Notiuni de chirurgie BMF Introducere in chirurgia OMF

Notiuni de chirurgie BMF

Introducere in chirurgia OMF. Istoric. Generalitati. Orientarea chirurgiei OMF. Chirurgia OMF cuprinde doua parti: Chirurgia orala (studiaza indicatiile si tehnica extractiilor dentare, incidentele, accidentele si complicatiile acestora) -tratamentul chirurgical al tulburarilor de eruptie dentara: --metode chirurgicale ajutatoare tratamentelor endodontice tratamentul chirurgical al parodontopatiilor marginale cronice: metodele chirurgicale proprotetice, si alte tratamente chirurgicale afectiunilor dento-parodontale si ale cavitatii bucale.

Chirurgia maxilo-faciala: cuprinde chirurgia tegumentului si orificiilor fetei, chirurgia partilor moi cervico-faciale, a maxilarelor, articulatiilor temporo-mandibulare si glandelor salivare, corectarea dismorfozelor faciale, refacerea morfo-functionala a teritoriului maxilofacial.

Istoricul chirurgiei OMF nu poate fi separat de istoricul dentisticei si chirurgiei nediferentiate in cadrul carora s-au dezvoltat numeroase elemente care au contribuit la conturarea stomatologiei moderne si a specialitatilor sale: nu poate fi separat de istoricul civilizatiilor a caror evolutie o urmeaza.

ORIENTAREA CHIRURGIEI BUCOMAXILO-FACIALE. Procesele fizio patologice BMF trebuie integrate in complexul biologic general al organismului. Trebuie tinut seama atat de inter-relatiile reciproce ale fenomenelor normale si patologice din teritoriul stomatologic cu restul organismului, cat si inter-dependenta acestor procese de factorii de mediu extern. Cavitatea bucala poate fi considerata oglinda starii generale a organismului: ea poate constitui cheia diagnosticului pentru multe specialitati medicale caci la nivelul C. B. se intalnesc manifestari si uneori primele semne ale unui mare numar de boli.

Pe de alta parte la nivelul regiunilor dentoparodontale a C. B. , exista frecvent focare primare de infectie care pot fi sursa de alergene si iritatie nervoasa, punc de plecare al unor localizari la distanta, factori care influneteaza negativ starea de sanatate a organismului. Interdependentele multiple din teritoriul OMF si restul organismului justifica orientarea integrativa pe care o da chirurgia OMF, intregii stomatologii, necesitatea unei vaste culturi medicale indispensabila pentru aprofundarea studiului stomatologiei si chirurgiei OMF.

Chirurgia OMF pastreaza relatii stranse cu celelalte specialitati stomatologice. Desi fiecare specialitate are un profil, un continut precis, toate urmaresc acelasi scop general: mentinerea aparatului masticator, restabilirea sa morfologica, functionala si fizionomica.

In practica chirurgiei OMF este adesea necesara colaborarea cu specialisti care isi desfasoara activitatea in acelasi teriroriu sau in vecinatate (neuro-chirurg, ORL -ist, oftalmolog), cu radiologul si radioterapeut, histopatolog, precum si cu specialisti din alte domenii medicale. Progresul chirurgiei OMF depinde si de insusirea continua a achizitiilor din biologie, medicina si chirurgie, de adaptarea si aplicarea acestora la propriile sale domenii de activitate, de relatiile chirurgiei OMF si stomatologi cu alte discipline medico-chirurgicale.

O preocupare majora o constituie orientarea chirurgiei OMF spre profilaxie, prevenirea leziunilor inflamatorii OMF, dispensarizarea malformatiilor congenitale, a leziunilor precanceroase, depistarea precoce a cancerului, ş. a. Atitudinea cat mai conservatoare in cursul interventiilor chirurgicale fata de toate structurile teritoriului stomatologic si indeosebi a regiunilor dento-parodontale, preocuparile deosebite pentru reconstituirea morfofunctionala a fetei, maxilarelor, campului protetic, pentru mentinerea sau restabilirea starii psihice a bolnavului, constituie orientari de baza ale chirurgiei OMF.

Sistematizarea teriroriului OMF. Infectii OMF (generalitati, etiopatogenie, forme anatomo-patologice).

Tesuturile moi perimaxilare sunt adeseori sediul unor procese infectioase specifice si nespecifice care imbraca aspecte variate in functie de forma anatomo-patologica, localizare, virulenta germenilor cauzali si de rezistenta la agresiunile microbiene a organismului. Infectiile perimaxilare se intalnesc la orice varsta fiind mai frecvente in perioada in care sistemul dento-parodontal este mai afectat, in functie, bineinteles, de reactivitatea nespecifica si de capacitatea de aparare imunologica a organismului.

Etiopatogenie. Procesele infectioase se datoreaza unor agenti patogeni a caror poarta de intrare poate fi direta sau indirecta de la infectii primare localizate la dinti, maxilar, etc. Sunt incriminate urmatoarele cauze: Leziuni dento-parodontale; Leziuni traumatice; Osteomielita maxilarelor; Lichiaza salivara infectata; Tumorile maxilarelor; Corpi straini; Infectii faringo-amigdaliene; Furunculele si piodermitele fetei, gatului si pielii capului; Complicatiile anesteziei loco-regionale; Complicatiile extractiei dentare; Complicatiile diferitelor tratamente stomatologice.

Mecanisme patogene. Sunt mecanismele prin care difuzeaza agentii infectiosi in partile moi. Calea transosoasa; Calea submucoasa; Calea limfatica si venoasa; Calea directa.

Anatomie patologica. Procesele infectioase perimaxilare pot imbraca urmatoarele forme anatomo patologice: Celulita Abcesul Flegmonul

Celulita acuta Reprezinta primul stadiu in evolutia procesului septic, stadiul presupurativ, reversibil. Clinic se manifesta prin congestie locala, tumefactie dureroasa infiltrativa localizata in dreptul factorului cauzal, avand tendinta progresiv-extensiva: starea generala este usor alterata, febra moderata, frisoare. Celulita acuta este reversibila, fie spontan, fie dupa un tratament adecvat: se poate croniciza in cazurile in care infectia evolueaza de la inceput lent datorita virulentei scazute a germenilor sau dupa tratamente cu antibiotice incorect conduse.

Abcesul Constituie supuratia circumscrisa sub forma unei colectii cu continut purulent. Clinic se manifesta printr-o tumefactie dureroasa care intereseaza partile moi perimaxilare, deformand regiunea respectiva, cu tegumentul sau mucoasa acoperitoare in tensiune, rosie, congestiva, la palpare dand senzatia de fluctuenta. Starea generala este alterata: febra, frisoane, trahicardie, uneori tulburari ale diurezei. Clinic, dupa incizie si drenaj se vindeca. Daca nu se face tratementul chirurgical adecvat, supuratia se poate deschide spontan, ramanand o fistula cu margini anfractuoase, poate difuza in lojile vecine cu care comunica sau poate invada osul din vecinatate, producand osteomielita.

Flegmonul Este forma difuza a proceselor supurative. Se caracterizeaza prin absenta colectiilor limitate si tendinta invadanta, extensiva, a procesului septic, acesta infiltrand tesuturile: tromboza septica vasculara urmata de necroza cu aparitia de bule gazoase datorate actiunii germenilor anaerobi si sfacele. Clinic, se manifesta cu tumefactie difuz, infiltrativa, edermatoasa, pielea si mucoase destinse, cianotice, livide, neavand aspect net inflamator: la palpare se percepe un inflitrat dur, dureros, care se pierde difuz in tesut sanatos. Starea generala cu aspect toxico-septic tradeaza diminuarea sau absenta reactiei de aparare a organismului.

Flegmon de planseu

MULTUMESC!