MINUNI ALE CIVILIZAIEI I ALE NATURII Australia Profesor

MINUNI ALE CIVILIZAŢIEI ŞI ALE NATURII (Australia) Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

Ayers Rock (Uluru)

Seara târziu, muntele sacru al celui de-al cincilea continent, Australia, parcă radiază un roşu intens. Lung de 3, 5 kilometri , lat de 2, 5 kilometri şi înalt de 350 de metri, monolitul de gresie, aflat la sud de oraşul Alice Springs, este cea mai mare stâncă izolată din lume. Cu 600 de milioane de ani în urmă, prin erodarea munţilor din centrul Australiei, au apărut sedimente, transformate în timp într-o masă enormă de gresie, care, 200 de milioane de ani mai târziu, a fost împinsă la suprafaţă prin încreţirea scoarţei Pământului. Presiunea din adâncuri a dat naştere acestui masiv muntos, Ayers Rock, cu pantele sale şlefuite de vreme, şi, în acelaşi mod, la 30 de kilometri spre sud, a apărut masivul Olga, de culoare albastru-violet, având 36 de vârfuri în formă de conuri.

Numele de Ayers comemorează personalitatea unui fost prim-ministru australian, iar Olga nu este nici el un nume băştinaş. Aborigenii, locuitorii originari ai Australiei, au folosit alte nume pentru aceste formaţiuni. Stânca roşie este numită Uluru-”locul care aruncă umbre”, iar masivul Olga este Tjuta-”cel cu multe capete”

În tradiţia orală a băştinaşilor australieni, Uluru şi Kata Tjuta, acum protejate în Rezervaţia Uluru, sunt locurile cele mai sacre de pe continent. Se spune că spiritele le-au creat la începutul începuturilor, împreună cu alţi munţi, cu râurile şi oamenii, cu plantele şi animalele, dându-le nume în incantaţiile lor.

În peşterile şi fisurile din Uluru, triburile Loritja şi Pitjantjatjara au pictat , cu mult timp în urmă, arcaşi, lăncieri, capete umane cu coarne puternice, pene şi frunze. Cele mai vechi desene sunt geometrice şi liniare. Unele dintre peşteri sunt considerate locuri sfinte, interzise femeilor tribului şi tinerilor care n-au trecut încă prin ritualul de iniţiere. Ochiurile de apă de la poalele stâncii sunt considerate , şi ele, sfinte. Aici este domeniul şarpelui curcubeu Ungud, considerat creatorul tuturor fiinţelor vii, cel care aduce ploaia şi dă rod pântecului femeii. Într-un ritual care se desfăşoară anual, în sezonul ploilor, desenele reprezentandu-l pe Ungud trebuie retuşate ori chiar repictate, pentru a obţine bunăvoinţa zeităţii.

Între aborigeni şi guvernanţi există un lung conflict juridic, privind interzicerea accesului turiştilor în Rezervaţia Uluru. Băştinaşii care se consideră proprietarii de drept ai acestor pământuri şi paznici ai locurilor sacre, n-au permis construirea de spaţii de cazare pentru turişti în vecinătatea muntelui roşu, până în 1985, când guvernul le-a recunoscut dreptul de proprietate şi a semnat un acord de închiriere a zonei pentru 99 de ani.

Opera din Sydney

Intrând în portul Sidney, primul lucru care se vede este clădirea Operei. Edificiul avangardist este situat pe promontoriul Bennelong, iar în spatele lui se înalţă oraşul propriu-zis. Opera din Sidney este una dintre cele mai distincte şi celebre clădiri ale secolului XX, proiect, design şi realizare a arhitectului danez Jorn Utzon. Este astăzi considerată simbolul unui oraş, Sydney, al unei ţări şi al unui continent, Australia, mii de turişti total neinteresaţi de operă vizitând-o săptămânal doar pentru a o admira. Geografic, este aşezată în vârful Capului Bennelong ce închide portul, la 33° 51’ 25" latitudine sudică şi 151° 12’ 55" longitudine estică. Sediu al Operei australiene, al Companiei de Teatru Sydney şi al Orchestrei Simfonice din Sydney, Sydney Opera House este totodată locul de oprire a numeroase trupe de teatru şi balet aflate în turneu. Clădirea este administrată de Trustul Casei Operei, sub egida Ministerului Artelor din statul australian Noua Galie de Sud, provincia a cărei capitală este Sidney.

Totul a început în 1950, când iubitorii de operă din Australia au constatat că nu aveau o scenă potrivită pentru spectacole de calitate. S-a anunţat un concurs, având ca tema proiectarea unei opere la Sidney, oraş cu trei milioane de locuitori. În 1957, arhitectul danez Jorn Utzon a fost desemnat câştigător. Proiectul lui, cu mari suprafeţe vitrate şi acoperit parcă de nişte pânze de corabie, cochilii ale unor scoici uriaşe sau coji enorme de ouă fierte a entuziasmat juriul.

Evaluat iniţial la 7 milioane de dolari australieni, enormul edificiu a costat în final 102 milioane. A fost iniţiată o loterie - printre altele , se ofereau bilete gratuite la viitoarele spectacole - pentru finanţarea proiectului. Din cauza diverselor probleme apărute pe parcurs (completarea promontoriului Bennelong , unde urma să se ridice edificiul, cu pământ; realizarea arcadelor de 67 de metri înalţime ale acoperişurilor, sprijinite pe stâlpi de beton şi ancorate cu 625 kilometri de cabluri), construcţia a durat mai mult de cinci ani, termenul prevăzut iniţial. Dacă la început , mulţi considerau clădirea mult prea “modernă”, acum frumuseţea Operei din Sidney este recunoscută de toată lumea.

Forma sa, pe cât este de neobişnuită, tot pe atât este de armonioasă. Un milion de plăci albe , aduse tocmai din Suedia, învelesc şarpantele arcuite, conferind construcţiei o strălucire aparte, amplificată de clarobscurul iluminatului nocturn. La aceasta se adaugă verdeletopaz al suprafeţelor vitrate fabricate în Franţa: 6223 metri pătraţi de ferestre uriaşe. În spatele Operei se află veche emblemă a oraşului: Podul Portului, cu o deschidere de 503 metri.

Dincolo de minunăţia formelor, complexul este mai mult decât o sală de operă de renume mondial: sub acoperişurile îndrăzneţe se află un teatru, săli de concerte, restaurante, săli de expoziţie şi un cinematograf. Unul dintre cele mai avangardiste edificii din lume se află acum în Port Jackson, portul oraşului Sidney. O operă de artă pe care cine a văzut-o n-o mai poate uita. Opera a devenit noua emblemă a capitalei Sidney, ea aflându-se chiar pe locul unde, la 26 ianuarie 1788, căpitanul Arthur Philipp debarca primii emigranţi – condamnaţi periculoşi din Marea Britanie.

Marea Barieră de Corali

Sunt doar nişte mici nevertebrate în imensitatea mării, dar nici o altă specie de vieţuitoare n-a reuşit să creeze ceea ce au făcut ele, de-a lungul a peste 25 de milioane de ani, în faţa coastei nord-estice a Australiei -cel mai mare recif din lume. Cu forme extrem de neregulate, Marea Barieră de Corali se întinde pe 2 000 de kilometri, egalând în lungime Marea Britanie. Sub apă, reciful adăposteşte o lume cu totul aparte.

Metoda de construcţie este foarte simplă. Polipii excretă săruri de calciu în urma hrănirii, creând mici schelete tubulare. Acestea , depunându-se unul peste altul, formează structuri tipice de coral, care, la rândul lor, ajung să creeze recifuri. În câteva milioane de ani, un recif de acest fel poate atinge câteva sute de metri în diametru, aşa cum s-a întâmplat pe coasta statului australian Queensland. Marea Barieră constă în circa 2 500 de recifuri separate, spaţiile dintre ele fiind prea înguste pentru a permite trecerea vaselor mai mari. Reciful nu este doar cea mai mare structură biogenă, dar şi cea mai colorată. În funcţie de specia de polipi şi de vechimea recifului, acesta ia cele mai variate nuanţe. Coralii cei mai numeroşi sunt de culoare albastră şi maro, având forma unor coarne de cerb; cei “de piatră” sunt de un alb strălucitor; cei mov, trandafirii sau roşii seamănă cu nişte flori.

Alge purpurii, anemone de mare pătate, ciuperci galbene şi adevăratele tapiserii de alge verzi acoperă recifurile părăsite de polipi. Mimetismul este prezent în lumea melcilor şi a peştilor, care, pentru a se camufla, iau culoarea mediului.

Unii zoologi consideră Marea Barieră de Corali, aflată în continuă creştere şi schimbare, drept cel mai mare organism viu de pe pământ. De-a lungul celor 2 000 de kilometri, această “fiinţă” se hrăneşte cu ajutorul unor minuscule filamente şi tentacule, care împresoară prada, o introduc în corp, unde este digerată; hrana este împărţită între polipii aceleaşi colonii. Biologii marini au identificat 300 de specii de corali, 4 000 de scoici şi mai mult de 1 500 de peşti, printre care pisicile de mare, rechinii sau merlinii negri şi uriaşi. Deasupra apei, spectacolul continuă. Zona recifului include aproximativ 600 de insule şi insuliţe, porţiuni de ţărm inundate parţial, pe care cresc cocotieri şi alte plante tropicale.

Bibliografie: 1. www. wikipedia. org 2. xxx, 100 de minuni ale lumii, Editura Bic All, Bucureşti, 2004 3. xxx, Descoperă minunile lumii, Editura Readers Digest, Bucureşti, 2006 4. xxx, 1000 de miracole ale naturii, Editura Readers Digest, Bucureşti, 2008 5. Bedurfting, Friedemann, 1000 de minuni ale lumii, Editura Aquila’ 93, Craiova, 2007

SF RŞIT