Ministerul Educaiei al Republicii Moldova Prevenirea abuzului fa

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Prevenirea abuzului față de copii, raportarea cazurilor de abuz în mediul școlar Chişinău 8 decembrie 2015 1

Codul Educației nr. 152 din 17. 07. 2014 Art. 6 Idealul educaţional al şcolii din Republica Moldova constă în formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi universale asumate. Art. 11 Educaţia are ca finalitate principală formarea unui caracter integru şi dezvoltarea unui sistem de competenţe care include cunoştinţe, abilităţi, atitudini şi valori ce permit participarea activă a individului la viaţa socială şi economică. 2

Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014 -2020 „Educaţia-2020” (Hotărîrea Guvernului nr. 944 din 14 noiembrie 2014) DIRECŢIA STRATEGICĂ 1: SPORIREA ACCESULUI ŞI A GRADULUI DE PARTICIPARE LA EDUCAŢIE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ PE PARCURSUL ÎNTREGII VIEŢI Obiectivul specific 1. 11. Asigurarea unui mediu școlar protectiv, capabil să prevină violența față de copii și să intervină prompt pentru identificarea, referirea și asistența copiilor victime ale violenței. 1. 1. Dezvoltarea și implementarea politicilor de protecție a copilului la toate nivelurile, care să țină cont de drepturile copilului, capacitățile în dezvoltare ale copilului și necesitățile locale. 1. 11. 2. Elaborarea suportului metodologic și completarea curriculei de formare iniţială şi continuă a cadrelor manageriale şi didactice referitor la organizarea instituţională şi intervenţia lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. 1. 11. 3. Instruirea cadrelor didactice și manageriale pentru prevenirea violenței față de copii și integrarea politicilor de protecție a copilului în demersul educațional. 1. 11. 4. Dezvoltarea capacităţilor organelor abilitate cu inspecția școlară în monitorizarea şi raportarea situaţiei privind cazurile de violență asupra copilului. 1. 11. 5. Împuternicirea copiilor, părinților și membrilor comunității să recunoască, să prevină și să raporteze cazurile de violență asupra copilului. 3

STANDARDE DE CALITATE PENTRU INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT PRIMAR ŞI SECUNDAR GENERAL DIN PERSPECTIVA ŞCOLII PRIETENOASE COPILULUI (Ordinul Ministerului Educației nr. 970 din 11. 10. 2013) Dimensiunea I. SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ, PROTECŢIE Standard 1. 1. Instituţia de învăţămînt asigură securitatea şi protecţia tuturor elevilor Indicatori de Management: Administraţia instituţiei de învăţămînt colaborează cu părinţii elevilor, sau, după caz, cu reprezentanţii legali, cu autoritatea publică locală şi cu celelalte instituţii cu atribuţii legale în acest sens, în aplicarea procedurii legale de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiei de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. Administraţia instituţiei de învăţămînt informează personalul, elevii, părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali asupra procedurii legale de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiei de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. 4

STANDARDE DE CALITATE PENTRU INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT PRIMAR ŞI SECUNDAR GENERAL DIN PERSPECTIVA ŞCOLII PRIETENOASE COPILULUI (Ordinul Ministerului Educației nr. 970 din 11. 10. 2013) Dimensiunea I. SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ, PROTECŢIE Standard 1. 1. Instituţia de învăţământ asigură securitatea şi protecţia tuturor elevilor Indicatori de Capacitate instituţională: Instituţia de învăţămînt dispune de personal format pentru aplicarea procedurii legale de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiei de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. Instituţia de învăţămînt foloseşte, în funcţie de nevoi, resursele existente în comunitate (cum ar fi serviciile de sprijin familial, asistenţi parentali profesionişti etc. ) pentru asigurarea protecţiei integrităţii fizice şi psihice a fiecărui copil. 5

STANDARDE DE CALITATE PENTRU INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT PRIMAR ŞI SECUNDAR GENERAL DIN PERSPECTIVA ŞCOLII PRIETENOASE COPILULUI (Ordinul Ministerului Educației nr. 970 din 11. 10. 2013) Dimensiunea I. SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ, PROTECŢIE Standard 1. 1. Instituţia de învăţămînt asigură securitatea şi protecţia tuturor elevilor Indicatori de Curriculum / proces educaţional: Cadrele didactice realizează activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală (în rîndurile elevilor, a relaţiilor elev-elev, elev-cadru didactic, elev-personal auxiliar etc. ). Cadrele didactice colaborează cu părinţii elevilor, sau, după caz, cu reprezentanţii lor legali, cu autoritatea publică locală şi cu celelalte instituţii cu atribuţii legale în acest sens în activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală. Copiii au acces la servicii de sprijin, pentru asigurarea dezvoltării fizice, mintale şi emoţionale (cum ar fi: Centre de resurse; Servicii de consiliere şcolară şi de integrare în viaţa socială; Serviciul psihologic şcolar etc. ). Personalul instituţiei de învăţămînt, elevii şi, după caz, părinţii, reprezentanţii legali, autoritatea publică locală şi celelalte instituţii cu atribuţii legale în acest sens sînt implicaţi sistematic în campaniile de prevenire a comportamentelor dăunătoare sănătăţii (cum ar fi campaniile antitabac, antidrog, antialcool etc. ). 6

Asigurarea durabilității măsurilor întreprinse în sectorul educațional Ministerul Educației a aprobat: • Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului (Ordinul nr. 858 din 23. 08. 2013); • Regulamentul privind comunicarea între instituțiile de învățămînt și massmedia în cazurile care se referă la copii (Ordinul nr. 60 din 07. 02. 2014) • Recomandările privind integrarea aspectelor de prevenire şi protecţie a copiilor faţă de violenţă în curriculum-ul de formare profesională iniţială şi continuă a cadrelor didactice (Ordinul nr. 867 din 25 iulie 2014) • Indicatorii de monitorizare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului (Ordinul nr. 1049 din 10. 2014). 7

Asigurarea durabilității măsurilor întreprinse în sectorul educațional • În Direcțiile raionale /municipale de învățămînt a fost desemnat un coordonator raional/municipal pentru prevenirea și protecția copilului față de violență • În instituțiile de învățămînt general și profesional tehnic, prin ordinul directorului, a fost desemnat coordonator local pentru prevenirea și protecția copilului față de violență • Coordonatorii raionali/ municipali și cei din instituții sînt într-un proces de formare continuă la nivel republican, regional/raional și local (o dată la 2 -3 luni) 8

Abordarea intersectorială a fenomenului violenței față de copil Legea privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08. 07. 2011 Legea cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei nr. 30 din 07. 03. 2013 Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi nr. 140 din 14. 06. 2013 Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime/ potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării și traficului (Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 270 din 8 aprilie 2014) Ordinul comun al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 153/1042/293 din 8 octombrie 2014 , , Cu privire la aprobarea Fișei de sesizare a cazului suspect de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului” 9

Raportul Ministerului Educației privind cazurile de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului: forma de violență 10

Raportul Ministerului Educației privind cazurile de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului: sursa sesizării 11

Raportul Ministerului Educației privind cazurile de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului Se observă o tendință de identificare și sesizare a cazurilor din partea adulților cu responsabilități legale față de creșterea și dezvoltarea copilului. Din cele 5987 de cazuri înregistrate în semestrul II, circa 4150 de cazuri au fost raportate de către profesori, personalul non-didactic din instituții și părinți, iar alte 1837 - de către copii A crescut semnificativ numărul cazurilor grave de violență asupra copilului sesizate organelor cu atribuții în protecția copilului de la nivel local (de la 544 de cazuri în primul semestru, la 850 de cazuri în semestru II) Prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență asupra copilului rămîne în continuare o prioritate a Ministerului Educației. Școala trebuie să fie un mediu sigur și liber de violență, în care fiecare copil să aibă posibilitatea să își valorifice potențialul 12

Vă mulțumesc pentru atenție! 13
- Slides: 13