Ministerul Educaiei al Republicii Moldova Abandonul colar i
Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Abandonul școlar și neșcolarizarea (situația la zi) 10 iunie 2015
Actele normative care reglementează şcolarizarea obligatorie a elevilor: Codul educației, intrat în vigoare la 23. 11. 2014 q. Art. 13 (3) Responsabilitatea școlarizării obligatorii a copiilor cu vîrsta de pînă la 16 ani revine părinților sau altor reprezentanți legali și autorităților administrației publice locale de nivelurile întîi și al doilea. q. Art. 27 (4) Şcolarizarea devine obligatorie la atingerea vîrstei de 7 ani. q. Art. 27 (5) Școlarizarea copiilor care nu au împlinit vîrsta de 7 ani către începutul anului școlar se decide în baza cererii părinților sau a reprezentanților legali ai acestora, în funcție de gradul de maturitate psihosomatică, confirmat de specialiști, în modul stabilit de Ministerul Educației.
Codul familiei q Art. 60 Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii, sînt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la 16 ani. Codul contravenţional q Art. 63 Nefrecventarea de către copil a şcolii constituie consecinţă a neîndeplinirii obligaţiei de educare şi de instruire a copilului şi este sancționabilă contravențional. § Conform competenţelor legale, contravenţia de la art. 63 CC se examinează de către procuror.
Alte documente de politici naţionale în susținerea copiilor pentru a frecventa școala • Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011 -2020 (HG nr. 523 din 11 iulie 2011). • Planul de acţiuni privind susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova pentru anii 2011 -2015 (HG nr. 494 din 08. 07. 2011).
Planul de acţiuni privind susţinerea populaţiei de etnie rromă din Republica Moldova pentru anii 2011 -2015 Parte a obiectivelor generale sînt: * Crearea unui sistem educaţional eficient bazat pe principii de echitate, egalitate şi diversitate, care va contribui la integrarea deplină a populaţiei de etnie rromă în societate; * Cooperarea eficientă dintre instituţiile şi organizaţiile relevante pentru educarea populaţiei de etnie rromă; * Prevenirea discriminării persoanelor de etnie rromă în sistemul de educaţie.
Acţiuni întreprinse de către APL, DR/MÎTS, în scopul şcolarizării copiilor și prevenirii abandonului școlar q Anual este pusă în discuţie problema şcolarizării la şedinţele consiliilor raionale, primăriilor, consiliilor administrative ale direcţiilor generale raionale/municipale învăţămînt, tineret şi sport şi consiliilor profesorale instituţiilor de învăţămînt; q Continuă activitatea comisiilor mixte, formate din colaboratorii direcţiilor de învăţămînt, instituţiilor de învăţămînt, a comisariatelor de poliţie prin: ü efectuarea vizitelor la domiciliu; ü conversaţii cu elevii şi părinţii; ü acordarea ajutorului material copiilor din familii defavorizate; ü asigurarea cu alimentație gratuită copiilor din clasele a V-a a-IX-a din familii defavorizate; ü intensificarea activităţii de influenţă asupra părinţilor, care se eschivează de la şcolarizarea copiilor.
Măsuri întreprinse de către ME în scopul îmbunătăţirii educaţiei de bază a copiilor din zonele rurale q Asigurarea gratuită cu manuale şcolare pentru clasele I-IV de către stat, în învăţămîntul gimnazial şi liceal. q În instituțiile de învățămînt preuniversitar, funcţionează schema de închiriere a manualelor, aprobată de ME. q Elevii din familii social vulnerabile beneficiază de facilități la închirierea manualelor. q Se asigură alimentaţia gratuită a copiilor din clasele I-IV-a şi a copiilor din clasele a V-IX-a din familii defavorizate. q Au fost deschise 37 centre comunitare și dotate cu mobilier, în localităţile rurale, unde erau lipsă grădiniţele. q Au fost procurate 35 autobuze pentru transportarea elevilor spre şcolile de circumscripţie, din instituțiile optimizate. q Dotarea a 55 școli de circumscripție cu 307 table școlare. q Au fost dotate un șir de instituții cu echipament informaţional, în baza a diferitor proiecte (40 copiatoare, 24 clase multimedia, 20 clase din 10 instituții – cu laptopuri, 20 table interactive). q Toate instituțiile de învățămînt general, la nivel național, implementează noua metodologie de finanţare, în bază de formulă.
Şcolarizarea și abandonul școlar al elevilor cu vîrsta cuprinsă între 7 -16 ani, în plan comparativ pe anii precedenţi
Situaţia elevilor neșcolarizați la data de 31 decembrie 2014 q Total, la nivel de republică – 278686 copii cu vîrsta de la 7 pînă la 16 ani q Total neșcolarizați – 79 copii (0, 021 % la sută) Treapta primară (clasele I-IV) Treapta gimnazială (clasele V-IX) 20 59 q Din totalul copiilor neșcolarizați: - 7 sînt de etnie rromă; Datele despre situația școlarizării copiilor se colectează din DGÎ trei ori pe an, la începutul anului școlar (octombrie) și finele semestrelor I (decembrie) și al II-lea (mai).
Diversitatea motivelor / cauzelor pentru cei 79 copii care nu au fost școlarizați 17 – plecați peste hotare cu părinţii, 22 - refuzul părinţilor și amplasați în cîmpul muncii, 15 - vagabondează, fugari, 13 – boli incurabile, 8 - starea materială precară, 4 – alte motive (1 - căsătorie, 1 - pedeapsă penală, 2 - nereușită școlară). * La nivel de raioane, numărul elevilor neșcolarizați se prezintă: - municipiul Bălți, 13 elevi; - raionul Orhei, 8 elevi ; - raionul Edineț, 6 elevi; - municipiul Chișinău, 6 elevi.
Situaţia elevilor care au abandonat studiile, la data de 31 decembrie 2014 q Total, la nivel de republică – 278686 copii cu vîrsta de la 7 pînă la 16 ani q Total, copii care au abandonat studiile – 209 (0, 075 % la sută) Treapta primară (clasele I-IV) Treapta gimnazială (clasele V-IX) 49 160 q Din totalul copiilor cu abandon școlar: - 60 sînt de etnie rromă; - 56 sînt din mediul urban și 153 sînt din mediul rural. Datele despre abandonul școlar se colectează din DGÎ două ori pe an, la finele semestrelor I și II al anului de studii.
Diversitatea motivelor / cauzelor pentru cei 209 copii care au abandonat studiile 79 – plecați peste hotare cu părinţii (dintre ei, 49 sînt de etnie rromă și absentează doar periodic), 46 - refuzul părinţilor dintre ei, 9 sînt de etnie rromă), 33 - vagabondează, fugari, 23 - alte motive (neidentificate), 16 - starea materială precară, 7 - diverse motive(5 - căsătorie, 1 -exmatriculat, 1 -bolnav), 5 - nereuşită şcolară. * La nivel de raioane, numărul elevilor care au abandonat studiile se prezintă: - raionul Nisporeni, 49 elevi rromi (plecați din teritoriu, periodic, cu părinții); - raionul Soroca, 17 elevi ; - raioanele Călărași, Florești și Ocnița, cîte 12 elevi; - raioanele Cimișlia și Hîncești, cîte 10 elevi; - raionul Ungheni, 9 elevi ;
Profilul copiilor care au abandonat studiile/ în situație de risc de a abandona • Proviniența din familii vulnerabile și sărace, familii monoparentale, familii numeroase, familii de etnie rromă, • Lipsa susținerii/atenției necesare din partea părinților/ lipsa disciplinii, migrația/ familii mobile, • Elev cu lipsă de interes școlar, nereușită școlară, care vagabondează, • Refuzul părinților și amplasarea în cîmpul muncii, motive neidentificate, etc.
Constatări Ø Asigurarea şcolarizării şi prevenirea abandonului copiilor rămîne a fi printre prioritățile Ministerului Educaţiei. Ø Direcţiile raionale/municipale de învăţământ, tineret şi sport/ administraţiile instituţiilor de învăţămînt, APL, monitorizează şi întreprind acţiuni în vederea şcolarizării elevilor și prevenirii abandonului școlar. Ø Numărul elevilor neşcolarizaţi și a celor care abandonează denotă insuficienţa măsurilor în vederea asigurării şcolarizării. În perspectivă, este necesar cu eforturi comune, a intensifica și varia măsurile de intervenție, în scopul eficientizării procesului de prevenire, combatere și diminuare a abandonului școlar în rîndul copiilor din învățămîntul obligatoriu.
- Slides: 14