Nr 2 din 3 februarie 2006 Retis reeaua
Nr. 2 din 3 februarie 2006 Retis – reţeaua europeană transregională pentru incluziune socială - politică socială Marţi, 31 ianuarie 2006, în sala mare de şedinţă a biroului UNCJR, dl. Aurel Trandafir, a realizat o prezentarea a RETIS, care este o reţea europeană transregională compusă din colectivităţi regionale şi locale europene care doresc să contureze şi să acţioneze împreună în domeniul politicilor sociale, cu un accent deosebit pe politicile de incluziune socială, ca şi pe promovarea valorilor regionale, cel al subsidiarităţii şi complementarităţii cetăţeneşti şi democratice. Programul de acţiune al RETIS are la bază un acord operaţional între cele peste 70 de regiuni europene, asociaţii ale oraşelor, din ţări membre şi nemembre UE. RETIS are drept obiectiv furnizarea către autorităţile locale şi regionale de mijloace îmbunătăţite pentru abordarea problemei sărăciei, prin implicarea instituţiilor europene.
SEMINARUL “Chocolate or Vanilla? Building the Creative Economy in a Flat World. After Lisbon, a New Vision for a Europe and its Regions” Evenimentul a fost organizat de Fondazione Italianieuropei, Puntoit şi European-American Business Council, în data de 1 februarie 2006, la sediul COR. Prima parte a seminarului a fost condus de Michael Maibach, preşedintele European-American Business Council, au mai luat cuvântul Luigi Gambardella, preşedintele Puntoit, membrii ai Comisiei Europene, ai Parlamentului, reprezentanţi ai unor societăţi din domeniul telecomunicaţiilor, profesori universitari. Dezbaterile au încercat să determine factorii cheie pentru succes întru-un mediu de afaceri care se află într-o permanentă schimbare. A doua parte a seminarului a scos în evidenţă oportunităţile globalizării. S-au definit trei laturi ale unei economii bazate pe cunoaştere: performanţă – dacă Europa doreşte să se dezvolte prin inovaţie trebuie să fie capabilă să se adapteze repede şi eficient la schimbări; creativitate - acele vor fi economii de succes care pot crea produse şi proceduri noi; dimensiunea globală a pieţei, ceea ce presupune existenţa unor reguli comune.
Formare – comunicare europeană Miercuri, 1 februarie 2006, a fost organizată o vizită de lucru la sediul Eur. Activ – sediul din Bruxelles. Din partea Eur. Activ a fost prezent dl. Dan Luca, Director Relaţii cu Publicul, Departamentul de Marketing – pr@euractiv. com, tel: + 32 2 226 58 18, fax: + 32 2 226 58 20. Eur. Activ este un portal independent dedicat exclusiv afacerilor şi politicilor europene, dezvoltat la Bruxelles – www. euractiv. com, care deţine o reţea de website-uri în 11 ţări, în 11 limbi: Marea Britanie, Franţa, Germania, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Bulgaria, România – www. euractiv. ro, Slovenia, Polonia şi Turcia. Prezentarea realizată de Eur. Activ a fost atins următoarele puncte: Comunitatea actorilor europeni – se împarte în 2 mari cercuri şi 6 sectoare. Cele 2 cercuri sunt: actori europeni „full time” – profesionişi care lucrează în afaceri europene, circa 100. 000 persoane (2/3 din Bruxelles) şi actori europeni „part time” – toţi actorii europeni (care se regăsesc în capitalele europene şi în Washington) Cele 6 sectoare sunt: Ø Instituţiile europene Ø ONG-urile Ø Presa – Bruxelles este cel mai mare pol al presei din lume – circa 3000 corespondenţi de presă Ø Ţările şi regiunile – circa 260 birouri regionale de reprezentare existente la Bruxelles Ø Consultanţii şi experţii Ø Industria şi uniunile – federaţiile, companiile private, sindicatele – circa 3000 federaţii europene, 400 birouri ale companiilor multi/transnaţionale Dinamica in Bruxelles-ul european (mecanismul de relationare intre “actorii europeni”) Reteaua romanilor din Bruxelles-ul european Surse de informare in Bruxelles-ul european Folosirea eficienta a portalului Eur. Activ. com si aplicatia romaneasca Eur. Activ. ro Ce inseamana comunicarea in Bruxelles-ul european? Comportament individual – imagine globala
PREZENTAREA EUREA-EUROREG Joi 2 februarie reprezentantul Euroreg, dl. Pierre-Michel Bataillard ne-a făcut o scurtă prezentare a expoziţiei organizate de Euroreg, care se desfăşoară în perioada 30 mai – 1 iunie 2006, reprezentând unul dintre cele mai importante evenimente al anului în ceea ce priveşte promovarea regiunilor. Participanţii vor fi regiuni din toată Europa, companii mari. Numărul de vizitatori preconizat va fi în jur de 5000 -10000, se aşteaptă în principal autorităţi locale şi regionale, companii largi, investitori, cercetători. Evenimentul se desfăşoară în trei spaţii complementare: Expoziţia propriu zisă: standuri pentru promovarea regiunilor Forum: prezentări, conferinţe, ateliere de lucru Satul: propune abordări formale şi informale a dezvoltării regionale, fiind organizate 3 tipuri de evenimente: Cafés de l’Europe’: are ca obiectiv sectoare specifice de industrie, discuţiile sunt conduse de un expert din domeniul respectiv The Agora: este rezervat pentru scurte prezentări pe probleme transversale The Business Corners: se organizează întâlniri pentru acei participanţi care doresc să-şi promoveze proiectele, să-şi găsească parteneri de afaceri, să iniţieze cooperări etc. Mai multe detalii pe pagina de web: http: //www. eureaexhibition. com persoana de contact: Pierre-Michel Bataillard email: pmbataillard@euroreg. fr tel: +33(0)158050155 +33(0)685669324
Instituţii şi proces decizional în Uniunea europeană Vineri, 3 februarie 2006, am avut ocazia să participăm la un curs de iniţiere în politica europeană şi în procesul de luare a deciziilor din cadrul instituţiilor europene, având ca lector pe Ramona Coman, politolog, asistent la Universitatea Liberă din Bruxelles. Principalele capitole discutate: § Etapele construcţiei Uniunii Europene § Instituţiile şi organele Uniunii Europene – triunghiul instituţional –Ce fac? –Cum lucrează? –Cum cooperează? –Cum se concurează unele pe altele pentru mai multă putere în procesul decizional §Procesul decizional –Metoda comunitară –Metoda interguvernamentală
Reuniune cu Valentina Dinica – Senior Research Associate – Center for Clean Technology and Environmental Policy (CSTM) Tot vineri, 3 februarie 2006, am avut o reuniune cu Valentina Dinică, cercetător la Centre for Clean Technology and Environmental Policy, care ne-a prezentat instituţia la care lucrează. Obiectivul prezentării - initierea de discutii în sprijinul indentificării ulterioare a unor posibilităţi de colaborare cu parteneri din România în cadrul unor proiecte (sau subprojecte) de cercetare în sprijinul: Ø dezvoltării durabile în România, Ø implementării diverselor instrumente şi politici regionale, naţionale sau ale Uniunii Europene - de ex. în vederea îmbunătăţirii proceselor şi structurilor instituţionale pentru facilitarea adecvată şi la timp a implementării Ø elaborării de noi politici, strategii sau programe de acţiune, Ø evaluării efectivităţii lor, şi a măsurii în care rezultatele corespund scopurilor avute în vedere CSTM a fost fondat în 1988, ca institut de cercetare independent financiar, dar plasat în cadrul Facultăţii de Administraţie Publică, Managementul Firmelor şi Tehnologie, a Universităţii din Twente, în Enschede. Teme de cercetare : • Inovaţii în domeniul managementului apelor • Politici, şi sisteme administrative şi de guvernare, în domeniul energiei şi schimbărilor climatice • Ecologie industrială • Devoltare durabilă pe plan regional şi local Contact: Valentina Dinica - senior research associate adresa: PO Box 217 7500 AE Enschede, Olanda tel: +31534894171 fax: +31534894850 email: v. dinica@utwente. nl Website: www. utwente. nl/cstm
- Slides: 6