelie); - etimologie populară - scrofuloşi; - lipsa de proprietate a termenilorliber schimbist = flexibil în concepţii; - încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii - exemple: 1. polisemia : ne-am răcit împreună; 2. contradicţia în termen: 12 trecute fix, lupte seculare ce au durat 30 de ani; 3. asociaţiile necompatibile: industria română este admirabilă, sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire; 4. truismele (adevăruri evidente): un popor care nu merge înainte, stă pe loc.

b) ticuri verbale : - curat murdar , ai puţintică răbdare, eu cu cine votez ? nu mă-mpinge c-ameţesc. 3. Comic de moravuri a) rezultat din contrastul dintre pretenţiile de moralitate, onorabilitate din viaţa politică, socială şi de familie şi esenţa profund imorală a vietii sociale, politice şi familiale. Vizează : - formele fără fond; - alegerile; - corupţia; - conducerea despotică a prefectului; - imoralitatea.