Mihai Eminescu Visul motiv literar preferat de romantici

Mihai Eminescu

Visul Ø Ø Ø motiv literar preferat de romantici, visul are calitatea de vehicul şi creator de simboluri. El face cunoscută natura complexă, reprezentativă, emotivă, vectorială a simbolului, precum şi dificultăţile unei corecte interpretări; este considerat simbol al aventurii individuale, atât de adânc înrădăcinate în intimitatea conştiinţei şi care iese de sub controlul propriului eu creator apare drept expresia cea mai tainică şi mai impudică a fiinţei noastre; este la fel de necesar în echilibrul biologic şi mental precum este somnul; este cel mai bun agent de informare privitor la starea psihică a celui ce visează.

Eminescologii despre vis G. Călinescu, T. Vianu, C. Noica, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Ioana Em. Petrescu Ø Ø Ø Ø Ø În opera lui Eminescu, visul este tărâmul libertăţii fără hotare, al evaziunii compensatorii, punte între lumea fenomenală şi cea numenală, plan al întâlnirilor posibile. Câteva dintre ipostazele visului eminescian sunt: Visul – coşmar Visul hipnotic Visul - dimensiune paradisiacă, asociată cu zborul, cu plutirea Visul ca aspiraţie de a trăi în altul Visul iniţiatic Visul în stare de veghe Visul în vis Visul proiectiv Visul erotic

l “Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri” Afară-i toamnă l “Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. ” Amorul unei marmure l “Şi de la creştet pân-în poale Pluteşti ca visul de uşor. ” O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din poveşti, Spăşi-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deşert. ” Atât de fragedă. . .

l “Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Să te vezi pe tine însăţi Visătoare, surâzândă. "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Şi strângându-l tare-n braţe, era mai ca să-l omor… Al vieţii vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i, Şi-l visez, când cu-a mea mână al tău braţ rotund îl pipăi. ” Călin l “Resai din umbra vremilor încoace Ca să te văd venind. . . ca-n vis, aşa vii!” Când însuşi glasul

l “Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge duşman fumegând Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!” Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie l “Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus! Mort e al meu frate. Dar ades într-al meu vis Ochii mari albaştri” Copii eram noi amândoi

Bibliografie www. romanianvoice. com www. google. com Chevalier, J. , Gheerbrant, A, Dicţionar de simboluri, vol. 3, Editura Artemis, Bucureşti, 2001 Evseev, Ivan, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord, Timişoara, 1997 Dumitrescu Buşulenga, Zoe, Eminescu-cultură şi creaţie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976 Tacciu, Elena, Eminescu- poezia elementelor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979

Realizator: Mihaela Ioana Lăpădat cl. a XII-a filologie Lic. Teoretic Axente -Sever Mediaş Prof. coordonator: Ana-Aura Lăpădat

Steaua l Steaua ocupă un loc important în simbolistica astrală a tuturor popoarelor. Stelele sunt ochii cerului, fiii lunii şi ai soarelui, în mod tainic legaţi de soarta oamenilor. Ca lumini ale cerului, stelele sunt considerate în popor drept călăuze ale oamenilor şi simboluri ale destinului individual. l Se crede ca fiecare om are o stea a lui, naşterea este legată de apariţia unei noi stele, căderea unei stele înseamnă moartea unui om. l În Vechiul Testament, fiecare stea găzduieşte un înger, în alte tradiţii mito-poetice, stelele sunt sufletele morţilor sau ferestrele cerului prin care pătrund în spaţii siderale nemuririi sufletele celor aleşi. l Diferite stele (planete) au semnificaţii mito-poetice proprii. (Steaua dimineţii, Luceafărul de seară etc). Steaua din vârful bisericilor, de pe tavanul lor, înseamnă vegherea cerului asupra comunităţii bisericeşti.

l “Stele rare din tărie cad ca picuri de argint, Şi seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind; Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de râu Nu-i ca noaptea cea mocnită şi pustie din sicriu; ” Călin l “Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele” Când amintirile. . . l “Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată” De câte ori, iubito. . . l “Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea! “ De ce nu-mi vii?

l “Femeie între stele şi stea între femei Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng” Din valurile vremii. . . l “Se-nserează. . . Nilul doarme şi ies stelele din strungă, Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă. l Dar ş-acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea flamingo cel roşu apa-ncet, încet pătrunde, l Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele De oraşul care iese din pustiile de jele” Egipetul l “Mâini în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele. . . ” Făt-Frumos din tei

l “Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, l Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază, Acum secolii străbate, o minune luminoasă, l Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, l Când, plutind pe aripi sânte printre stelele senine, Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi. l Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare, Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare” Epigonii

Bibliografie www. romanianvoice. com www. google. com Chevalier, J. , Gheerbrant, A, Dicţionar de simboluri, vol. 3, Editura Artemis, Bucureşti, 2001 Evseev, Ivan, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord, Timişoara, 1997 Dumitrescu Buşulenga, Zoe, Eminescu-cultură şi creaţie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976 Tacciu, Elena, Eminescu- poezia elementelor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979

Realizator: Mihaela Ioana Lăpădat cl. a XII-a filologie Lic. Teoretic Axente -Sever Mediaş Prof. coordonator: Ana-Aura Lăpădat